ICCJ. Decizia nr. 3784/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3784/2014
Dosar nr. 385/57/2012*
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.V.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR), Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor - Centrul Teritorial Timiş după cum urmează:
(i) anularea parţială a Deciziei nr. 61 din 3 decembrie 2011 a Consiliului UNBR de validare a examenului de primire în profesia de avocat stagiar sesiunea octombrie 2011, precum şi a rezultatelor acestuia;
(ii) să se constate nulitatea celei de-a doua etape a examenului, procedura de corectare iniţială a lucrărilor şi recorectarea după formularea contestaţiilor fiind viciată;
(iii) să se constate că, potrivit art. 6 alin. (5) din Regulament, media obţinută de reclamant este 7,75;
(iv) obligarea Consiliului UNBR să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat şi recunoaşterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidat admis în profesia de avocat stagiar.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 34 din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul P.V.O.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamatul a participat la examenul de primire în profesia de avocat stagiar organizat de UNBR prin INPPA Centrul Teritorial Timiş, în perioada 7 - 19 octombrie 2011, fiind declarat admis după prima probă eliminatorie, testul grilă, la care a obţinut 71 de puncte. Ulterior, după susţinerea celei de-a doua etape şi după contestaţii, reclamantul a fost declarat respins cu media 6,75 şi trecut la poziţia nr. 784 din Anexa procesului-verbal al comisiei naţionale de examen din 23 ianuarie 2011.
Prin Hotărârea nr. 61 din 3 decembrie 2011 a Consiliului UNBR a fost validat examenul de primire în profesie ca avocat stagiar şi pentru persoanele care au susţinut examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea octombrie 2011, precum şi rezultatele definitive ale acestui examen.
Instanţa de fond a arătat că aspectele invocate în acţiune nu sunt de natură a conduce la concluzia nelegalităţii deciziei contestate, neavând niciun suport probator.
A apreciat că motivele invocate prin acţiune referitoare la dificultatea întrebărilor şi la faptul că s-a realizat o verificare a candidaţilor atât cu caracter teoretic, dar şi cu caracter aplicativ nu pot constitui motive de anulare a Deciziei nr. 61 din 3 decembrie 2011 a Consiliului UNBR, de validare a examenului de primire în profesia de avocat stagiar sesiunea octombrie 2011, având în vedere că această modalitate de examinare este prevăzută de Regulamentul-cadru, iar pe de altă parte dobândirea calităţii de avocat presupune deţinerea unor cunoştinţe necesare pentru ca persoana în cauză să fie în măsură să îşi exercite cu profesionalism activitatea.
Curtea a apreciat că aspectele privind încălcarea principiilor egalităţii de tratament, al nediscriminării şi al transparenţei, care ar rezulta din diferenţele dintre notele obţinute de o parte însemnată a candidaţilor după soluţionarea contestaţiilor, nu sunt fondate, modificarea punctajului obţinut de unii candidaţi urmare admiterii contestaţiilor reprezentând un drept al acestora, în condiţiile în care s-a constatat, ca urmare a recorectării, că lucrările nu au fost corect evaluate, fără a avea vreo relevanţă diferenţa de punctaj obţinută urmare admiterii contestaţiei.
A mai arătat că reclamantul a interpretat greşit dispoziţiile art. 6 pct. 5 din Regulament, care prevăd că notarea se va realiza pentru fiecare disciplină în parte cu note de la 1 la 10, din acest text rezultând că, indiferent de punctajul realizat de candidaţi, acestora nu le va putea fi acordată o notă mai mică de nota 1, iar nu faptul că se acordă fiecărui candidat un punct din oficiu.
3. Calea de atac exercitată de reclamant şi motivele de recurs înfăţişate
Împotriva Sentinţei civile nr. 34 din 30 ianuarie 2013, în termenul legal, a formulat recurs reclamantul P.V.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Invocând ca temei de drept al cererii de recurs prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond în vederea administrării probatoriului ce nu i-a fost încuviinţat, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârii şi admiterea acţiunii sale astfel cum a fost precizată.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a arătat că se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât hotărârea recurată nu este motivată, instanţa a respins cererea sa de probe şi nu a stăruit pentru aflarea adevărului, nu a intrat în cercetarea fondului şi a respins totodată singura cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului său.
Recurentul-reclamant a mai arătat că nu a putut invoca şi dovedi neligitimitatea componenţei comisiilor de corectare şi de soluţionare a contestaţiilor în lipsa probei cu interogatoriu şi a borderourilor, numai Comisia permanentă a U.N.B.R. având competenţă în desemnarea acestora, nu Comisia Naţională.
A susţinut că instanţa nu a cercetat fondul cauzei pentru că n-a pus în discuţia părţilor Capitolul III din Raportul de activitate al Consiliului U.N.B.R. la Congresul avocaţilor din 15 - 16 iunie 2012 şi nici nu s-a pronunţat asupra acestei probe, pe care a transmis-o prin fax la 30 ianuarie 2013, pentru a constata că nu au fost respectate garanţiile unui examen corect, previzibil şi obiectiv, aşa cum rezultă din respectivul raport de activitate.
În fine, recurentul a indicat că nu a existat egalitate de şanse pentru toţi candidaţii pentru că n-a existat o modalitate de corectare unitară, au lipsit standardele unice la notarea lucrărilor, recorectarea a fost arbitrară, fiind favorizaţi candidaţii de la centrul din Bucureşti faţă de cei de la centrele din provincie.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, faţă de prevederile legale aplicabile şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu este fondat recursul de faţă, în considerarea celor în continuare arătate.
Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, evidenţiază deopotrivă conţinutul, respectiv obiectul cererilor cu care a fost investită instanţa de contencios administrativ, ca şi argumentele pe baza cărora şi-a fundamentat judecătorul fondului soluţia de respingere a acţiunii precizate a reclamantului-recurent.
Actele dosarului atestă totodată că prin încheierea şedinţei publice de la 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate invocată, în ce priveşte art. 5 alin. (2) şi art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul-Cadru, ca inadmisibilă, pe motiv că nu se invocă un aspect de nelegalitate a dispoziţiilor din regulament, ci se susţine că sunt contradictorii două dispoziţii ale acestuia.
S-a reţinut că însăşi Legea nr. 51/1995 stabileşte intrarea în avocatură în baza unui examen la art. 17, iar art. 12 prevede condiţiile ce trebuie îndeplinite de un candidat pentru a participa la examen şi că susţinerea în cadrul unui examen a două sau mai multe probe nu înseamnă încălcarea unor dispoziţii legale pentru că examenul are caracter unic, dar nici stabilirea unui punctaj minim de promovare în regulament nu poate fi apreciată ca încălcând legea deoarece în lipsa punctajului desfăşurarea examenului ar fi lipsită de conţinut şi fără eficienţă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, recurs care a fost respins de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 6586 din 9 octombrie 2013.
Printr-un prim motiv de recurs dezvoltat, recurentul-reclamant a susţinut insuficienta motivare de către instanţa de fond a soluţiei adoptate, ceea ce în opinia sa este de natură a antrena casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În opinia Înaltei Curţi, nu sunt fondate aceste critici.
Nu este incidentă în cauză nici una dintre ipotezele art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care vizează nemotivarea hotărârii întrucât judecătorul fondului şi-a motivat soluţia adoptată, chiar dacă prin considerente concise, dar clare şi coerent sistematizate, ce fac deplin posibilă exercitarea controlului judiciar.
Mai mult, astfel după cum s-a reţinut în doctrină dar şi în jurisprudenţa în materie, judecătorul nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea cererilor lor.
Nefondate sunt şi criticile vizând nerespectarea de către prima instanţă a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi respingerea nejustificată a probatoriilor propuse, constând în interogatoriul intimaţilor şi înscrisuri, respectiv borderourile şi lucrările scrise la patru discipline.
Instanţa de fond, prin încheierea de şedinţă din data de 28 noiembrie 2012 a respins motivat cererile în probaţiune ale recurentului-reclamant, iar Înalta Curte constată că în mod justificat s-a apreciat că acestea nu erau utile şi concludente, raportat, în mod efectiv, la obiectul acţiunii prin care se contestă modul de notare al reclamantului ca şi la poziţia procesuală a intimaţilor-pârâţi care, de altfel nu au contestat împrejurarea că reclamantului-recurent nu i-a fost acordat, cu ocazia notării, un punct din oficiu.
Nici împrejurarea că instanţa de fond a respins la data rămânerii în pronunţare, respectiv la 30 ianuarie 2013, cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului-reclamant nu este de natură a antrena nelegalitatea hotărârii recurate.
Chiar dacă această solicitare de amânare a fost singura formulată în cursul judecăţii, astfel cum arată recurentul (dosar fond) ea nu a fost "temeinic motivată", astfel cum prevede art. 156 C. proc. civ., nefiind însoţită de vreun act justificativ, cum bine a reţinut şi judecătorul fondului.
În plus, raportat la conţinutul aceleiaşi norme de procedură, nu există obligaţia acordării unui nou termen de judecată în orice împrejurare, admiterea cererii presupunând aprecierea instanţei în raport cu natura litigiului şi complexitatea acestuia.
Aşa fiind, instanţa de fond nu putea valorifica înscrisuri probatorii a căror administrare nu a fost încuviinţată prin dezbaterea contradictorie, cum este cazul înscrisului menţionat de recurent, respectiv Raportul de activitate al Consiliului UNBR între congresul avocaţilor 2011 şi congresul avocaţilor 2012 (dosar fond).
Înalta Curte arată aşadar că niciuna din criticile recurentului-reclamant circumscrise solicitării de casare a hotărârii primei instanţe, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare nu este întemeiată, nefiind identificate motive de nelegalitate apte de a atrage casarea hotărârii.
Nici în ceea ce priveşte soluţia adoptată asupra fondului cauzei instanţa de control judiciar constată că nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant.
Înalta Curte analizând considerentele instanţei de fond cuprinse în hotărârea recurată reţine că în mod justificat şi cu o corectă interpretare a legii, dar şi a principiilor ce guvernează exercitarea controlului de legalitate în materia contenciosului administrativ, prima instanţă a apreciat că nu pot constitui motive de anulare a deciziei Consiliului UNBR de validare a examenului de admitere în profesia de avocat, aspectele invocate de recurentul-reclamant referitor la dificultatea întrebărilor, la natura teoretică a acestora dar şi la modificarea punctajului urmare a contestaţiilor.
Recurentul-reclamant a solicitat, inter alia, ca instanţa de contencios să constate că potrivit art. 6 (5) din Regulament, media corectă obţinută după a doua etapă a examenului este 7,75 şi nu cea de 6,75 cât s-a stabilit de către comisiile de examen.
Or, în cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită instanţa de contencios administrativ nu poate verifica decât respectarea prevederilor legale referitoare la procedura de concurs şi la atribuţiile comisiilor de elaborare a subiectelor şi de soluţionare a contestaţiilor, iar nu aspectele privind conţinutul subiectelor de concurs şi al baremelor de notare, punctajele acordate candidaţilor şi soluţiile date contestaţiilor la barem sau la punctaj.
Instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui comisiilor de examinare în a proceda la o evaluare a cunoştinţelor şi experienţei necesare pentru exercitarea profesiei cu un anume titlu.
De altfel aceasta este şi abordarea ce se regăseşte în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a decis ca atunci când litigiul priveşte verificarea legalităţii procedurii în faţa comisiei de admitere şi reexaminarea îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor prevăzute de lege pentru o activitate profesională, pot fi cenzurate pe cale jurisdicţională doar viciile de procedură şi deturnarea de putere.
Evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei profesionale sunt însă elemente similare unui examen de tip şcolar sau universitar, ce se îndepărtează atât de mult de la sarcina unui judecător, încât garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europenă a Drepturilor Omului nu ar putea viza litigii într-o asemenea materie (cauza Van Marle şi alţii c. Olandei, Hotărârea din 26 iunie 1986).
Examinând aşadar atât criticile recurentului cât şi hotărârea atacată din această perspectivă, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţa de fond a reţinut că principiile egalităţii de tratament, al nediscriminării şi al transparenţei a căror nesocotire a fost invocată de recurentul-reclamant, nu au fost încălcate prin simplul fapt al acordării unora dintre candidaţi a unui punctaj diferit în urma contestaţiilor.
În fine, corecte apar a fi, în contextul întregii motivări, şi interpretările acordate de judecătorul fondului dispoziţiilor art. 6 pct. 5 din Regulamentul-cadrul, cu referire la pretinsa necesitate de acordare a unui punct din oficiu, instanţa de fond valorificând astfel şi soluţia irevocabilă de respingere a excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 5 alin. (2), art. 5 alin. (2) lit. b), art. 6 pct. 5 şi art. 28 - 34 din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul INPPA, adoptat prin Hotărârea nr. 4/2011 de către consiliul UNBR (decizia ÎCCJ - SCAF nr. 6586 din 9 octombrie 2013).
Prin urmare, faţă de toate argumentele sus-arătate ce configurează netemeinicia criticilor reclamantului-recurent şi totodată justeţea şi legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, se va respinge ca nefondat recursul de faţă, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul P.V.O. împotriva Sentinţei civile nr. 34 din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata, către intimatul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3780/2014. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 3788/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
