ICCJ. Decizia nr. 3795/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3795/2014
Dosar nr. 5937/2/2012
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23 iulie 2012, reclamanta D.M. a chemat în judecată pârâta Comisa de Supraveghere a Asigurărilor solicitând anularea Deciziei nr. 382/21 iunie 2012 emisă de pârâtă şi în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancţiunea avertismentului.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin Sentinţa nr. 6617 din 20 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantei D.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâta, prin Decizia nr. 382 din 21 iunie 2012, a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000 modificată şi completată, sancţionarea cu amendă în cuantum de 10.000 lei a reclamantei, în calitate de persoană semnificativă/conducător executiv al SC A.R.A.V.I.G. SA, pentru încălcarea prevederilor art. 3 lit. f) din Normele prudenţiale referitore la rezolvarea reclamaţiilor privind activitatea asigurătorilor, reasiguratorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări, puse în aplicare prin Ordinul nr. 3/2010 coroborate cu prevederile art. 5 lit. j) din Legea nr. 32/2000.
În fapt, s-a reţinut că reclamanta, în calitate de conducător executiv nu a întocmit şi comunicat în termen nota de fundamentare care să justifice temeinic şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare soluţia adoptată, copia integrală a dosarului de daună şi condiţiile de asigurare aplicabile pentru fiecare reclamaţie primită.
Astfel, aşa cum se reţine în decizia contestată CSA a transmis cu adresele următoare: RP X1/2012, RP/X2/2012, RP/X3/9 aprilie 2012, RP X4/11 aprilie 2012, RP/X5/16 martie 2012, RP/X6/2012, RP/X7/2012, RP/X8/2012 solicitări de înaintare a documentaţiilor aferente mai multor dosare de daună.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 lit. n) din Legea nr. 32/2000 pârâta CSA primeşte şi răspunde la toate reclamaţiile şi sesizările privind activitatea asigurătorilor, în acest sens fiind elaborate Normele Prudenţiale referitoare la rezolvarea reclamaţiilor privind activitatea asigurătorilor, reasiguratorilor şi intermediarilor în asigurări-reasigurări aprobate prin Ordinul nr. 3/2010.
Conform art. 3 lit. f) Normele aprobate prin Ordinul nr. 3/2010, asiguratorii au obligaţia să transmită pentru fiecare reclamaţie primită la autoritatea de supraveghere, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării sau în termenul prevăzut expres în solicitare o notă de fundamentare întocmită de colectivul de analiză soluţionare a contestaţiilor în care să justifice temeinic soluţia adoptată, copia integrală a dosarului de daună, precum şi condiţiile de asigurare aplicabile în cauză.
Documentaţia se va depune la autoritatea de supraveghere sau se trimite prin poştă cu confirmare de primire şi va fi semnat de conducerea executivă sau de persoanele care ocupă funcţiile de conducere specifice domeniilor asigurătorilor.
Instanţa de fond a reţinut că este direct răspunzătoare de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire şi rezolvare a reclamaţiilor şi de legalitatea soluţiilor adoptate şi comunicarea acestora conducerea executivă a asigurătorilor, motiv pentru care, conform art. 6 din Ordinul nr. 3/2010, în mod corect reclamanta, în calitatea sa de conducător executiv al SC A.R.A.V.I.G. SA, a fost sancţionată pentru nerespectarea termenului stabilit conform art. 9 lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 3/2010.
Instanţa de fond nu a primit apărarea reclamantei în sensul că termenul stabilit pentru transmiterea documentaţiilor este un termen nerezonabil, motiv pentru care s-a adoptat soluţia comunicării unui răspuns scurt pe e-mail şi ulterior a unui răspuns elaborat şi semnat de conducător.
Instanţa de fond a reţinut că Normele adoptate prin Ordinul nr. 3/2010 prevăd un termen de recomandare de maximum 10 zile lucrătoare pentru transmiterea Notei de fundamentare şi documentelor, iar răspunsurile transmise de reclamantă cuprind câteva fraze şi nu sunt nicidecum elaborate aşa cum pretinde aceasta.
O parte din răspunsuri reprezintă simple informaţii cu privire la efectuarea plăţii fără a avea forma şi conţinutul unei Norme de Fundamentare, iar altele se rezumă la reproducerea unor texte din diferite acte normative, ceea ce nu justifică nicidecum transmiterea cu întârziere a acestora.
Nu este întemeiată nici apărarea reclamantei cu privire la împrejurarea că solicitările de comunicare a notelor de fundamentare nu sunt însoţite de dovada privind data primirii acestora, întrucât chiar reclamanta recunoaşte primirea acestora "pe serverul A. în aceeaşi zi" arătând însă că nu au fost citite în aceeaşi zi.
În ceea ce priveşte apărarea reclamantei ce vizează lista prejudiciului adus asigurătorilor, Curtea reţine că întârzierea comunicării Notei de Fundamentare solicitate atrage implicit imposibilitatea respectării de către CSA a termenelor de răspuns prevăzute de O.G. nr. 27/2002.
Având în vedere că urmare a analizării unora dintre notele de fundamentare, pârâta poate solicita asiguratorilor să efectueze plata despăgubirilor, consecinţa directă a acestei situaţii este întârzierea plăţii despăgubirilor către persoanele îndreptăţite.
În concluzie, instanţa a reţinut că fapta reclamantei de a nu răspunde solicitărilor autorităţii de supraveghere în termenul indicat constituie contravenţie potrivit art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, iar sancţiunea aplicată corespunde criteriilor prevăzute de Normele privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii puse în aplicare prin Ordinul nr. 113, 118/2006.
3. Recursul formulat de D.M.
Prin cererea de recurs formulată, reclamanta a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea acţiunii, anularea deciziei şi înlăturarea măsurilor sancţionatorii, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii amenzii cu cea a avertismentului.
Recurenta a arătat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea criticată cu încălcarea dispoziţiilor legale specifice în materie de asigurări şi cu greşita interpretare a probatoriului administrat în cauză.
S-a susţinut faptul că un prim motiv de nelegalitate a hotărârii pronunţate este modul în care instanţa a respins apărările formulate de reclamantă.
Recurenta a arătat că sarcina probei contravenţiei incumbă CSA şi, prin urmare, intimata-pârâtă trebuie să facă dovada de comunicare a cererilor, întrucât în cauză nu se poate stabili data acestei comunicări.
S-a susţinut faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor argumente de nelegalitate invocate în susţinerea contestaţiei, arătându-se că a fost invocat faptul că cererile de informaţii transmise prin email nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru un înscris în forma electronică şi ca atare nu au forţa probantă a unui înscris sub semnătură privată.
De asemenea, s-a invocat faptul că procedura folosită de CSA pentru solicitarea informaţiei relevă şi un mod injust de stabilire a termenului pentru răspunsul la solicitarea de informaţii.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Instanţa de control judiciar a constatat că nu sunt fondate criticile formulate de recurentă şi constatând că instanţa de primă jurisdicţie a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale şi probelor administrate, va fi menţinută sentinţa instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Analizând actele şi lucrările cauzei, Înalta Curte a reţinut că reclamanta a solicitat prin acţiunea introductivă anularea Deciziei nr. 382 din 21 iunie 2012 emisă de pârâta CSA şi, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancţiunea avertismentului.
Prin decizia atacată de reclamantă s-a constat faptul că nu a fost respectat termenul de transmitere a documentaţiei solicitate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, termen stabilit prin adresele arătate în decizie, motiv pentru care a fost sancţionată cu amendă reclamanta, în calitate de persoană semnificativă/conducător executiv al SC A.R.A.V.I.G. SA.
Din actele dosarului a rezultat că la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor au fost înregistrate mai multe sesizări formulate de persoane păgubite în urma unor evenimente rutiere, cu privire la modalitatea de gestionare a dosarelor de daună şi de soluţionare a cererilor de despăgubire de către SC A.R.A.V.I.G. SA, iar CSA a solicitat asigurătorului comunicarea notei de fundamentare în care să justifice temeinic şi cu respectarea dispoziţiilor legale soluţia adoptată, o copie integrală a dosarului de daună, precum şi a condiţiilor de asigurare aplicabile în cauză, pentru fiecare reclamaţie primită, fără însă a primi un răspuns în termenul indicat.
Deşi aspectele sesizate prin reclamaţii nu au necesitat o cercetare amănunţită, transmiterea cu întârziere a acestora a fost justificată de recurenta-reclamantă prin faptul că procedura de primire şi soluţionare a reclamaţiilor este una deficitară, care nu permite rezolvarea corespunzătoare şi în termen legal a reclamaţiilor.
Or, nerespectarea termenului stabilit pentru comunicarea celor solicitate a determinat o soluţionare cu întârziere a petiţiilor formulate de persoanele păgubite, ceea ce a dus evident la întârzierea plăţii despăgubirilor de către asigurător către persoanele păgubite.
Apărările formulate de recurenta-reclamantă în legătură cu momentul de la care curge termenul pentru comunicarea celor solicitate, precum şi cu dovada ce incumbă pârâtului în legătură cu cererile de comunicare, nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, care constată că în răspunsurile formulate de S.R.A.V.I.G. SA şi comunicate CSA, întotdeauna s-a făcut referire la numărul notificării şi la data acesteia, nefiind invocată primirea cu întârziere a notificărilor şi nefiind invocat vreun motiv pentru redactarea cu întârziere a răspunsurilor.
Instanţa de fond a concluzionat concret, pe baza actelor existente, faptul că decizia atacată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind identificate elemente de nelegalitate în emiterea acesteia.
În ceea ce priveşte cererea de înlocuire a sancţiunii aplicate cu amenda, instanţa de control judiciar a constatat că prin Decizia atacată s-au avut în vedere criteriile de gradualizare şi individualizare a sancţiunii aplicate, aşa cum prevăd Normele privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii puse în aplicare prin Ordinul nr. 113.118/2006.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de D.M. împotriva Sentinţei civile nr. 6617 din 20 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3793/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3803/2014. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
