ICCJ. Decizia nr. 3805/2014. Contencios. Anulare hotarare emisa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor(L32/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3805/2014
Dosar nr. 6504/2/2012
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 16 august 2012 reclamanta SC A.R.A. SA a chemat în judecată Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând anularea Deciziei nr. 416 din 9 iulie 2012 şi suspendarea efectelor actului până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin decizia sus-menţionată s-a interzis utilizarea de către societăţile de asigurare, în cadrul activităţii de încheiere a asigurărilor facultative pentru locuinţe a denumirii "PAD" şi a termenilor "obligatorie" şi "asigurare obligatorie a locuinţelor" sau sintagme similare acestor noţiuni.
Reclamanta a arătat că actul administrativ respectiv este nelegal, întrucât societatea are înregistrată marca comunitară A.P.P. pentru denumirea produsului de asigurare facultativă a locuinţelor, obţinând astfel un titlu unic ce asigură protecţie unitară pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Prin Sentinţa civilă nr. 5969 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că decizia contestată a fost emisă în exercitarea atribuţiilor conferite de lege pârâtei, în vederea realizării scopului pentru care a fost instituită, de apărare a drepturilor asiguraţilor şi în concret de înlăturare a confuziei între asigurările facultative şi asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, fiind şi o măsură prudenţială, care urmăreşte evitarea unui eventual risc de confuzie.
Prima instanţă a constatat de asemenea, că decizia atacată nu conţine dispoziţii referitoare la folosinţa mărcii comunitare de care se prevalează reclamanta, interdicţia utilizării denumirii PAD producând efecte exclusiv pe teritoriul naţional, fără a exclude utilizarea mărcii pentru celelalte produse şi servicii în afara ţării.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC A.R.A. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că instanţa de fond nu a ţinut cont că marca comunitară pe care a înregistrat-o la Oficiul de Armonizare în Piaţa Internă - OHIM îi asigură protecţie unitară pe întreg teritoriul comunităţii europene şi nu poate fi interzisă decât în ansamblul ei şi nu printr-o decizie individuală a pârâtei.
Referitor la argumentul din sentinţă în sensul că marca ar putea fi utilizată pentru toate serviciile pentru care a fost înregistrată, dar numai în afara teritoriului naţional, reclamanta a arătat că această susţinere contravine prevederilor Regulamentului CE 40/1994 potrivit cărora marca comunitară fiind unitară nu poate fi interzisă decât în ansamblul Uniunii Europene.
Reclamanta a conchis că decizia atacată este un act individual, emis cu încălcarea dispoziţiilor legale şi care nu a avut în vedere faptul că produsele de asigurare oferite clienţilor şi care conţin sintagma PAD au caracter de asigurări facultative şi nu asigurări obligatorii ale locuinţei, neexistând nici un motiv pentru a se aprecia că poliţele respective au creat confuzie, dimpotrivă, ele conţinând clauze clare şi oferind o protecţie mult mai largă asiguraţilor, comparativ cu asigurările obligatorii care acoperă doar 3 riscuri de dezastre naturale.
S-a mai precizat că, la înregistrarea mărcii comunitare P.P., PAID - societatea constituită din asigurători în vederea vânzării de poliţe de asigurare obligatorii ale locuinţelor - nu a făcut opoziţie şi, de asemenea, că Legea nr. 260/2008 nu consacră noţiunea P. cu titlu de marcă aparţinând unui singur titular şi nu interzice utilizarea acestei sintagme.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 32/2000 care conferă pârâtei atribuţia de a analiza şi evalua activitatea societăţilor de asigurare şi de a întreprinde măsurile prudenţiale necesare pentru protecţia consumatorilor.
Actul administrativ în litigiu nu interzice reclamantei folosirea mărcii A.P.P. în cadrul produselor de asigurare pe care le oferă clienţilor, doar obligă toate societăţile de asigurare, inclusiv societatea A., să nu utilizeze sintagma PAD la încheierea asigurărilor facultative de locuinţe, asocierea denumirii respective fiind de natură a induce în eroare consumatorii cu privire la produsele oferite, fiind prescurtarea de la poliţa de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale.
Cât priveşte argumentul că reclamanta a înregistrat la OHIM la 17 februarie 2002 marca înregistrată A.P.P., astfel cum a arătat pârâta, marca PAD a fost înregistrată la OSIM anterior, la 23 februarie 2011 la cererea PAID, noţiunea PAD fiind definită ca atare de art. 9 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 260/2008 ca fiind înscrisul care atestă încheierea contractului de asigurare obligatorie a locuinţei împotriva dezastrelor naturale.
Prin înscrisurile depuse s-a făcut dovada că au existat asiguraţi care au fost induşi în eroare în legătură cu folosirea de către reclamantă a denumirii PAD în poliţele de asigurare facultativă încheiate, decizia emisă la 9 iulie 2012 urmărind ca la încheierea contractelor de asigurare proprietarii de locuinţe să fie informaţi exact cu privire la tipul asigurării oferite şi riscurile acoperite, adresându-se tuturor societăţilor de asigurare care desfăşoară activităţi de încheiere a asigurărilor facultative de locuinţe şi folosesc noţiunea PAD.
În raport de cele expuse mai sus, criticile aduse sentinţei fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A.R.A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 5969 din 23 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3803/2014. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 3816/2014. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
