ICCJ. Decizia nr. 3830/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3830/2014
Dosar nr. 7936/1/2012
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 16 aprilie 2011, reclamanta SC "B.C." SRL Negreşti-Oaş a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Satu Mare, să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 321 din 18 iulie 2006, a raportului de inspecţie fiscală nr. 51875 din 13 iulie 2006 şi a Deciziei nr. 341.904 din 7 octombrie 2010 cu privire la obligaţii fiscale în sumă de 792.998 lei, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere, precum şi dobânzi şi penalităţi la impozitul pe profit şi la TVA evidenţiate cu întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că actele administrativ-fiscale întocmite de pârâtă sunt nelegale şi că nu datorează obligaţiile fiscale suplimentare pentru următoarele considerente:
- raportul de inspecţie fiscală nu are la bază date reale şi a fost încheiat la sediul Activităţii de Inspecţie Fiscală Satu Mare, iar nu la sediul firmei, care nu a avut posibilitatea să formuleze obiecţiile necesare înainte de emiterea deciziei de impunere;
- neadmiterea deductibilităţii amortizării în sumă de 90.999 lei pentru malaxorul pus în funcţiune în luna aprilie 2005 încalcă dispoziţiile art. 24 pct. 12 din Legea nr. 57/2003, potrivit cărora, pot fi deduse cheltuielile de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a mijloacelor fixe amortizabile, la data punerii în funcţiune a acestora;
- neadmiterea deductibilităţii amortizării în sumă de 60.215 lei pentru tractorul S1500 cu număr de inventar 4.025 pe motivul că nu s-au realizat venituri este greşită, întrucât s-a încheiat contractul de închiriere nr. 284 din 1 octombrie 2000 cu SC "A.M." SRL pentru perioada 2000 - 2005 şi au fost emise facturi fiscale;
- neadmiterea deductibilităţii amortizării în sumă de 9.030 lei pentru utilajele agricole cu număr de inventar 2043 - 2053 este greşită, întrucât utilajele respective au fost achiziţionate din subvenţii, conform Ordinului MAAP nr. 97/2001, care au fost înregistrate în notele contabile;
- neadmiterea deductibilităţii amortizării în sumă de 68.145 lei pentru tractoarele neînmatriculate este greşită, întrucât acestea au fost înregistrate cu proces - verbal de recepţie şi de punere în funcţiune, fiind utilizate în scopuri administrative pentru lucrări care se efectuează pe şantier şi fiind transportate pe drumuri publice cu trailere proprii, astfel că, în mod indirect, au condus la realizarea lucrărilor şi la producţia obţinută;
- neadmiterea deductibilităţii cheltuielilor în sumă de 146.500 lei pentru aprovizionarea cu motorină sau benzină în perioada mai - decembrie 2005 este contrară prevederilor art. 21 din C. fisc., conform cărora, bonurile fiscale emise de staţiile de distribuţie şi facturile fiscale constituie documente justificative, iar lipsa menţiunilor referitoare la societate şi la numărul maşinii reprezintă numai o problemă de formă, care nu justifică refuzul admiterii la deducere;
- neadmiterea deductibilităţii cheltuielilor în sumă de 271.586 lei înscrise în facturi de aprovizionare cu materiale este contrară prevederilor din C. fisc. şi din Ordinul ministrului finanţelor nr 1849/2003 şi nr. 1850/2004, deoarece documentul fiscal justificativ care stă la baza înregistrărilor în contabilitate este factura fiscală şi nu situaţiile de lucrări, în condiţiile în care numai procesul-verbal al lucrării este considerat un document final de înregistrare;
- obligaţiile suplimentare reprezentând impozit pe profit în sumă de 67.071 lei, TVA în sumă de 51.436 lei şi accesoriile aferente au fost stabilite în mod nelegal de organele de inspecţie fiscală, care nu au admis cota din situaţiile de lucrări pentru cheltuielile de organizare de şantier, deşi acestea au fost cuprinse în procesele-verbale de recepţie pentru lucrări concretizate în venituri;
- obligaţiile suplimentare reprezentând impozit pe profit în sumă de 106.380 lei şi TVA în sumă de 80.845 lei, aferente contractului de prestări încheiat cu SC "E.I." SRL Satu Mare au fost stabilite în mod nelegal, prin interpretarea subiectivă a documentelor fiscale întocmite în anul 2004 pentru lucrări efectuate şi fără a fi avute în vedere facturile fiscale emise în baza contractului, care reprezintă documente justificative.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa nr. 332/CA - PI din 16 octombrie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC "B.C." SRL Negreşti-Oaş.
Instanţa de fond a constatat legalitatea actelor administrativ-fiscale deduse judecăţii, atât cu privire la obligaţiile fiscale suplimentare, cât şi cu privire la condiţiile de formă, reţinându-se că nu există o prevedere legală care să impună organelor fiscale obligaţia încheierii raportului de inspecţie fiscală la sediul societăţii supusă verificării, iar dreptul la apărare a fost asigurat reclamantei prin discuţia finală avută cu administratorul societăţii la data de 28 iunie 2006.
Cu privire la dobânzile şi penalităţile de întârziere pentru înregistrarea cu întârziere a veniturilor şi implicit, a obligaţiei de plată a impozitului pe profit şi a taxei pe valoare adăugată, s-a reţinut că facturile fiscale emise de SC "E.S." SA - S.I.S.E.E. Moldova în perioada septembrie 2003 - noiembrie 2004 figurează la alte date decât cele la care au fost înregistrate în contabilitatea furnizorului şi deci accesoriile respective au fost corect calculate în condiţiile în care nu s-a dovedit că data reală a emiterii facturii este cea care apare pe exemplarul nr. 2 înregistrat în contabilitatea societăţii reclamante şi nu data care apare pe exemplarul nr. 1 înregistrat în contabilitatea furnizorului.
Cu privire la obligaţiile fiscale suplimentare în sumă de 106.380 lei, reprezentând impozit pe profit şi în sumă de 80.844,53 lei, reprezentând TVA, aferente contractului de execuţie nr. 270 din 27 februarie 2004 încheiat cu SC "E.I." SRL, s-a constatat că nu pot fi considerate deductibile din punct de vedere fiscal cheltuielile pentru lucrări facturate fără a avea la bază elemente reale, întrucât reclamanta nu a prezentat deconturile semnate de comisia de recepţie care să confirme lucrările executate, deşi la pct. 12.4 şi 12.5 din contract s-a prevăzut că plata facturii se face după verificarea şi acceptarea situaţiei de plată definitivă şi că, nu va fi considerat ca fiind respectat contractul până când procesul-verbal de recepţie finală nu va fi semnat de comisia de recepţie care să confirme că lucrările au fost executate.
Existenţa facturilor şi plata acestora nu a fost considerată de prima instanţă ca reprezentând documente justificative pentru deducerea cheltuielilor aferente contractului nr. 270 din 27 februarie 2004, pentru că nu s-a dovedit prestarea efectivă a serviciilor prin situaţii de lucrări, procese - verbale de recepţie, rapoarte de lucru, proiecte tehnice sau orice alte materiale şi din acest considerent, au fost înlăturate şi concluziile raportului de expertiză, din care rezultă că nici nu s-a verificat corectitudinea datelor prezentate de organul fiscal.
În drept, concluzia instanţei de fond s-a întemeiat pe dispoziţiile pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, care prevăd că, pentru deducerea cheltuielilor cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii.
- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care trebuie să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuţie, precizarea serviciilor prestate, precum şi tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfăşurare a contractului sau pe durata realizării contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin:situaţii de lucrări, procese - verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare;
- contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţii desfăşurate.
Cu privire la obligaţia fiscală suplimentară în sumă de 51.565 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit ca urmare a deducerii greşite pentru amortizarea activelor corporale, instanţa de fond a constatat legalitatea actelor întocmite de către autoritatea pârâtă, reţinând următoarele argumente pentru fiecare din activele supuse amortizării în mod neîntemeiat în perioada verificată:
- mijloacele fixe înscrise la poziţiile cu număr de inventar 2.043 - 2053, 2.100,4013 - 4017, 4025 şi reprezentând cultivator CP 7FS, maşină de administrat îngrăşăminte, set grape cu colţi, semănătoare SC 27, două pluguri P2, două discuri GD3, două pluguri P30, semănătoare SPC 6FS, echipament de erbicidat, instalaţia completă pentru malaxarea cimentului, cinci tractoare U 650 neînmatriculate şi un tractor S 1500 care nu au fost utilizate în procesul de producţie, în prestări de servicii pentru terţi, închirieri sau în alte scopuri care concură în obţinerea de venituri, amortizarea s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 571/2003, care definesc mijlocul fix amortizabil ca fiind orice imobilizare corporală care îndeplineşte cumulativ condiţiile de a fi deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în păstrarea de servicii pentru a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative; deşi aceste mijloace fixe au intrat în patrimoniu în perioada 2001 - 2005, nu au fost puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2005, întrucât din actele contabile ale societăţii rezultă că nu au fost folosite în scopul obţinerii de venituri şi cu toate acestea, în perioada respectivă, a fost înregistrată pe costuri atât amortizarea liniară aferentă, conform duratelor normale de funcţionare prevăzute de Legea nr. 15/1994, cât şi deducerea suplimentară de amortizare în cota de 20% din valoarea de intrare, ceea ce justifică decizia organelor de inspecţie fiscală de a refuza admiterea trecerii pe costuri şi deducerea cheltuielilor cu amortizarea;
- malaxorul despre care reclamanta a susţinut că a fost pus în funcţiune în aprilie 2005, nu îndeplineşte condiţiile legale pentru deducerea amortizării, pentru că nu s-a depus procesul-verbal de punere în funcţiune şi nu s-a făcut dovada veniturilor obţinute prin punerea în funcţiune a acestui malaxor, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 571/2003, care prevăd că, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, iar în categoria cheltuielilor în scopul realizării de venituri sunt incluse cheltuielile cu amortizarea, care pot fi deduse în limita prevăzută la art. 24 din acelaşi act normativ;
- tractorul S1500 despre care reclamanta susţine că a fost închiriat către SC "A.M." SRL, nu îndeplineşte condiţiile legale pentru deducerea amortizării, deoarece nu s-a depus contractul de închiriere şi nu s-a dovedit încasarea chiriei;
- celelalte tractoare despre care reclamanta a susţinut că le-a folosit în alte scopuri decât cele agricole, nu îndeplinesc condiţiile legale pentru deducerea amortizării, întrucât nu s-a dovedit că aceste mijloace au contribuit la realizarea de venituri, iar concluzia expertului contabil în sensul deductibilităţii amortizării aferente reprezintă numai o preluare a susţinerii administratorului societăţii, fără a avea un temei legal.
Cu privire la obligaţiile fiscale suplimentare în sumă de 23.440 lei, reprezentând impozit pe profit şi în sumă de 27.835 lei, reprezentând TVA pentru care s-a refuzat dreptul de deducere, instanţa de fond a constatat că este întemeiat refuzul organelor fiscale de a accepta deductibilitatea contravalorii bonurilor fiscale emise de staţiile de distribuţie a carburanţilor pentru aprovizionări cu motorină sau benzină în valoare de 169.109 lei în perioada mai - decembrie 2005.
Astfel, s-a avut în vedere că bonurile respective nu cuprind menţiuni referitoare la societate, la numărul maşinii, nu au fost întocmite foi de parcurs şi nu s-au înregistrat în evidenţa contabilă venituri care să justifice achiziţionarea cantităţilor mari de combustibil, nefiind cheltuieli efectuate în vederea realizării de venituri, ceea ce a determinat aplicarea prevederilor art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 pentru recalcularea impozitului pe profit.
De asemenea, s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct. 51 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004, conform cărora, pentru carburanţii auto achiziţionaţi taxa pe valoare adăugată poate fi justificată cu bonurile fiscale emise potrivit O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, dacă sunt ştampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare al autovehiculului.
Cu privire la obligaţiile la obligaţiile fiscale suplimentare în sumă de 67.071 lei, reprezentând impozit pe profit şi în sumă de 51.436 lei, reprezentând TVA pentru care s-a refuzat dreptul de deducere, instanţa de fond a constatat de asemenea legalitatea actelor administrativ-fiscale deduse judecăţii, reţinând că nu sunt deductibile cheltuielile în sumă de 271.586 lei efectuate pentru achiziţionarea de beton, cherestea, ciment, blocuri ceramice, oţel beton, ţevi, sârmă, tablă zincată, care nu se regăsesc în situaţiile de lucrări în baza cărora au fost emise facturile pentru decontarea lucrărilor executate sau ca investiţii proprii ale societăţii.
Măsurile dispuse de organele fiscale în legătură cu aceste materiale, a căror necesitate nu a fost justificată de reclamantă, au fost considerate ca fiind legale, prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, precum şi prin raportare la dispoziţiile art. 145 din acelaşi act normativ, care reglementează sfera de aplicare a deducerii taxei pe valoarea adăugată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SC "B.C." SRL Negreşti-Oaş, solicitând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei de impunere nr. 321 din 18 iulie 2006, a raportului de inspecţie fiscală nr. 51.875 din 13 iulie 2006 şi a Deciziei nr. 341.904 din 7 octombrie 2010 cu privire la obligaţiile fiscale suplimentare în sumă de 792.998 lei.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărărilor formulate şi nu a analizat probele administrate, motivând soluţia de respingere a acţiunii prin susţinerile organelor de control, fără un temei legal.
Pentru neadmiterea deductibilităţii amortizării activelor corporale, s-a arătat că au fost greşit interpretate dispoziţiile art. 24 pct. 2 lit. a) şi pct. 12 din Legea nr. 571/2003 care nu condiţionează deducerea de realizarea de venituri sau de înmatricularea mijloacelor fixe, astfel că, se impunea deducerea amortizării aferente malaxorului pus în funcţiune în luna aprilie 2005, tractorului S1500 cu număr de inventar 4025 închiriat către SC "A.M." SRL, utilajelor agricole de la poziţia 1 - 11 cu număr de inventar 2043 - 2053 şi tractoarelor neînmatriculate, înregistrate în contabilitate cu proces - verbal de recepţie şi punere în funcţiune, utilizate în scopuri administrative.
În acelaşi sens, recurenta a precizat că, amortizarea a fost calculată pentru mijloacele fixe înregistrate în contabilitate pe bază de documente justificative, care au fost folosite în procesul de producţie şi în baza cărora s-au realizat venituri în sumă de 9.782.754 lei în anul 2003, în sumă de 14.605.011 lei în anul 2004 şi în sumă de 12.450.774 lei în anul 2005.
Pentru neadmiterea la deducere a cheltuielilor efectuate pentru achiziţionarea de combustibil în perioada mai - decembrie 2005, recurenta a susţinut că au fost greşit interpretate dispoziţiile art. 21 din C. fisc., conform cărora, bonurile fiscale emise de staţiile de distribuţie şi facturile fiscale constituie documente justificative, iar lipsa menţiunilor despre societate şi numărul maşinii este numai o problemă de formă, cu atât mai mult cu cât staţiile de distribuţie nu trec pe bonuri aceste date.
Pentru neadmiterea la deducere a cheltuielilor în sumă de 271.586 lei înscrise în facturi de aprovizionare cu materiale, s-a arătat că au fost respectate dispoziţiile C. fisc. şi Ordinelor nr. 1849/2003 şi nr. 1850/2004 emise de ministrul finanţelor, care prevăd că, documentul justificativ care stă la baza înregistrărilor în contabilitate este factura fiscală şi nu situaţia de lucrări, devize sau alte documente, care nu sunt considerate fiscale, ci doar estimative, pentru că procesul-verbal al lucrării este un document final de înregistrare.
Pentru diferenţa dintre facturile de aprovizionare şi situaţiile de lucrări, recurenta a susţinut că în mod greşit nu a fost admisă cota din situaţiile de lucrări pentru cheltuielile de organizare şantier, lucrări concretizate în venituri şi pentru care se impunea anularea obligaţiilor suplimentare reprezentând impozit în sumă de 67.071 lei, TVA în sumă de 51.436 lei şi accesoriile aferente acestora.
Pentru obligaţiile suplimentare reprezentând impozit pe profit în sumă de 106.380 lei şi TVA în sumă de 80.845 lei, calculate pentru contractul de prestări încheiat cu SC "E.I." SRL Satu Mare, recurenta a susţinut că au fost greşit interpretate documentele fiscale întocmite în anul 2004 pentru lucrări confirmate, considerându-se ca fiind relevant numărul de angajaţi, în condiţiile în care societatea a subcontractat lucrarea şi a efectuat multe lucrări cu angajaţii sezonieri .
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente.
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Prin Sentinţa nr. 332/2012 CA - PI din 16 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins în mod legal şi temeinic acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC "B.C." SRL Negreşti-Oaş, constatând printr-o analiză judicioasă a probelor administrate şi a cadrului legal incident în cauză că, debitele stabilite prin decizia de impunere nr. 321 din 18 iulie 2006, raportul de inspecţie fiscală nr. 51875 din 13 iulie 2006 şi Decizia nr. 341904 din 7 octombrie 2010 au fost corect calculate pentru încălcarea normelor referitoare la impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată în cazul operaţiunilor care au constituit obiectul verificărilor efectuate de organele de inspecţie fiscală.
Hotărârea instanţei de fond cuprinde argumentele de fapt şi de drept pentru care a fost menţinută fiecare obligaţie fiscală suplimentară şi pentru care au fost respinse motivele de nelegalitate invocate prin acţiune, fiind motivată în conformitate cu cerinţele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că se dovedeşte a fi neîntemeiată critica recurentei privind pronunţarea unei soluţii lipsite de temei legal şi în considerarea exclusivă a apărărilor care au fost formulate de administraţia fiscală.
Cu privire la modul de calcul şi de înregistrare a amortizării, cu influenţe asupra profitului şi impozitului pe profit, instanţa de fond a menţinut actele administrativ-fiscale deduse judecăţii, reţinând în mod judicios că societatea recurentă nu a respectat prevederile art. 24 pct. 2 lit. a) din C. fisc. pentru deducerea amortizării acestor utilaje în condiţiile în care nu a dovedit veniturile realizate din folosirea lor în producţia agricolă.
Astfel, s-a avut în vedere că, pentru mijloacele fixe cu număr de inventar 2043 - 2053, 2100, 4013 - 4017 şi 4025, reprezentând cultivator CP 7FS, maşină administrat îngrăşăminte, set grape cu colţi, semănătoare SC 27, două pluguri P2, două discuri GD 3.2, plug P30, semănătoare SPC 6FS, echipament de ierbicidat, instalaţie completă pentru malaxarea cimentului, 5 tractoare U650 neînmatriculate şi un tractor S 1500 s-a calculat greşit de la data intrării în patrimoniu amortizarea liniară, în condiţiile în care aceste utilaje nu au fost folosite în procesul de producţie, în prestări de servicii pentru terţi, închirieri sau alte scopuri care concură la obţinerea de venituri, aşa cum se prevede în art. 24 pct. 2 lit. a) din C. fisc.
Deşi intrate în patrimoniul societăţii recurente în perioada 2001 - 2005, aceste mijloace fixe nu au fost puse în fracţiune până la data de 31 decembrie 2005 şi nu au fost folosite în scopul obţinerii de venituri, ceea ce dovedeşte că trecerea pe costuri a sumei de 169.045 lei, reprezentând amortizare liniară calculată până la data de 31 decembrie 2005 şi a sumei de 90.999 lei, reprezentând deducerea suplimentară de amortizare în cotă de 20% s-au efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, art. 11 din Legea nr. 414/2002, art. 11 din Legea nr. 15/1994, republicată şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.
Nefiind dovedită o altă situaţie de fapt cu privire la fiecare din utilajele menţionate anterior, instanţa de fond a constatat în mod corect legalitatea măsurii prin care autoritatea intimată a procedat la recalcularea impozitului pe profit aferent cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe şi a deducerii suplimentare de amortizare în cotă de 20%.
Apărarea prin care s-a susţinut că folosirea utilajelor respective în producţie a determinat obţinerea de venituri în perioada 2003 - 2005 este vădit nefondată, în condiţiile în care nu au fost administrate dovezi concludente din care să rezulte utilizarea efectivă a mijloacelor fixe în operaţiunile din care s-au realizat acele venituri, nefiind deci întrunite cerinţele impuse de normele fiscale pentru admiterea deducerii cheltuielilor cu amortizarea.
Cu privire la înregistrarea în perioada mai - decembrie 2005 în contul 6.022 "Cheltuieli privind combustibilul" a contravalorii bonurilor fiscale emise de staţiile de distribuire a carburanţilor, reprezentând aprovizionări cu motorină sau benzină în valoare totală de 169.109 lei, instanţa de fond a constatat de asemenea în mod judicios legalitatea măsurii de recalculare a impozitului pe profit pentru o diferenţă în sumă de 23.440 lei şi de neadmitere la deducere a TVA în sumă de 27.835 lei.
Contrar susţinerilor din acţiune şi concluziilor expertului de specialitate, care sunt lipsite de temei juridic, judecătorul fondului a constatat că înregistrarea acestor cheltuieli nu a avut la bază documente justificative, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (1), alin. (4) lit. f) şi art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003.
În acest sens, s-a avut în vedere că societatea recurentă nu a prezentat documente primare, respectiv bonuri de aprovizionare cu combustibil din care să rezulte autovehiculele pentru care s-au efectuat aprovizionările, iar în evidenţa contabilă nu s-au înregistrat venituri care să justifice achiziţionarea cantităţilor mari de combustibil, deşi zilnic au fost trecute pe cheltuieli zeci de bonuri cu valori diferite.
Bonurile fiscale depuse de societatea recurentă nu reprezintă documente justificative, în sensul normelor fiscale, deoarece nu cuprind menţiuni referitoare la societate, la numărul de maşină şi nu au fost întocmite foi de parcurs, astfel că nu pot fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor deductibile fiscal, cum neîntemeiat s-a susţinut prin acţiune.
Cu privire la suma de 271.586 lei înscrisă în facturi de aprovizionare cu materiale, instanţa de fond a stabilit corect că societatea recurentă datorează un impozit suplimentar în sumă de 67.071 lei şi nu beneficiază de dreptul de deducere a TVA în sumă de 51.436 lei, întrucât înregistrarea facturilor respective în contabilitate nu s-a efectuat în baza unor documente din care să rezulte modul concret în care au fost folosite bunurile achiziţionate, respectiv stocuri de materiale, vânzări, investiţii proprii şi deci contravaloarea lor nu este deductibilă fiscal, pentru calculul impozitului pe profit şi pentru deducerea TVA aferentă.
Trecerea pe cheltuieli a materialelor reprezentând beton, ciment, oţel beton, ţevi, tablă zincată etc. nu a fost justificată de către recurentă prin cuprinderea acestor materiale în situaţii de lucrări sau ca investiţii proprii ale societăţii şi nici nu au fost prezentate documente privind folosirea lor pentru lucrări de organizare de şantier, ceea ce dovedeşte lipsa oricărui suport probator pentru apărările formulate prin acţiune şi pentru concluziile expertizei de specialitate cu privire la caracterul deductibil al cheltuielilor efectuate pentru asemenea aprovizionări, care în mod evident, nu au avut ca scop realizarea de venituri.
Anularea obligaţiilor fiscale suplimentare calculate ca urmare a diminuării profitului impozabil cu suma de 271.474 lei a fost solicitată neîntemeiat de către societatea recurentă, în condiţiile în care nu a respectat cerinţele impuse de lege pentru înregistrarea cheltuielilor cu aprovizionarea de materiale pe baza unor documente justificative, care să ateste atât realitatea operaţiunilor efectuate, cât şi veniturile obţinute efectiv din realizarea acestora, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) şi art. 143 alin. (3) din C. fisc..
Cu privire la obligaţiile fiscale suplimentare aferente contractului de execuţie nr. 270 din 27 februarie 2004 încheiat cu SC "E.I." SRL Satu Mare, reprezentând impozit pe profit în sumă de 106.380 lei şi TVA în sumă de 80.845 lei, au fost corect menţinute actele administrativ-fiscale deduse judecăţii, reţinându-se că, în perioada 30 aprilie - 4 octombrie 2004 au fost înregistrate în evidenţa contabilă în contul 628 "Cheltuieli cu serviciile executate de terţi", un număr de 6 facturi fiscale în valoare de 425.497,57 lei, fără existenţa unor documente care să dovedească realitatea prestărilor şi necesitatea lor în scopul desfăşurării activităţii proprii şi realizării de venituri.
Cheltuielile în sumă de 425.497,57 lei nu pot fi considerate deductibile fiscal faţă de reglementarea cuprinsă în art. 21 alin. (1) din C. fisc., care prevede că, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
De asemenea, în art. 21 alin. (1) lit. m) din C. fisc. şi în Titlul II, pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 se prevede că, pentru deducerea cheltuielilor cu serviciile de management, consultanţă şi asistenţă sau alte prestări de servicii, trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
- serviciile să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părţi sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege;
- justificarea prestării efective a serviciilor să fie efectuată prin situaţii de lucrări, procese - verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare;
- contribuabilul să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate.
În consecinţă, legiuitorul a condiţionat caracterul deductibil al prestărilor de servicii de realizarea lor în mod efectiv, probată prin documente justificative, iar societatea recurentă nu a administrat dovezi concludente în acest sens.
Astfel, s-a avut în vedere că deşi la Cap. XII pct. 12.5 din contract, părţile au stipulat că acesta nu va fi considerat respectat până când procesul-verbal de recepţie finală nu va fi semnat de comisia de recepţie, societatea recurentă nu a prezentat deconturile semnate de comisia de recepţie care să confirme că lucrările au fost executate, iar din controlul încrucişat desfăşurat la SC "E.I." SRL Satu Mare cu privire la realitatea operaţiunilor respective a rezultat că societatea în cauză are un singur angajat cu ½ normă de muncă, administratorul nu avea cunoştinţă de lucrările înscrise în facturi, lucrări care de altfel au fost subcontractate către societăţi din ţară care, în urma verificărilor efectuate, s-au dovedit a fi fictive.
Situaţiile de lucrări au fost întocmite pentru a se încadra în suma totală facturată, fără existenţa unor proiecte de execuţie, norme de deviz sau normativ şi tarife de muncă, astfel că, în conformitate cu prevederile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, organele fiscale de inspecţie fiscală au constatat în mod corect că lucrările facturate de SC "E.I." SRL Satu Mare nu au la bază elemente reale pentru a fi considerate cheltuieli deductibile fiscal.
Pentru considerentele care au fost expuse, se constată că prin actele administrativ-fiscale întocmite de autoritatea intimată au fost corect stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 561.780 lei, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată, dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere, menţinute de instanţa de fond printr-o interpretare judicioasă a tuturor elementelor de fapt şi de drept deduse judecăţii, faţă de obiectul contestaţiei formulate pentru acest debit, precizat de recurentă cu adresa nr. 160 din 31 august 2006 înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, iar nu pentru debitul în cuantum de 792.998 lei, indicat în mod eronat, atât la fond, cât şi în recurs, fără a se avea în vedere că procedura administrativă a fost exercitată numai pentru suma de 561.780 lei.
În consecinţă, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică şi, nefiind motive de casare sau modificare, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de SC "B.C." SRL Negreşti-Oaş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.C. SRL Negreşti-Oaş împotriva Sentinţei nr. 332/CA-PI din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3867/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 384/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
