ICCJ. Decizia nr. 3867/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3867/2014
Dosar nr. 5649/2/2012
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 12 iulie 2012, ulterior modificată, reclamantul C.V. a chemat în judecată pe pârâţii M.A.N. și D.I.M., solicitând următoarele:
1. În principal, în contradictoriu cu pârâta D.I.M., obligarea la soluționarea contestaţiei formulate la data de 29 mai 2012 împotriva ordinului prin care i s-au stabilit drepturile salariale în anul 2010 ca urmare a dobândirii calităţii de judecător militar la T.M.T.B., începând cu data de 15 februarie 2010;
2. În subsidiar, în contradictoriu cu ambii pârâţi:
- anularea Dispoziţiei nr. 1 din 11 iunie 2012 emisă de pârâta D.I.M., dispoziţie înregistrată la această pârâtă sub nr. J/2309 din 11 iunie 2012;
- admiterea contestaţiei formulate împotriva ordinului prin care i s-au stabilit drepturile salariale în anul 2010 ca urmare a dobândirii calităţii de judecător militar la T.M.T.B., începând cu data de 15 februarie 2010;
- constatarea că în cuantumul drepturilor salariale care i se cuvin, începând cu data de 15 februarie 2010 ca urmare a dobândirii calităţii de judecător militar la T.M.T.B., intră şi suma corespunzătoare sporului de specialist de clasă care s-a acordat judecătorilor militari până la data de 31 decembrie 2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, referitor la dreptul său de a încasa cu titlul de sumă tranzitorie contravaloarea corespunzătoare sporului de specialist de clasă acordat judecătorilor militari până la data de 31 decembrie 2009, în temeiul Legii nr. 138/1999, că pârâţii nu contestă faptul că această contravaloare se plăteşte judecătorilor militari, în cuantumul reglementat anterior datei de 31 decembrie 2009, după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 şi ulterior a Legii nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010.
Ceea ce se contestă de către pârâţi este faptul că acei judecători care au fost transferaţi de la instanţele civile la instanţele militare după data de 01 ianuarie 2010 nu pot fi beneficiari ai sumei mai sus indicate, ca urmare a faptului că în luna decembrie a anului 2009 nu au beneficiat de sporul de specialist de clasă.
Această afirmaţie a pârâtei este netemeinică şi nelegală, pentru că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, respectiv a dispoziţiilor art. 3 din Anexa IV/4 a acestei legi, judecătorii militari beneficiază de drepturile reglementate de legislaţia aplicabilă personalului autorităţii judecătoreşti, respectiv de indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilită potrivit reglementărilor aplicabile personalului autorităţii judecătoreşti, iar pentru calitatea de cadru militar în activitate, magistraţii cadre militare beneficiază de:
a) solda de grad;
b) ajutoare la trecerea în rezervă sau în retragere, stabilite în raport cu indemnizaţia prevăzută la alineatul 2 al acestui articol şi cu drepturile prevăzute la lit. a).
Din interpretarea acestor dispoziţii, coroborate cu dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009 şi ale art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, rezultă că celelalte drepturi băneşti care erau atribuite magistraţilor militari activi în temeiul dispoziţiilor legale privitoare la salarizarea militarilor în vigoare până la data de 31 decembrie 2009, îşi pierd identitatea de a fi sporuri distincte, fiind incluse într-o sumă unică compensatorie cu caracter tranzitoriu.
Această soluţie legislativă a fost adoptată pentru a se da eficienţă juridică teoriei drepturilor câştigate, fapt pentru care veniturile salariale stabilite în temeiul Legii nr. 330/2009 şi ale O.U.G. nr. 1/2010 nu au fost diminuate funcţie de luna decembrie a anului 2009, soluţie care a fost menţinută prin Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010.
În continuare legiuitorul român a dat dovadă de consecvenţă, în sensul că s-a conformat principiului egalităţii şi pentru a evita producerea unor discriminări pentru persoanele nou încadrate în funcţii publice în raport cu cele care ocupau astfel de funcţii la data de 01 ianuarie 2010, prin art. 31 din Legea nr. 330/2009 a dispus că pentru personalul nou-încadrat pe funcţii în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare.
Prin urmare, lipsa titlului de specialist de clasă în luna decembrie a anului 2009 nu poate fi folosită ca şi argument juridic pentru a fundamenta refuzul de a i se acorda, începând cu data de 15 februarie 2010, drepturile salariale care includ şi contravaloarea acestui spor în raport de vechimea în funcţie a sa, pentru că, pe de o parte, lipsa titlului în cauză nu este determinată de o incapacitate personală, iar pe de altă parte, acordarea sumei corespunzătoare acestui spor nu se întemeiază pe dispoziţiile care reglementează condiţiile stabilite de ministrul de resort până la data de 31 decembrie 2009, dispoziţii care au dobândit calitatea de a fi norme juridice de trimitere pentru stabilirea drepturilor în litigiu, ci pe dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 330/2009.
De altfel, suma în litigiu nici nu mai este calificată ca şi contravaloare spor specialist de clasă chiar de ordonatorul terţiar de credite pentru instanţele militare, fiind încadrată la sume tranzitorii, ceea ce înseamnă că acest ordonator de credite a înţeles dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009 şi ale art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, dându-le interpretarea avută în vedere de legiuitor.
Astfel, apreciază reclamantul că soluţia legală pe care trebuiau să o adopte pârâţii era aceea de admitere a contestaţiei, dând astfel eficienţă juridică dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 330/2009, potrivit cărora „pentru personalul nou-încadrat pe funcţii în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare”.
Menţionează că la data de 15 februarie 2010 erau în vigoare dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 330/2009, în conformitate cu care „aplicarea prevederilor acestei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015”.
Ulterior, reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând, în principal, soluţionarea de către instanţă a fondului cererii şi, în subsidiar, obligarea pârâţilor la soluţionarea contestaţiei administrative.
În cauză, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) şi (2) și art. 18 din Legea nr. 346/2006, art. 1 pct. 21, pct. 11, 12, 13 şi 14 din Legea nr. 97/2008 şi art. 31 din Legea nr. 330/2009, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepția invocată.
Pârâta D.I.M. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii, în subsidiar, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 1599 din 14 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâţii M.A.N. și D.I.M., ca neîntemeiată.
Prin aceeași sentință, instanța a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2), art. 18 din Legea nr. 346/2006, art. 1 pct. 21, pct. 11, 12, 13 şi 14 din Legea nr. 97/2008 şi art. 31 din Legea nr. 330/2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată din 29 mai 2012, reclamantul lt. col mag. C.V., judecător în cadrul T.M.B., a contestat ordinul prin care i s-au stabilit drepturile salariale în anul 2010 ca urmare a dobândirii calităţii de judecător militar la T.M.T. Bucureşti, începând cu data de 15 februarie 2010.
Contestaţia administrativă a fost soluţionată prin Decizia nr. 1 din 11 iunie 2012, în sensul respingerii ca tardivă.
Cu toate acestea, în cuprinsul deciziei s-a reţinut că D.I.M., ulterior primirii extrasului din ordinul de zi pe unitate nr. 10 din 15 februarie 2010, în care se consemnează: „Dl. judecător C.V. beneficiază de drepturile salariale prevăzute de lege pentru un judecător cu grad de tribunal şi gradul de ofiţer superior maior, la care urmează ca D.I.M. să precizeze alte drepturi aferente ce se includ în soldă”, şi-a îndeplinit atribuţiile legale şi a calculat corect sumele datorate, astfel încât, începând cu data de 15 februarie 2010, contestatorul a beneficiat de drepturile salariale pentru calitatea de judecător cu grad de tribunal stabilite, conform Legii cadru nr. 330/2009, aşa cum erau materializate în carnetul de muncă întocmit la instanţa civilă, precum şi de toate drepturile băneşti specifice calităţii de militar activ care îi puteau fi acordate conform actului normativ sus menţionat şi prevederilor O.U.G. nr. 1/2010.
Totodată, s-a menționat că la M.A.N. nu s-au emis şi nu se emit ordine de stabilire a salariilor individuale de către ministru. Actele care consemnează salariile individuale şi componentele acestora sunt, în ordinea emiterii, ordinul de zi pe unitate de alocare la drepturi emis de comandantul unităţii în care este încadrat salariatul şi statul de plată conceput în baza acestuia.
Prima instanță a constatat că soluția de respingere ca tardivă a contestaţiei administrative prealabile nu este corectă, faţă de împrejurarea că nu s-a făcut dovada datei comunicării actului administrativ de stabilire a salariului către reclamant. Faptul că acesta a luat cunoştinţă de elementele componente ale salariului din fluturaşul primit nu poate echivala cu luarea la cunoştinţă de actul de autoritate, act care ar trebui să consemneze elementele de fapt şi de drept care fundamentează drepturile salariale stabilite.
Având în vedere că prin decizie s-a făcut referire şi la aspectul legalităţii stabilirii drepturilor salariale, prima instanță a analizat și fondul raportului juridic litigios.
Astfel, a constatat că ceea ce este supus contestaţiei în prezenta speţă este dreptul reclamantului, judecător militar transferat de la instanţa civilă la instanţa militară după data de 01 ianuarie 2010, la contravaloarea corespunzătoare sporului de specialist de clasă acordat în baza Legii nr. 138/1999.
Suma reprezentând această valoare se plăteşte judecătorilor militari în funcţie la 31 decembrie 2009, ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu.
Reclamantul invocă dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 330/2009, conform cărora pentru personalul nou-încadrat pe funcţii în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare.
Prima instanță a apreciat că nu este întemeiată cererea reclamantului de recunoaştere a dreptului la o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu reprezentând contravaloarea acestui spor, în condiţiile în care sporul nu se acordă automat, ci numai după promovarea unui examen.
Împrejurarea că lipsa titlului de specialist de clasă nu este imputabilă reclamantului (după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 nu s-a mai organizat examen, dreptul respectiv nemaifiind prevăzut) nu are relevanţă.
De asemenea, a apreciat că nu este întemeiată nici critica referitoare la discriminarea invocată, în condiţiile în care reclamantul nu se află în situaţia colegilor care au obţinut un drept în perioada de vigoare a legii vechi, în urma promovării unui examen.
Prin aceeași hotărâre, prima instanță a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de reclamant, constatând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, opinia instanței asupra excepţiei fiind în sensul netemeiniciei acesteia, dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2), art. 18 din Legea nr. 346/2006, art. 1 pct. 21, pct. 11, 12, 13 şi 14 din Legea nr. 97/2008 şi art. 31 din Legea nr. 330/2009 nefiind în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale invocate de reclamant.
3. Recursul reclamantului
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul C.V., pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 și art. 304 1C. proc. civ.
Raportat la prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul - reclamant a arătat că motivarea hotărârii nu răspunde cerinţelor impuse prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.; nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările referitoare la diferențele celor trei tipuri de drepturi salariale: sporul de specialist de clasă, suma compensatorie cu caracter tranzitoriu acordată în condițiile Legii nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010 și componentele drepturilor salariale care se acordă persoanelor nou încadrate pe funcții în perioada de aplicare etapizată a Legii nr. 330/2009, precum și cele relative la situația de discriminare prin neacordarea sumei în litigiu și judecătorilor militari care au dobândit această calitate după data de 01 ianuarie 2010.
În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a combătut hotărârea sub următoarele aspecte:
- hotărârea a fost pronunțată cu încalcarea normele prevăzute de art. 16 din Constituție, art. 6 paragraful (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 la Convenție, art. 31 din Legea nr. 330/2009 și art. 2 alin. (2) lit. e), pct. I teza a V-a din O.G. nr. 137/2000, prin care se instituie cu caracter imperativ eliminarea oricărei forme de discriminare între persoanele care ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în condiții similare, adică se află în situații juridice identice;
- au fost nesocotite prevederile art. 31 din Legea nr. 330/2009, pe care instanța le-a dat o interpretare străină de finalitatea urmărită de legiuitor, aceea de a nu creea discriminări salariale între persoane care ocupă funcții publice similare, indiferent de data la care sunt ocupate aceste funcții.
- prin respingerea probei cu interogatoriul pârâților ca inutilă și contrară prevederilor art. 218 C. proc. civ., instanța a încălcat dreptul la un proces echitabil, sub aspectul dreptului la apărare, deși prin administrarea acestei probe urmărea să clarifice situația de discriminare în care se află ca urmare a refuzului pârâtei de a-i plăti drepturile în litigiu, probă care răspunde pe deplin exigențelor art. 218 C. proc. civ.
- în mod greșit s-a apreciat că dreptul în litigiu se obține în urma promovării unui examen, această condiție fiind impusă numai categoriilor de personal prevăzute în art. 15 din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009, în cazul recurentului fiind necesară doar îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 31 din Legea nr. 330/2009, pe care instanța avea obligația să le analizeze, cu prioritate.
4. Apărările formulate
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a reiterat apărările formulate în fața instanței de fond, susținând în esență, că recurentul-reclamant a fost salarizat potrivit reglementărilor legale aplicabile situației sale la data numirii în funcția de judecător militar, 15 februarie 2010, ținându-se seama de drepturile salariale de care beneficiase la 31 decembrie 2009.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cursul soluţionării recursului, la data de 19 februarie 2014, a fost depusă la dosar copia Deciziei Curţii Constituţionale nr. 545 din 17 decembrie 2013, prin care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2), art. 18 din Legea nr. 346/2006, act. I pct. 21, pct. 11, 12, 13 şi 14 din Legea nr. 97/2008 şi art. 31 din Legea nr. 330/2009, invocată de reclamant în cauza de față, în sensul respingerii, ca inadmisibilă.
Recurentul a depus la dosar note scrise prin care a reiterat criticile formulate în recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
6. Argumente de fapt și de drept relevante.
Recurentul-reclamant C.V. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, ordinul prin care i s-au stabilit drepturile salariale în anul 2010, ca urmare a dobândirii calității de judecător militar începând cu data de 15 februarie 2010 și Decizia nr. 1 din 11 iunie 2012 prin care a fost respinsă ca tardivă contestația administrativă.
Prima instanţă a infirmat soluţia administrativă dispusă și a pășit la cercetarea fondului raportului litigios, reţinând că drepturile salariale cuvenite reclamantului au fost corect stabilite sub aspectul neacordării sumei compensatorii tranzitorii reprezentând contravaloarea sporului de specialist de clasă, concluzie împărtășită şi de instanţa de control judiciar.
Reevaluând întregul ansamblu probator administrat în cauză, inclusiv în etapa recursului şi răspunzând, în acelaşi timp, la criticile formulate de recurent, prin care se reiau practic, apărările expuse cu ocazia judecăţii în fond, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză criticile de nelegalitate invocate, subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Referitor la calitatea motivăriii
C.E.D.O. a statuat că art. 6 din Convenţie obligă tribunalele să-şi motiveze hotărârile lor, dar această obligaţie nu trebuie a fi înţeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor procesului.
Chiar dacă sunt succinte, considerentele fondului răspund exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedura civilă şi art. 6 parag. 1 C.E.D.O., fiind indicate cu suficientă claritate argumentele decisive în soluționarea pricinii, care pot fi analizate prin exercitarea căii de atac prevăzută de lege.
În plus, Înalta Curte are în vedere că examinarea motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se face în contextul tuturor circumstanţelor cauzei, astfel că instanţa de control judiciar poate păstra o soluţie corectă, substituind sau completând motivarea.
Referitor la legalitatea sentinței
Potrivit Ordinului de zi pe Unitate din 15 februarie 2010, recurentul-reclamant a ocupat funcţia de judecător militar începând cu data de 15 februarie 2010, urmare a aprobării transferului său de la Tribunalul Călăraşi - instanța civilă la T.M.T.B., în baza Hotărârii nr. 108 din 28 ianuarie 2010 a secţiei pentru Judecători a C.S.M.
Din cuprinsul aceluiași ordin rezultă că, începând cu data de 15 februarie 2010, recurentul beneficiază de drepturile salariale prevăzute de lege pentru un judecător cu grad de tribunal şi grad de ofiţer superior maior, urmând ca D.I.M. să precizeze şi alte drepturi aferente ce se includ în soldă.
Din adresa din 10 februarie 2012 emisă de D.I.M., rezultă că, pentru anul 2010, la rubrica din ştatele de plată „ sume tranzitorii” au fost incluse indemnizațiile și sporurile personalului care beneficia de acestea în decembrie 2009 și care nu au mai fost prevăzute în anexele la Legea cadru nr. 330/2009, conform art. 5 și art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010.
Problema supusă dezlegării în cauză vizează dreptul recurentului-reclamant de a beneficia de o sumă egală cu suma compensatorie cu caracter tranzitoriu, de care beneficiază persoanele încadrate deja pe funcții similare în luna decembrie a anului 2009, al cărei cuantum se stabilește potrivit dispozițiilor relative la sporul de specialist de clasă în vigoare la data de 31 decembrie 2009, prin prisma exigențelor art. 31din Legea nr. 330/2009.
Analizând cadrul normativ incident situației de fapt, Înalta Curte reține că, până la data de 31 decembrie 2009, sporul pentru titlul de specialist de clasă a fost acordat în temeiul Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, potrivit căreia, personalul militar şi civil, supus reglementării acestei legi, beneficia de indemnizaţii, prime, sporuri, premii şi alte drepturi băneşti, printre care și sporul aferent titlului de specialist de clasă, acordat și judecătorilor militari, numai în anumite condiţii, respectiv în urma promovării unui examen.
Începând cu data de 1 ianuarie 2010, potrivit reglementărilor în vigoare, examenul pentru obținerea titlului de specialist de clasă pentru personalul din instanțele militare nu s-a mai organizat, întrucât acest drept nu mai era prevăzut de Legea nr. 330/2009 și nici ulterior, de Legea nr. 284/2010.
Astfel, după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, potrivit dispozițiilor cuprinse în pct. III. din Anexa nr. 4/IV la lege, preluate în art. 75 din Anexa VII a Legii nr. 284/2010, pentru calitatea de cadru militar în activitate, magistrații militari beneficiază de: a) solda de grad; b) ajutoare la trecerea în rezervă sau retragere, stabilite în raport cu indemnizația prevăzută pentru drepturile reglementate de legislația aplicabilă personalului autorității judecătorești și cu drepturile prevăzute la lit. a).
Cum recurentul-reclamant a fost numit în funcţie la o instanţă militară la data de 15 februarie 2010, drepturile salariale ce i se cuveneau i-au fost stabilite potrivit reglementărilor legale aplicabile situaţiei sale, în vigoare la acel moment, precum şi ţinând seama de drepturile de care beneficiase la 31 decembrie 2009. La această din urmă dată nu beneficia de dreptul material aferent titlului de specialist de clasă, fiind încadrat la o instanţă civilă, iar în februarie 2010, respectivul titlu nu-i mai putea fi acordat, astfel încât drepturile sale salariale au fost stabilite în mod corect
În ceea ce privește situația judecătorilor militari în funcție la data de 31 decembrie 2009, care aveau câștigat acest drept salarial la data intrării în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 330/2009, chiar dacă acesta nu mai era prevăzut ca atare, ei au continuat să beneficieze după acest moment de o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu, în cuantumul aferent sporului de specialist de clasă, în temeiul art. 30 alin. (6) Legea nr. 330/2009 și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, sub condiţia desfăşurării activităţii în aceleaşi condiţii ca şi cele din momentul luat ca referinţă.
În cauză, însă, recurentul-reclamant nu poate pretinde o sumă compensatorie, corespunzătoare sporului de specialist de clasă, întrucât art. 31 din Legea nr. 330/2009, de care se prevalează, raportează salarizarea personalului nou încadrat în funcţie,, la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare”.
Or, după cum bine s-a apărat intimatul M.A.N. prin întâmpinare, sporul în discuţie nu era indisolubil ataşat funcţiei ori salariului, ci era acordat în condiţii procedurale specifice (participare la un examen, etc).
Această concluzie este întărită de prevederile art. 5 şi 6 din O.U.G. nr. 1/2010, anterior menţionate, în vigoare la data încadrării recurentului la instituţia militară, care statuează că personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi păstrează drepturile salariale avute la această dată, doar această categorie având vocaţia de a obţine o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu, în scopul întregirii salariului avut la momentul de referinţă.
În acest sens este de menţionat relevanţa şi pertinenţa motivaţiei cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 545 din 17 decembrie 2013 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 330/2009, invocată în cauză de recurent, care vine în completarea argumentelor reținute de prima instanţă, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii primei instanţe, la care şi Înalta Curte achiesează.
Astfel, examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a constatat că, în speță, sunt aplicabile prevederile legale în vigoare la data la care recurentul a dobândit calitatea de judecător militar, potrivit principiului tempus regit actum, întrucât la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 , recurentul nu ocupa funcţia publică pentru care această lege prevedea o asemenea măsură compensatorie cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care aveau deja în plată la data de 31 decembrie 2009 anumite sporuri.
Curtea Constituțională a constatat că autorul excepției solicită, în realitate, pe de o parte, interpretarea normelor legale în materie, în sensul că de sumele cu caracter compensatoriu sau tranzitoriu să beneficieze și persoanele care la acea dată nu erau încadrate în funcțiile pentru care se prevedea posibilitatea acordării sporului de specialist de clasă și, pe de altă parte, modificarea acestor norme, însă o asemenea interpretare ar putea fi dată numai în măsura în care textul de lege ar cuprinde o prevedere în acest sens.
Cu același prilej, Curtea Constituțională a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente, acordate diferitelor categorii de salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcțiile de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, sens în care este și jurisprudența Curții (e.g. Decizia nr. 1601/2010 și nr. 1615/2011).
În ceea ce priveşte situația de discriminare invocată de recurent, nu se poate reţine o încălcare a principiului nediscriminării şi egalităţii de tratament, întrucât în practica sa C.E.D.O. consideră că diferenţa de tratament devine discriminare în înţelesul art. 14 din Convenţie doar atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).
Fiind vorba despre situaţii juridice diferite, prin raportare la legea aplicabilă raportului juridic litigios, conform principiului „tempus regit actum”, faţă de situaţia altor magistraţi militari, care aveau câștigat un drept în perioada de vigoare a legii vechi, în urma promovării examenului de obţinere a titlului de specialist de clasă, nu poate fi reţinută încălcarea art. 16 din Constituţia României.
Pentru a fi în prezenţa unor drepturi câştigate, anterior perioadei încadrării acestuia ca judecător militar (15 februarie 2010) aceste drepturi ar fi trebuit să existe în persoana recurentului-reclamant, situaţie care în cazul în speţă nu se regăseşte.
În fine, în ceea ce privește respingerea probei cu interogatoriul pârâților, această împrejurare nu este de natură a îngrădi dreptul la apărare al recurentului-reclamant, câtă vreme litigiul privește interpretarea și aplicarea legii la o situație de fapt, necontestată, iar nu dovedirea unor fapte personale, instanța de fond în mod corect apreciind că proba nu este utilă cauzei.
7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Faţă de toate cele mai sus arătate, reţinând aşadar că hotărârea atacată reflectă interpretarea şi aplicarea adecvată a cadrului normativ incident situaţiei de fapt, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.V. împotriva sentinţei nr. 1599 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3859/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3830/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
