ICCJ. Decizia nr. 3866/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3866/2014
Dosar nr. 5530/2/2012
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 09 iulie 2012, reclamantul M.Ş. a chemat în judecată pe pârâta A.N.I., formulând contestaţie împotriva Raportului de evaluare din 15 iunie 2012 întocmit în Dosarul nr. 92368/A/II din 30 decembrie 2010 al A.N.I, prin care a solicitat în principal, admiterea excepţiei nulităţii absolute a raportului de evaluare şi anularea raportului sub acest motiv; în subsidiar, în cazul în care se va trece peste excepţia nulităţii absolute, anularea raportului de evaluare ca netemeinic şi nelegal.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat că motivul de nulitate absolută al raportului de evaluare îl constituie nerespectarea prevederilor art. 21 alin. (2), raportat la dispoziţiile art. 20 alin. (5) coroborat cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.
În speţă, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, deoarece raportul de evaluare a fost încheiat de către inspectorul de integritate pe baza unor informaţii nepublice, în lipsa confirmării de primire a informării şi invitării sale pentru a-şi spune punctul de vedere asupra cercetării şi în lipsa unei noi proceduri de informare şi invitare, fiind lovit de nulitate absolută.
A susţinut reclamantul că interesele sale au fost prejudiciate grav prin nerespectarea procedurii prevăzute de lege.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 6828 din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.Ş., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., a anulat raportul de evaluare din 15 iunie 2012 şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.012,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat că reclamantul a fost cercetat în Dosarul nr. 92368/A/II din 30 decembrie 2010 al A.N.I., care s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că reclamantul, în calitate de consilier judeţean şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa nu a respectat dispoziţiile legale privind depunerea şi completarea declaraţiilor de avere şi interese.
Ulterior, la această lucrare a fost conexat Dosarul nr. 14623/A//II/1303/2012 pentru nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor, precum şi pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind depunerea declaraţiilor de avere şi interese.
Reclamantul a fost informat, iniţial, prin adresa din 25 ianuarie 2011, respectiv din 23 aprilie 2012, asupra faptului că nu ar fi respectat dispoziţiile legale referitoare la regimul incompatibilităţilor şi conflictului de interese, respectiv pe cele privind depunerea şi completarea declaraţiilor de avere si interese.
Ulterior, acesta nu a primit corespondenţa de la A.N.I, până la comunicarea raportului de evaluare referitor la conflictul de interese, comunicare ce a sosit în data de 20 iunie 2012.
Curtea a observat că, în raportul de evaluare contestat, la fila 2 şi 10 din dosar, se face vorbire despre faptul că reclamantul a fost informat şi invitat, în conformitate cu art. 20 din Legea nr. 176/2010, cu adresa din 23 aprilie 2012, însă adresa a fost returnată la 10 mai 2012 cu menţiunea "expirat termenul de păstrare", această menţiune fiind făcută de către lucrătorul poştal în situaţia în care destinatarul nu a fost găsit la domiciliu şi nici nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru ridicare.
Faţă de aspectele reţinute, instanţa a constatat că raportul de evaluare din 15 iunie 2012 este nelegal, întrucât a fost întocmit cu nerespectarea art. 21 alin. (2), raportat la dispoziţiile art. 20 alin. (5) coroborat cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.
Din cuprinsul raportului de evaluare, nu rezultă că procedura de informare şi invitare ar fi fost reluată, în lipsa confirmării de primire a primei adrese de informare şi invitare.
Cum efectuarea unei noi proceduri era obligatorie, conform legii, întrucât nu intervenise confirmarea de primire a primei proceduri, instanţa a apreciat că întocmirea raportului de evaluare este nulă absolut.
Curtea a înlăturat susţinerea pârâtei, în sensul că reclamantul are domiciliul la adresa unde i s-a făcut comunicarea şi nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria incorectitudine, cu motivarea că prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, impun în mod imperativ reluarea procedurii de comunicare.
În aprecierea instanţei, în speţă, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, deoarece activitatea reclamantului de evaluare era începută; nu fusese informat si invitat să îşi spună punctul de vedere conform legii; actul încheiat de inspectorul de integritate (raportul de evaluare) a avut la baza date sau informaţii care nu sunt publice, respectiv: datele de identificare privitoare la reclamant, soţia sa, copiii aflaţi in întreţinere, părinţii, fraţii, socrii si cumnaţii săi, solicitate D.E.P.A.B.D.; datele referitoare la starea civila, solicitate Primăriilor sectorului 1 şi 6 Bucureşti.
Prin urmare, raportul de evaluare contestat fiind un act încheiat de inspectorul de integritate utilizând date şi informaţii nepublice, în lipsa confirmării de primire a informării şi invitării sale spre a-şi spune punctul de vedere asupra cercetării şi în lipsa unei noi proceduri de informare şi invitare, este lovit de nulitate absolută.
Interesele reclamantului au fost prejudiciate grav prin nerespectarea procedurii prevăzute de lege.
Curtea a arătat că legiuitorul a dat o importanţă deosebită acestei proceduri, prin faptul că a distins între modalitatea de informare şi invitare a persoanei cercetate, pe de o parte, şi modalitatea de comunicare a raportului de evaluare, pe de altă parte.
Dacă referitor la comunicarea raportului se precizează numai faptul că acesta se comunică în 5 zile de la finalizare persoanei cercetate, (art. 21 alin. (4)) fără a se preciza o anumită formă a comunicării, în ceea ce priveşte informarea şi invitarea, se specifică în mod expres că această adresă trebuie comunicată recomandat, cu confirmare de primire, iar în cazul în care aceasta confirmare lipseşte, se efectuează o nouă procedură.
Faţă de reţinerea nulităţii raportului de evaluare a reclamantului, instanţa nu a mai procedat la analiza susţinerile cu privire la fondul acestuia.
3. Calea de atac exercitată de pârâta A.N.I.
Împotriva sentinţei nr. 6828 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta A.N.I., susţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond, în pronunţarea sentinţei recurate a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Direcţia pentru E.P.A.B.D. din cadrul M.A.I. a comunicat Agenţiei prin adresa din 2011 faptul că reclamantul are domiciliul în Slobozia, judeţul Ialomiţa, adresă de domiciliu la care i-a fost comunicată întreaga corespondenţă adresele din 25 ianuarie 2011; din 14 martie 2012; din 23 aprilie 2012.
Însă doar ultima adresă, cea din 23 aprilie 2012 a fost returnată Agenţiei cu menţiunea „expirat termen de păstrare”.
Faptul de a nu fi ridicat corespondenţa de la oficiul poştal a fost opţiunea reclamantului şi conturează culpa ce îi revine exclusiv.
Or, în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovadă că a fost împiedicat să intre în posesia corespondenţei dintr-un motiv obiectiv mai presus de voinţa sa, refuzul de ridicare a corespondenţei nu poate fi invocat drept viciu de legalitate al procedurii de comunicare.
Menţiunea agentului poştal „expirat termen păstrare” constituie dovada clară a trimiterii actului.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta arată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, întrucât în perioada 25 iunie 2008 - 13 martie 2012 reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate.
4. Apărările intimatului M.Ş.
Prin întâmpinarea formulată la data de 10 octombrie 2014 intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului răspunzând punctual criticilor recurentei.
Arată intimatul că recurenta a invocat culpa sa pentru neridicarea corespondenţei, iar aceasta a făcut dovada trimiterii actului.
În realitate, însă, critica invocată prin cererea de chemare în judecată se referă la nerespectarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 care stipulează că în lipsa confirmării de primire prevăzută la alin. (1), art. 21, inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare numai după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.
Prin urmare, fără a avea relevanţă motivul neprimirii primei corespondenţe, A.N.I. era obligată de lege să îndeplinească o nouă procedură de comunicare a informării şi invitaţiei, înainte de întocmirea raportului, ceea ce nu a făcut.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate, precum şi sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate Raportul de evaluare din 15 iunie 2012 întocmit de A.N.I. prin care s-au identificat elemente în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate conform prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 şi art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât în perioada 25 iunie 2008 - 13 martie 2012 acesta, prin intermediul soţiei S.A.M., ambii deţinând calitatea de asociat şi respectiv asociat şi administrator la SC S.A.M. G.P.L. SRL şi SC P.C. SRL, a încheiat un număr de 7 contracte comerciale de prestări servicii şi furnizare produse în valoare totală de 91.190,8 lei, cu instituţiile din subordinea Consiliului Judeţean Ialomiţa (Muzeul N.A. şi SC D.P. SA Ialomiţa).
Din cuprinsul raportului de evaluare rezultă că reclamantul a fost informat cu privire la nerespectarea dispoziţiilor legale privind depunerea şi completarea declaraţiilor de avere şi interese prin adresa din 25 ianuarie 2014, confirmând primirea la data de 2 februarie 2011 (fila 44 dosar).
La data de 16 martie 2012, cu adresa din 2012 a fost informat referitor la nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese şi incompatibilităţilor (fila 40 dosar).
Ulterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, reclamantul a fost informat şi invitat cu adresa din 23 aprilie 2012 (fila 135 dosar) pentru a depune un punct de vedere şi probe sau informaţii pentru lămurirea aspectelor reţinute, referitoare la indiciile privind încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese reglementat de dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 215/2001.
Adresa sus-menţionată a fost însă returnată la data de 10 mai 2012, cu menţiunea „expirat termenul de păstrare” (fila 136 dosar), întrucât destinatarul nu a fost găsit la domiciliu şi nici nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru ridicarea corespondenţei.
Într-o astfel de situaţie, a lipsei confirmării de primire, dispoziţiile legale incidente cauzei - art. 21 alin. (2) rap. la art. 20 alin. (5) şi art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, obligau autoritatea pârâtă, respectiv inspectorul de integritate să procedeze la îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare, în caz contrar, actele întocmite de aceasta (pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie informată potrivit dispoziţiilor legale), sunt lovite de nulitate absolută.
Aşa cum rezultă din cuprinsul raportului de evaluare, procedura de informare şi invitare nu a fost reluată în lipsa confirmării de primire a primei adrese de informare şi invitare.
De altfel, reclamanta-pârâtă nu susţine că ar fi reluat procedura de invitare, arătând că a comunicat adresa din 23 aprilie 2012 la domiciliul reclamantului, acestuia revenindu-i culpa pentru faptul că nu a ridicat corespondenţa, menţiunea agentului poştal „expirat termen de păstrare” constituind dovada clară a trimiterii actului.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 sunt explicate în sensul că „În lipsa confirmării de primire prevăzută la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare”, astfel că apărările pârâtei ce vizează atitudinea incorectă a reclamantului care nu s-a prezentat să ridice corespondenţa, sunt lipsite de relevanţă sub acest aspect. În această situaţie, inspectorul de integritate avea obligaţia să procedeze la o nouă comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Neprocedând în acest mod, sancţiunea ca intervine este cea prevăzută de dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, respectiv nulitatea absolută a actelor întocmite de inspectorul de integritate pe baza actelor şi informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice şi juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată.
Înalta Curte nu poate reţine nici critica invocată ce vizează faptul că reclamantul nu a făcut dovada că s-a aflat în imposibilitate de a intra în posesia corespondenţei dintr-un motiv obiectiv, mai presus de voinţa sa, întrucât atitudinea culpabilă nu poate constitui temei de anulare a raportului de evaluare.
Pe de o parte, pentru că dispoziţiile legale sunt foarte clare în sensul în care, într-o astfel de ipoteză, inspectorul de integritate este cel obligat să efectueze o nouă procedură de comunicare, iar pe de altă parte, pentru că reclamantului, în calitate de persoană cercetată, nu îi revin astfel de obligaţii.
În aceste condiţii, aşa cum corect a reţinut judecătorul fondului, raportul de evaluare întocmit în cauză este lovit de nulitate, astfel că Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva sentinţei nr. 6828 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3864/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3873/2014. Contencios → |
|---|
