ICCJ. Decizia nr. 3846/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3846/2014
Dosar nr. 1427/54/2012*
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 429 din 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T.T. SRL Cârcea, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Craiova, a obligat pârâta să soluţioneze cererea reclamantei privind decontul de T.V.A. cu opţiune de rambursare din 27 decembrie 2011 şi a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 6.658,1 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia reclamanta a depus la data de 27 decembrie 2011 decontul de T.V.A. aferent lunii noiembrie a anului 2011, prin care a solicitat rambursarea soldului negativ al acestei taxe în cuantum de 924.787 lei, cerere înregistrată la pârâtă din 27 decembrie 2011 şi, analizând cronologic corespondenţa purtată între societate şi organele fiscale, Curtea a constatat că acestea au dispus suspendarea soluţionării decontului de rambursare T.V.A. din 27 decembrie 2011, având în vedere că mai exista alt decont de T.V.A. cu opţiune de rambursare de soluţionat, ce privea o perioadă anterioară (01 iulie 2010-31 martie 2011) şi pentru care inspecţia fiscală a fost suspendată, urmând ca după finalizarea inspecţiei fiscale aferente perioadei 01 iulie 2010-31 martie 2011, să fie soluţionate şi solicitările ulterioare de rambursare de T.V.A., inclusiv cea aferentă lunii noiembrie 2011.
Astfel, având în vedere şi dispoziţiile Ordinul M.F.P. 263/2010, în care se arată că deconturile de T.V.A. se prelucrează şi se analizează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, s-a constatat că în mod corect nu a fost soluţionată cererea ce priveşte solicitarea rambursării de T.V.A. aferentă lunii noiembrie 2011 atâta timp cât nu fusese finalizată inspecţia fiscală aferentă perioadei 01 iulie 2010-31 martie 2011.
Curtea a observat, de asemenea, că inspecţia a fost reluată la data de 31 iulie 2013, iar la cererea reclamantei a fost din nou suspendată pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 06 august 2013, urmând ca aceasta să fie reluată la data de 06 septembrie 2013, aşa cum rezultă din adresa din 06 august 2013 (fila 43).
Cu toate acestea, s-a constatat că de la data de 06 septembrie 2013 nu a mai intervenit nicio împrejurare care să împiedice organul fiscal să soluţioneze cererea şi totuşi aceasta nu a fost soluţionată, astfel că acţiunea reclamantei este întemeiată întrucât cererea nu a fost soluţionată în termenul 45 de zile prevăzut de lege, în cauză fiind depăşit cu mult acest termen.
Astfel, potrivit Ordinul M.F.P. 263/2010, solicitările de rambursare se soluţionează, în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termenul prevăzut la art. 70 C. proc. fisc.
În speţă, s-a apreciat că nu se poate constata că ar fi lipsită de obiect cauza pe considerentul că inspecţia fiscală privind soluţionarea decontului de T.V.A. se află în derulare, aşa cum a invocat reprezentantul pârâtei, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, cererea nu a fost soluţionată în termenul de 45 de zile, prevăzut de lege, o astfel de situaţie putând fi invocată doar în situaţia în care nu ar fi expirat cele 45 zile.
Ca urmare a celor arătate mai sus, constatând că organele fiscale nu au soluţionat cererea reclamantei privind decontul de T.V.A. cu opţiune de rambursare în termenul legal de 45 de zile, instanţa, având în vedere şi dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins excepţia lipsei de obiect, invocată la termenul din data de 15 noiembrie 2013 de reprezentantul pârâtei şi a admis acţiunea reclamantei, în sensul obligării pârâtei să soluţioneze cererea reclamantei privind decontul de T.V.A. cu opţiune de rambursare din 27 decembrie 2011.
În baza art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată către reclamantă la plata sumei de 6.658,1 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constituite din onorariu avocat (6.653,8 lei) şi taxe de timbru şi timbru judiciar (4,3 lei).
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta D.G.R.F.P. Craiova a declarat recurs.
Criticile recurentei au fost circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au vizat atât dezlegarea dată fondului litigiului cât şi obligarea autorităţilor fiscale la plata cheltuielilor de judecată în pofida inexistenţei unei culpe procesuale a acesteia, solicitându-se totodată şi o analiză a hotărârii atacate în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs referitor la greşita obligare a D.G.F.P. Craiova de a soluţiona cererea intimatei-reclamante privind decontul de T.V.A. cu opţiune de rambursare din 27 decembrie 2011, recurenta a apreciat că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt eronată. În acest sens s-a precizat că prin Decizia nr. 236 din 03 noiembrie 2011 D.G.F.P. Dolj a desfiinţat parţial R.I.F. din 31 mai 2011 şi Decizia de impunere nr. 614 din 3 mai 2011, urmând ca organele de inspecţie fiscală să efectueze reverificarea perioadei 1 iulie 2010-31 martie 2011; deoarece în reverificare societatea reclamantă nu a prezentat valabilitatea codurilor de T.V.A. la data emiterii facturilor inspecţia a fost suspendată conform adresei de comunicare din 22 decembrie 2011, fiind înaintată şi nota de fundamentare pentru obţinerea de informaţii suplimentare de la autorităţile fiscale italiene cu privire la valabilitatea codurilor de T.V.A. pentru partenerii comunitari şi realitatea tranzacţiilor efectuate de către reclamantă cu aceştia.
Potrivit metodologiei de inspecţie fiscală a T.V.A., din 2007 (cap. 4) şi adresei A.N.A.F. din 2010, pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de T.V.A. cu opţiune de rambursare se va efectua o inspecţie fiscală parţială, iar perioada supusă inspecţiei fiscale va fi cuprinsă între data până la care contribuabilul a fost verificat, la ultimul control privind T.V.A. şi data de sfârşit a lunii /perioadei pentru care a fost depus decontul de T.V.A. cu sumă negativă cu opţiune de rambursare. Totodată, conform Ordinul M.F.P. nr. 263/2010 solicitările de rambursare se soluţionează în ordine cronologică a înregistrării lor la organul fiscal.
În acest context, soluţionarea decontului de T.V.A. în discuţie a fost reluată în data de 25 septembrie 2013, iar în data de 24 octombrie 2013 a fost consemnată în registrul unic de control al reclamantei începerea inspecţiei fiscale, inspecţie fiscală al cărei obiect constă atât în verificarea deconturilor de T.V.A. cu sumă negativă soluţionate cu control ulterior aferente perioadei septembrie - octombrie 2011, cât şi soluţionarea deconturilor de T.V.A. cu sumă negativă aferente perioadei noiembrie 2011-februarie 2012.
În ceea ce priveşte decontul de T.V.A. din 27 noiembrie 2011, s-a învederat că reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă livrări intracomunitare şi către clienţii SC T. SRL, SC C. SRL şi SC C.D.R. SRL, livrări care, în situaţia în care nu îndeplinesc condiţiile de scutire de T.V.A. ar genera T.V.A. în sarcina reclamantei cu mult peste valoarea solicitată prin decontul respectiv.
Pentru a stabili dacă marfa înscrisă pe facturile emise de către societatea reclamantă a fost taxată pe teritoriul U.E., se impune transmiterea acestor solicitări de informaţii către Italia şi Franţa, întocmindu-se în acest sens Nota de fundamentare solicitare din 20decembrie 2013. S-a constatat că în lanţul tranzacţiilor supus analizei se regăseşte ca furnizor reclamanta şi clienţii finali societăţi din Italia/Spania, dar care nu sunt regăsite în C.M.R.-urile întocmite de reclamantă la încărcare, ci într-un alt C.M.R. întocmit de furnizorul M.C. sau R. şi, deci, există suspiciuni cu privire la faptul că mărfurile respective ar putea fi obiectul unor fraude intracomunitare, fapt confirmat de răspunsurile primite de la autorităţile fiscale spaniole care au cerut „anularea înregistrării comerciantului O.”, acesta preluând începând cu luna martie 2012 activitatea de livrare intracomunitară de T.V. a reclamantei.
Date fiind neconcordanţele identificate de către inspecţia fiscală şi lipsa unor răspunsuri de la autorităţile fiscale din statele membre U.E., termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data când vor fi comunicate răspunsurile.
Ca urmare, arată recurenta, în mod legal a fost dispusă suspendarea decontului de T.V.A. din 27 decembrie 2011 şi următoarele începând cu data de 20 decembrie 2013 şi până la primire răspunsurilor de la autorităţile fiscale din statele membre de la care au fost solicitate informaţii privind tranzacţiile cu televizoarele al căror furnizor este SC T.T. SRL.
Referitor la cheltuielile de judecată, recurenta consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., prezumţia de culpă procesuală a celui ce cade în pretenţii putând fi combătută prin proba contrară, situaţie care reiese în mod clar în speţă. Reclamantei îi este imputabil motivul prelungirii termenului de 45 de zile, căci sarcina probei în dovedirea regimului de scutire de T.V.A. pentru livrările intracomunitare revenea societăţii reclamante.
Pe de altă parte, s-a apreciat că în raport cu probele administrate în cauză cuantumul cheltuielilor de judecată este exagerat de mare, instanţa putând face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în sensul micşorării onorariului avocaţial potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale.
Prin întâmpinare, intimata SC T.T. SRL a solicitat menţinerea sentinţei recurate, apreciindu-se că aceasta este legală şi temeinică, atât în ceea ce priveşte concluzia pe fondul pricinii la care prima instanţă a ajuns, cât şi în ceea ce priveşte aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precizând că cheltuielile de judecată acordate sunt într-un cuantum adecvat care corespunde valorii obiectului cererii de chemare în judecată (924.787 lei), onorariul de avocat fiind proporţional cu complexitatea activităţii depuse de reprezentantul convenţional al părţii. Răspunzând punctual aspectelor imputate prin cererea de recurs, s-a subliniat totodată că probatoriul existent la dosar demonstrează că instanţa a reţinut în mod corect situaţia de fapt din prezenta cauză, conchizând că organul fiscal a transmis o primă solicitare de informaţii abia în data de 20 decembrie 2013 prin Nota de fundamentar.
A mai arătat instanţa că deşi soluţionarea decontului din 27 decembrie 2011 a fost suspendată în baza art. 2 lit. g) din Ordinul A.N.A.F. nr. 467/2013, începând cu data de 20 decembrie 2013, totuşi organul fiscal nu a dat eficienţă art. 5 lit. g) pct. 2 din acelaşi ordin potrivit căruia „reluarea inspecţiei fiscale se va face în funcţie de motivul care a determinat suspendarea, în următoarele condiţii (...) pentru art. 2 lit. g), după (...) împlinirea unui termen de 6 luni de la data solicitării de date de la autorităţile fiscale simulare din alte state membre al U.E”.
Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale aplicabile, a probatoriului administrat, a criticilor aduse de recurentă, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge în consecinţă, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, este legală şi temeinică, neexistând motive pentru reformarea ei, nici din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nici a art. 3041 C. proc. civ.
Criticile formulate de D.G.R.F.P. Craiova vizează modul în care prima instanţă a reţinut situaţia de fapt şi în raport de care a apreciat că a fost depăşit termenul de 45 de zile instituit de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. Nu este combătut de către recurentă raţionamentul expus în considerentele sentinţei atacate şi redate rezumativ în prezenta decizie, mai exact nu sunt indicate motivele în raport de care hotărârea recurată este considerată ca nelegală şi netemeinică.
În demersul său, recurenta înţelege să justifice suspendarea termenului de 45 de zile prin neconcordanţele identificate de către organul de inspecţie fiscală şi prin neprimirea răspunsurilor de la autorităţile fiscale de alte state membre ale U.E. Practic, prin cererea de recurs nu se prezintă o altă situaţie de fapt decât cea pe larg descrisă în considerentele sentinţei recurate.
Prin adresa din 17 septembrie 2013 D.G.F.P. Dolj a comunicat, la solicitarea instanţei, că inspecţia fiscală suspendată în data de 30 decembrie 2011 a fost încheiată prin întocmirea Raportului de inspecţie fiscală din 2 iulie 2013, fiind soluţionate prin reverificare alte două deconturi de T.V.A., cererea de rambursare aferentă decontului de T.V.A. din 27 decembrie 2011 fiind inclusă în programul de activitate al lunii iulie 2013. A început o nouă inspecţie fiscală în baza ordinului de serviciu din 31 iulie 2013, însă, începând cu data de 6 august 2013, la cererea reclamantei, a fost dispusă suspendarea inspecţiei fiscale pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 6 august 2013.
Instanţa de fond a observat, în mod corect, că în raport de prevederile Ordinul M.F.P. nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de T.V.A. cu opţiune de rambursare, potrivit cărora deconturile de T.V.A. se prelucrează şi analizează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, cererea de rambursare T.V.A. aferentă lunii noiembrie 2011 nu a fost soluţionată întrucât nu fusese finalizată inspecţia fiscală aferentă perioadei 1 iulie 2010 - 31 martie 2011 şi mai exista alt decont de T.V.A. cu opţiune de rambursare ce privea perioada de timp menţionată mai înainte.
Ordinul M.F.P. nr. 263/2010 stabileşte că solicitările de rambursare se soluţionează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termenul prevăzut de art. 70 C. proc. fisc.
În mod corect prima instanţă şi-a axat argumentarea soluţiei pronunţate pe dispoziţiile art. 70 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc., subliniind că situaţia prevăzută în alin. (2), mai exact când „sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei”, termenul prevăzut de 45 de zile instituit de alin. (1) se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate. În acest context legal s-a reţinut că în cauză nu s-a dovedit că au fost necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, fiind aşadar incidente dispoziţiile alin. (1) al art. 70 C. proc. fisc.
S-a constatat că de la data de 6 septembrie 2013 (data când trebuia reluată inspecţia fiscală, mai exact la expirarea termenului de 30 de zile pentru care a fost suspendată la cererea reclamantei inspecţia fiscală) nu s-a dovedit că a mai intervenit vreo împrejurare care să împiedice organul fiscal să soluţioneze cererea de rambursare aferentă decontului de T.V.A. din 27 decembrie 2011, astfel că depăşirea termenului de 45 de zile este nejustificată.
Potrivit art. 2 lit. g) din Ordinul A.N.A.F. nr. 467/2013 privind condiţiile şi modalităţile de suspendare a inspecţiei fiscale, într-adevăr, inspecţia fiscală poate fi suspendată pentru solicitarea de informaţii suplimentare de la autorităţile fiscale similare din alte state membre ale U.E.
În cauză însă nu s-a probat că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. ar fi fost suspendat anterior împlinirii sale, prin transmiterea unor solicitări către autorităţile fiscale din alte state membre ale U.E.
Este pertinentă observaţia intimatei potrivit căreia chiar recurenta menţionează, în cererea de recurs, că o primă solicitare de informaţii apreciate ca necesare pentru soluţionarea decontului din 27 decembrie 2011 a fost făcută prin întocmirea notei fundamentare solicitare din 20 decembrie 2013, deci, după împlinirea termenului de 45 de zile prevăzut de Codul de procedură fiscală la care s-a făcut referire la înainte.
Rezultă, aşadar, că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligând autoritatea pârâtă să soluţioneze cererea reclamantei privind decontul T.V.A. cu opţiune de rambursare din 27 decembrie 2011.
Nu este fondată nici critica recurentei privind modul de aplicare de către instanţa fondului a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceste prevederi instituind prezumţia de culpă procesuală în sarcina celui care, prin conduita sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă cu ocazia purtării procesului. Nu există motive pentru reducerea cuantumului onorariului avocaţial perceput (6.653,8 lei) fiind proporţional cu complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată efectiv de reprezentantul convenţional al intimatei-reclamante.
Având în vedere cele expuse, dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P. Craiova (în calitate de succesoare a D.G.F.P. Dolj) împotriva sentinţei nr. 429 din 22 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3844/2014. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 3856/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
