ICCJ. Decizia nr. 3847/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3847/2014
Dosar nr. 11581/2/2010*
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 6233 din 2 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A.S.G. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, reţinând că, prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta DGFPMB în temeiul dispoziţiilor art. 124 C. proc. fisc. coroborat cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 la plata dobânzilor calculate potrivit dispoziţiilor legale citate pentru întârziere în rambursarea TVA aferentă lunilor ianuarie - septembrie 2008 în sumă totală de 8.902.910,50 RON şi la plata dobânzii calculate în sumă de 1.731.626,89 euro reprezentând prejudiciul produs prin plata cu întârziere a TVA aferentă ianuarie - septembrie 2008, în speţă diferenţa de curs valutar între data la care rambursarea trebuia să aibă loc potrivit termenelor legale de soluţionare a decontului TVA şi data de 18 martie 2009 când a avut loc rambursarea efectivă.
Curtea a constatat că soluţionarea cererilor de acordare a dobânzilor se face de către organul fiscal competent conform OMFP 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
În speţă, sunt aplicabile dispoziţiile legale în materie fiscală, respectiv dispoziţiile O.G. nr. 92/2003, rep., care în art. 205 prevăd că împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestaţie potrivit legii, iar în alin. (2) este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
În speţă, a constatat judecătorul fondului, singurul act administrativ care poate fi atacat la instanţă, conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., rep., este decizia dată în soluţionarea contestaţiei, or reclamanta a formulat cererea de plată a dobânzilor şi a daunelor conform art. 124 C. proc. fisc. fără să epuizeze procedura administrativă prealabilă prev. de art. 209 alin. (3) C. proc. fisc.
Din dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. rezultă că reclamanta putea contesta doar decizia emisă de organul ierarhic superior în soluţionarea refuzului nejustificat de plată a dobânzilor şi daunelor interese ale pârâtei, iar în cazul în care organul ierarhic superior ar fi tergiversat soluţionarea contestaţiei era posibilă o acţiune directă conform Legii nr. 554/2004 pentru a fi promovată calea unei acţiuni directe în contencios administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A.S.G., susţinând că în mod greşit Curtea de Apel a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, hotărârea atacată fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele argumente:
- dispoziţiile art. 70 C. proc. fisc. prevăd că termenul maxim de soluţionare pentru orice solicitare a contribuabilului este de 45 de zile, or s-a făcut dovada că respectiva contestaţie a fost primită la 4 octombrie 2010, iar acţiunea a fost înregistrată la 26 noiembrie 2010 - deci după expirarea termenului de 45 de zile în care organul ierarhic superior era legal obligat să răspundă contestaţiei;
- nu există un temei normativ indicat de pârâtă care să-i permită să susţină o asemenea excepţie (excepţia nu a fost motivată în drept).
Recurenta şi-a încadrat în drept criticile formulate în prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi criticile formulate de recurentă împotriva sentinţei atacate şi care, din punct de vedere procedural se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
În mod greşit, instanţa de fond a reţinut că în speţă sunt incidente prevederile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, în sensul că singurul act administrativ care poate fi atacat în instanţă este decizia dată în soluţionarea contestaţiei, iar reclamanta ar fi obligată să aştepte sine die emiterea unei decizii prin care să se soluţioneze cererea de acordare a dobânzilor formulată în baza art. 124 C. proc. fisc.
Potrivit art. 124 C. proc. fisc. "1. pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 17 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. 2. Dobânda datorată este nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie sau se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitor".
Procedura de soluţionare a cererilor de acordare a dobânzilor este reglementată de OMFP nr. 1899/2004.
Potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. fisc. "contestaţiile formulate de cei care se consideră lezaţi prin refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluţionează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act."
În speţă, reclamanta a formulat o cerere de acordare a dobânzii legale la data de 13 iulie 2010 şi, pentru că nu a primit răspuns, a formulat o contestaţie la organul ierarhic superior, chiar dacă a considerat că nu se află în ipoteza art. 209 alin. (3) C. proc. fisc., ci în ipoteza refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri (art. 2 alin. (1) lit. b).
În raport de situaţia de fapt prezentată şi prevederile legale incidente, instanţa de control judiciar constată că reclamanta a parcurs toate fazele procesuale necesare soluţionării cererii sale de acordare a dobânzilor, pârâta neaducând nici un argument legal privind refuzul său de a răspunde.
Faţă de această împrejurare, înlăturarea vătămării reclamantului în dreptul său prevăzut de lege se poate face numai prin soluţionarea pe fond a cererii sale de acordare a dobânzilor, excepţia inadmisibilităţii acţiunii fiind greşit admisă de prima instanţă.
În baza art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Cu ocazia rejudecării, instanţa va dispune probe şi va analiza fondul acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.S.G. împotriva Sentinţei civile nr. 6233 din 2 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3845/2014. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 3857/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
