ICCJ. Decizia nr. 3882/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3882/2014
Dosar nr. 6526/2012
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.A. a solicitat anularea H.G.R. nr. 633 din data de 27 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 442 din 3 iulie 2012, completată cu Rectificarea publicată în M. Of. nr. 487 din data de 17 iulie 2012, în ceea ce priveşte încetarea, prin revocare, a mandatului acestuia de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. ca reprezentant al M.F.P. şi, implicit, a calităţii de preşedinte al O.N.P.C.S.B., pe care a deţinut-o până la acea dată.
A arătat că a fost numit în funcţia de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. şi de preşedinte al acestei instituţii, prin H.G. nr. 767 din data de 23 iulie 2010 publicată în M. Of. nr. 519 din data de 26 iulie 2010, în condiţiile reglementate de art. 19 alin. (5) din Legea nr. 656/2001 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, pentru un mandat de 5 ani, la încheierea mandatului predecesoarei sale.
A susţinut că revocarea sa a fost făcută în mod arbitrar, neexistând motive care să o justifice, întrucât în cei doi ani în care şi-a desfăşurat activitatea la Oficiu a obţinut rezultate pozitive recunoscute, oficial, de autorităţile cu care a colaborat şi de către instituţiile europene care au evaluat activitatea desfăşurată în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor.
Ulterior reclamantul a formulat o cerere completatoare, în temeiul art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., solicitând, în contradictoriu cu Guvernul României, anularea parţiala a H.G. nr. 633/2012, astfel cum aceasta a fost Rectificată la data de 17 iulie 2012, în ceea ce priveşte constatarea încetării prin revocare a mandatului de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. exercitat de către reclamant ca reprezentant al M.F.P. şi, implicit, a calităţii de preşedinte al O.N.P.C.S.B., precum şi anularea adresei Guvernului României din 2012 prin care a fost soluţionata plângerea prealabila; reintegrarea în funcţia de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. exercitat de reclamant ca reprezentant al M.F.P. şi, implicit, a calităţii de preşedinte al O.N.P.C.S.B. deţinuta anterior revocării; acordarea unei despăgubiri egale cu diferenţa între suma tuturor drepturilor băneşti la care ar fi avut dreptul aferente funcţiei de preşedinte al O.N.P.C.S.B. şi suma drepturilor băneşti obţinute efectiv în calitate de inspector guvernamental, de la data de revocării şi până la data reintegrării efective în funcţia de preşedinte al O.N.P.C.S.B., actualizate, în raport de rata inflaţiei, la data plaţii, dar şi la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acţiunii, reclamantul a criticat actul administrativ sub două aspecte: o primă critică de nelegalitate derivând din încălcarea condiţiilor art. 19 alin. (13) lit. f) coroborate cu dispoziţiile art. 19 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 656/2002 şi a doua derivând din încălcarea de către emitentul actului contestat a obligaţiei de a motiva în concret şi complet decizia de revocare.
Cât priveşte prima critică de nelegalitate, reclamantul a arătat că a fost numit în funcţia de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. şi de preşedinte al acestui oficiu prin H.G. nr. 767/2010 în baza propunerii M.F.P. nr. 90046 din 5 ianuarie 2010.
Având în vedere prevederile art. 19 din Legea nr. 656/2002, precum şi faptul ca a fost numit în funcţie de către Guvernul României, revocarea din funcţie nu putea fi realizata decât de aceeaşi autoritate care a dispus numirea în funcţie.
În speţă, din examinarea cuprinsului H.G. nr. 633/2012, rezultă că reclamantul nu a fost revocat prin H.G. nr. 633/2012, Guvernul României, în calitate de emitent al acestui act administrativ, rezumându-se numai la a constata încetarea prin revocare a mandatului de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. exercitat de reclamant.
A precizat că din parcurgerea preambulului H.G. nr. 633/2012 se poate constata că, în fapt, a fost revocat de către M.F.P. şi M.A.I. prin "adresa M.F.P. şi a M.A.I. privind revocarea, respectiv numirea unor noi reprezentanţi ai acestor instituţii" şi nu de către Guvernul României prin H.G. nr. 633/2012.
Referitor la cea de-a doua critică de nelegalitate, reclamantul a arătat că, în ceea ce priveşte cuprinsul H.G. nr. 633/2012 urmează să se constate ca acesta conţine doar referiri minime cu privire motivarea în drept a încetării mandatului de membru al Plenului O.N.P.C.S.B.
Mai mult, nici în documentele care însoţesc H.G. nr. 633/2012 (Nota de fundamentare) nu sunt indicate motivele care au condus la revocarea din funcţia deţinuta, deşi o astfel de motivare era obligatorie cu atât mai mult cu cat chiar în cuprinsul Notei de fundamentare se menţionează, în mod expres, faptul ca aceasta a fost realizata "potrivit prevederilor Legii nr. 24/2000" norme care impun existenta unei astfel de motivări.
De asemenea, nici prin răspunsul la plângerea prealabila nu i-au fost prezentate motivele revocării din funcţie, Guvernul României rezumându-se la a menţiona ca "iniţiatorii actului administrativ contestat (...) au apreciat ca reclamaţia administrativa este neîntemeiata."
Prin urmare, în lipsa oricărei motivări atât în cuprinsul actului administrativ contestat, cât şi în documentele care îl însoţesc, reclamantul se găseşte în situaţia de a nu avea cunoştinţa care este motivul pentru care a fost revocat din funcţie, întrucât actul de revocare nu face nici o referire la acele condiţii pe care nu le mai îndeplineşte pentru a putea ocupa în continuare aceasta funcţie.
Referitor la îndeplinirea de către reclamant a condiţiilor prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. şi, implicit, a calităţii de preşedinte al O.N.P.C.S.B., reclamantul a arătat că numirea sa în funcţia de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. şi de preşedinte al acestui oficiu prin H.G. nr. 767/2010 în baza propunerii M.F.P. nr. 90046 din 5 ianuarie 2010, numirea realizându-se conform dispoziţiilor art. 19 alin. (5) din Legea nr. 656/2002 pentru un mandat de 5 ani.
Pentru a putea avea calitatea de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. şi, implicit, de preşedinte al acestui oficiu dispoziţiile art. 19 alin. (7), (8) şi (9) din Legea nr. 656/2002 impuneau ca, pe durata exercitării mandatului sa îndeplinească mai multe condiţii.
Revocarea din funcţie, înainte de expirarea termenului pentru care a fost numit ar fi putut fi dispusa numai în cazul unei încălcări a condiţiilor impuse de lege pentru ocuparea funcţiei de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. şi, implicit, de preşedinte al acestui oficiu.
Reclamantul a susţinut că a îndeplinit şi îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege, astfel încât revocarea din funcţie nu este justificata.
Mai mult nici activitatea pe durata exercitării mandatului până la data revocării nu putea constitui un motiv de revocare.
A precizat că modul de îndeplinire a mandatului este evidenţiat în rapoartele de activitate ale O.N.P.C.S.B. pentru anii 2010 şi 2011, perioada în care activitatea oficiului a cunoscut o creştere evidentă atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a despăgubirilor, reclamantul a arătat că acestea reprezintă diferenţa între suma tuturor drepturilor băneşti la care ar fi avut dreptul, aferente funcţiei de Preşedinte al O.N.P.C.S.B. şi suma drepturilor băneşti obţinute efectiv în calitate de inspector guvernamental, de la data revocării din funcţie şi pana la data reintegrării efective actualizate, în raport de rata inflaţiei, la data plaţii.
A considerat că este îndreptăţit la acordarea acestor despăgubiri având în vedere faptul că actele administrative atacate au fost emise cu încălcarea prevederilor legale.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În cauză, M.F.P., în temeiul art. 49 alin. (3) C. proc. civ., a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României, motivat de faptul că este iniţiator al H.G.R. nr. 633 din 27 iunie 2012 privind revocarea şi numirea unor membri ai Plenului O.N.P.C.S.B. şi numirea preşedintelui O.N.P.C.S.B., prin aceasta justificându-şi calitatea procesuala de intervenient în interesul Guvernului României.
În temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004, republicată, au fost introduşi în calitate de pârâţi, beneficiarii actului administrativ atacat, respectiv N.P. şi G.I.
Pârâtul N.P. a formulat întâmpinare, solicitând în baza art. 115, coroborat cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând, totodată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin sentinţa nr. 228 din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului N.P.; a admis acţiunea completată formulată de reclamantul C.A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, P.N., G.I. şi intervenientul M.F.P. şi, pe cale de consecinţă, a anulat H.G. nr. 633 din 27 iunie 2012, rectificată la 17 iulie 2012,în ceea ce priveşte atât revocarea reclamantului din funcţia de membru al O.N.P.C.S.B. ca reprezentant al M.F.P., cât şi revocarea acestuia din funcţia de preşedinte al O.N.P.C.S.B.; a obligat pârâtul Guvernul României să îl reintegreze pe reclamant atât în funcţia de membru, cât şi în funcţia de preşedinte al O.N.P.C.S.B. deţinute anterior emiterii H.G. nr. 633/2012, a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a diferenţei dintre suma tuturor drepturilor băneşti la care reclamantul ar fi avut dreptul, aferente funcţiei de preşedinte al O.N.P.C.S.B. şi suma drepturilor băneşti obţinute efectiv de reclamant în calitate de inspector guvernamental, de la data revocării şi până la data reintegrării efective, în funcţia de preşedinte al O.N.P.C.S.B., actualizate în raport de data inflaţiei la data plăţii.
Totodată, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de M.F.P. ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a sumei de 1.820 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, având în vedere conţinutul actului administrativ individual contestat, precum şi cadrul procesual creat în cauză, a reţinut că nu este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului N.P., întrucât acesta din urmă a fost numit prin acelaşi act, atacat de către reclamant, atât ca membru al O.N.P.C.S.B., cât şi ca preşedinte al acestuia din urmă, rezultând că există o identitate între persoana acestui pârât şi persoana în raport de care reclamant poate pretinde instanţei de contencios administrativ verificarea legalităţii actului administrativ care produce efecte multiple, vizând atât persoana reclamantului, cât şi persoana acestui pârât, prin urmare afectând ocuparea funcţiei de membru şi respectiv de Preşedinte al acestui organism.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a apreciat ca fiind întemeiată critica reclamantului privind nemotivarea actului administrativ sub aspectul indicării împrejurărilor care au condus la concluzia revocării acestuia din funcţiile deţinute anterior emiterii acestui act administrativ cu caracter individual, împrejurări care să fi fost avute în vedere de către emitentul acestuia la revocarea reclamantului din aceste funcţii.
Curtea a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 19 alin. (4) şi (5), precum şi alin. (13), rezultă că mandatul conferit unui membru al O.N.P.C.S.P. este de 5 ani, fiind numit prin hotărâre a Guvernului în acest sens, durata mandatului fiind imperativă în absenţa unei cauze de încetare a mandatului prevăzute la lit. b)-f) din acelaşi articol.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că revocarea mandatului de membru al acestui organism, numit pe o perioadă fixă de 5 ani, nu poate interveni în absenţa unor motive concrete, obiective şi verificabile care să determine autoritatea publică competentă legal să procedeze la această revocare din funcţie, prin încetarea duratei mandatului anterior expirării duratei legale acestuia.
A constatat că în privinţa reclamantului a fost emisă H.G. nr. 633/2012 fără a fi indicate motivele de fapt care au determinat revocarea acestuia anterior expirării termenului de 5 ani, interpretarea pârâţilor în sensul reţinut prin întâmpinările formulate fiind rezultatul unei greşite interpretări a dispoziţiilor Legii nr. 656/2002 în privinţa motivelor care pot conduce la revocarea unui membru al O.N.P.C.S.B., aceasta conducând la deturnarea de la scopul în vederea căreia a fost reglementată o astfel de cauză de încetare intempestivă a mandatului de membru.
La analizarea legalităţii şi proporţionalităţii măsurii adoptată de către autoritatea publică emitentă, Curtea a reţinut că actul atacat a fost emis cu nerespectarea principiului legalităţii, dar şi al proporţionalităţii între măsura luată în privinţa persoanei vizate prin actul administrativ emis în cauză şi scopul avut în vedere la emiterea acestuia, apreciate inclusiv din perspectiva dreptului la o bună administrare, prevăzut de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale U.E., nefiind reţinută susţinerea pârâţilor în sensul că nu poate fi supusă controlului unei instanţe oportunitatea actului administrativ faţă de existenţa unui drept absolut de apreciere din partea emitentului acestuia, având în vedere dispoziţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 52 din Constituţia României, care consacră rolul instanţelor de contencios administrativ în exercitarea controlului de legalitate asupra actelor administrative şi evitarea riscului de fi încălcate garanţiile emiterii unui act administrativ legal şi temeinic.
De asemenea, judecătorul fondului a apreciat că nu prezintă relevanţă sub aspectul reţinerii caracterului legal al actului administrativ atacat exclusiv împrejurarea că acesta a respectat principiul simetriei cu referire atât la forma şi denumirea actului, cât şi la nivelul ierarhic al organului emitent, ca de altfel şi împrejurarea că reclamantul fusese numit în această funcţie, iar nu ales, având în vedere durata imperativă a mandatului, în absenţa unor împrejurări contrare menţionate la art. 19 alin. (13) lit. b)-e) din Legea nr. 656/2002, astfel încât coroborat cu împrejurarea că în adresa care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, nu sunt evidenţiate împrejurări care să conducă la revocarea reclamantului din funcţiile deţinute anterior, esenţiale pentru a fi reţinut eventualul caracter legal al actului administrativ, sub aspectul cerinţei motivării acestuia, nefiind indicate nici în preambulul acestuia, a constatat că se impune admiterea acţiunii completate şi respingerea cererii de intervenţie formulată de către M.F.P. (pentru aceleaşi considerente expuse anterior), intervenţia fiind formulată în sprijinul apărărilor invocate de către emitentul actului atacat.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs atât pârâtul Guvernul României, cât şi intervenientul M.F.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul-pârât Guvernul României a criticat soluţia instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 4, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în temeiul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-pârât a susţinut în esenţă că hotărârea instanţei de fond este nelegală invocând în acest sens dispoziţiile art. 19 alin. (1)3 din Legea nr. 656/2002 potrivit cărora mandatul de membru al Plenului Oficiului încetează prin revocare de către autoritatea care l-a numit, în speţă M.F.P., proiectul hotărârii fiind iniţiat de către această autoritate, iar autoritatea executivă centrală, în calitate de organ colegial nu are capacitatea efectivă de a interveni în operaţiunea juridică propriu-zisă, privind deliberarea şi deciderea cu privire la numirea şi revocarea din funcţia de membru al Plenului Oficiului, ci doar să constate, în condiţii de vădită legalitate, îndeplinirea acestor fapte juridice.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond şi sub aspectul obligaţiilor impuse Guvernului României privind reintegrarea în funcţia de membru, respectiv de preşedinte al Oficiului a intimatului-reclamant, susţinând că în mod eronat şi printr-o interpretare denaturată a limitelor şi exigenţelor cadrului procesual şi a normelor legale aplicabile, în speţă raportul juridic dedus soluţionării nefiind unui de muncă şi nici unul de serviciu, iar funcţia în care se dispune reintegrarea nu este o funcţie publică ci o funcţie de demnitate publică.
A concluzionat recurentul-pârât că înlocuirea unei persoane dintr-o funcţie de demnitate numită, reprezintă dreptul legal al entităţii care a numit-o în funcţie, iar prin adoptarea H.G. nr. 63/2012 Guvernul României şi-a exercitat în deplină concordanţă cu normele legale în vigoare, dreptul de a-l revoca pe intimatul-reclamant.
În subsidiar, recurentul-pârât Guvernul României a criticat hotărârea instanţei de fond şi sub aspectul executării acesteia susţinând că anularea dispoziţiilor HG nr. 63/2012 nu semnifică reintrarea în vigoare de drept a H.G. nr. 767/2010, în discuţie fiind vorba de un act de numire, acţiune dispusă expres de autorităţile cu prerogative în acest sens, printr-un alt act administrativ.
În esenţă, procedura legală constă în emiterea unei hotărâri de Guvern de numire, petit nesolicitat de reclamant.
Recurentul-intervenient M.F.P. a criticat sentinţa instanţei de fond în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 cât şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-intervenient a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca fiind întemeiată critica reclamantului privind nemotivarea actului administrativ sub aspectul indicării împrejurărilor care au condus la concluzia revocării acestuia din funcţia deţinută anterior emiterii acestui act administrativ cu caracter individual.
Totodată, recurentul-intervenient a susţinut că instanţa de fond a apreciat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 19 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 656/2002 cât şi dispoziţiile art. 19 alin. (3) din acelaşi act normativ, în sensul că durata mandatului ar fi imperativă în absenţa unei cauze de încetare a mandatului prevăzute la lit. b)-f) din acelaşi articol, respectiv art. 19 alin. (13) din Legea nr. 65/2002.
În realitate, expirarea termenului d 5 ani pentru care a fost numit intimatul-reclamant, reprezintă doar una din cele 6 modalităţi de încetare a mandatului de membru al Plenului Oficiului.
A susţinut recurentul-intervenient că instanţa de fond a omis faptul că intimatul-reclamant avea calitatea în plenul Oficiului de reprezentant al M.F.P., fiind numit prin H.G. nr. 767/2010, la propunerea M.F.P.
Totodată, recurentul a susţinut că în mod eronat a reţinut că prin nemotivarea unui act administrativ individual care a avut ca efect încetarea unor raporturi juridice ar fi fost afectată cariera de funcţionar public a intimatului, deşi pe durata exercitării mandatului prin Decizia primului ministru nr. 195 din 23 iulie 2010 s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al acestuia de secretar general al A.N.A.F. conform dispoziţiilor art. 19 alin. (11) din Legea nr. 656/2002, suspendare care a încetat la data de 05 iulie 2012 când în urma revocării acestuia prin H.G. nr. 633 din 27 iunie 2012, a revenit în aceeaşi funcţie conform Deciziei Primului ministru nr. 396 din 05 iulie 2012.
Hotărârea instanţei de fond a fost criticată de recurent şi în ceea ce priveşte înlăturarea apărărilor formulate de M.F.P., potrivit cărora atât H.G. privind numirea reclamantului în funcţia de membru al Plenului cât şi H.G. privind încetarea mandatului au fost emise în baza propunerilor făcute de către acest minister, având în vedere calitatea de reprezentant al acestei autorităţi, în conformitate cu prevederile legale.
Pe de altă parte, susţinând legalitatea H.G. atacate, recurentul a invocat dispoziţiile art. 19 alin. (13) lit. b) din Legea nr. 656/2002, prevederi care nu condiţionează revocarea de existenţa anumitor cauze ori de îndeplinirea unor condiţii speciale, această modalitate de încetare a mandatului unui membru fiind una care ţine strict de voinţa autorităţii care l-a numit.
Intimatul-reclamant C.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor formulate şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii judecătoreşti atacate, susţinând în esenţă că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a admis cererea formulată de acesta, reţinând că sunt întemeiate criticile acestuia privind nemotivarea actului administrativ contestat.
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate, având în vedere considerentele expuse în continuare.
Obiectul acţiunii formulate de intimatul-reclamant l-a constituit anularea H.G. nr. 633 din 27 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 442 din 3 iulie 2012conpletată cu Rectificarea publicată în M. Of. nr. 487 din 17 iulie 2012.
Prin acest act administrativ individual privind revocarea şi numirea unor membri ai Plenului O.N.P.C.S.B. şi numirea preşedintelui O.N.P.C.S.B., se constată că la art. 1, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (13) lit. f) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, încetarea prin revocare a mandatului de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. exercitat de către:
a) domnul A.C., reprezentant al M.F.P.;
b) domnul V.D.C.C., reprezentant al M.A.I.
Potrivit art. 2 se numesc în funcţia de membri ai Plenului O.N.P.C.S.B. următoarele persoane:
a) domnul I.G., reprezentant al M.F.P.;
b) domnul N.P. reprezentant al M.F.P.
Astfel cum rezultă din preambulul hotărârii atacate, aceasta a fost adoptată ţinând cont de adresa M.F.P. şi a M.A.I. privind revocarea respectiv numirea unor noi reprezentanţi au acestor instituţii, iar ca temeiuri de drept au fost menţionate prevederile art. 19 alin. (13) lit. f) şi alin. (5) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi dispoziţiile art. 108 din Constituţia României.
Potrivit art. 19 alin. (5) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul Oficiului funcţionează Plenul acestuia, ca structură deliberativă şi de decizie, format din câte un reprezentant al M.F.P., Ministerului Justiţiei, M.A.I., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, B.N.R., Curţii de Conturi şi A.R.B., numiţi în funcţie pe o perioadă de 5 ani, prin hotărâre a Guvernului.
Art. 19 alin. (13) din Legea nr. 656/2002 reglementează cazurile în care mandatul de membru al Plenului Oficiului încetează, respectiv, în următoarele situaţii:
a) la expirarea termenului pentru care a fost numit;
b) prin demisie;
c) prin deces;
d) prin imposibilitatea de exercitare a mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni;
e) la survenirea unei incompatibilităţi;
f) prin revocare de către autoritatea care l-a numit.
Din perspectiva acestor prevederi legale, instanţa de control judiciar constată că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut ca fiind întemeiată critica reclamantului privind nemotivarea actului administrativ sub aspectul indicării împrejurărilor care au condus la concluzia revocării acestuia din funcţiile deţinute anterior emiterii acestui act administrativ cu caracter individual.
Astfel cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, instanţa de fond a făcut o analiză şi o interpretare eronată a dispoziţiilor legale, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În speţă, ca urmare a propunerilor M.F.P. şi a M.A.I., prin H.G. nr. 633/2012 al cărei proiect a fost iniţiat de către cele două autorităţi s-a constatat revocarea din calitatea de membri al Plenului O.N.P.C.S.B. a intimatului-reclamant reprezentant al M.F.P. cât şi a reprezentantului M.A.I., în temeiul art. 19 alin. (3) lit. f), respectiv ca urmare a revocării mandatului de reprezentare de către autorităţile care i-au propus, astfel cum rezultă din Nota de fundamentare (fila 8 dosar fond) şi adresele din 25 iunie 2012 şi din 27 iunie 2012 (fila 65 şi 45 dosar fond).
În raport de dispoziţiile legale mai sus menţionate, instanţa de control judiciar constată că H.G. nr. 633/2012 a fost adoptată cu respectarea acestora cât şi a prevederilor art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului iar nota de fundamentare (fila 8 dosar fond) a fost realizată potrivit prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, la elaborarea actului administrativ au fost respectate dispoziţiile cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia cât şi de Ministerul Justiţiei, în conformitate cu art. 20 alin. (4) şi (7) din acest regulament, deşi potrivit alin. (8) din acest articol, acest aviz nu este obligatoriu în cazul actelor cu caracter individual, ce au ca obiect exclusiv numiri şi revocări din funcţie, cum este şi cazul în speţă.
În ceea ce priveşte lipsa motivării măsurii de revocare a mandatului de membru al intimatului-reclamant, contrar celor reţinute de către judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că acest aspect nu poate atrage anularea actului administrativ atacat, având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 656/2002 în baza cărora a fost adoptată hotărârea nu impun o astfel de condiţie.
De altfel, având în vedere caracterul actului administrativ atacat, de act administrativ cu caracter individual, prin care se constată în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (13) lit. f) din Legea nr. 656/2002, încetarea prin revocare a mandatului de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. cât şi numirea altor persoane în aceste funcţii de demnitate publică, obligaţia de motivare nu este prevăzută de dispoziţiile legale incidente, această obligaţie fiind consacrată legislativ, ca regulă generală, numai în cazul actelor administrative cu caracter normativ, conform dispoziţiilor art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Pe de altă parte, se constată că în mod greşit şi cu ignorarea probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că prin actul administrativ atacat, respectiv prin revocarea mandatului de reprezentant în cadrul Plenului Oficiului ar fi afectat cariera funcţionarului public.
În fapt, intimatul-reclamant a fost numit în funcţia publică de secretar general al A.N.A.F. prin Decizia primului ministru nr. 482 din 13 aprilie 2009 iar prin H.G. nr. 767 din 23 iulie 2010 intimatul-reclamant a fost numit la propunerea M.F.P. în funcţia de membru al Plenului O.N.P.C.S.B. în calitate de reprezentant al M.F.P., cu aceeaşi dată, prin Decizia primului ministru nr. 195 din 23 iulie 2010 s-a constatat suspendarea raportului de serviciu al intimatului-reclamant, suspendare care s-a întrerupt prin Decizia primului ministru nr. 396 din 05 iulie 2012, intimatul-reclamant reluându-şi activitatea în funcţia publică de secretar general al A.N.A.F.
Astfel fiind, nu se poate reţine că prin revocarea acestuia din calitatea de reprezentant al M.F.P., în Plenul Oficiului raportul de serviciu al intimatului-reclamant rezultat din calitatea de înalt funcţionar public cu A.N.A.F. cât şi cariera acestuia ar fi fost afectate.
Totodată, având în vedere că dispoziţiile art. 19 alin. (13) lit. f) din Legea nr. 656/2002 invocate drept temei al actului administrativ individual atacat, nu condiţionează revocarea de existenţa anumitor cauze ori îndeplinirea unor condiţii speciale, indicând doar că mandatul încetează prin revocarea de către autoritatea care l-a numit, rezultă că această modalitate de încetare a mandatului unui membru în calitate de reprezentant al unei autorităţi, ţine strict de voinţa autorităţii care l-a mandata să o reprezinte.
Instanţa de control judiciar constată că sunt fondate şi criticile formulate de recurenţi cu privire la modul de soluţionare al cererii privind reintegrarea întrucât instanţa a admis în mod greşit şi acest capăt de cerere dispunând reintegrarea în funcţia de membru, respectiv de preşedinte al Oficiului, deşi raportul juridic dedus judecăţii nu era un raport juridic de muncă sau unul de serviciu, iar în ceea ce priveşte funcţia, aceasta nu era o funcţie publică ci o funcţie de demnitate publică, asimilabilă statutului de secretar de stat, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al O.N.P.C.S.B.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constatând incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile formulate şi va modifica sentinţa în sensul că va respinge acţiunea reclamantului C.A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi M.F.P. împotriva sentinţei nr. 228 din 21 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul C.A., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3877/2014. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3893/2014. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
