ICCJ. Decizia nr. 3893/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3893/2014
Dosar nr. 12/32/2013
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, reclamanta U.A.T. a Judeţului Neamţ, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea hotărârii din 18 decembrie 2012, admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, modificarea în mod corespunzător a Deciziei nr. 53 din 21 septembrie 2012, emisă de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în ceea ce priveşte măsura stabilită la pct. 7 din Decizia nr. 53/2012, cele două contracte încheiate în anul 2011, au obiecte diferite, codurile C.P.V. fiind diferite, astfel încât nu se poate vorbi de o divizare a unui contract în vederea încălcării unor prevederi legale.
Atât caietele de sarcini cât şi ofertele depuse în cadrul celor două proceduri de achiziţie au conţinut diferit.
În ceea ce priveşte măsura stabilită la pct. 8 din Decizia nr. 53/2012, a arătat că încheierea actului adiţional al contractului din 2010 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice.
Necesitatea prestării unor servicii suplimentare şi, pe cale de consecinţă, a majorării valorii contractului, a apărut ca urmare a faptului că la activităţile derulate de către Consiliul Judeţean Neamţ au apărut activităţi noi care nu au putut fi prevăzute în majorarea publicităţii cu turismul în judeţul Neamţ), toate acestea conducând la creşterea volumului de informaţii care trebuia transmise, acestea fiind evidenţiate prin Referatul/Nota justificativă din 31 august 2010, întocmită de D.V., referent la Cabinetul preşedintelui.
Referitor la măsura stabilită la pct. 9 din Decizia nr. 53/2012, reclamanta a precizat că, în ceea ce priveşte plăţile efectuate fără contraprestaţii către SC .N. SA pentru lucrări de deszăpezire, contestă valoarea prejudiciului stabilit conform anexei nr. 24 la procesul-verbal din 2012, în sensul că nu a fost luată în calcul cantitatea de sare şi antiderapant aprovizionată în perioada controlată de la SC A.I. SRL Piatra Neamţ, materiale livrate, recepţionate înregistrate în contabilitatea SC D.N. SA şi puse în operă, fapt confirmat şi de controlul efectuat de Garda Financiară, secţia Judeţeană Neamţ, conform Notei de constatare din 2012.
În ceea ce priveşte măsura stabilită la pct. 10 din Decizia nr. 53/2012, a susţinut că modificarea tipului de ţeavă utilizată în cadrul lucrărilor s-a făcut în baza unor dispoziţii de şantier, decontările făcându-se în mod corect, urmare celor stabilite prin respectivele dispoziţii.
În momentul efectuării fazelor determinante de către Inspecţia de stat în construcţii, respectivele modificări au fost verificate şi de către inspectoratul care a participat la control, nefiind constatată vreo încălcare a prevederilor legale.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 78 din 26 aprilie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta U.A.T. Jud. Neamţ, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la Consiliul Local Neamţ s-a efectuat controlul de audit financiar al bugetului local pe anul 2011, fiind încheiat în acest sens procesul-verbal de constatare din 25 iulie 2012.
Camera de Conturi Neamţ a emis Decizia nr. 53/2012 prin care s-au stabilit măsurile ce se impun a fi luate pentru remedierea lipsurilor constatate prin actul de control.
Cu privire la pct. 7 din Decizia nr. 53/2012, prima instanţă a reţinut că nu s-a dat nicio explicaţie concludentă şi pertinentă cauzei de către reclamantă, privind necesitatea divizării aceleiaşi propuneri tehnice şi încheierea a două contracte.
Referitor la pct. 3 din Decizia nr. 53/2012, a constatat că activităţile noi pentru care s-a suplimentat valoarea contractului, respectiv servicii de reclamă şi publicitate în televiziuni, erau cuprinse deja în contractul din 2010, mai mult, prin contract nu s-a stabilit în mod strict câte anunţuri publicitare se pot face pe o perioadă determinată - zi, săptămână, etc, pentru a fi justificat Referatul/Nota justificativă din 31 august 2010, care să ducă la suplimentarea sumei prin actul adiţional din 10 septembrie 2010.
În ceea ce privesc contractele încheiate pentru lucrări de întreţinere curentă a reţelei de drumuri judeţene pe timp de iarnă, reclamanta a arătat că nu s-au luat în calcul cantităţile de 43,56 tone sare şi 349,46 tone antiderapant (52,42 tone sare şi 297,04 tone nisip), însă aceasta nu a răspuns celor reţinute prin actul de control şi anume, nedepunerea de acte doveditoare pentru întreg consumul de materiale privind lucrările de deszăpezire aşa cum au fost prezentate de reclamantă.
Instanţa de fond a apreciat că în mod corect a arătat pârâta şi în concordanţă cu legislaţia aplicabilă în materie, că nu s-a făcut dovada înregistrării în evidenţa analitică şi sintetică a furnizorilor, a operaţiunilor de predare în gestiune şi punerea la dispoziţia beneficiarului contractant.
Referitor la pct. 10 din Decizia nr. 53/2012, care priveşte obiectivul de investiţie,,Completarea sistemelor clasice de producere a apei calde de consum cu sisteme care utilizează energie solară şi care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului, a reţinut că pe lângă faptul că s-a constatat o diferenţă de preţ, prin întâmpinare pârâta a arătat că la C.E.I. Tg. Neamţ centrala nu funcţiona, întrucât circuitul dintre panourile solare şi centrala termică era întrerupt, ţeava care asigura legătura dintre acestea fiind tăiată, urmare altor lucrări de construcţii ce se executau pe acelaşi traseu al sistemului de încălzire ce utilizează energia solară.
La Tg. Neamţ s-au mai constatat diferenţe cantitative faţă de cantităţile din situaţiile de plată.
A apreciat că nerespectarea soluţiilor tehnice conform proiectului şi situaţiilor de lucrări poate avea consecinţe defavorabile entităţii auditate privind valoarea lucrărilor executate, iar pe de altă parte, dacă s-a acceptat o soluţie tehnică alta decât proiectul de execuţie şi caietul de sarcini, atunci trebuia să se procedeze conform prevederilor legale în materie, în speţă dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva hotărârii pronunţată de Curtea de Apel Bacău, a declarat recurs reclamanta U.A.T. Judeţul Neamţ, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Considerentele și soluția instanței de recurs.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie anularea Deciziei nr. 53 din 21 septembrie 2012 a Camerei de Conturi a Judeţului Neamţ, precum şi a Încheierii nr. 203 din 18 decembrie 2012 emisă de Curtea de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 şi modificat prin Hotărârea nr. 135 din 16 mai 2013, publicată în M. Of. al României nr. 538 din 26 august 2013, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către C.S.C. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de C.S.C., prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ ce produce efecte juridice şi este supus obligaţiei executării este decizia emisă de către Camera de Conturi judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se, la art. 27, că împotriva încheierii emise de C.S.C., conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de C.S.C., aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului are competenţa materială de soluţionare a cauzei, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi Cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raza căruia îşi are sediul reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de U.A.T. Judeţul Neamţ împotriva sentinţei nr. 78 din 26 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3882/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3897/2014. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
