ICCJ. Decizia nr. 3898/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3898/2014
Dosar nr. 2894/2/2013
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul FN G.C.I.M.M. SA I.F.N., a solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2013 emisă de Curtea de Conturi, respectiv a Încheierii nr. 34 din 28 martie 2013 emisă de Curtea de conturi în soluționarea Contestației nr. 2927 din 28 martie 2013 şi suspendarea efectelor Deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2013 și a Încheierii nr. 34 din 28 martie 2013 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2894/2/2013 s-a admis capătul de cerere privind suspendarea cererii formulate de reclamantul FN G.C.I.MM., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2013 şi a Încheierii nr. 34 din 28 martie 2013 până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 2894/2/2013.
Împotriva Încheierii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Curtea de Conturi a României a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a încheierii prin care s-a admis cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 1/2013, cu trimiterea spre rejudecare a procesului în fond.
În esenţă, s-a arătat în motivarea recursului, că instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 159 C. proc. civ., respectiv citarea Curţii de Conturi cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de lege.
De asemenea, s-a apreciat ca nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 coroborate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, decizia în cauză fiind emisă cu respectarea legislaţiei aplicabile societăţilor comerciale cu capital de stat din care Fondul face parte, chiar dacă este o instituţie financiară nebancară.
S-a mai arătat că nu a fost probată existenţa unei pagube iminente, realizarea atribuţiilor în limitele stabilite şi cu respectarea dispoziţiilor actelor normative privind organizarea şi funcţionarea Fondului, neputând constitui o perturbare a activităţii acestuia.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 496 raportate la art. 488 alin. (1), pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 februarie 2014, Înalta Curte a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii recursului, cu menţiunea că poate fi formulat punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.
Intimatul - reclamant a formulat în termen punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii recursului, solicitând a se constata că recursul este vădit nefondat şi, pe cale de consecinţă, inadmisibil.
Prin Încheierea din data de 14 mai 2014, Înalta Curte, apreciind că recursul îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de lege, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar recursul nu este vădit nefondat, a admis în principiu recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Încheierii din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fixând termen de judecată la data de 21 octombrie 2014, cu citarea părţilor.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat şi urmează a fi admis având în vedere considerentele expuse în continuare.
În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte privind încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 159 C. proc. civ., respectiv citarea Curţii de Conturi a României cu nerespectarea termenului de 5 zile înaintea termenului de judecată, Înalta Curte le va respinge, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
În fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, recurenta-pârâtă a fost citată prin fax la data de 28 mai 2013 pentru termenul de judecată din data de 29 mai 2013, având în vedere că anterior a fost admisă cererea de preschimbare formulată de intimatul-reclamant.
Susţinerile recurentei referitoare la imposibilitatea consilierului juridic desemnat să asigure reprezentarea în cauză ca urmare a delegării acestuia pentru alte dosare aflate pe rolul instanţelor, luând cunoştinţă de citaţia transmisă prin fax după şedinţa de judecată nu au suport legal şi în consecinţă nu constituie motiv de nulitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 160 alin. (1) C. proc. civ. recurenta-pârâtă avea posibilitatea legală de a solicita amânarea procesului, în calitate de parte interesată, posibilitate pe care aceasta nu a utilizat-o astfel că nu pot fi primite susţinerile acesteia potrivit cărora din motive obiective nu s-a putut asigura reprezentarea instituţiei în faţa instanţei de judecată la termenul din dată de 29 mai 2013.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta-pârâtă în temeiul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea privind suspendarea executării este lăsată la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept invocate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private, care pot fi afectate.
Din această perspectivă, instanţa de recurs apreciază că în mod eronat s-a reţinut prin hotărârea atacată că est îndeplinită în cauză cerinţa cazului justificat, astfel cum este acesta definit de dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Existenţa unui caz bine justificat care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existenţa unei puternice îndoieli asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis în baza legii şi pentru executarea acesteia.
Simpla existenţă a unei îndoieli asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ atacat, nu este de natură a conduce la soluţia de suspendare a executării acestuia, cu atât mai mult cu cât pentru verificarea susţinerilor reclamantului este necesară administrarea unui probatoriu complex în cadrul acţiunii în anulare.
Instanţa de control judiciar constată că în mod greşit au fost reţinute ca fiind întemeiate susţinerile intimatei-reclamante potrivit cărora există un dubiu cu privire la aplicabilitatea în cazul acesteia a dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2008, O.U.G. nr. 79/2008, O.U.G. nr. 55/2010, a Legii nr. 500/2002 şi a Legii nr. 672/2002 privind auditul public, aspect care s-ar circumscrie noţiunii de „caz bine justificat”.
În fapt, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor H.G. nr. 1211/2001 prin care s-a înfiinţat FN G.C.I.M.M. SA reţinând faptul că intimata-reclamantă este o societate comercială pe acţiuni constituită în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale republicată, ca instituţie nebancară, cu capital de risc, persoana juridică de drept privat, ignorând faptul că aceasta a fost constituită de AN I.M.M.C. SA, printr-un aport social iniţial de 5 milioane de lei, din sumele alocate de la bugetul statului.
În speţă, intimata-reclamantă fiind o societate comercială cu capital majoritar de stat, faptul că funcţionează ca o instituţie financiară nebancară nu schimbă natura capitalului şi prin urmare, în cauză sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2008, O.U.G. nr. 79/2008, O.U.G. nr. 55/2010, Legii nr. 500/2002 şi ale Legii nr. 672/2002 privind auditul public.
Pe de altă parte, instanţa de recurs reţine că în mod eronat s-a reţinut prin încheierea atacată ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat apreciindu-se că măsurile dispuse prin actele contestate ar fi rezultatul unui comportament discreţionar şi abuziv al Curţii de Conturi ca şi necompetenţa acestei instituţii deşi activitatea de control s-a desfăşurat în limitele competenţelor legale prevăzute de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 94/1992, republicată iar aspectele privind competenţa legală în emiterea acelor administrative atacate reprezintă aspecte de fond ale acţiunii în anulare pe care instanţa de fond nu le poate antama în cadrul cererii de suspendare a executării.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Înalta Curte constată că în mod greşit s-a reţinut prin încheierea atacată că reclamantul a probat existenţa unei perturbări previzibile grave a funcţionării instituţiei întrucât realizarea atribuţiilor în limitele stabilite şi cu respectarea dispoziţiilor actelor normative privind organizarea şi funcţionarea fondului, nu pot reprezenta o perturbare a activităţii desfăşurate de acesta.
Înalta Curte constată că în mod greşit s-a apreciat de către instanţa de fond că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, privind suspendarea acelor administrative atacate, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentinţa recurată şi va respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamant, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Încheierii din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul FN G.C.I.M.M. SA I.F.N., ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3897/2014. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3904/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
