ICCJ. Decizia nr. 3900/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3900/2014
Dosar nr. 967/33/2013
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 8 august 2013, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta SC A.I. SRL Floreşti, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), a solicitat instanţei suspendarea executării actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 19 iunie 2013 privind proiectul "Investiţie nouă, abator păsări în comuna Floreşti, judeţul Cluj" înregistrat la APDRP în 19 iunie 2013, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la cererea de anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 19 iunie 2013 privind proiectul "Investiţie nouă, abator păsări în comuna Floreşti, judeţul Cluj" înregistrat la APDRP în 19 iunie 2013, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 472 din 27 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 19 iunie 2013, înregistrat în 19 iunie 2013, până la pronunţarea instanţei de fond.
Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a formulat recurs, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Prin cererea de recurs, recurenta a invocat următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa de fond a analizat fondul cauzei, încălcând astfel dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, analizarea temeiniciei susţinerilor intimatei-reclamante legate de respectarea termenului de prescripţie pentru emiterea titlului de creanţă, a operării în cauză a autorităţii de lucru judecat şi a cercetării împrejurării că APDRP nu putea relua controlul în cazul acestui beneficiar, echivalează cu soluţionarea pe fond a cauzei.
Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat rezultă din faptul că titlul de creanţă este emis cu încălcarea prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, instanţa de fond face o gravă confuzie între data închiderii perioadei de monitorizare a contractului şi data închiderii programului, precum şi între închiderea plăţilor efective pe anul 2006 şi închiderea programului SAPARD.
Instanţa de fond a apreciat în mod greşit nelegalitatea reluării controlului în cazul beneficiarului SC A.I. SRL.
Instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că în cauză este îndeplinită condiţia pagubei iminente, din actele aflate la dosar nerezultând pericolul care ar duce la producerea pagubei de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 18 martie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părţile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 14 mai 2014, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul recurentei ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţinând în acest sens, în dezacord cu recurenta, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a dispus în cauză, oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
Înalta Curte constată că întotdeauna cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în raport de susţinerile părţilor, dar şi de înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a situaţiei de fapt şi de drept invocate de reclamantă pe care le-a considerat, în mod justificat, ca fiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal în privinţa căruia s-a solicită suspendarea executării.
În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, în condiţiile în care a apreciat ca fiind aparent valide apărările reclamantei referitoare la: împlinirea termenului de prescripţie prev. de art. O.U.G. nr. 66/2011 în privinţa procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 19 iunie 2013, faţă de împrejurarea că ultima decontare de care a beneficiat reclamanta a avut loc în anul 2006, iar conturile Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit privind cheltuielile finanţate din bugetul general al Uniunii Europene în anul 2006 au fost lichidate prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2007)4494 din 28 septembrie 2007; imposibilitatea reluării controlului în cazul reclamantei în lipsa unor date suplimentare cerute imperativ de art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, precum şi din cele referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al Sentinţei civile nr. 3431 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti modificată prin Decizie nr. 2624 din 25 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat asupra aplicabilităţii în cazul reclamantei a principiului proporţionalităţii în aplicarea corecţiilor financiare pentru neregulile constatate.
Cât priveşte îndeplinirea cerinţei pagubei iminente, se impune a fi subliniat faptul că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.
Aşadar, aprecierea instanţei de fond, în sensul că executarea creanţei stabilite prin actul administrativ contestat ar putea conduce la blocarea activităţii comerciale a reclamantei constituie un prejudiciu pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat, atât timp cât există argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate şi criticile referitoare la neîndeplinirea condiţiei existenţa pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ.
Nu mai puţin relevantă este şi împrejurarea că măsurile dispuse în cauză sunt în acord şi cu recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989 referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materia administrativă.
Pe lângă aceste argumente, se mai reţine că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 196 din 12 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1368/33/2013, a admis acţiunea reclamantei SC A.I. SRL şi a dispus anularea procesului-verbal din 19 iunie 2013 ce face obiectul prezentei cauze, această situaţie fiind de natură a dovedi îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.
Având în vedere cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport cu soluţia pronunţată asupra recursului declarat de pârâta APDRP, Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmând a obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată dovedite de intimata-reclamantă prin înscrisurile depuse la dosar, în cuantum de 2.000 lei, cu aplicarea dispoziţiilor 451 alin. (2) C. proc. civ.
Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., şi recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) împotriva Sentinţei nr. 472 din 27 septembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON către intimata-reclamantă SC A.I. SRL, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3899/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3961/2014. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
