ICCJ. Decizia nr. 4054/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4054/2014
Dosar nr. 21/57/2002
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 391 din 21 noiembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă precizarea de acţiune formulată de reclamanta F. Deva Societate Cooperativă cu privire la anularea poziţiei 176 din Anexa 58 la H.G. nr. 1352/2001, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Finanţelor Publice şi în consecinţă a respins acţiunea în contencios-administrativ formulată de reclamanta F. Deva Societate Cooperativă împotriva acestor pârâţi; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Totodată, Curtea de Apel a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta F. Deva Societate Cooperativă şi cererea de chemare în judecată a altor persoane privind pe intervenienţii principali C. Deva Societate Cooperativă şi C.P. Societate Cooperativă, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local Baru, Consiliul Local Buceş, Consiliul Local Şoimuş, Consiliul Local Unirea, Consiliul Local Băiţa, Consiliul Local Brănişca, Consiliul Local Certejul de Sus, Consiliul Local Hărău, Consiliul Local Pui, Consiliul Local Tomeşti şi în consecinţă a anulat în parte H.G. nr. 1352/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Hunedoara pentru următoarele poziţii:
1. poziţiile 166, 168,169,170, 171, 197, 198, 202 din anexa nr. 18 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Baru Mare;
2. poziţia 274 din anexa nr. 20 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Băiţa;
3. poziţiile nr. 84 şi 85 din anexa nr. 26 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Brănişca;
4. poziţia 71 din anexa nr. 28 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Buces;
5. poziţiile 530, 545, 551, 560, 562, 563 şi 564 din anexa nr. 34 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Certeju de Sus;
6. poziţiile 41 şi 61 din anexa nr. 41 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Hărău;
7. poziţiile 203 şi 205 din anexa nr. 50 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Pui;
8. poziţiile 174, 175, 176 din anexa nr. 59 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Şoimuş;
9. poziţia 38 din anexa nr. 61 la H.G. nr. 1352/2001 domeniului public al comunei Tomeşti ;
10. poziţiile 81 şi 82 din anexa nr. 65 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei General Berthelot, fostă Unirea.
A fost respinsă în rest acţiunea precizată şi s-a luat act de renunţarea la judecarea acţiunii formulată de reclamantă privind anularea poziţiilor 269 - 273 şi 275 - 277 din Anexa 20 privind domeniul public al Comunei Băiţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă, următoarele aspecte:
Precizarea de acţiune făcută de reclamantă la data de 05 decembrie 2012 viza o modificare a obiectului acţiunii, fiind inadmisibilă o astfel de cerere, pe de o parte, pentru că poziţia 176 din anexa 58 nu este menţionată în cererea din data de 09 octombrie 2002 prin care s-a realizat procedura prealabilă, iar pe de altă parte pentru că, prin încheierea din data de 24 octombrie 2012, a fost respinsă o altă cerere ce viza modificarea obiectului acţiunii sub acelaşi aspect, dispoziţia respectivă având caracter interlocutoriu.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Finanţelor Publice s-a reţinut că aceasta este întemeiată, faţă de dispoziţiile art. 1 şi 10 din Legea nr. 29/1990 şi faţă de împrejurarea că obiectul prezentei acţiuni îl constituie anularea unui act administrativ cu caracter individual emis de Guvernul României. Cum cele doua autorităţi publice nu au competenţe care să intereseze în mod direct actul administrativ atacat în mod evident ele nu pot avea calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că aşa cum rezultă din probele administrate, reclamanta şi/sau intervenienţii principali C. Deva Societate Cooperativă şi C.P. Societate Cooperativă au un drept real recunoscut pe cale judiciară şi intabulat în cartea funciară, asupra următoarelor bunuri imobile - construcţii:
- din cadrul anexei nr. 20 la H.G. nr. 1352/2001- Poz. nr. 274;
- din cadrul anexei nr. 26 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 84, nr. 85;
- din cadrul anexei nr. 34 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 530, 545, 551, 560, 562, 563, 564;
- din cadrul anexei nr. 41 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 61, 41;
- din cadrul anexei nr. 59 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 174, 175;
- din cadrul anexei nr. 50 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 203 şi 205;
- din cadrul anexei nr. 18 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 166, 168, 169, 170, 171, 197, 198, 202;
- din cadrul anexei nr. 65 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 81, 82;
- din cadrul anexei nr. 61 la H.G. nr. 1352/2001 - Poz. nr. 38.
S-a constatat că atâta timp cât reclamanta şi intervenientele au dovedit că sunt proprietarele imobilelor ce fac parte din patrimoniul lor şi au fost construite pentru a le servi obiectului lor de activitate, calitate recunoscută implicit şi de autorităţile locale prin acceptarea declaraţiilor de impunere şi prin încasarea taxelor şi impozitelor aferente, emiterea hotărârii atacate în cauză este de natură să producă o vătămare a dreptului recunoscut de lege în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 29/1990 motiv pentru care se impune a fi anulată parţial cu privire la poziţiile sus-menţionate.
De asemenea, s-a apreciat că reclamanta a justificat legitimitatea pretenţiei fiind dovedită astfel şi calitatea sa procesuală activă.
Referitor la solicitarea privind obligarea pârâtului să emită altă hotărâre care să nu mai cuprindă imobilele indicate anterior, s-a reţinut că aceasta este inutilă întrucât efectul vătămător al actului atacat este înlăturat prin anularea parţială a acestuia în timp ce celelalte dispoziţii rămân valide.
În fine, s-a constatat că nu se impunea sesizarea instanţei de contencios administrativ şi cu anularea hotărârilor consiliilor locale prin care s-au însuşit inventarele domeniului public al acestor localităţi, fiind evident faptul că, în litigiile care au ca obiect anularea unor poziţii din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, actul vătămător este hotărârea de Guvern, iar nu hotărârile emise de autorităţile publice locale privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator şi care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât Consiliul Local Brănişca cât şi Guvernul României.
Cererea de recurs formulată de Consiliul Local Brănişca a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a reţinut că nu se impunea sesizarea instanţei de contencios administrativ şi cu anularea hotărârilor consiliilor locale prin care s-au însuşit inventarele domeniului public al localităţilor precizate în cererea de chemare în judecată, precum şi că nu este necesară obligarea pârâtelor să emită o altă hotărâre care să nu mai cuprindă imobilele cu privire la care s-a dispus anularea hotărârii de guvern.
Cererea de recurs formulată de Guvernul României a vizat motive de reformare a sentinţei care se subsumează următoarelor temeiuri:
1 - Art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105(2) C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că recurentului-pârât nu i-au fost comunicate înscrisurile depuse la dosar după repunerea pe rol a cauzei, mai exact hotărârile judecătoreşti irevocabile prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei şi în care Guvernul României nu a fost parte, încălcându-i-se astfel acestuia dreptul la apărare, precum şi principiul egalităţii armelor, al contradictorialităţii şi dreptul la un proces echitabil.
De asemenea s-a reiterat faptul că instanţa nu a fost legal învestită în condiţiile în care plângerea prealabilă, care trebuia să preceadă acţiunea, a fost înregistrată la data de 9 octombrie 2002, deci ulterior acţiunii care a fost promovată în justiţie la data de 30 septembrie 2002. Aşadar nu a fost îndeplinită condiţia de admisibilitate a acţiunii prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, sub imperiul căreia a fost pornit litigiul.
2 - Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 261(1) pct. 5 C. proc. civ., precizându-se că argumentarea succintă a judecătorului fondului prin care se face trimitere la situaţii de fapt şi de drept ulterioare emiterii H.G. nr. 1352/2001 echivalează cu o nemotivare a soluţiei pronunţate. Totodată, motivele pentru care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie a Ministerului Administraţiei Publice sunt contradictorii, din moment ce în încheierea de amânare a pronunţării şi în practicaua sentinţei se arată că litigiul priveşte şi pe intervenientul accesoriu Ministerul Administraţiei şi Reformei Administrative, iar din considerentele sentinţei reiese că cererea de intervenţie a acestei autorităţi a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu, înlăturându-se astfel apărările formulate în cauză în sensul legalităţii hotărârii de guvern chiar de iniţiatorul acesteia.
3 - Art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei.
În susţinerea acestui motiv de recurs s-a arătat că art. 1 din Legea nr. 29/1990 instituie condiţia ca pentru promovarea unei acţiuni în contencios administrativ partea reclamantă să facă dovada preexistenţei unui drept subiectiv, recunoscut de lege şi care să fi fost vătămat prin actul administrativ contestat. Or, în speţă, judecătorul fondului a analizat şi a stabilit nelegalitatea H.G. nr. 1352/2001 în raport cu situaţii de fapt şi de drept inexistente la data emiterii actului administrativ.
Din analiza considerentelor sentinţei recurate reiese că reclamanta a promovat acţiunile în constatarea dreptului de proprietate, iar nu în revendicare (aspect consemnat în încheierea de şedinţă nr. 1 din 29 ianuarie 2003), ulterior sesizării instanţei de contencios administrativ, iar hotărârile judecătoreşti pronunţate în aceste cauze sunt, sub aspect temporal, ulterioare H.G. nr. 1352/2001.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, fie casarea cu trimitere spre rejudecare, fie modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii intimatei-reclamante.
Examinând cauza, instanţa de control judiciar observă în primul rând că cererea de recurs promovată de pârâtul Consiliul Local Brănişca nu a fost timbrată şi nu a fost însoţită de timbrul judiciar, deşi a fost citat cu menţiunea îndeplinirii acestor obligaţii legale (art. 20 alin. (2) cu referire la art. 11 alin. (1) raportat la art. 2 lit. m) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, ambele acte normative în vigoare şi la data înregistrării recursului). Ca urmare, se va face aplicaţia art. 20(3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9(2) din O.G. nr. 32/1995, dispunându-se anularea ca netimbrat a acestui recurs.
Referitor la recursul declarat de Guvernul României, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat şi îl va respinge în consecinţă, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ formulată la data de 30 septembrie 2002, astfel cum a fost precizată de reclamanta F. Deva Societate Cooperativă, precum şi al cererii de chemare în judecată a altor persoane conform art. 57 - 58 C. proc. civ.‚ privind pe intervenienţii în interes propriu C. Deva Societate Cooperativă şi C.P. Societate Cooperativă, a vizat anularea parţială a H.G. nr. 1352/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Hunedoara, respectiv a poziţiilor exprese din anexele indicate în acţiune, mai puţin a poziţiilor nr. 269 - 273 şi 275 - 277 din Anexa 20 privind domeniul public al Comunei Băiţa faţă de care s-a renunţat la judecată, luându-se act de acest lucru în temeiul art. 246 C. proc. civ.
Aşa cum s-a consemnat în considerentele sentinţei cauza a fost suspendată în temeiul art. 244(1) pct. 1 C. proc. civ. pe perioada 18 noiembrie 2005 - 03 octombrie 2012, până la soluţionarea irevocabilă a litigiilor având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor în discuţie.
Cu ocazia repunerii pe rol ca urmare a încetării cauzelor suspendării, respectiv la data de 3 octombrie 2012 a fost formulată şi cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 57 C. proc. civ., amintită mai sus.
În stabilirea cadrului procesual s-au avut în vedere excepţia invocată de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice privind lipsa calităţii procesuale pasive a acestor autorităţi faţă de obiectul acţiunii, precum şi excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu cu privire la precizarea/modificarea obiectului acţiunii din 5 noiembrie 2012 pentru anularea poziţiei nr. 176 din Anexa 58 la H.G. nr. 1352/2001, instanţa fondului reţinând în mod corect că aceste excepţii sunt întemeiate. În consecinţă, s-a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a celor două ministere faţă de dispoziţiile art. 1 şi art. 10 din Legea nr. 29/1990 şi inadmisibilitatea precizării de acţiune menţionată având în vedere neindicarea în cadrul plângerii prealabile, conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, a solicitării de anulare a poziţiei nr. 176 din Anexa 58 la hotărârea de guvern contestată.
Asupra fondului pricinii, judecătorul fondului s-a raportat la dispoziţiile art. 3(4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi la probatoriul administrat, constând în urma unei analize punctuale a fiecărei cereri că reclamanta şi intervenienţii principali au un drept real, recunoscut pe cale judiciară şi întabulat în CF asupra imobilelor construcţii care servesc obiectul lor de activitate, că prin acceptarea declaraţiilor de impunere şi prin încasarea taxelor şi impozitelor aferente autorităţile locale recunosc implicit această situaţie de fapt şi de drept, astfel că este evidentă vătămarea dreptului recunoscut de lege în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ şi că în acest context se impune anularea parţială a actului administrativ individual contestat.
Înalta Curte reţine că atât abordarea cât şi concluzia instanţei de fond sunt corecte şi legale şi că nu există motive pentru reformarea sentinţei aflate în control judiciar.
Criticile recurentului-pârât Guvernul României nu se susţin şi nu vor fi primite.
Astfel:
- Se impută instanţei nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii prin necomunicarea către pârâtul Guvernul României a înscrisurilor/hotărârii judecătoreşti privind dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra unor imobile, depuse la dosar după repunerea pe rol a cauzei apreciindu-se că devin incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care trimit la dispoziţiile art. 105(2) C. proc. civ.; potrivit acestui din urmă text de procedură: "(2) Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."
În speţă, nu există o sancţiune expresă a nulităţii, recurentul nici nu o indică, iar acesta nu poate invoca o vătămare prin necomunicarea hotărârilor judecătoreşti depuse la dosar în dovedirea dreptului de proprietate al reclamantei şi intervenienţilor în interes propriu, pe de o parte având în vedere conţinutul acestora, iar pe de altă parte faţă de obiectul acţiunii - anularea parţială a unei hotărâri de guvern de atestare a domeniului public al judeţului Hunedoara. Dreptul la apărare şi cel la un proces echitabil ale recurentului-pârât au fost respectate câtă vreme autoritatea în discuţie a avut posibilitatea de a formula apărări în calitatea sa de emitent a actului administrativ individual contestat.
- Referitor la nerespectarea de către reclamantă a obligaţiei de a sesiza autoritatea emitentă anterior formulării acţiunii în anulare, se observă că această critică nu subzistă în condiţiile în care la dosar fond se află depusă plângerea din 26 septembrie 2002 formulată în temeiul art. 5 din Legea contenciosului administrativ în vigoare la acea dată. Acţiunea în anulare a fost înregistrată la instanţă la data de 30 septembrie 2002 şi din actele dosarului nu rezultă niciun moment că Guvernul României ar fi contestat această dovadă. De altfel, judecătorul fondului s-a referit la conţinutul plângerii prealabile şi cu ocazia soluţionării/admiterii excepţiei inadmisibilităţii cererii modificatoare a acţiunii din data de 5 decembrie 2012, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei.
- Cererea de intervenţie accesorie a Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost corect respinsă în principiu prin încheierea din 24 octombrie 2012, observându-se că reclamanta a chemat în judecată în calitatea de pârât această autoritate printr-o precizare de acţiune aflată la dosar şi acest minister nu poate avea şi calitatea de intervenient în interesul Guvernului.
Împrejurarea că în încheierea de amânare a pronunţării s-a menţionat că litigiul este purtat în contradictoriu cu intervenientul accesoriu Ministerul Administraţiei şi Internelor reprezintă o evidentă eroare materială care nicidecum nu poate fi asimilată unei motivări contradictorii aşa cum susţine recurentul invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 261(1) pct. 5 C. proc. civ.
Considerentele sentinţei demonstrează de altfel că nu se face nicio confuzie în problema ridicată de recurent, judecătorul analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, care de necontestat este iniţiatorul hotărârii de guvern eronate, dar care nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest litigiu dat fiind obiectul acţiunii.
- Pe fondul cauzei, soluţia este corectă şi legală, reclamanta şi intervenienţii principali (în interes propriu) dovedind fără echivoc că spaţiile comerciale, cuprinse în poziţiile şi anexele la H.G. expres arătate în dispozitivul sentinţei, sunt proprietatea lor şi că raportat la dispoziţiile Legii nr. 213/1998 nu pot face parte din domeniul public al unor comune din judeţul Hunedoara.
S-a reţinut în mod judicios că niciunul din imobilele construcţii în discuţie nu se regăsesc la pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998 şi nici nu s-a dovedit dreptul de proprietate privată a respectivelor comune, respectiv necesitatea transmiterii lor în domeniul public potrivit art. 8(1) cu referire la art. 7 lit. e) din acelaşi act normativ.
Totodată, chiar dacă potrivit art. 3(1) din Legea nr. 213/1998 în domeniul public al autorităţilor administrativ-teritoriale pot fi incluse şi alte bunuri decât cele enumerate în anexa la lege, este obligatoriu să se dovedească faptul că dreptul de proprietate publică a fost dobândit prin unul din modurile reglementate de legiuitor în art. 7, or, în speţă, astfel de dovezi nu s-au făcut. Astfel, soluţia de anulare parţială a H.G. nr. 1352/2001 este pe deplin justificată.
Având în vedere cele arătate, dispoziţiile art. 312(1) C. proc. civ. şi art. 14 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la momentul demersului judiciar) recursul va fi respins.
În temeiul art. 274(1) C. proc. civ., la cererea intimatei şi în baza dovezilor depuse la dosar recurentul va fi obligat la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat pentru această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de Consiliul Local Brănişca împotriva Sentinţei nr. 391/2012 din 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 391/2012 din 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenţii la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata F. Deva Societate Cooperativă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4140/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3977/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
