ICCJ. Decizia nr. 3979/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3979/2014
Dosar nr. 12160/2/2010
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale, solicitând anularea Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 95/CJ439/2010 din 28 octombrie 2010 emisă de M.Ap.N. - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, anularea Deciziei de imputare nr. A600 din 8 iunie 2010 emisă de UM 001 şi a Hotărârii de soluţionare a contestaţiei nr. A972 din 19 august 2010 emisă de M.Ap.N. şi suspendarea executării actelor până la soluţionarea definitivă a procesului.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 4832 din 10 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că reclamantul este comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar "Dr. C.D." şi ordonator de credite.
Ca urmare a constatărilor echipei de audit din cadrul Secţiei audit intern organe centrale, care a desfăşurat în perioada 01 iulie 2009 - 30 septembrie 2009 o misiune de audit public intern de sistem şi regularitate la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. C.D.", referitoare la "erori majore în ceea ce priveşte modul de calcul al drepturilor băneşti cuvenite personalului medical specializat (medici), pentru executarea serviciului de gardă" şi "plata lunară, fără bază legală, a unui număr mediu de aproximativ 1.240 ore (reprezentând ore de gardă), ca urmare a unor erori de calcul repetate sistematic", pe baza aprobării ministrului apărării naţionale de pe raportul şefului Direcţiei audit intern nr. A495 din 04 februarie 2010, s-a efectuat, de către comisia de cercetare administrativă din cadrul Direcţiei de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, cercetarea administrativă la Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. C.D." (UM 002), la finalul căreia a fost întocmit procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A2022 din data de 31 mai 2010.
Potrivit prevederilor pct. 3 din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naţionale nr. M5 din 22 ianuarie 1999, pagubele produse Ministerului Apărării Naţionale în legătură cu administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale reprezintă orice lipsuri de bunuri materiale a căror mişcare în cantitate nu se justifică în evidenţa contabilă prin operaţiuni sprijinite de acte legale.
Conform pct. 3 lit. k) şi m) din acelaşi ordin, "Se consideră pagube: k) cheltuielile nelegale, neeconomicoase ori eronate de mijloace băneşti sau alte valori; m) orice diminuări ale patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale produse fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare".
Având în vedere prevederile legale de mai sus, precum şi constatările din prezentul proces-verbal de cercetare administrativă, instanţa a constatat că suma de 481.511 lei constituie pagubă produsă Ministerului Apărării Naţionale.
Principalele cauze care au condus la producerea pagubei au fost următoarele:
- nerespectarea legislaţiei specifice în ceea ce priveşte salarizarea orelor de gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara normei legale de muncă şi a programului de lucru de la funcţia de bază;
- neasigurarea îndeplinirii scopului principal al controlului financiar preventiv propriu, şi anume identificarea proiectelor de operaţiuni care nu respectă condiţiile de legalitate şi regularitate, prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public şi/sau fondurile publice;
- neîndeplinirea de către comandantul unităţii a unora dintre obligaţiile care îi reveneau în calitate de ordonator de credite, în conformitate cu prevederile Legii finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3, 4 şi 5 din O.G. nr. 119 din 31 august 1999, republicată, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, pct. 2 şi 3 din O.M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice, precum şi organizarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale;
- neasigurarea corespunzătoare a îndeplinirii obiectivelor generale ale controlului intern, precum şi a tuturor cerinţelor generale şi specifice de control intern (în principal, neîntocmirea unei proceduri privind stabilirea şi plata orelor de gardă, în care să fie stabilite atribuţii şi responsabilităţi precise ale persoanelor care au întocmit, vizat şi aprobat documentele justificative ale operaţiunilor economico-financiare respective, implicarea în procesul de întocmire şi avizare a documentelor justificative a unor persoane care nu aveau cunoştinţele necesare etc.);
- nerespectarea unor standarde din O.M.F.P. nr. 946 din 04 iulie 2005 pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzând standardele de management/control intern la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial, cu modificările şi completările ulterioare (Standardul 2 "Atribuţii, funcţii, sarcini" şi Standardul 17 "Proceduri");
- lipsa unui program informatic care să permită centralizarea orelor de gardă efectuate de medici şi calculul sporului pentru cele efectuate în afara normei legale de muncă şi a programului de lucru de la funcţia de bază, în conformitate cu prevederile legale în domeniu.
Din totalul prejudiciului constatat, şi anume 481.511 lei, suma de 24.926 lei a fost recuperată în numerar pe timpul cercetării administrative de la un număr de 57 persoane, pentru suma de 335.758 lei au fost semnate angajamente de plată de către un număr de 139 persoane, pentru suma de 109.179 lei comisia de cercetare administrativă va propune emiterea de decizii de imputare, iar pentru suma de 11.648 lei, plătită fără temei legal în baza unor contracte de prestări servicii medicale, va propune efectuarea demersurilor necesare recuperării, în baza art. 16 şi 17 din contractele încheiate, în temeiul răspunderii civile contractuale.
În baza constatărilor, concluziilor şi propunerilor cuprinse în procesul-verbal de cercetare administrativă din data de 31 mai 2010, a fost emisă la data de 08 iunie 2010, de către Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Decizia de imputare nr. A-600 din 08 iunie 2010 privind stabilirea răspunderilor materiale pentru paguba în valoare de 481.511 lei, produsă în perioada 04 februarie 2007 - 30 noiembrie 2009 şi constatată la data de 04 februarie 2010, având ca obiect plata fără temei legal a unor drepturi băneşti cu titlu de spor pentru orele de gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara normei legale de muncă şi a programului de lucru de la funcţia de bază, prin care s-a decis angajarea răspunderii materiale în sarcina mai multor persoane pentru suma de 109.179 lei, printre acestea figurând, la punctul 1 al dispoziţiei I. D. şi reclamantul - "gl. mr. medic dr. S.I. (...), îndeplinind la data producerii pagubei funcţia de comandant al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. C.D.", în prezent consilier al ministrului apărării naţionale, care se face vinovat de neîndeplinirea, parţial sau în totalitate, a obligaţiilor care îi reveneau în calitate de ordonator de credite, în conformitate cu prevederile Legii finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3, 4 şi 5 din O.G. nr. 119 din 31 august 1999, republicată, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi O.M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice, precum şi organizarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, neasigurarea în totalitate a obiectivelor, cerinţelor generale şi cerinţelor specifice de control intern, fiind, de asemenea, responsabil pentru etapa de lichidare şi ordonanţare a cheltuielilor, inclusiv în ceea ce priveşte acordarea vizei pentru "Bun de plată" pe documente care nu îndeplinesc toate condiţiile de legalitate şi regularitate. Răspunde material pentru suma totală de 15.582 lei, în temeiul art. 2, 4, 7, 12 lit. d) şi 24 alin. (2) din O.G. nr. 121 din 28 august 1998, art. 6 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea finanţelor publice nr. 500/2002 şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119 din 31 august 1999, republicată."
S-a arătat de către instanţa de fond că împotriva Deciziei de imputare nr. A-600 din 08 iunie 2010 a formulat contestaţie reclamantul, respinsă prin Hotărârea de soluţionare a contestaţiei nr. A 972 din 19 august 2010 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor, împotriva căreia reclamantul a formulat plângere, respinsă prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 95/CJ439/2010 din data de 28 octombrie 2010, pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Potrivit actelor emise în procedura administrativă şi administrativ-jurisdicţională, enumerate anterior, instanţa de fond a reţinut, ca element esenţial, că paguba nu a fost produsă prin aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile, din punct de vedere strict tehnic operaţiunile fiind înregistrate corect în contabilitate, şi nici printr-un ordin direct al comandantului, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a fost angajată răspunderea şi în sarcina altor persoane decât a sa, răspunderea materială personală a reclamantului S.I. fiind angajată ca urmare a nerespectării de către acesta a atribuţiilor legale ce îi reveneau în calitate de ordonator de credite, potrivit legislaţiei privind finanţele publice, controlul intern şi controlul financiar preventiv.
În ceea ce priveşte responsabilităţile ce îi reveneau reclamantului S.I. în conformitate cu prevederile Legii finanţelor publice nr. 500/2002 şi O.M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002, Curtea a arătat că din documentele de organizare a angajării, lichidării, ordonanţării şi plăţii cheltuielilor din perioada verificată, înregistrate sub nr. A3471 din 28 iunie 2007 şi nr. A1451 din 28 iulie 2008, rezultă că în perioada producerii pagubei competenţa de aprobare (competenţa pentru "Bun de plată") a aparţinut reclamantului S.I., comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. C.D.", în calitate de ordonator de credite.
Au fost invocate prevederile pct. 2 şi 3 din O.M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a reţinut, din documentaţia depusă, că în perioada verificată au fost alte trei persoane care au vizat pentru "Bun de plată" statele de plată a soldelor şi salariilor (col. medic dr. C.V., col. medic dr. O.I.P. şi col. medic dr. C.D.), însă aceasta nu s-a făcut în baza unei delegări a atribuţiilor de ordonator terţiar de credite, astfel încât responsabil pentru încălcarea prevederilor menţionate este tot reclamantul S.I., în calitate de ordonator de credite, întrucât nu şi-a îndeplinit atribuţiile ce îi reveneau în această calitate, potrivit legii, fiind prezent în unitate.
Cum prevederile pct. 7 din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale, prevăd că fapta ilicită care a produs ori a favorizat producerea pagubei se poate săvârşi comisiv, printr-o acţiune sau omisiv, printr-o inacţiune (neîndeplinirea unei fapte care constituie o îndatorire legală sau de serviciu), Curtea a reţinut că în mod corect organele administrativ-jurisdicţionale au stabilit că reclamantul S.I. nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător îndatoririle legale sau de serviciu ce îi reveneau în calitate de ordonator de credite potrivit prevederilor Legii finanţelor publice nr. 500/2002 şi O.M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002, îndeosebi cele referitoare la etapa de lichidare a cheltuielilor, de care era direct şi personal responsabil.
În ceea ce priveşte responsabilităţile ce îi reveneau reclamantului S.I. în conformitate cu prevederile O.G. nr. 119 din 31 august 1999, republicată şi O.M.F.P. nr. 946 din 04 iulie 2005, Curtea s-a considerat că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119 din 31 august 1999, republicată, reclamantul, în calitate de ordonator de credite, avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, "conducătorul instituţiei publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea şi perfecţionarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor şi criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerinţele generale şi specifice de control intern".
În ceea ce priveşte organizarea controlului intern, ca urmare a faptului că nu au fost întocmite proceduri scrise privind stabilirea şi plata gărzilor, iar medicii care au întocmit şi avizat tabelele cu orele de gardă ce trebuie plătite nu au fost împuterniciţi legal cu aceste atribuţii, susţinând totodată că nu au avut nici pregătirea necesară şi nici nu au avut suportul conducerii în acest sens, nu au fost respectate nici următoarele prevederi ale O.M.F.P. nr. 946 din 04 iulie 2005:
Standardul 2 "Atribuţii, funcţii, sarcini": Managerii trebuie să identifice sarcinile în realizarea cărora salariaţii pot fi expuşi unor situaţii dificile şi care influenţează în mod negativ managementul entităţii; Managerul trebuie să susţină salariatul în îndeplinirea sarcinilor sale.
Standardul 3 "Atribuţii, funcţii, sarcini": Managerul asigură ocuparea posturilor de către persoane competente, cărora le încredinţează sarcini potrivit competenţelor şi asigură condiţii pentru dezvoltarea capacităţii profesionale a salariatului; Managerul şi salariaţii au acele cunoştinţe, abilităţi şi experienţa care fac posibilă îndeplinirea eficientă şi efectivă a sarcinilor; Competenţa angajaţilor şi sarcinile încredinţate trebuie să se afle în echilibru permanent, stabil.
Standardul 17 "Proceduri" - Pentru activităţile din cadrul entităţii publice şi, în special, pentru operaţiunile economice, aceasta elaborează proceduri scrise, care se comunică tuturor salariaţilor implicaţi"; Entitatea publică trebuie să se asigure că, pentru orice acţiune şi/sau eveniment semnificativ, există o documentaţie adecvată şi că operaţiunile sunt consemnate în documente.
Cuantumul prejudiciului ce i s-a imputat reclamantului a fost determinat potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 121 din 28 august 1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/26 ianuarie 1999, precum şi dispoziţiilor pct. 30 şi pct. 33 din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naţionale nr. M5 din 22 ianuarie 1999.
S-a reţinut că reclamantul, atât în procedura administrativ-jurisdicţională, cât şi în cadrul celei judiciare declanşate prin prezentul litigiu, nu contestă existenţa sau exactitatea pagubei constatate, ci exclusiv lipsa unei fapte care să îi poată fi imputată, susţinând în esenţă că nu a încălcat nicio dispoziţie legală care să fi determinat crearea acestui prejudiciu, întrucât nu avea cunoştinţele şi competenţa legală de a cenzura sumele stabilite cu titlu de "spor pentru orele de gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara normei legale de muncă şi a programului de lucru de la funcţia de bază".
Or, s-a subliniat că ceea ce s-a reţinut ca faptă concretă ce a determinat prejudiciul reţinut, nu au fost simple erori de calcul, pentru care, într-adevăr, se putea pune problema necesităţii determinării sferei competenţelor între departamentul economico-financiar şi ordonatorul de credite, ci adoptarea unui mecanism de calcul artificial, fără niciun suport normativ, fără să existe o metodologie de calcul adoptată şi aprobată în acest sens, mecanism care a determinat majorarea artificială a orelor fizice efectuate suplimentar şi, implicit, şi plata unor sume suplimentare, iar această împrejurare intră în sfera competenţelor şi atribuţiilor ordonatorului de credite, pentru care dispoziţiile legale şi administrative cu caracter normativ reţinute de către compartimentele pârâtului instituie o răspundere obiectivă, dincolo de orice culpă.
În condiţiile în care suma imputată nu mai poate fi recuperată de la persoanele care au beneficiat, în mod direct, de ea, pentru motivele expuse în mod detaliat în cuprinsul procesului-verbal de cercetare administrativă din data de 31 mai 2010 şi necontestate, Curtea a apreciat că în mod corect s-a reţinut că operează răspunderea materială a comandantului unităţii, în calitatea sa de ordonator de credite, care, pe de o parte, nu şi-a exercitat atribuţiile de control într-o manieră care să ducă la constatarea mecanismului eronat de calcul aplicat şi prevenirea creării pagubei, iar, pe de altă parte, nu a luat măsurile necesare pentru elaborarea şi supunerea spre aprobare a unei metodologii de calcul a acestor ore suplimentare, care să preîntâmpine inovarea unui mod de calcul global eronat, precum cel aplicat în cauză.
Curtea a apreciat că susţinerile reclamantului referitoare la lipsa unor sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor legale reţinute în sarcina sa în prezenta procedură, nu au relevanţă în condiţiile în care cele două forme de răspundere - materială şi contravenţională - sunt diferite şi ele pot coexista în paralel sau separat, cea contravenţională nefiind nici necesară şi nici determinantă pentru cea materială, în special în condiţiile în care instituirea acestora vizează relaţii sociale diferite, pentru constatarea lor sunt prevăzute organisme diferite, iar pentru sancţionarea formelor de răspundere sunt instituite mecanisme diferite. Împrejurarea că în sarcina reclamantului nu a fost stabilită răspunderea contravenţională pentru o contravenţie al cărei element material îl constituie şi temeiul răspunderii materiale stabilite în prezenta cauză nu este o dovadă în favoarea reclamantului care să aibă aptitudinea de a înlătura fapta reţinută ca determinantă a prejudiciului, în special în condiţiile în care fapta reţinută este de neîndeplinire a unor atribuţii legale.
În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate de ordin procedural, Curtea reţine că reclamantul face referire la prevederile pct. 46 lit. a) şi b) din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale, care însă reglementează procedura pentru exercitarea atribuţiei comandantului de constatare a săvârşirii unei pagube de către un angajat din categoriile supuse reglementării, or în situaţia de faţă reclamantul este persoana cu privire la care s-a efectuat sesizarea şi căreia i se impută producerea pagubei, iar dispoziţiile relevate constată că faptele ce i se impută au constat în inacţiuni, şi nu în acţiuni contrare legii. Tocmai aceasta este raţiunea pentru care se şi precizează în cuprinsul Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 95/CJ439/2010 din data de 28 octombrie 2010, pronunţată de Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, că nu au fost identificate dovezi din care să rezulte şi fapte comisive în sarcina sa.
În privinţa auditul desfăşurat de Curtea de Conturi, Curtea a reţinut din înscrisurile depuse că această structură nu a verificat modalitatea de calcul aplicată pentru plata orelor de gardă, astfel cum rezultă din răspunsul pârâtului la interogatoriu, astfel încât o omisiune a acestei structuri şi descărcarea de gestiune acordată, nu este de natură să înlăture răspunderea materială a reclamantului.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul S.I., apreciind că hotărârea este nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii şi s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivele de recurs au fost invocate dispoziţiile art. 14, 22, 23, 24 şi 72 din Legea nr. 500/2002 şi s-a arătat că în raport de acestea, nici Ministerul de Finanţe, nici Curtea de Conturi şi nici Ministerul Apărării Naţionale nu au stabilit că ordonatorul de credite ar fi săvârşit vreuna dintre contravenţiile reglementate de art. 72 din lege pentru că nu au găsit vreo neregulă.
Au fost invocate şi dispoziţiile art. 3, 4, 10, 11, 20, 21 din O.G. nr. 199/1999 şi faptul că O.G. nr. 121 din 28 august 1998 stabileşte la art. 12 lit. c) că răspunderea materială este angajată în sarcina comandanţilor atunci când se substituie gestionarilor în exercitarea atribuţiilor acestora.
Prin raportare la dispoziţiile art. 178 alin. (1), art. 181, 182 alin. (1) şi art. 183 alin. (2) pct. 1 din Legea nr. 92/2006 şi art. 10 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 92/1991, recurentul a arătat că răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din subordine, iar ordonatorul de credite are atribuţii diferite, separate de cele ale gestionarului activităţii economice, iar legea sancţionează ordonatorul de credite numai când se substituie gestionarului.
Se reţine de către recurent că, deşi în Hotărârea din 19 august 2010 a Direcţiei de prevenire şi investigare a corupţiei şi a fraudelor depusă la dosarul de soluţionare a contestaţiei, s-au făcut referiri la rapoarte, sesizări, procese-verbale sau alte acte, în cauză nu a existat un asemenea înscris care să fie înaintat comandantului înainte de aprobarea statelor de plată.
Au fost depuse la dosarul cauzei deciziile de descărcare de gestiune întocmite de Curtea de Conturi ca urmare a controalelor efectuate şi chiar acte ale structurii de specialitate din cadrul M.Ap.N. care nu au constatat săvârşirea de abateri de natură să atragă răspunderea materială, contravenţională sau de altă natură.
S-a susţinut de către recurent că problema identificată rezultă din metoda de calcul utilizată şi care a condus la plata unor drepturi necuvenite, dar conform Legii nr. 500/2002 comandantul nu verifică acurateţea calculului şi nu are nicio atribuţie pentru stabilirea metodelor de calcul aritmetic, iar răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din subordine.
S-a apreciat că actele administrative contestate sunt nelegale deoarece:
- nu există nicio obligaţie legală instituită în sarcina comandantului spitalului/ordonatorului de credite care să fi fost încălcată;
- plata orelor de gardă a fost dispusă de ordonatorul de credite pentru că exista viza compartimentului de control financiar preventiv, documentaţia era corectă şi completă cu privire la plata unor drepturi băneşti;
- nu existau rapoarte, sesizări sau procese-verbale care să fi fost înaintate comandatului înainte de aprobarea statelor de plată.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente.
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a actelor administrative prin care a fost antrenată răspunderea materială a comandantului de spital ca urmare a plăţii fără temei legal a unor drepturi băneşti cu titlu de spor pentru orele de gardă efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară în afara programului normal de lucru, iar acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Criticile de recurs sunt nefondate, iar soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond pentru că ar fi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi a susţinut că în calitatea sa de ordonator de credite, nu răspunde pentru aplicarea necorespunzătoare a prevederilor legale şi nu avea obligaţia de a verifica modul de calcul, dar aceste susţineri nu pot fi reţinute.
Deşi recurentul a făcut referire la unele prevederi legale incidente pentru a justifica lipsa sa de răspundere, totuşi nu a ţinut seama de dispoziţiile O.M.F.P. nr. 17792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare, care în art. 2 prevede că:
- Alin. (1) "Lichidarea cheltuielilor este faza în procesul execuţiei bugetare în care se verifică existenţa angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condiţiile de exigibilitate ale angajamentului legal pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective";
-Alin. (6) "Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate sau din care reies obligaţiile de plată certe, se vizează pentru Bun de plată de ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu aceste atribuţii (...)";
- Alin. (9) "Persoana împuternicită să efectueze lichidarea cheltuielilor verifică personal documentele justificative şi confirmă pe propria răspundere că această verificare a fost realizată";
- Alin. (10) "Documentele care atestă parcurgerea fazei de lichidare a cheltuielilor stau la baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituţiilor publice pentru reflectarea serviciului efectuat şi a obligaţiei de plată faţă de terţii creditori".
Mai mult, art. 3 alin. (ultim din acelaşi act normativ prevede că "Primele trei faze ale procesului execuţiei bugetare a cheltuielilor se realizează în cadrul instituţiei publice, răspunderea pentru angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor revenindu-i ordonatorului de credite bugetare sau persoanelor împuternicite să exercite această calitate prin delegare, potrivit legii".
Toate aceste prevederi legale sunt cele care dovedesc că întreaga răspundere cu privire la modul în care au fost angajate şi ordonanţate sumele de bani în cadrul unei instituţii publice revenea ordonatorului de credite, iar în speţă, recurentul-reclamant nu a dovedit că ar fi delegat, în condiţiile legii, o persoană împuternicită să exercite calitatea de ordonator de credite.
În raport de aceste dispoziţii nu prezintă relevanţă articolele din actele normative invocate de recurent.
Recurentul invocă, în cadrul motivelor de recurs şi faptul că în urma controalelor Curţii de Conturi în perioada 2005 - 2009 nu s-ar fi constatat abateri, dar la dosar nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că acele controale au vizat chiar modul în care au fost efectuate plăţile orelor de gardă, astfel că aceste susţineri nu vor fi reţinute.
În privinţa dispoziţiilor O.G. nr. 199/1999 invocate de recurent şi care se referă la viza de control preventiv, se constată că susţinerile recurentului sunt nefondate.
Într-adevăr, acest act normativ se referă la auditul public intern şi controlul financiar preventiv, iar persoana desemnată să exercite controlul financiar trebuie să avizeze documentele ce vizează angajamente legale, însă, aşa cum s-a arătat anterior, conform art. 3 alin. ultim din O.M.F.P. nr. 1792/2002, cu modificările aduse ulterior, întreaga răspundere, atât în faza de angajare cât şi de lichidare şi ordonanţare a cheltuielilor, revine ordonatorului de credite.
Nici faptul că recurentului nu i-a fost aplicată vreo contravenţie potrivit Legii nr. 500/2002 nu duce la nulitatea actelor contestate deoarece răspunderea contravenţională, chiar dacă ar fi existat, nu înlătură răspunderea materială angajată potrivit O.G. nr. 121/1998.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.I. împotriva Sentinţei civile nr. 4832 din 110 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3977/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4009/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
