ICCJ. Decizia nr. 3977/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3977/2014
Dosar nr. 847/102/2012
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul F.I. a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureş la data de 18 februarie 2013, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate invocată din oficiu la data de 05 decembrie 2012, de Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 847/102/2012, în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Mureş.
Prin Sentinţa civilă nr. 239 din 16 mai 2013 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, pe cale de consecinţă, a constatat nelegal art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în ce priveşte condiţia comunicării deciziei de impunere contribuabilului până la data de 31 august 2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prevederile art. 3 alin. (1) teza finală din Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 894/2011 au ca efect restrângerea sferei beneficiarilor facilităţilor fiscale menţionate de art. XI alin. (1) din O.G. nr. 30/2011, impunând condiţia ca decizia de impunere emisă până la data de 31 august 2011 să fie şi comunicată contribuabilului anterior datei de referinţă menţionată. Or, titlul de creanţă ce stabileşte obligaţiile fiscale ale contribuabilului este reprezentat, conform art. 85 din O.G. nr. 92/2003, de decizia de impunere, fără ca momentul comunicării acesteia să prezinte relevanţă sub aspectul existenţei obligaţiei fiscale, cu atât mai mult cu cât, în speţă, contribuabilul nu înţelege să conteste decizia de impunere.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, C.A.S. Mureş a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că teza finală a art. 3 alin. (1) din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 894/2011 se referă în mod expres şi limitativ la acele decizii de impunere emise şi comunicate contribuabilului până la data de 31 august 2011.
Deci este vorba despre două condiţii cumulative: deciziile de impunere trebuie să fie emise dar şi comunicate până la această dată. Prin această condiţie s-au avut în vedere şi s-au respectat întocmai prevederile art. 45 alin. (1) C. proc. fisc., privind opozabilitatea actului administrativ fiscal: "Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii".
Este o concluzie logică aceea că actul administrativ produce efecte din momentul comunicării, adică al luării la cunoştinţă de către contribuabil. În caz contrar, dacă am avea în vedere doar data emiterii acestuia, ar putea exista decalaje relativ mari de timp între data emiterii şi cea a comunicării actului administrativ.
Facilităţile fiscale au avut o anumită limitare în ce priveşte sfera de aplicare şi anume, s-au acordat pentru obligaţiile de plată principale restante la date de 31 august 2011 şi o anumită limitare în timp, aşa cum a fost stipulată la art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordinul 894/2011. Pentru ca actul administrativ să fie opozabil, trebuie ca acesta să fie comunicat contribuabilului. Nu este suficient ca actul administrativ să fie doar emis.
Recurenta consideră că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că: "condiţionarea existenţei obligaţiei fiscale de momentul comunicării deciziei de impunere contribuabilului reprezintă o adăugare nepermisă la lege, care limitează facilităţile fiscale acordate de autoritatea legiuitoare".
În opinia recurentei existenţa obligaţiei fiscale nu este condiţionată de momentul comunicării actului administrativ, însă data limită a comunicării actului, datorită opozabilităţii de la această dată, s-a avut în vedere la obţinerea facilităţilor fiscale, fără ca prin aceasta să se restrângă sfera beneficiarilor facilităţilor fiscale acordate.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost emis pe baza şi în executarea art. XI din O.G. nr. 30/2011.
Potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: "Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora".
În cuprinsul dispoziţiilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale se prevede că: "(1) Pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel: a) penalităţile de întârziere se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011; b) penalităţile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. (2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii şi stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiţia se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desfiinţează, total sau parţial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1). (4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale stinse prin plată sau compensare".
Înalta Curte, analizându-se dispoziţiile legale menţionate anterior, reţine că pentru a se acorda facilităţile fiscale prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art. XI alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 30/2011, se impune îndeplinirea următoarelor condiţii: obligaţiile fiscale să fie restante la 31 august 2011 şi obligaţiile fiscale principale şi dobânzile aferente acestora să fie plătite voluntar sau prin compensare până la 31 decembrie 2011.
Pe de altă parte, conform art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale: "Prin obligaţii de plată principale restante la data de 31 august 2011 se înţelege obligaţiile de plată care sunt individualizate în declaraţiile contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 şi/sau decizii de impunere emise şi comunicate contribuabilului până la această dată de fiecare dintre organele competente prevăzute la art. 1 alin. (2)".
Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziţii legale rezultă, fără putinţă de tăgadă, ce se înţelege prin obligaţii de plată principale restante la data de 31 august 2011, însă, această individualizare prevăzută în cuprinsul articolului menţionat nu poate conţine soluţii care să contravină prevederilor cuprinse în O.G. nr. 30/2011 pe baza şi în executarea cărora a fost emis Ordinul nr. 894/2011.
Înalta Curte, în raport cu dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 24/2000, cât şi cu cele reţinute anterior, apreciază că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 care stabilesc ce se înţelege prin obligaţii de plată principale restante la data de 31 august 2011, sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii unor obligaţii fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 şi care au fost achitate până la data de 31 decembrie 2011, deoarece modul de individualizare şi de constatare a acestora nu trebuie să restrângă sau să limiteze condiţia ca obligaţiile fiscale să fie restante la data de 31 august 2011.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.A.S. Mureş împotriva Sentinţei nr. 239 din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4054/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3979/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
