ICCJ. Decizia nr. 4234/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4234/2014
Dosar nr. 111/57/2013
Şedinţa de la 11 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T.C.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 19 din 31 ianuarie 2013 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiilor formulate de reclamantă şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei de a relua procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 142 din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC T.C.S. SRL
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în perioada 12 mai 2011- 27 iulie 2011 reclamanta SC T.C.S. S.R.L a făcut obiectul unei inspecţii fiscale generale.
În urma finalizării controlului efectuat, Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. a judeţului Hunedoara a întocmit Procesul verbal de control nr. 10683 din 19 iulie 2012, decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 475 din 27 iulie 2012, raportul de inspecţie fiscală 389 din 27 iulie 2012 ale cărui concluzii au fost valorificate prin Decizia de impunere nr. 474 din 27 iulie 2012, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare către bugetul de stat.
Împotriva fiecărei decizii de impunere reclamanta a formulat contestaţie administrativă la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F., care prin Decizia nr. 19 din 31 ianuarie 2013 a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., în condiţiile în care organul fiscal de inspecţie a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara sesizarea nr. 36.426 din 12 septembrie 2012, împreună cu procesul-verbal nr. 10.863 din 19 iulie 2012, în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 6 şi art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 241/2005.
Instanţa de fond a arătat că procesul-verbal întocmit în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003 este un act componentă a sesizării organelor de urmărire penală, act independent de raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere corelativă, chiar dacă reproduce fidel sau sintetic cele constatate prin raportul de inspecţie fiscală.
Nu prezintă relevanţă din punct de vedere al regularităţii sale momentul sesizării efective a organului de urmărire penală, ci momentul întocmirii sale, care trebuie să se situeze între data încheierii inspecţiei fiscale şi data sesizării organelor de urmărire penală, ceea ce în cauză se verifică, procesul-verbal fiind încheiat la data de 19 iulie 2012, iar sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a avut loc la data de 12 septembrie 2012.
Pe de altă parte, procesul-verbal în cauză nu este un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din O.G. nr. 92/2003, neproducând efecte în planul procesului de stabilire, modificare şi stingere a drepturilor şi obligaţiilor fiscale. Singurul său efect este de sesizare a organelor de urmărire penale şi declanşare a procesului penal. Ca atare, pentru necomunicarea acestuia nu intervin sancţiunile prevăzute de art. 45 din O.G. nr. 92/2003 şi pct. 44.1 din normele metodologice referitoare la inopozabilitatea actului şi la împrejurarea că nu produce niciun efect, sancţiuni specifice numai actelor administrativ fiscale. Comunicarea acestui proces verbal prevăzută de art. 108 din O.G. nr. 92/2003 este numai spre informarea contribuabilului controlat, pentru asigurarea dreptului la apărare al acestuia.
Cu toate acestea, procesul-verbal a fost comunicat reclamantei la 12 septembrie 2012 prin publicitate la data de 12 septembrie 2012, conform art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, precum şi prin remitere sub semnătură la data de 09 octombrie 2012.
Organul fiscal învestit cu soluţionarea contestaţiei administrative, atunci când analizează oportunitatea suspendării soluţionării acesteia în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, e ţinut a verifica numai existenţa unei sesizări penale în sens formal, fără a fi îndrituit a verifica şi dacă această sesizare este conformă, cum pretinde reclamanta, o atare atribuţie fiind în competenţa exclusivă a organului de cercetare penală, care este ţinut a verifica regularitatea actelor de sesizare conform normelor de procedură penală, din oficiu sau la sesizarea persoanelor interesate.
În cauză, este indiscutabil că între pretinsele infracţiuni de evaziune fiscală cu care au fost sesizate organele penale şi starea de fapt reţinută prin raportul de inspecţie fiscală, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, există o strânsă legătură, reproşându-se atât societăţii reclamantei în raportul de drept fiscal, cât şi administratorilor acesteia în raporturile de drept penal nedeclararea sursei impozabile, evidenţierea de cheltuieli în contabilitate care nu au la bază operaţiuni reale, efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte sau omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, ce au dus la prejudicierea bugetului de stat cu o sumă importantă de bani, aspecte ce justifică suspendarea soluţionării contestaţiei.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 142 din 29 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC T.C.S. SRL, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii contestaţiei, anulării Deciziei nr. 19 din 31 ianuarie 2013 şi reluării procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii, recurenta a susţinut că procesul-verbal întocmit în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003 şi prin care au fost sesizate organele de cercetare penală nu a fost regulat întocmit, contrar considerentelor instanţei de fond, nu fost semnat de contribuabil şi nu i-a fost comunicat până în data de 09 octombrie 2012, recurenta fiind, astfel, pusă în imposibilitatea de a da explicaţii şi a-şi exprima un punct de vedere.
În aceste condiţii, sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara este una informă, realizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 108 C. proc. fisc.
Recurenta a criticat considerentele contradictorii ale deciziei contestate arătând că, pe de o parte, organele fiscale dispun suspendarea soluţionării contestaţiei iar, pe de altă parte, analizează temeinicia contestaţiei, pe fond.
În răspunsul la întâmpinare, recurenta a reluat criticile de nelegalitate aduse procesului verbal întocmit în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003, argumentând că dreptul său la apărare a fost încălcat, în contextul întocmirii acestui proces-verbal şi sesizării organelor de urmărire penală.
4. Apărările intimatei
Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
A arătat că procesul-verbal întocmit în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003 constituie o sinteză a constatărilor raportului de inspecţie fiscală nr. F-HD 389 din 27 iulie 2012, al cărui proiect a fost înmânat recurentei în vederea exprimării de obiecţiuni.
Raportul de inspecţie fiscală şi procesul-verbal de control nu au putut fi comunicate conform art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, acestea returnându-se cu menţiunea "expirat data păstrare", astfel că au fost comunicate prin publicitate.
A mai argumentat că în mod corect Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei reclamantei, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., întrucât între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. F-HD 389 din 27 iulie 2012, în baza căruia s-a emis Decizia nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012, contestată, şi stabilirea faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă.
5. Considerentele instanţei de control judiciar
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) din codul de procedură fiscală, Decizia nr. 19 din 31 ianuarie 2013 a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei formulate de societate împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012, emisă în baza RIF F-HD 389 din 27 iulie 2012 încheiat de organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara - Activitatea de Inspecţie Fiscală, pentru suma totală de 3.703.408 lei, până la pronunţarea unei decizii definitive pe latura penală.
În motivarea soluţiei administrative, s-a reţinut că organele de inspecţie fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara sesizarea penală nr. 36426 din 12 septembrie 2012, împreună cu Procesul-verbal nr. 10863 din 19 iulie 2012, ale cărui constatări au fost preluate în Raportul de inspecţie fiscală ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere contestate, solicitând începerea cercetărilor în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 6 şi art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 241/2005, respectiv de art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, sesizarea vizând un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă totală de 3.703.408 lei, valoare care se regăseşte integral în Decizia de impunere nr. F-HD 474 din 27 iulie 2012.
Potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc., incident în speţă:
"Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă."
Prima instanţă şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, arătând, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. pentru a se dispune suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.
În cauză, este indiscutabil că între pretinsele infracţiuni cu care au fost sesizate organele penale şi starea de fapt reţinută prin raportul de inspecţie fiscală, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, există o strânsă legătură, în ambele acte reţinându-se nedeclararea sursei impozabile, evidenţierea de cheltuieli în contabilitate care nu au la bază operaţiuni reale, efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte sau omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, ce au dus la prejudicierea bugetului de stat.
Suspendarea soluţionării contestaţiei reprezintă o situaţie de excepţie, în contextul existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă, astfel că procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale în mod just a fost suspendată.
Considerentele deciziei contestate reiau situaţia de fapt şi susţinerile societăţii supuse inspecţiei fiscale şi nu reprezintă analiza, pe fond, a contestaţiei recurentei, ci se subsumează motivării măsurii suspendării soluţionării contestaţiei, dispuse de autoritate intimată.
Nu pot fi identificate elemente de nelegalitate sau neregularitate în ceea ce priveşte întocmirea sau comunicarea procesului-verbal nr. 10863 din 19 iulie 2012, criticile recurentei fiind neîntemeiate.
Se mai constată că dreptul recurentei-reclamante la apărare nu a fost prejudiciat, în contextul elaborării acestui proces-verbal, în condiţiile în care acesta reia constatările raportului de inspecţie fiscală nr. F-HD 389 din 27 iulie 2012. Aşa cum rezultă din actele cauzei, proiectul acestui raport a fost comunicat recurentei, iar aceasta a formulat un punct de vedere în data de 09 iulie 2012, punct de vedere pe care l-a completat în data de 25 iulie 2012, respectiv 26 iulie 2012, ataşând şi o serie de documente financiar contabile. Punctul de vedere formulat de recurentă, completările şi înscrisurile depuse au fost analizate de către organele de inspecţie fiscală, care i-au comunicat, de altfel, recurentei, că acestea nu modifică rezultatele controlului.
Pentru aceste considerente, apreciindu-se că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică şi că nu sunt incidente motive care să atragă modificarea sau casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C.S. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 142 din 29 aprilie 2013 Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4226/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4239/2014. Contencios → |
|---|
