ICCJ. Decizia nr. 4245/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 4245/2014
Dosar nr. 36458/3/2013
Şedinţa de la 11 noiembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 2666/104/2013, reclamantul Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor E. a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei emise de pârâtul B.R.C.T. Călăraşi, rezoluţie transmisă cu Adresa din 17 aprilie 2013 şi înregistrată la reclamant la 19 aprilie 2013, prin care i-a fost respinsă contestaţia reclamantului din 6 martie 2013 cu privire la concluziile raportului de control de prim nivel de la B.R.C.T. Călăraşi în ceea ce priveşte nevalidarea cheltuielilor aferente contractului având ca obiect furnizare instalaţii profesionale de aer condiţionat, precum şi cheltuielile parţiale aferente salariilor staff-ului proiectului, solicitând revizuirea şi modificarea raportului de control de prim nivel, a avizului de validare cheltuieli din data de 28 februarie 2013 şi pe cale de consecinţă a rezoluţiei B.R.C.T. Călăraşi, în sensul admiterii la plată a sumei totale de 189.783,20 RON reprezentând 42.758,41 euro, sumă compusă din 36.071,06 euro aferenţi plăţii din contractul având ca obiect furnizare instalaţii profesionale de aer condiţionat şi din 6.687,35 euro aferenţi plăţii salariului managerului de proiect.
Prin Sentinţa civilă nr. 2696 din 15 octombrie 2013, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către pârâtul B.R.C.T. Călăraşi şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că obiectul litigiului este reprezentat de executarea unui contract de subvenţionare (finanţare) cu fonduri UE nr. X1 din 1 iulie 2011, având ca obiect acordarea cofinanţării de către Autoritatea de Management în vederea implementării operaţiunii cod MIS ETC 209 numită "CBS FAIRS - CROSS BORDER COOPERATION FAIRS", anume caracterul eligibil al unor anumite cheltuieli efectuate de reclamant în acest proiect.
A mai reţinut că punctul 18 din Contractul nr. X1 din 1 iulie 2011 este o clauză de alegere a competenţei teritoriale, printr-o prorogare convenţională a competenţei instanţei.
Eligibilitatea cheltuielilor a fost constatată în temeiul contractului sus-menţionat, iar clauzele acestuia cu privire la stabilirea instanţei competente să soluţioneze eventuale litigii sunt aplicabile în cauză.
Pentru că părţile au determinat exact instanţa aleasă teritorial, respectiv instanţa legal competentă din Bucureşti, iar aceasta nu este necompetentă absolut, tribunalul a dat eficienţă prorogării convenţionale de competenţă stabilită de părţi prin punctul 18 din contract.
La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 2340 din 27 martie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către reclamantul Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor E., şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Această instanţă a apreciat că reclamantul E., cu sediul în Slatina, jud. Olt, a învestit în mod corect Tribunalul Olt - instanţă competentă, ca instanţă de la sediul său, cu contestaţia sa împotriva rezoluţiei emise de pârâtul B.R.C.T. Călăraşi.
Chiar dacă prin Contractul de subvenţionare nr. X1 din 1 iulie 2011 încheiat între M.D.R.T. şi reclamant s-a prevăzut la art. 18 alin. (1) o clauză atributivă de competenţă în favoarea instanţelor din Bucureşti (instanţe de la sediul M.D.R.T.), pârâtul B.R.C.T. Călăraşi nu poate invoca această clauză, întrucât nu este parte în contractul de subvenţionare. Or, excepţia de necompetenţă teritorială putea fi invocată numai de partea din contract în favoarea căreia s-a stabilit competenţa, adică de Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Turismului, însă acesta din urmă nu este parte în litigiul dedus judecăţii.
Prin alegerea făcută de reclamant, Tribunalul Olt a devenit exclusiv competent a judeca litigiul cu care a fost învestit, moment de la care orice altă instanţă posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.
Totodată, Tribunalul Bucureşti nu este nici instanţa de la domiciliul reclamantului (care este Tribunalul Olt), nici instanţa de la domiciliul pârâtului (care este Tribunalul Călăraşi), iar litigiul de faţă nu este între părţile Contractului de subvenţionare nr. X1 din 1 iulie 2011, astfel încât clauza atributivă de competenţă din contract nu produce efecte, având în vedere că actul administrativ atacat este emis de B.R.C.T. Călăraşi, ce nu este parte în acest contract.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti a decis, în temeiul art. 134 şi art. 135 alin. (1) Noul C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În speţă, reclamantul Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor E. a învestit instanţa de contencios administrativ cu controlul legalităţii rezoluţiei emise de pârâtul B.R.C.T. Călăraşi, prin care a fost respinsă contestaţia reclamantului nr. 213 din 6 martie 2013 cu privire la concluziile raportului de control de prim nivel de la B.R.C.T. Călăraşi în ceea ce priveşte nevalidarea cheltuielilor aferente contractului având ca obiect furnizare instalaţii profesionale de aer condiţionat, precum şi cheltuielile parţiale aferente salariilor staff-ului proiectului.
Reclamantul a solicitat revizuirea şi modificarea raportului de control de prim nivel, a avizului de validare cheltuieli din data de 28 februarie 2013 şi pe cale de consecinţă a rezoluţiei B.R.C.T. Călăraşi, în sensul admiterii la plată a sumei totale de 189.783,20 RON reprezentând 42.758,41 euro, sumă compusă din 36.071,06 euro aferenţi plăţii din contractul având ca obiect furnizare instalaţii profesionale de aer condiţionat şi din 6.687,35 euro aferenţi plăţii salariului managerului de proiect.
Temeiul de drept al acţiunii îl constituie dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 şi ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Înalta Curte constată că atât Rezoluţia de soluţionare a contestaţiei emisă de B.R.C.T., precum şi raportul de control de prim nivel al B.R.C.T. Călăraşi, reprezintă acte administrative de autoritate, emise în procedura de verificare a eligibilităţii cheltuielilor efectuate de beneficiar în vederea implementării proiectului ce face obiectul contractului de finanţare, pentru care legiuitorul a prevăzut, conform O.U.G. nr. 66/2011, atât o procedură administrativă specială de contestare (art. 47), cât şi procedura judiciară de urmat, prin art. 51 alin. (2) stabilindu-se că "Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".
În temeiul normei de trimitere, prevăzută de acest din urmă text legal în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativă emitentă a titlului de creanţă atacat, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În speţă, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară, conform art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011 - în sumă de 189.783,20 RON - asimilată creanţelor fiscale, în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine tribunalului.
Iar pentru a stabili instanţa de contencios administrativ competentă teritorial să soluţioneze pricina, trebuie aplicate dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora în materia contenciosului administrativ este reglementată o competenţă teritorială alternativă, în sensul că "reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului".
Cum în speţă, reclamantul Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor E. a înţeles să învestească instanţa de contencios administrativ în circumscripţia căreia îşi are sediul, competent teritorial să soluţioneze litigiul este Tribunalul Olt, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţă competentă şi material potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, se reţine că izvorul obligaţiei impuse reclamantului prin Raportul de control excede contractului de finanţare, clauza asupra competenţei teritoriale, înscrisă în convenţie, având aplicabilitate doar în situaţia în care obiectul litigiului l-ar constitui neînţelegerile ivite între părţile contractante din modul de îndeplinire a cauzelor contractuale. Or, în cauză, autoritatea contractantă, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nu este nici măcar parte în proces.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Olt, secţia de contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor E. în contradictoriu cu pârâtul B.R.C.T. Călăraşi în favoarea Tribunalului Olt, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4243/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4246/2014. Contencios → |
|---|
