ICCJ. Decizia nr. 4273/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4273/2014
Dosar nr. 1324/1/2014
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 martie 2014, M.C.M. a formulat contestaţie în anulare a Deciziei nr. 7500 din 29 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Contestatoarea a indicat ca motive ale contestaţiei formulate dispoziţiile art. 318 teza I şi a II-a C. proc. civ. A arătat că instanţa de recurs a comis o greşeală materială atunci când a reţinut în considerentele deciziei atacate faptul că s-a răspuns la critica referitoare la tardivitatea contestaţiilor formulate de angajator şi asigurător, în condiţiile în care din considerentele Deciziei nr. 5133 din 2011 nu reiese acest aspect.
A doua greşeală materială invocată de contestatoare priveşte incompatibilitatea preşedintei comisiei, E.N., care trebuia să se recuze, aşa cum s-a recuzat atunci când au fost adoptate hotărârile nr. 201 şi 204.
De asemenea, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs nu a analizat şi critica adusă în recurs de la fila 2 alin. (6), arătând că la fel ca instanţa de fond şi instanţa de recurs greşeşte când reţine că "diagnosticul a fost stabilit de Spitalul C. la aproape 2 ani de la data când reclamanta nu a mai desfăşurat activitate la SC N.T.B., iar în toată perioada ulterioară încetării raporturilor de muncă nici un act medical nu a pus în discuţie eventuala boală profesională, fiind stabilite alte boli".
2. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 7500 din 29 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins recursul declarat de M.C.M. împotriva Sentinţei civile nr. 363/F-Cont din 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că prin Procesul-verbal nr. P1 din 2010 s-a stabilit caracterul profesional al astmului bronşic de care suferea reclamanta.
Împotriva Procesului-verbal nr. P1 din 2010, s-a formulat contestaţie de către asiguratorul C.N.P.A.S. şi de către angajatorul SC N.T.B. SRL, solicitându-se reanalizarea caracterului profesional al bolii.
Prin Hotărârea nr. H1 din 5 aprilie 2012, Comisia de experţi de medicina muncii a analizat sesizarea formulată, având ca obiect obligarea Comisiei să refacă procedura în privinţa contestaţiei împotriva Procesului-verbal nr. P1 din 30 iunie 2010, analiză ce s-a efectuat în baza Deciziei nr. 5133 din 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Comisia a concluzionat că nu se confirmă caracterul profesional al astmului bronşic, explicându-se în cuprinsul hotărârii motivele pentru care s-a ajuns la această soluţie.
Reclamanta a formulat acţiune împotriva acestei decizii, iar Curtea de Apel Piteşti a respins acţiunea. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5133 din 2011 a admis recursul, a modificat sentinţa şi a anulat Deciziile nr. 201 şi nr. 204 din 2010, pentru că aceste decizii nu erau motivate, potrivit cu cerinţele art. 41.1. din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.
În prezenta cauză, instanţa a constatat că Hotărârea nr. H1 din 5 aprilie 201 este motivată, explicându-se în detaliu situaţia medicală a reclamantei, astfel că sub acest aspect criticile formulate au fost respinse ca neîntemeiate.
În ceea ce priveşte critica referitoare la tardivitatea contestaţiilor formulate de angajator şi asigurator, s-a reţinut că în considerentele Deciziei nr. 5133 din 2011 s-a răspuns la această critică şi s-a arătat că s-au formulat contestaţiile în termenul prevăzut de art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 1256/2008.
Ca urmare, a reţinut instanţa că acest aspect nu mai poate forma obiectul unei noi analize judiciare, iar dezlegarea dată printr-o hotărâre irevocabilă are putere de lucru judecat.
Referitor la eventuala incompatibilitate a preşedintei Comisiei la luarea Deciziei nr. 318 din 2012, instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art. 11 alin. (2) din Ordinul nr. 1256/443/2008, există obligaţia de recuzare a membrilor comisiei, dacă au fost implicaţi în cercetarea cazului.
Potrivit art. 151 şi urm. din Ordinul nr. 1425/2006, cercetarea cazului se face de către D.S.P. şi se finalizează printr-un proces-verbal de cercetare. În cauză, s-a reţinut că procesul-verbal de cercetare a fost întocmit de către D.S.P. Argeş, iar preşedinta comisiei medicale nu a participat la cercetarea cazului.
Având în vedere prevederile legale expuse, se constată că în speţă nu exista un caz care să atragă recuzarea.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, a reţinut instanţa de recurs faptul că prin Procesul-verbal nr. P1 din 30 iunie 2010 s-a constatat de către D.S.P. Argeş caracterul de boală profesională a astmului bronşic, prin sensibilizare la pulbere textilă, de care suferea reclamanta, diagnostic stabilit prin biletul de ieşire din Spitalul Clinic C.
Biletul de ieşire din Spitalul Clinic C. a fost întocmit ca urmare a spitalizării reclamantei în perioada 12 aprilie 2010 - 19 aprilie 2010.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamanta a fost angajată la SC N.T.B. SRL până în data de 26 iunie 2008, dată la care a fost concediată.
Începând cu 26 iunie 2008 reclamanta a fost supusă mai multor investigaţii medicale, în diverse unităţi spitaliceşti, fără a fi diagnosticată cu astm bronşic, prezentând alte afecţiuni, precum insuficienţă respiratorie, pneumonie (Spitalul Judeţean A.), TBC pulmonar (Spitalul V.I.) şi numai la 19 aprilie 2010 Spitalul C. a evidenţiat diagnosticul de astm bronşic profesional, fără a se preciza data debutului acestei maladii.
Documentele analizate în detaliu de prima instanţă nu au relevat existenţa afecţiunii de astm bronşic anterior datei de 19 aprilie 2008, pentru ca astfel să se pună în discuţie dobândirea bolii profesionale pe perioada raporturilor de muncă dintre reclamantă şi pârâta SC N.T.B. SRL. Mai mult, Procesul-verbal nr. P1 din 30 iunie 2010 nu are în vedere alte elemente concrete şi face trimitere la depistarea bolii de către Spitalul C.
A constatat instanţa de recurs că diagnosticul a fost stabilit de Spitalul C. la aproape doi ani de la data când reclamanta nu a mai desfăşurat activitate la pârâta SC N.T.B., iar în toată perioada ulterioară încetării raporturilor de muncă, respectiv după 26 iunie 2008, nici un act medical nu a pus în discuţie eventuala boală profesională, fiind stabilite alte boli, după cum s-a relevat mai sus.
A reţinut instanţa că Spitalul C. nu a făcut nicio referire la data dobândirii bolii, aşa încât toate elementele probatorii nu identifică dobândirea bolii în perioada cât reclamanta a fost angajată la SC N.T.B. SA.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.
Întrucât contestatoarea a indicat temeiul juridic al contestaţiei formulate, respectiv dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la analiza incidenţei acestor dispoziţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza I-a şi a II-a, "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare".
Noţiunea de "greşeală materială" folosită de legiuitor în art. 318 teza I-a C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.
"Greşelile materiale", conform art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente şi involuntare cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal - procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate; ele nu sunt greşeli de judecată şi nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanţa a apreciat probele sau a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală.
Verificarea unei astfel de greşeli materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.
Or, susţinând că instanţa de recurs a comis o greşeală materială atunci când a reţinut în considerentele deciziei atacate faptul că s-a răspuns la critica referitoare la tardivitatea contestaţiilor formulate de angajator şi asigurător, în condiţiile în care din considerentele Deciziei nr. 5133 din 2011 nu reiese acest aspect, ori aspectele referitoare la incompatibilitatea preşedintei comisiei, contestatoarea invocă aspecte care ţin de fondul cauzei, de modul în care instanţa de recurs, prin aprecierea probelor şi prin stabilirea situaţiei de fapt, în raport cu interpretarea dată dispoziţiilor legale aplicabile, a înţeles să exercite controlul hotărârii recurate.
Or, aceste aspecte, aşa cum s-a arătat, exced noţiunii de "greşeală materială" în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Verificând şi incidenţa dispoziţiilor art. 318 teza a II-a, respectiv necercetarea unui motiv de recurs, Înalta Curte reţine că dispoziţia invocată are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 304, iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate de parte. Aceste argumente trebuie să fie subsumate motivului de casare pe care se sprijină, oricât de larg ar fi dezbătute.
Or, sub acest aspect se reţine faptul că instanţa de recurs nu este obligată să răspundă la argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, ci este îndreptăţită să grupeze aceste argumente, pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun.
Procedând la analiza motivului de recurs considerat a nu fi analizat de instanţa de recurs, instanţa de retractare a constatat că nu este fondat, acest motiv fiind pe deplin analizat şi soluţionat de instanţa de recurs.
Pentru considerentele arătate, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.C.M. împotriva Deciziei nr. 7500 din 29 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4272/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4264/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
