ICCJ. Decizia nr. 4269/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4269/2014
Dosar nr. 21/54/2013
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta O.P.B.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.M.P., obligarea la plata sumei de 2.352.950,6 RON reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le-a putut recolta pentru suprafaţa de pădure de 2136,43 ha şi suma de 233.268,9 RON (compensaţii) pentru suprafaţa de 277,1 ha situate în zona de conservare a Parcului Naţional Defileul Jiului, pe care nu le-a putut recolta în anii 2008 - 2009.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin Sentinţa nr. 109 din 6 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta O.P.B.P. reprezentată prin V.P. împotriva pârâtului M.M.S.C. şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.586.219,5 RON, reprezentând compensaţii aferente anilor 2008 - 2009.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta este proprietara suprafeţei de 1446 ha şi 7000 mp teren, conform Titlului de proprietate nr. T1 din 6 septembrie 2002, iar pentru suprafaţa de 2189 ha şi 7300 mp de pădure a fost depus Procesul-verbal de punere în posesie nr. P1. Din totalul acestor suprafeţe 2407,43 ha este cuprinsă în aria protejată a Parcului Naţional Defileul Jiului.
Prin H.G. nr. 1581/2005 şi Ordinul M.M.D.R. nr. 1964 din 13 decembrie 2007, s-a instituit regimul de arie naturală protejată, ca situri de importanţă comunitară pentru ariile prevăzute în anexa nr. 1, iar între acestea se regăsesc şi terenurile deţinute de reclamantă.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că în compensarea restricţiilor aduse proprietăţii prin instituirea regimului de arie naturală protejată, dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007 au prevăzut faptul că: "Pentru terenurile din ariile naturale protejate, deţinut în regim de proprietate privată sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensaţii pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate".
De asemenea, Legea nr. 46/2008 (Codul silvic), prin dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) prevede: "În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ - teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă".
În consecinţă, a stabilit instanţa de fond că reclamanta este în drept a pretinde şi dobândi compensaţiile solicitate prin acţiune, ce reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului proprietatea sa, având categoria de folosinţă păduri, situat într-o arie naturală protejată.
În acest sens, instanţa a constatat că reclamanta s-a adresat prin intermediul la I.T.R.S.V. Rm. Vâlcea (la care este arondat şi judeţul Gorj) în vederea avizării şi înaintării spre aprobare la M.M.P., autoritatea naţională ce răspunde de silvicultură, a documentaţiei cuprinzând centralizatorul şi decontul justificativ întocmit de O.S. Valea Oltului, care administrează pădurea reclamantei, pentru acordarea acestor compensaţii în cuantumul solicitat prin prezenta acţiune.
Prin Adresa nr. A1 din 23 decembrie 2010, M.M.P. a restituit documentaţia cuprinzând solicitarea de acordare a compensaţiilor cu precizarea că, în conformitate cu art. 6 din H.G. nr. 861/2009, formele de sprijin se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
În cursul soluţionării cauzei, reclamanta a depus la dosar Adresa nr. A2/2013 prin care M.M.S.C. a învederat faptul că a primit, prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2012)5266final din 19 iulie 2012, avizul favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice şi juridice pentru pădurile incluse în T1 şi T2 din cadrul siturilor Natura 2000, din care fac parte şi terenurile împădurite ale reclamantei.
3. Recursul formulat de D.A.P.P.
Prin cererea de recurs formulată, recurentul a criticat sentinţa instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că pentru acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii, persoane fizice, nu le recoltează datorită funcţiilor de producţie stabilite prin amenajamente silvice, care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, s-a notificat Comisia Europeană privind ajutoarele de stat şi s-au acordat compensaţii în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009.
S-a arătat că, deşi Comisia Europeană a avizat favorabil acordarea schemei privind acordarea ajutoarelor de stat pentru persoanele fizice şi juridice pentru pădurile incluse în T1 şi T2, din cadrul siturilor Natura 2000, nu există în prezent baza legală pentru punerea în aplicare a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012)5266 final din 19 iulie 2012.
Recurentul a invocat şi excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile, arătând că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Criticile formulate de recurent nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, întrucât reclamanta a urmat procedura prealabilă obligatorie, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse inclusiv în calea de atac a recursului, iar pe fondul cauzei, soluţia instanţei de primă jurisdicţie este corectă, în acord cu practica Înaltei Curţi în materia dedusă judecăţii.
Înalta Curte reţine că problema de drept ce face obiectul criticilor formulate în recurs a fost soluţionată corect de instanţa de fond, întrucât apărarea întemeiată pe faptul că numai persoanele fizice primesc compensaţii nu poate fi acceptată de această curte.
Este adevărat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 96/1998 indicau numai persoanele fizice ca beneficiari ai sumelor plătite cu acest titlu, însă, la data adoptării actului normativ indicat nu erau constituite obştile sau alte forme asociative care să aibă în proprietate păduri, deci legiuitorul nu avea cum să aibă în vedere şi aceste aspecte.
Înalta Curte reţine că prin Adresa nr. A1 din 23 decembrie 2010 recurentul a restituit reclamantei documentaţia cuprinzând solicitarea de acordare a compensaţiilor cu precizarea că, în conformitate cu art. 6 din H.G. nr. 861/2009, formele de sprijin se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Or, această decizie favorabilă a fost dată, motiv pentru care adoptarea bazei legale pentru punerea în practică a acestei decizii nu este în sarcina reclamantei, care are născut dreptul de a primi compensaţii, ci însăşi autoritatea recurentă are obligaţia de a asigura demersurile necesare pentru punerea în practică a acesteia.
De altfel, văzând cadrul normativ existent, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 dispun că formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 se vor finanţa după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, însă, alin. (2) al aceluiaşi articol menţionează că "Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010, numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat".
Văzând cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată, Înalta Curte va admite cererea în temeiul art. 274 C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de D.A.P.P. împotriva Sentinţei nr. 109 din 6 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 3000 RON către intimata O.P.B.P., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4268/2014. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 4270/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
