ICCJ. Decizia nr. 4298/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4298/2014
Dosar nr. 146/33/2013
Şedinţa publică de la 13 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a solicitat instanţei să dispună anularea hotărârii nr. 32835 din data de 27 iulie 2012 emisă de pârâtă prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.
Acţiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică şi nelegală şi se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoaşterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamanta a mai arătat că din înscrisurile prezentate şi din declaraţiile martorilor audiaţi pârâta trebuia să reţină calitatea sa de persoană care este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă de către autorităţile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.
Prin sentinţa civilă nr. 211 din 19 martie 2015 Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.M. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi în consecinţă a dispus anularea hotărârii nr. 32835 din 27 iulie 2012 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 - februarie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 februarie 2011.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă, că declaraţiile martorilor au făcut dovada că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu, iar în ceea ce priveşte motivul schimbării domiciliului situaţia de fapt trebuie apreciată în funcţie de realităţile istorice ale momentului fiind de notorietate persecuţiile etnice exercitate asupra populaţiei române de către trupele maghiare.
Depoziţiile martorilor audiaţi au relevat că părăsirea localităţii de domiciliu a avut loc în toamna anului 1940, iar întoarcerea în localitatea de domiciliu a avut loc în martie 1945.
Împotriva hotărâri instanţei de fond pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că recunoaşterea calităţii de refugiat conform legii în cazul în care nu exista nici un document oficial se bazează pe doua declaraţii notariale. Ori, în cazul de faţă lipsesc actele oficiale concludente, dosarul fiind întocmit exclusiv pe baza de declaraţii de martor şi a unei adeverinţe a arhivelor, în care se arată că nu există înregistrării cu numele petentului.
Aşadar, refuzul a avut la baza neconcordanta între datele specifice refugiului martorilor şi cele declarate în petiţie.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente în cauză, precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
Declaraţia martorului B.A., audiat în instanţă, coroborate cu înscrisurile depuse în probaţiune au relevat împrejurarea că reclamanta împreună cu familia acesteia au părăsit localitatea de domiciliu Măguri, judeţul Cluj şi s-au refugiat în localităţile Dângăul Mare, jud. Cluj ca urmare a persecuţiilor etnice şi a cedării Ardealului de Nord în urma Diktatului de la Viena.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Or, în cauză martorul audiat în instanţă este beneficiar al Legii nr. 189/2000 fiind recunoscut dreptul de către pârâtă.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamantă şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta, a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 211/2013 din 19 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4296/2014. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 4316/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
