ICCJ. Decizia nr. 4372/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 4372/2014
Dosar nr. 505/33/2010*
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S. SRL Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca, a solicitat instanţei anularea în parte a Deciziei nr. X1 din 3 august 2009 emisă de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. şi obligarea intimatei A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei înregistrată sub nr. X2 din 20 ianuarie 2009 şi cu privire la baza de impunere suplimentară pentru care a fost stabilită suplimentar de plată suma de 191.764 RON, reprezentând: 44.371 RON impozit pe profit; 67.292 RON dobânzi de întârziere aferente; 6.027 RON penalităţi de întârziere aferente; 32.855 RON TVA; 38.529 RON dobânzi şi majorări de întârziere aferente; 2.690 RON penalităţi de întârziere aferente cu privire la care prin Decizia A.N.A.F. s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pe cale administrativă.
De asemenea, a solicitat anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală generală întocmit la data de 19 noiembrie 2008 şi înregistrat sub numărul X3 din 26 noiembrie 2008 şi anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă de către Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, iar pe cale de consecinţă, înlăturarea din baza impozabilă stabilită suplimentar prin Raportul de inspecţie a sumei în privinţa căreia contestaţia a fost soluţionată prin respingere, în parte ca nefondată şi în parte ca nemotivată; exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.433.464 RON, reprezentând impozite şi taxe şi contribuţii stabilite suplimentar prin Raportul de inspecţie şi Decizia de impunere şi restituirea sumelor achitate ori executate silit în baza deciziei de impunere contestate până la soluţionarea irevocabilă a prezentei acţiuni; precum şi obligarea intimatelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că nu fost respectate prevederile procedurale, respectiv nerespectarea duratei maxime a inspecţiei fiscale corelată cu nelegalitatea suspendării inspecţiei fiscale.
Din această perspectivă, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 104 C. proc. fisc., care prevăd că durata inspecţiei fiscale nu poate depăşi 3 luni, neintrând în calculul acestei durate perioadele în care inspecţia fiscală a fost suspendată.
În opinia reclamantei, cronologia derulării inspecţiei - începută la 1 martie 2008, suspendată la 16 mai 2008 până la 25 august 2008 şi apoi din nou suspendată de la 25 august 2008 până la 5 noiembrie 2008, finalizată la 19 noiembrie 2008 sau 26 noiembrie 2008 - denotă preocuparea organului de inspecţie fiscală pentru o conformare "formală" în durata legală maximă a inspecţiei fiscale, însă durata a fost depăşită atât în situaţia în care suspendările sunt considerate de instanţă ca fiind nelegale, cât şi în situaţia în care suspendările ar fi apreciate legale.
O altă critică formulată de reclamantă a vizat nerespectarea prevederilor legale ce reglementează perioada supusă inspecţiei fiscale, respectiv nulitatea avizului de inspecţie.
Astfel, perioada efectiv controlată de către organul de inspecţie fiscală a fost 1 martie 2002 - 31 decembrie 2007, fapt aflat de reclamantă în timpul desfăşurării controlului, întrucât Avizul de inspecţie fiscală din 9 ianuarie 2008 a fost inform şi, pe cale de consecinţă, nul absolut pentru lipsa prevederilor impuse prin art. 101 C. proc. fisc.
Cu privire la perioada supusă inspecţiei fiscale, reclamanta a invocat prevederile art. 98 coroborate cu art. 101 C. proc. fisc.
Cu privire la nelegalitatea suspendării soluţionării contestaţiei pe cale administrativă, reclamanta a invocat prev. art. 216 alin. (4) C. proc. fisc.
O altă critică formulată de reclamantă s-a referit la încălcarea dreptului său la apărare în procedura soluţionării contestaţiei pe cale administrativă.
Reclamanta a mai adus critici referitoare la majorările, dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate pentru diferenţele suplimentare stabilite la contribuţiile stabilite suplimentar, apreciind că organul fiscal nu argumentează stabilirea momentului de la care a calculat aceste creanţe accesorii, critici referitoare la obligaţiile faţă de bugetul asigurărilor pentru şomaj cu privire la care a susţinut că organul de inspecţie fiscală nu a argumentat includerea sumelor plătite de reclamantă societăţii de asigurări, în fondul de salarii, precum şi critici referitoare la creanţele accesorii contribuţiilor suplimentare, cu privire la care a apreciat că pârâta a încălcat art. 211 alin. (3) C. proc. fisc.
Cu privire la obligaţiile faţă de fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, reclamanta a arătat că problema este aceeaşi şi în cazul contribuţiei la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale. Astfel, conform prevederilor Legii nr. 200/2006 (art. 7) baza de calcul o reprezintă fondul total de salarii brute realizate de salariaţi, iar Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. 1850/2006, definesc explicit fondul total de salarii brute lunare fără a indica expres ori prin asimilare şi sumele în discuţie.
Cât priveşte contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii datorate de angajator, reclamanta a apreciat că se impune a se lămuri dacă sumele în discuţie sunt sau nu sunt incluse în baza de calcul la care angajatorul datorează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii.
Prin întâmpinarea formulată, s-a solicitat respingerea acţiunii, reiterându-se susţinerile din decizia contestată.
Prin Sentinţa nr. 648 din 5 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a anulat în parte Decizia nr. X1 din 3 august 2009 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti din cadrul A.N.A.F.; a anulat în parte Raportul de inspecţie fiscală generală întocmit la data de 19 noiembrie 2008 şi Decizia de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca; a înlăturat din baza impozabilă stabilită suplimentar prin Raportul de inspecţie fiscală generală suma de 1.413.793 RON cu privire la care contestaţia a fost soluţionată prin respingere (Cap. VI, pct. 5 - 21 din raportul de inspecţie fiscală generală întocmit la data de 19 noiembrie 2008, respectiv pct. 2 din Decizia nr. X1 din 3 august 2009); a exonerat reclamanta de plata sumei de 1.413.793 RON, reprezentând impozite şi taxe şi contribuţii stabilite suplimentar prin raportul de inspecţie fiscala generala întocmit la data de 19 noiembrie 2008 şi Decizia de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008 şi a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 50.000 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
Totodată, a respins cererea de obligare a pârâtei A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei înregistrate sub nr. X2 din 20 ianuarie 2009 şi cu privire la baza de impunere suplimentară pentru care a fost stabilită suplimentar de plată suma de 191.764 RON şi în legătură cu care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pe cale administrativă (pct. 4 din Decizia nr. X1 din 3 august 2009).
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 165 din 10 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. 505/33/2010 a fost admisă acţiunea formulată de către reclamanta SC S. SRL Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca şi, în consecinţă, s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. X1 din 3 august 2009 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti din cadrul A.N.A.F.; obligarea pârâtei A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei înregistrate sub nr. X2 din 20 ianuarie 2009 şi cu privire la baza de impunere suplimentară pentru care a fost stabilită suplimentar de plată suma de 191.764 RON şi în legătură cu care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pe cale administrativă; anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală generală întocmit la data de 19 noiembrie 2008 şi Decizia de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca; înlăturarea din baza impozabilă stabilită suplimentar prin Raportul de Inspecţie a sumei cu privire la care contestaţia a fost soluţionată prin respingere; exonerarea reclamantei de la plata sumei de 1.433.464 RON, reprezentând impozite şi taxe şi contribuţii stabilite suplimentar prin Raportul de inspecţie şi Decizia de impunere şi obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 59.984,17 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 1717 din 29 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 505/33/2010 au fost admise recursurile declarate de către A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca, a fost casată Sentinţa civilă nr. 165/2011 şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinându-se, în esenţă, că nu există o vătămare cauzată de suspendarea intervenită în temeiul art. 2 lit. a) din Ordinul nr. 708/2006 şi nu se impune anularea din acest motiv.
De asemenea, s-a reţinut că nici suspendarea dispusă în temeiul art. 2 lit. e) din acelaşi ordin nu a adus vreo vătămare reclamantei, iar în consecinţă, nu s-a analizat fondul cererii. Nu s-a examinat pe fond nici obligarea pârâtei A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei înregistrate sub nr. X2 din 20 ianuarie 2009 şi cu privire la baza de impunere suplimentară pentru care a fost stabilită suplimentar de plată suma de 191.764 RON şi în legătură cu care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pe cale administrativă - urmare a formulării unei plângeri penale.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. 505/33/2010*.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri şi s-a dispus efectuarea unui raport de expertiza în specialitatea contabilitate.
Referitor la nulitatea actelor administrativ-fiscale, instanţa de fond a reţinut că, în raport şi de dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual, nu a fost făcută dovada pretinselor vătămări.
Curtea a observat, referitor la cele două contracte de asigurare încheiate de S. şi, respectiv la natura primelor de asigurare achitate de către S. către asigurători şi la sumele încasate de beneficiarii poliţelor de asigurare, că inspecţia fiscală nu a modificat baza de impunere a impozitului pe venituri din salarii şi asimilate salariilor şi nici nu a calculat impozit pe salarii suplimentar.
A apreciat ca fiind corectă susţinerea reclamantei în sensul că, deşi C. fisc. permite recalificarea formei tranzacţiei (în speţă cele două contracte de asigurare), se impune recalificarea şi a naturii fiscale a sumelor plătite şi respectiv încasate, precum şi individualizarea noii forme a tranzacţiei după reîncadrare.
Prima instanţă a observat că, în ceea ce priveşte contribuţiile sociale, acestea se datorează în raport de venituri sub orice formă avansate de angajator direct angajatului. Or, reclamanta nu a plătit sumele în discuţie angajaţilor, ci unor terţi asigurători. În acest fel, sumele nu au intrat în patrimoniul angajaţilor, ci în cel al terţului asigurător, iar decizia de răscumpărare a poliţelor aparţine asiguratului şi nu reclamantei.
Din această perspectivă, Curtea a reţinut că se impune numai impozitarea sumelor obţinute de către persoanele fizice. Nefiind în prezenta unor venituri ce decurg direct din raportul de muncă nu se impunea includerea sumelor în fondul de salarii şi nici plata contribuţiilor sociale aferente primelor de asigurare.
S-a mai reţinut că există diferenţe între sumele avansate de angajator cu titlu de prime de asigurare şi sumele ce ar putea fi răscumpărate de angajat. Ori, răscumpărarea este exterioară comportamentului angajatorului, fiind opţiunea fiecărui angajat şi ţinând de un alt mecanism contractual decât cel de muncă, respectiv de contractul de asigurare şi de aprecierea oportunităţii activării clauzei de răscumpărare.
Totodată, instanţa de fond a constatat că prin Decizia nr. X1 din 3 august 2009 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pe cale administrativă pentru suma de 191.748 RON, în condiţiile în care Procesul-verbal din 19 noiembrie 2008 a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Or, potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, organul de soluţionare poate suspenda soluţionarea cauzei când organul de control a sesizat organele în drept cu privire la indiciile săvârşirii unei infracţiuni, procedura urmând fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
A reţinut Curtea că în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală au fost incluse şi sumele aferente Procesului-verbal din 19 noiembrie 2008, acest aspect rezultând în mod cert din concluziile raportului de expertiză.
Prima instanţă a mai observat că potrivit adresei primite de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cauza penală face obiectul Dosarului nr. 1152/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi se află în lucru la I.P.J. Cluj - Serviciul de Investigare a Fraudelor.
Prin urmare, judecătorul fondului a apreciat că nu se încalcă Sentinţa nr. 309/2009 a Curţii de Apel Cluj, de vreme ce rămân în marja de apreciere a autorităţii pârâte soluţiile ce trebuie adoptate în calea administrativă.
Prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2012, reclamanta SC S. SRL Cluj-Napoca a solicitat instanţei completarea Sentinţei civile nr. 648 din data de 5 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 505/33/2010* al Curţii de Apel Cluj, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca, în sensul admiterii cererii sale prin care a solicitat restituirea sumelor achitate ori executate silit în baza Deciziei de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008, până la soluţionarea irevocabilă a prezentei acţiuni.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că în cadrul petitului 7 din cerere a solicitat instanţei "(...) să dispună restituirea sumelor achitate ori executate silit în baza deciziei de impunere contestată până la soluţionarea irevocabilă a prezentei acţiuni".
A precizat că s-a admis în parte acţiunea sa, dispunându-se exonerarea aproape în totalitate de la plata sumelor impuse, situaţie în care a considerat că solicitarea sa de la petitul 7 din cererea introductivă trebuia soluţionată în mod afirmativ.
În aceste condiţii, reclamanta a susţinut că nesoluţionarea cererii sale apare ca o omisiune de soluţionare a unui capăt de cerere accesoriu, fiind în situaţia reglementată de art. 2811 C. proc. civ., având în vedere şi faptul că nici din cuprinsul considerentelor nu rezultă că acest capăt de cerere ar fi fost analizat sau că ar exista motive de respingere.
Pârâta A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la cererea de completare a Sentinţei civile nr. 648 din 5 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 505/33/2010* al Curţii de Apel Cluj şi în subsidiar, respingerea cererii ca inadmisibilă.
Prin Sentinţa nr. 45 din 18 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de completare a Sentinţei civile nr. 648 din 5 octombrie 2012 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 505/33/2010*, cerere formulată de către reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a dispus completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 608 din 5 octombrie 2012, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 505/33/2010*, în sensul că după pct. 6 din dispozitiv se introduce pct. 7 prin care se dispune restituirea de către pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca a sumelor achitate ori executate silit în baza Deciziei de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă de Administraţia Finanţelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca.
Curtea a pronunţat această soluţie, apreciind că acest capăt de cerere reprezintă o veritabilă întoarcere a executării în condiţiile desfiinţării parţiale a titlului executoriu emis de către pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca. Ori, consecinţa anulării parţiale a titlului executoriu este lipsirea acestuia de orice fel de efecte, eventualele sume achitate voluntar sau silit urmând a fi restituite.
Recursul
Împotriva Sentinţei nr. 648 din 5 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamanta SC S. SRL, cât şi pârâtele A.N.A.F. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca (fostă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj) pentru Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
De asemenea, împotriva Sentinţei nr. 45 din 18 ianuarie 2013 a aceleiaşi instanţe au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu şi pentru Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca şi A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-reclamantă SC S. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 648 din 5 octombrie 2012, au fost formulate următoarele critici:
- referitor la nulitatea actelor administrativ-fiscale prin sentinţa atacată în raport de dezlegările date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual se reţine că nu a fost făcută dovada pretinselor vătămări deşi acestea au fost dovedite ca urmare a nerespectării perioadei maxime a inspecţiei şi/sau a procedurii de extindere a perioadei inspecţiei;
- hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele pe care se sprijină în respingerea (indirectă prin admiterea în parte) a criticilor formulate cu privire la impozitul pe profit şi TVA, invocând în acest sens motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, în ceea ce priveşte stabilirea impozitului pe profit ca şi referitor la TVA respectiv la dreptul de deducere, recurenta-reclamantă susţine că soluţia de respingere a acestor capete de cerere nu este motivată în ceea ce priveşte cheltuielile apreciate eronat ca fiind nedeductibile atât de organul de control, cât şi de către instanţa de fond.
În ce priveşte TVA-ul suplimentar în sumă de 6.721 RON, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că aceasta a fost stabilită eronat, invocându-se nedepunerea exemplarului original al facturii fiscale, deşi au fost depuse copii certificate pentru conformitate sau reconstituite, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 345/2002, cât şi dispoziţiile Ordinului nr. 1850/2004.
În acelaşi sens, recurenta-reclamantă a invocat şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie privind interpretarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi art. 22 alin. (3) din Directiva a şasea, care permit statelor membre să considere document justificativ nu numai originalul facturii, ci orice alt document care ţine loc de factură şi îndeplineşte criteriile stabilite de statul în cauză.
Recurenta-reclamantă a formulat critici şi cu privire la respingerea nemotivată şi netemeinică a capătului de cerere numărul 7 privind restituirea sumelor achitate ori executate silit în baza deciziei de impunere, până la soluţionarea irevocabilă a prezentei acţiuni, precizând că acest motiv de recurs îl susţine doar în măsura în care se va respinge cererea de completare formulată în temeiul art. 2811 C. proc. civ.
În fine, recurenta-reclamantă a criticat sentinţa atacată, ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii şi în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată care ar fi fost reduse în mod greşit, cu încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj a criticat Sentinţa civilă nr. 648/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus anularea în parte a Deciziei nr. X1/2009 emisă de A.N.A.F., precum şi a Deciziei de impunere nr. X4/2008 şi a raportului de inspecţie fiscală, înlăturând din baza impozabilă suma de 1.413.793 RON stabilită în mod suplimentar.
A susţinut recurenta că soluţia instanţei de fond este rezultatul unei analize superficiale a problemelor de natură fiscală, cât şi a interpretării eronate a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
În ceea ce priveşte sumele achitate de societatea reclamantului către cele două societăţi de asigurare cu titlu de prime de asigurare în contul angajaţilor săi, sume care erau virate în conturile de card ale salariaţilor în aceeaşi zi, reprezintă în fapt venituri salariale, venituri pentru care reclamanta avea obligaţia de a plăti contribuţiile şi taxele datorate bugetului general consolidat al statului.
În ceea ce priveşte constatarea unor diferenţe între sumele stabilite prin raportul de inspecţie fiscală şi cele menţionate în completare la raportul de expertiză, recurenta-reclamantă a susţinut că aceste diferenţe reprezintă sumele reţinute cu titlu de comision de societăţile de asigurări din sumele achitate de SC S. SRL, nefiind rezultatul unei greşeli de calcul.
Invocând dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. k) şi alin. (3) lit. g) C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, cât şi cele prevăzute la pct. 70 lit. h) din H.G. nr. 44/2004 recurenta-reclamantă a susţinut că tratamentul fiscal al avantajului reprezentând contravaloarea primelor de asigurare este impunerea acestora cumulat cu veniturile din salarii sau asimilate, de această natură, ale lunii în care sunt plătite primele de asigurare.
Totodată, recurenta-reclamantă a criticat soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte obligarea în solidar la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că nu erau îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 274 şi urm. C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă A.N.A.F. a formulat recurs împotriva Sentinţei nr. 648 din 5 octombrie 2012 în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 criticând ca nelegală şi netemeinică soluţia instanţei de fond, susţinând în esenţă că în mod greşit a fost anulat în parte Raportul de inspecţie fiscală generală din 19 noiembrie 2008 şi Decizia de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată.
Totodată a susţinut recurenta că în mod eronat s-a înlăturat din baza impozabilă stabilită suplimentar prin Raportul de inspecţie fiscală, suma de 1.413.793 RON, şi a exonerat-o în mod greşit, pe intimată, de plata acestei sume.
Astfel cum rezultă din actele administrativ-fiscale contestate, intimata-reclamantă a calculat şi virat impozitul pe venitul din salarii aferent primelor de asigurare achitate societăţilor de asigurare în numele angajaţilor proprii conform art. 55 alin. (1), art. 55 alin. (2) lit. k) şi alin. (3) lit. g) din Legea nr. 571/2003, precum şi potrivit pct. 70 lit. h) din H.G. nr. 44/2004, fără să includă aceste sume în baza de calcul pentru contribuţii sociale.
În ceea ce priveşte suma totală de 1.401.552 RON reprezentând contribuţii sociale, recurenta-pârâtă a susţinut că aceasta a fost corect stabilită de organele de inspecţie fiscală în sarcina intimatei-reclamante, în condiţiile în care aceasta nu a inclus în baza de calcul a contribuţiilor suplimentare, primele de asigurare de viaţă achitate societăţilor de asigurare, în numele angajaţilor proprii.
Referitor la impozitul pe profit în sumă de 5.180 RON aferent prestărilor de servicii pe anul 2003, recurenta-pârâtă a susţinut că suma este datorată, intimata-reclamantă neprezentând documente justificative şi contracte scrise cu privire la prestarea serviciilor respective, conform dispoziţiilor legale în vigoare pe anul 2003, respectiv dispoziţiile art. 9 alin. (7) lit. s) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit şi ale pct. 9.14 din H.G. nr. 859/2002 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit.
În ceea ce priveşte impozitul pe profit în sumă de 8.971 RON, recurenta-pârâtă a susţinut că această sumă este datorată de intimata-reclamantă care nu a adus niciun fel de argumente de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei, care a fost respinsă ca nemotivată.
Cu privire la sumele reprezentând taxă pe valoare adăugată stabilit prin actele fiscale contestate, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la acestea, iar contestaţia reclamantei a fost respinsă prin Decizia nr. X1 din 30 septembrie 2009 întrucât intimata-reclamantă a prezentat facturi fiscale în copie, pentru perioada 2003 - 2004 şi pe anul 2007, facturi care nu îndeplineau condiţiile legale stabilite prin Ordinul M.F.P. nr. 1850/2004.
Recurenta-pârâtă a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi sub aspectul obligării în solidar la plata cheltuielilor de judecată, susţinând că în mod neîntemeiat s-a apreciat că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., deşi acţiunea reclamantei a fost admisă în parte.
Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului promovat de reclamanta SC S. SRL, susţinând în esenţă că nu au fost formulate critici pertinente la adresa soluţiei pronunţate de instanţa de fond, invocând aspecte învederate în cuprinsul acţiunii în contencios administrativ deşi acestea au fost dezlegate în primul ciclu procesual de către instanţa de recurs, a căror directive sunt obligatorii potrivit art. 314 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă, intimata D.G.R.F.P. Cluj-Napoca a susţinut că sunt nefondate.
Împotriva Sentinţei civile nr. 45/2013 pronunţate de Curtea de Apel Cluj-Napoca în cauza conexă care a făcut obiectul Dosarului nr. 1735/33/2012, prin care a fost admisă cererea de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 648/2012 formulată de reclamanta-intimată, au formulat recursuri pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj şi A.N.A.F.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. recurenta-pârâtă D.G.F.P. a Judeţului Cluj a susţinut în esenţă că hotărâre atacată este nelegală, întrucât până la soluţionarea irevocabilă a cauzei nu se poate şti dacă plăţile eventual efectuate sau executate silit trebuie sau nu restituite reclamantei, în condiţiile în care împotriva hotărârii instanţei de fond a fost promovat recurs.
În ceea ce priveşte recursul promovat de A.N.A.F. în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive susţinând că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acesteia şi că deşi prin sentinţa pronunţată s-a dispus restituirea sumelor achitate ori executate silit în baza Deciziei de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008 emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca în mod greşit a pronunţat o hotărâre, în contradictoriu cu A.N.A.F.
Intimata-reclamantă SC S. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de D.G.F.P. Cluj-Napoca şi A.N.A.F. ca netemeinice şi nelegale susţinând în esenţă că, în ceea ce priveşte recurenta-pârâtă A.N.A.F., aceasta are calitatea procesuală pasivă şi că instanţa s-a pronunţat asupra acestei excepţii prin Încheierea din 11 ianuarie 2013, iar în ceea ce priveşte obiectul cererii de completare formulată, aceasta a precizat că în lipsa unei dispoziţii judecătoreşti de restituire, organele fiscale ar putea refuza plata.
Examinând sentinţele atacate în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate de recurentele-pârâte sunt fondate, urmând a fi admise, iar recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, având în vedere următoarele considerente.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de recurentele-pârâte împotriva Sentinţei civile nr. 648 din 5 octombrie 2012, Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.
Astfel, referitor la cele două contracte de asigurare încheiate de reclamanta SC S. SRL şi respectiv natura primelor de asigurare achitate de aceasta către asigurători şi la sumele încasate de beneficiarii poliţelor de asigurare, instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cât şi dispoziţiile art. 55 alin. (3) lit. k) şi alin. (3) lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit acestor dispoziţii legale, la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe, autorităţile pârâte pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003), iar potrivit dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. k) în vederea impunerii sunt asimilate salariilor, orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor; alin. (3) lit. d) Avantajele primite în legătură cu o activitate dependentă includ primele de asigurare plătite de suportator pentru salariaţii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plăţii primei respective, altele decât cele obligatorii.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile pct. 70 lit. h) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dat în explicitarea art. 55 C. fisc., potrivit cărora, la stabilirea venitului impozabil se au în vedere şi avantajele primite de persoana fizică, cum ar fi contravaloarea primelor de asigurare suportate de persoana juridică sau de o altă entitate, pentru angajaţii proprii, precum şi pentru alţi beneficiari, cu excepţia primelor de asigurare obligatorii, potrivit legislaţiei în materie.
Instanţa de control judiciar constată că soluţia instanţei de fond s-a bazat pe o interpretare eronată a acestor dispoziţii legale incidente în cauză, întrucât deşi reţine că prin recalificarea naturii fiscale a primelor de asigurare se ajunge în mod inerent la modificarea bazei de impunere fiscală, concluzionează în mod greşit că obligaţiile fiscale suplimentare stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate nu ar fi datorate, întrucât primele de asigurare nu au fost incluse în contul 421-personal salarii acordate, ci în contul de cheltuieli cu primele de asigurare.
Or, în speţă, recalificarea operaţiunilor efectuate de intimata-reclamantă de către organele fiscale, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a fost determinată tocmai pentru a reflecta conţinutul economic real al tranzacţiei, în baza analizei actelor supuse controlului şi a implicaţiilor de natură fiscală a acestora.
În fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză şi cum în mod corect s-a reţinut şi prin raportul de control care a stat la baza actelor de impunere contestate, sumele achitate de societatea intimată către cele două societăţi de asigurare cu titlu de prime de asigurare în contul angajaţilor săi au fost virate practic în aceeaşi zi în conturile de card ale acestora, ceea ce confirmă natura juridică a acestor prime, respectiv aceea de venituri salariale, cât şi scopul urmărit de intimata-reclamantă prin încheierea contractelor respective, de a evita plata contribuţiilor şi taxelor datorate bugetului consolidat al statului.
În ceea ce priveşte constatarea unor diferenţe între sumele stabilite prin raportul de inspecţie fiscală şi cele menţionate în completarea la raportul de expertiză, Înalta Curte reţine că aceste diferenţe reprezintă de fapt sumele reţinute sub formă de comision de societăţile de asigurări din sumele achitate de intimata-reclamantă şi nu reprezintă o eroare de calcul.
Contrar opiniei judecătorului fondului, potrivit căreia nu sunt datorate contribuţiile sociale stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate întrucât acestea se datorează în raport de venituri sub orice formă avansate direct angajatului şi că intimata nu a plătit sumele în discuţie angajaţilor, ci unor terţi asigurători, instanţa de control judiciar constată că această concluzie este eronată, întrucât societatea intimată nu a cuprins sumele achitate către societăţile de asigurări în fondul de salarii deşi avea această obligaţie legală, cât şi aceea de a plăti contribuţiile sociale aferente primelor de asigurare conform dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. k) şi alin. (3) lit. g) C. fisc.
Din perspectiva acestor prevederi legale, achitarea primelor de asigurare în numele salariaţilor, altele decât cele obligatorii, reprezintă venituri asimilate salariilor sub forma avantajelor primite de persoana fizică, acestea fiind impuse prin cumularea cu veniturile de această natură ale lunii în care sunt plătite primele de asigurare.
Împrejurarea că aceste sume nu au fost achitate din fondul de salarii, ci din alte surse, fiind înregistrate contabil în contul 613 - Cheltuieli cu primele de asigurare, astfel cum s-a reţinut prin sentinţa atacată, nu are relevanţă în stabilirea tratamentului fiscal aplicabil acestora întrucât primele de asigurare de viaţă plătite către societăţile de asigurare, în numele angajaţilor proprii, reprezintă cheltuieli pentru societatea intimată care trebuie încadrate într-una din categoriile de cheltuieli prevăzute de legea contabilităţii.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursurile formulate de recurentele-intimate împotriva Sentinţei civile nr. 648/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 505/33/2010* prin care a fost admisă în parte acţiunea intimatei-reclamante sunt fondate şi urmează a fi admise, iar sentinţa atacată va fi modificată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva Sentinţei nr. 648 din 5 octombrie 2012 prin care a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii în totalitate a acţiunii formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat urmând a fi respins, având în vedere considerentele expuse în continuare.
Astfel, în ceea ce priveşte motivele de nulitate procedurală a actelor administrativ-fiscale ce reglementează perioada supusă inspecţiei fiscale, criticile potrivit cărora motivarea instanţei de fond ar fi inexistentă sunt nefondate.
În fapt, recurenta-reclamantă critică hotărârea pronunţată în rejudecare, deşi aspectele învederate în cuprinsul acţiunii de contencios administrativ au fost dezlegate în primul ciclu procesual de către instanţa de recurs, respectiv prin Decizia nr. 1717 din 29 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 505/33/2010, reţinându-se în esenţă că nu există o vătămare cauzată de suspendarea intervenită în temeiul art. 2 lit. a) din Ordinul nr. 708/2006 şi nu se impune anularea din acest motiv a actelor administrativ-fiscale contestate. Totodată, s-a reţinut prin aceeaşi decizie că nici suspendarea dispusă în temeiul art. 2 lit. e) din acelaşi ordin nu a produs o vătămare reclamantei, iar în consecinţă nu s-a analizat fondul cererii cum nu s-a analizat pe fond nici obligarea pârâtei A.N.A.F. - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei înregistrate sub nr. X2 din 20 ianuarie 2009 cu privire la baza de impunere suplimentară pentru care a fost stabilită suplimentar obligaţia de plată a sumei de 191.764 RON, în legătură cu care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei în calea administrativă urmare a formulării unei plângeri penale.
Susţinerile recurentei privind nerespectarea de către organele fiscale a perioadei maxime de inspecţie fiscală sunt nefondate fiind stabilite potrivit dezlegărilor date de către Înalta Curte prin decizia mai sus menţionată, reţinându-se în mod corect că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada pretinselor vătămări, situaţie în care având în vedere prevederile art. 314 C. proc. civ. instanţa de fond nu le putea reexamina.
Nu pot fi primite, fiind neîntemeiate, nici criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la nereţinerea în considerentele hotărârii a motivelor pentru care s-a dispus admiterea în parte a acţiunii, prin sentinţa atacată instanţa reţinând motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia impozitul pe profit ar fi fost stabilit greşit în ceea ce priveşte factura din 6 ianuarie 2006 sunt nefondate, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 21 alin. (2) lit. e) C. fisc., iar pe de altă parte, prin Decizia nr. X1/2009 a fost desfiinţată Decizia de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008 pentru impozitul pe profit, dispunându-se organelor de inspecţie fiscală să procedeze la o nouă verificare pe aceeaşi perioadă şi acelaşi tip de impozit.
Aceleaşi concluzii se impun şi în ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la TVA suplimentar în sumă de 6.721 RON pentru care nu a fost admis dreptul de deducere, având în vedere faptul că nu erau îndeplinite condiţiile legale, respectiv recurenta-reclamantă nu a prezentat exemplarul original al facturilor conform art. 145 alin. (8) C. fisc., iar documentele prezentate nu respectau procedura legală privind reconstituirea legală a acestora.
Nefondate sunt şi criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la acordarea parţială a cheltuielilor de judecată având în vedere faptul că instanţa de fond admiţând în parte acţiunea reclamantei a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursurile formulate de recurentele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu şi pentru Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca şi A.N.A.F. împotriva Sentinţei civile nr. 45 din 18 ianuarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 1735/33/2012 prin care a fost admisă cererea de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 648/2012 formulată de reclamanta-intimată, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate şi urmează a fi admise, pentru considerentele expuse în continuare.
În fapt, prin cererea de completare a Sentinţei civile nr. 648 din 5 octombrie 2012, intimata-reclamantă a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., admiterea cererii de completare şi pe cale de consecinţă să fie soluţionată prin admitere cererea formulată la petitul nr. 7 din cererea introductivă şi să dispună restituirea sumelor achitate ori executate silit în baza deciziei de impunere contestată până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii.
Deşi instanţa de fond a reţinut în mod corect că în ceea ce priveşte petitul nr. 7 din acţiunea introductivă aceasta nu s-a pronunţat prin Sentinţa nr. 648/2012, în acest sens fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2822 C. proc. civ., în mod greşit a dispus admiterea acestui capăt de cerere privind obligarea pârâtei Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca la restituirea către reclamantă a sumelor achitate ori executate silit în baza Deciziei de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală.
Acest capăt de cerere ar fi trebuit respins ca fiind prematur formulat în condiţiile în care soluţia de admitere în parte a acţiunii formulate de reclamantă respectiv anularea în parte a Deciziei nr. X1/2009, a raportului de inspecţie fiscală, cât şi a Deciziei de impunere nr. X4/2008, precum şi înlăturarea din baza impozabilă şi exonerarea intimatei-reclamante de plata sumei de 1.413.793 RON reprezentând impozite, taxe şi contribuţii stabilite suplimentar, nu era definitivă cauza nefiind soluţionată irevocabil.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, recursul suspendă executarea, astfel că admiterea unui asemenea capăt de cerere având ca obiect restituirea sumelor achitate ori executate silit în baza deciziei de impunere anulată în parte apare ca fiind prematur formulat întrucât până la soluţionarea irevocabilă a cauzei nu se poate şti cu certitudine dacă plăţile eventual efectuate sau executate silit trebuie sau nu restituite reclamantei.
Pe de altă parte, intimata-reclamantă avea posibilitatea legală de a solicita instanţei de judecată, în condiţiile art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ să solicite suspendarea executării actelor administrativ-fiscale atacate până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii actelor contestate (conform art. 14) sau până la soluţionarea irevocabilă a cauzei (conform art. 15), posibilităţile legale pe care aceasta nu le-a utilizat.
Nu se poate reţine, astfel cum în mod eronat a reţinut judecătorul fondului, că acest capăt de cerere reprezintă o veritabilă întoarcere a executării, în condiţiile desfiinţării parţiale a titlului executoriu emis de pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca, atâta vreme cât soluţia instanţei de fond nu era irevocabilă.
Având în vedere toate aceste considerente, asupra cauzelor conexate, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite recursurile declarate de recurentele-pârâte împotriva Sentinţei nr. 648 din 5 octombrie 2012 şi a Sentinţei nr. 45 din 18 ianuarie 2013 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va modifica Sentinţa nr. 648 din 5 octombrie 2012, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Cluj-Napoca, ca neîntemeiată, va modifica Sentinţa nr. 45 din 18 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că va respinge cererea de completare a dispozitivului Sentinţei nr. 648 din 5 octombrie 2012 în Dosarul nr. 505/33/2010* formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, şi va respinge recursul formulat de SC S. SRL Cluj-Napoca împotriva Sentinţei nr. 648 din 5 octombrie 2012, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Asupra recursurilor conexate:
Admite recursurile declarate de A.N.A.F. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca (fostă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj) pentru Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca împotriva Sentinţei nr. 648 din 5 octombrie 2012 şi a Sentinţei nr. 45 din 18 ianuarie 2013 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică Sentinţa nr. 648 din 5 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Cluj-Napoca, ca neîntemeiată.
Modifică Sentinţa nr. 45 din 18 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că respinge cererea de completare a dispozitivului Sentinţei nr. 648 din 5 octombrie 2012 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 505/33/2010* formulată de reclamanta SC S. SRL Cluj-Napoca, ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de SC S. SRL Cluj-Napoca împotriva Sentinţei nr. 648 din 5 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4316/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4412/2014. Contencios → |
|---|
