ICCJ. Decizia nr. 4412/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4412/2014
Dosar nr. 40344/3/2013
Şedinţa de la 19 noiembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sentinţa şi considerentele Tribunalului Bucureşti
Prin sentinţa nr. 1997/2014 din 18 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat soluţionarea cauzei privind pe creditoarea I. SPA Roma - Sucursala București, în contradictoriu cu debitoarea Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Bucureşti a reţinut că actul care constituie izvorul pretenţiilor reclamantei decurge dintr-un contract administrativ, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, astfel că în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cererii aparţine Curţii de Apel Bucureşti.
Sentinţa şi considerentele Curţii de Apel Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 2277 din 4 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea I. SPA Roma - Sucursala Bucureşti în contradictoriu cu Compania Naţională Căi Ferate CFR SA, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 133 alin. (2) C. proc. civ. şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de apel a avut în vedere că art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 nu este incident cauzei de faţă deoarece vizează „acte administrative emise de autorităţi publice centrale”, din reglementarea textului rezultând pe cale de interpretare că în discuţie sunt doar actele administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) prima teză din Legea nr. 554/2004, respectiv „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, adică actele administrative unilaterale, iar nu şi cele asimilate, respectiv contractele administrative. Spre a concluziona în acest sens, Curtea observă că în formularea textului legiuitorul foloseşte exprimarea „acte administrative emise”, ceea ce implică o acţiune unilaterală de emitere a unui act, în timp ce contractul reprezintă expresia unui act juridic bilateral, al unui acord de voinţe, presupunând încheierea lui, iar nu emitere.
Curtea de Apel a mai considerat pentru a se putea reţine competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti în judecarea cauzei de faţă, ar fi necesar ca acel contract în baza căruia au fost prestate serviciile pretinse de partea creditoare spre achitare să aibă natura unui contract administrativ încheiat de o autoritate publică centrală, pentru a deveni incidente astfel disp. art. 8 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
A explicat Curtea că în cauză nu se pot determina aspecte care să conducă la calificarea contractului ca fiind unul administrativ, sursa de finanţare nefiind determinant în acest sens faţă de disp. art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală din Legea nr. 554/2004. În ce priveşte O.U.G. nr. 47/2013, invocată generic de debitoare, din conţinutul acesteia nu rezultă calificarea expresă de legiuitor a contractelor de genul celui litigios ca fiind unul administrativ, spre a fi întrunită cerinţa art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală din Legea nr. 554/2004.
În plus, în vederea determinării competenţei materiale de judecată în favoarea instanţei de drept comun, adică a tribunalului, s-a apreciat ca fiind relevant faptul că acest contract este încheiat între profesionişti, părţile contractante fiind societăţi.
Totodată, Compania Națională CFR SA, deşi susceptibil de a acţiona ca şi autoritate contractantă într-un contract de achiziţie publică, nu poate fi asimilată însă unei autorităţi publice centrale în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lipsind temeiurile legale pentru a proceda astfel.
Analiza conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se determina instanţa competentă să judece prezenta cerere, Înalta Curte va avea în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi izvorul pretenţiilor reclamantei.
Prin acţiune, reclamanta a chemat în judecată pe debitoarea Compania de Căi Ferate CFR SA, pentru a se emite ordonanţa de plată pentru suma de 174.539,92 euro reprezentând c/valoare servicii prestate conform contractului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1013 C. proc. civ.
Analizând contractul în baza căruia s-a solicitat emiterea ordonanţei de plată se constată că acesta are caracterul unui contract administrativ, astfel cum este definit în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit textului de lege menţionat sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi achiziţiile publice.
În cazul contractelor administrative încheiate de autorităţile administrative centrale, competenţa de soluţionare a litigiilor aparţine Curţii de apel, astfel cum rezultă din prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
La stabilirea competenţei materiale nu prezintă relevanţă valoarea pretenţiilor, întrucât textul art. 10 alin. (1) stabileşte competenţa după valoare numai pentru litigiile care au ca obiect taxe, impozite şi alte contribuţii.
În celelalte situaţii, competenţa materială aparţine Tribunalului sau Curţii de apel, în raport de calitatea de autoritate locală sau centrală a autorităţii contractante care a încheiat contractul.
În speţă, contractul nu a fost încheiat în procedura specială a O.U.G. nr. 34/2006, astfel că acesta este un contract administrativ de drept comun, motiv pentru care la soluţionarea litigiului sunt aplicabile regulile din materia contenciosului administrativ general reglementat prin Legea nr. 554/2004.
Autoritatea contractantă Compania Națională de Căi Ferate CFR SA este o autoritate centrală, astfel că soluţionarea litigiului revine, în baza art. 10 alin. (1) teza a II-a, Curţii de apel.
Potrivit art. 1015 C. proc. civ., creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului în primă instanţă.
Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. c), art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, precum şi prevederile art. 1013 alin. (1) şi art. 1015 C. proc. civ., se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea I. SPA Roma - Sucursala Bucureşti şi pe debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4372/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4437/2014. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
