ICCJ. Decizia nr. 4305/2014. Contencios. Ordonanţă preşedinţială. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4305/2014
Dosar nr. 4171/112/2013
Şedinţa publică de la 13 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Obiectul cauzei
Reclamanta R.A.O.S. Valea Sieului a chemat în judecată pe pârâtul I.C.A.S.M.D. pentru ca pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună permiterea efectuării unor lucrări strict necesare de extragere unui număr semnificativ de arbori din specia Molid uscaţi total sau parţial ca urmare a unui atac masiv de dăunători biotici, în pădurile primăriilor Teaca, Galaţii Bistriţei şi Lechinţa, şi ca urmare nevoii de continuare a activităţii de regenerare a zonelor afectate.
2. Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 2318 din 24 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a autorităţii lucrului judecat, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de ordonanţă preşedinţială.
3. Calea de atac exercitată de reclamanta R.A.O.S. Valea Sieului
În temeiul art. 999 alin. (1) Noul C. proc. civ., s-a formulat „apel”.
Prin raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) Noul C. proc. civ., calea de ataca fost calificată ca „recurs”.
4. Motivele de casare invocate
Recurenta a invocat motive de casare care se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., apreciindu-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 996 alin. (1) Noul C. proc. civ., în condiţiile în care prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite două dintre condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, respectiv condiţia vremelniciei şi condiţia urgenţei măsurii solicitate.
Referitor la condiţia vremelniciei s-a precizat că eliminarea arborilor contaminaţi este doar o etapă din cadrul procedurii de combatere a bolilor şi a dăunătorilor pădurii şi că aceasta trebuie înţeleasă ca fiind implementată corelativ cu măsura replantării unor arbori sănătoşi (regenerare). În ceea ce priveşte momentul încetării calamităţii, acesta depinde în concret de eficienţa măsurilor întreprinse, fiind dificil de estimat perioada de timp necesară pentru a asigura atât eliminarea arborilor contaminaţi, cât şi îngrijirea zonei şi regenerarea ariei afectate.
În ceea ce priveşte opinia instanţei conform căreia „nu se poate susţine că tăierile ar putea avea caracter temporar, atâta timp cât după finalizarea eradicării dăunătorilor nu se poate reveni la situaţia anterioară”, recurenta a menţionat că situaţia anterioară ar însemna arbori contaminaţi şi zone afectate de uscăciune, care până la urmă vor trebui eliminate deoarece nu mai există posibilitatea salvării acestora. Prejudiciul cauzat prin neintervenţie va fi cu certitudine mult mai mare decât în cazul extirpării zonei afectate de uscăciune la acest moment.
Aşadar, ţinându-se cont de specificul măsurii solicitate pe calea ordonanţei preşedinţiale, condiţia vremelniciei este îndeplinită.
Cu privire la condiţia urgenţei, deşi curtea de apel a reţinut că aceasta nu este dovedită deoarece măsurile constatate prin Raportul I.S.V. Bistriţa nr. 550 din 25 februarie 2013 „reprezintă recomandări”, recurenta arată că instanţa a depăşit limitele analizei pe care o poate face în cadrul unei ordonanţe preşedinţiale, căutând să identifice certitudini juridice. Constatările organelor competente sunt o dovadă a existenţei urgenţei şi nu ar trebui fi puse la îndoială, cu atât mai mult cu cât nu întâmplător legiuitorul a impus doar condiţia unei aparenţe de drept, fără a cere instanţei să constate existenţa unei situaţii juridice clare.
Ţinând cont de faptul că urgenţa este reprezentată de o calamitate naturală (prezenţa unui atac masiv de dăunători biotici) ale cărei efecte nu pot fi izolate sau limitate fără intervenţia specifică de inventariere, evacuare din pădure a arborilor atacaţi, în mod greşit instanţa nu a apreciat ca fiind îndeplinit caracterul urgent al solicitării reclamantei.
5. Analiza motivelor de casare
Înalta Curte reţine, în cauză, că motivele/criticile reclamantei R.A.O.S. Valea Sieului subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., nu sunt întemeiate şi că instanţa de fond a făcut prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept.
În evaluarea cererii de ordonanţă preşedinţială cu care curtea de apel a fost învestită s-a pornit de la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 996 alin. (1) Noul C. proc. civ., respectiv: aparenţa dreptului, urgenţa, vremelnicia şi neprejudicierea fondului. În acest context s-a reţinut că reclamanta a făcut o dovadă a aparenţei dreptului, constând în Avizul şi Certificatul de menţiuni nr. 81 din 21 aprilie 2010, care nu au fost încă desfiinţate de o instanţă judecătorească, creează acea aparenţă suficientă cu privire la dreptul reclamantei de a interpreta măsuri grabnice de administrare a suprafeţelor forestiere, printre care şi pădurile Teaca, Galaţii Bistriţei şi Lechinţa. Cu aceeaşi argumentare s-a reţinut că este îndeplinită şi condiţia neprejudicierii fondului, pentru măsurile administrative solicitate nefiind necesară analiza fondului dreptului.
În privinţa condiţiei măsurii solicitate, văzând concluziile Raportului nr. 550 din 22 februarie 2013, instanţa a observat că aceste concluzii sunt simple recomandări, competente de a dispune cu privire la măsurile ce trebuie adoptate fiind I.T.R.S.V. Cluj Napoca şi M.M.S.C. Întrucât alte dovezi nu au fost depuse, în lipsa unor dispoziţii din partea autorităţilor competente cu privire la necesitatea tăierii urgente a arborilor uscaţi sau parţial afectaţi de uscăciune, instanţa a conchis că nu este îndeplinită condiţia urgenţei măsurii solicitate.
Aserţiunea recurentei potrivit căreia instanţa a depăşit limitele analizei pe care o poate face în cazul ordonanţei preşedinţiale, căutând să identifice să identifice certitudini juridice, nu poate fi primită cu atât mai mult cu cât se sugerează, fără temei, că nu trebuie puse la îndoială constatările făcute în urma verificărilor efectuate pe teren şi respinse în Raportul nr. 550 din 22 februarie 2013 întocmit de I.S.V. Bistriţa. Din acest raport rezultă însă că s-au propus ca măsuri: transmiterea Raportului la I.T.R.S.V. Cluj Napoca şi la M.M.S.C. „pentru a analiza şi a dispune”. Aşadar, organele competente sunt în măsură să aprecieze asupra necesităţii tăierii urgente a arborilor uscaţi sau parţial afectaţi de uscăciune.
În privinţa vremelniciei măsurii solicitate pe calea ordonanţei preşedinţiale, instanţa a stabilit de asemenea în mod just, că aceasta nu este îndeplinită, în condiţiile în care tăierile de arbori au în mod evident un caracter definitiv şi nicidecum temporar, iar în petitul cererii se foloseşte sintagma „până la momentul încetării calamităţii naturale” limitarea în timp a măsurii fiind deci extrem de vagă, fără indicarea unui anume moment până la care se cere încuviinţarea măsurii de tăiere a arborilor, al căror număr nu este nici el apreciat.
Recurenta susţine că în analiza acestei condiţii a vremelniciei, etapa eliminării arborilor contaminaţi trebuie înţeleasă ca fiind corelativă cu măsura replantării unor arbori sănătoşi (regenerare), însă nu există vreo garanţie a îndeplinirii măsurii corelative pentru a se justifica intervenţia cerută pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei aflate în control judiciar, analiza primei instanţe nu exclude necesitatea unei intervenţii însă apreciază corect că aceasta nu poate fi dispusă în condiţiile art. 996 alin. (1) Noul C. proc. civ. şi în lipsa unor dispoziţii exprese din partea autorităţilor competente: I.T.R.S.V. Cluj Napoca şi M.M.S.C.
6. Hotărârea instanţei de recurs
În raport de cele punctate mai înainte, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, instanţa făcând o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor art. 996 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere dispoziţiile art. 496 Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.A.O.S. Valea Sieului împotriva sentinţei civile nr. 2318 din 24 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4217/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4200/2014. Contencios → |
|---|
