ICCJ. Decizia nr. 4166/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4166/2014
Dosar nr. 499/42/2013
Şedinţa de la 5 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 499/42/2013 la data de 26 iunie 2013, reclamantul P.V.R. a solicitat obligarea pârâtului Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova să înscrie în Cartea Funciară a imobilului situat în Ploieşti, a dreptului real afectat de modalitate (art. 882 Noul C. civ.), în speţă dreptul de preempţiune la cumpărare al reclamantului, asupra etajului 1 al imobilului în litigiu, deţinut de A.S., reclamantul fiind proprietarul parterului.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 882 Noul C. civ., privind înscrierea provizorie a drepturilor reale afectate de modalităţi, în speţă dreptul de preempţiune şi art. 1730 din Noul C. civ., raportat la art. 1737 din Noul C. civ., ambele articole raportate la Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că reclamantul, printr-o acţiune în contencios administrativ, a solicitat ca instanţa să dispună întabularea dreptului de proprietate, mai exact a dreptului de preempţiune ce l-ar deţine asupra imobilului situat în Ploieşti şi unde reclamantul este proprietar asupra parterului acestui imobil.
Prin Sentinţa nr. 206 din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.V.R., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, ca inadmisibilă.
Împotriva Sentinţei nr. 206 din 23 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul P.V.R., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ.
În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa atacată s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, având în vedere faptul că instanţa de fond a judecat cauza şi a constatat că este inadmisibilă, în condiţiile în care a motivat inadmisibilitatea cauzei pe faptul că reclamantul se putea adresa pentru soluţionarea eventualelor nemulţumiri instanţei de drept comun şi nu instanţei de contencios administrativ, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (3) C. proc. civ.
Apreciază recurentul că era legal ca instanţa de contencios administrativ să decline cauza în favoarea instanţei de drept comun, competentă în opinia acesteia să judece cauza şi nu să se substituie "instanţei competente" respingând acţiunea ca inadmisibilă.
Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei instanţei competente de drept comun.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, în cauza dedusă judecăţii, reclamantul P.V.R. a solicitat obligarea pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova să înscrie în Cartea Funciară a imobilului situat în Ploieşti, al cărui proprietar este, a dreptului real afectat de modalitate, respectiv dreptul de preempţiune la cumpărare în favoarea reclamantului asupra etajului 1 al imobilului, etaj deţinut de A.S.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 882 din Noul C. civ., privind înscrierea provizorie a drepturilor reale afectate de modalităţi, în speţă dreptul de preempţiune şi art. 1730, raportat la art. 1737 din Noul C. civ., ambele articole raportate la Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ.
De asemenea, reclamantul P.V.R. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, arătând că acţiunea nu este inadmisibilă în temeiul Legii nr. 554/2004, deoarece era vorba de interesul său legitim, pârâtul era o autoritate publică, admiterea acţiunii însemnând obligarea pârâtului a-i recunoaşte dreptul pretins, acela de preempţiune.
Soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 3 C. proc. civ.
Astfel, potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.
Înalta Curte apreciază că motivul de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ. este nefondat, Curtea de Apel Ploieşti fiind competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată a reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte are în vedere faptul că, în raport de dispoziţiile art. 131, coroborate cu art. 96 alin. (1) C. proc. civ., precum şi art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Ploieşti şi-a verificat competenţa şi a constatat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cererea cu care a fost învestită de către reclamantul P.V.R.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., invocarea excepţiei de necompetenţă materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe.
Or, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, reclamantul P.V.R. nu a invocat în faţa instanţei de fond necompetenţa materială a acesteia, solicitând atât prin cererea introductivă, cât şi prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimată, ca acţiunea să fie judecată în conformitate cu motivele de fapt şi de drept pe care le-a invocat, prin raportare la dispoziţiile legii contenciosului administrativ.
Astfel, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că necompetenţa trebuia "invocată în condiţiile legii", în faţa primei instanţe, iar, pe de altă parte, că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile legii contenciosului administrativ.
Practic, motivul de recurs invocat de recurent putea fi primit doar dacă s-ar fi invocat excepţia necompetenţei materiale sau teritoriale de ordine publică în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, invocarea să se fi făcut în condiţiile legii, respectiv conform prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., adică la primul termen la care părţile au fost legal citate, iar instanţa să fi respins în mod greşit excepţia ori să fi omis să se pronunţe asupra acesteia.
Înalta Curte constată că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată şi face obiectul unei jurisprudenţe constante a instanţei supreme, astfel încât recursul de faţă a fost soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, în temeiul art. 493 alin. (6) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.V.R. împotriva Sentinţei nr. 206 din 23 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4068/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4169/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
