ICCJ. Decizia nr. 4200/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4200/2014
Dosar nr. 11372/300/2011
Şedinţa publică de la 7 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul T.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta F.R.S., anularea Deciziei de suspendare definitivă din activitatea sportivă a acestuia, emisă de Comisia de disciplină din cadrul pârâtei la data de 14 octombrie 2010 şi comunicată acestuia prin adresa nr. 24 din 21 martie 2011, invocând aspecte de nelegalitate a procedurii privind sancţionarea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 4882 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, fiind declinată competenţa soluţionării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, reţinându-se că actele emise de F. pârâtă sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ şi nu controlului instanţei de drept comun.
Prin sentinţa civilă nr. 6833 de 3 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul T.V., în contradictoriu cu pârâta F.R.S., ca nefondată şi a obligat reclamantul la 1.500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că prin decizia contestată a fost exclus definitiv reclamantul din activitatea sportivă, conform art. 85 din S.F.R.S., decizia fiind luată cu unanimitate de voturi; că la data de 14 octombrie 2010 s-a întrunit Comisia de disciplină a Federaţiei în conformitate cu dispoziţiile din Statutul acesteia, reclamantul nedând curs invitaţiei, iar la această dată s-a dezbătut problema excluderii definitive conform art. 85 din Statut.
Curtea a apreciat că nu pot fi reţinute apărările reclamantului în sensul că acesta nu a fost convocat, conform art. 38 din Statut, la Adunarea Generală din 2011 şi nici faptul că decizia de sancţionare nu a fost comunicată, deoarece din adresa nr. 19 din 27 martie 2012 şi adresa nr. 24 din 21 martie 2011, rezultă că decizia de excludere din F. i-a fost comunicată reclamantului încă de la data de 19 martie 2011, când i-a fost comunicată şi posibilitatea de contestare a acesteia la C.N.D.S.
Instanţa a reţinut că excluderea acestuia este de competenţa adunării generale a F.R.S. şi s-a datorat conflictului existent de mai mult timp între reclamant şi Federaţie, care s-a concretizat prin cereri de chemare în judecată a acesteia de către reclamant în faţa instanţelor de judecată.
Pentru considerentele expuse, instanţa de fond a apreciat că acţiunea formulată nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi, în consecinţă, cererea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului declarat se arată, în esenţă, că instanţa de fond nu a reţinut faptul că reclamantul contestă o sancţiune luată şi emisă la nivelul A.G.F.R.S. din data de 19 martie 2011 şi nu de către Comisia de Disciplină, astfel cum prevede S.F.
Se mai arată că instanţa nu a sesizat faptul că reclamantul nu este membru al federaţiei, pentru a i se aplica dispoziţiile art. 85 din Statut, deoarece este persoană fizică şi nu persoană juridică (club afiliat).
Recurentul critică soluţia instanţei de fond pentru faptul că aceasta nu a reţinut că sancţiunea s-a dispus ilegal de către A.G.F.R.S. la propunerea B.F. şi nici că reclamantul a solicitat în acţiune anularea deciziei de sancţionare a Comisiei de Disciplină din data de 14 octombrie 2010.
Astfel, reclamantul arată că în cauză s-a dispus o sancţiune printr-o procedură ieşită total din cadrul legal.
Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi anularea sancţiunii C.D.F.R.S. din data de 14 octombrie 2010, comunicată la data de 21 martie 2011 prin adresa nr. 24.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect, astfel cum a fost indicat de către reclamant, anularea deciziei de suspendare definitivă a reclamantului din activitatea sportivă, decizie emisă de Comisia de Disciplină din cadrul pârâtei F.R.S. în data de 14 octombrie 2010 şi comunicată reclamantului prin adresa nr. 24 din 21 martie 2011.
Din această adresă, depusă la dosar de către reclamant, rezultă următoarele:
- la data de 14 octombrie 2010 s-a întrunit C.D.F., conform prevederilor statutare, întrunire ce a avut drept scop dezbaterea asupra excluderii definitive din activitatea sportivă a reclamantului conform art. 85 din Statut şi la care reclamantul nu a participat, deşi a fost convocat;
- la data de 12 februarie 2011 s-a întrunit B.F. conform prevederilor statutare, care a decis, conform art. 26 din Statut, să propună Adunării Generale excluderea definitivă a reclamantului conform art. 85 din Statut;
- în data de 19 martie 2011 s-a întrunit A.G.F., în cadrul căreia s-a aprobat excluderea definitivă din activitatea sportivă a reclamantului, conform art. 85 din Statut, decizie luată cu unanimitatea de voturi a membrilor prezenţi la adunare;
- reclamantului i s-a comunicat că are dreptul să conteste decizia luată la data de 19 martie 2011 de Adunarea Generală, la C.N.D.S. din cadrul A.N.S.T.
Potrivit art. 85 din S.F.R.S.: „Măsurile disciplinare aplicabile persoanelor fizice sunt:
- avertisment
- penalitate
- suspendare temporară din activitatea internă şi/sau internaţională
- excluderea definitivă din activitatea sportivă”.
Potrivit art. 86 din Statut, competenţa soluţionării abaterilor disciplinare şi sancţionării celor în cauză incumbă:
- Comisiei de disciplină a federaţiei, în primă instanţă;
- Comisiei de apel a federaţiei pentru toate apelurile/contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, precum şi pentru sancţiunile pronunţate împotriva propriilor sportivi de către cluburi;
- Comisiei de disciplină sportivă pentru recursurile la deciziile Comisiei de apel.”
Potrivit art. 87 din Statut: „Procedura de sesizare a organelor disciplinare este cea prevăzută de Regulamentul de organizare şi funcţionare al federaţiei, completat de dispoziţiile legale în materie”.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că, la data de 14 octombrie 2010, s-a întrunit C.D.F., în conformitate cu prevederile din Statutul acesteia, reclamantul nedând curs invitaţiei, la această dată dezbătându-se problema excluderii definitive a reclamantului din activitatea sportivă, iar, ulterior, reclamantul a fost exclus definitiv din activitatea sportivă, conform art. 85 din Statut, prin decizia emisă la data de 21 martie 2011, decizie luată cu unanimitate de voturi.
Curtea de apel a apreciat în mod corect că nu pot fi reţinute apărările reclamantului, în sensul că nu a fost convocat conform art. 38 din Statut la Adunarea Generală din 2011, şi nici faptul că decizia de sancţionare nu i-a fost comunicată, deoarece din probele administrate în cauză, respectiv din adresa nr. 19 din 27 martie 2012 şi adresa nr. 24 din 21 martie 2011, rezultă că decizia de excludere din Federaţie i-a fost comunicată reclamantului încă de la data de 19 martie 2011, când i-a fost comunicată şi posibilitatea de contestare a acesteia la C.N.D.S.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că potrivit art. 35 lit. h) şi art. 85 din S.F.R.S., competenţa excluderii unui membru aparţine exclusiv A.G.F., iar excluderea reclamantului a fost votată cu unanimitate de voturi în Adunarea Generală din data de 19 martie 2011.
Reclamantului i s-a comunicat că are dreptul să conteste decizia luată la data de 19 martie 2011 de Adunarea Generală la C.N.D.S. din cadrul A.N.S.T.
Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă faptul că reclamantul ar fi dovedit că s-a adresat acestei autorităţi administrative, uzând astfel de căile administrative de atac aflate la dispoziţia sa.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva sentinţei civile nr. 6833 din 3 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4305/2014. Contencios. Ordonanţă... | ICCJ. Decizia nr. 4068/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
