ICCJ. Decizia nr. 4068/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4068/2014
Dosar nr. 1425/33/2012
Şedinţa de la 30 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentința nr. 111 din 5 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj și a anulat hotărârea nr. 33286 din 23 august 2012 a C.J.P. Cluj - Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000, obligând pârâta să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să îi acorde drepturile prevăzute de lege pentru perioada 15 septembrie 1944 - 20 noiembrie 1944, începând cu data de 01 iunie 2011 și să plătească reclamantului R.I. suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele aspecte:
Reclamantul R.I. a solicitat instanţei anularea Hotărârii nr. 33286 din data de 23 august 2012 pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, emise de către pârâta C.J.P. Cluj, prin care s-a respins cererea formulată de reclamant, cu cheltuieli de judecată.
Prin Hotărârea nr. 33286 din 23 august 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 s-a respins cererea formulată de contestatorul R.I. cu menţiunea că actele sunt insuficiente în dovedirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Conform declaraţiei martorului C.V., audiat la termenul din data de 29 ianuarie 2013, reclamantul s-a refugiat împreună cu familia sa din satul Urca, în satul Tritenii de Jos, fugind din calea armatelor maghiare şi germane şi a liniei frontului. Acelaşi martor a arătat că întreg satul s-a refugiat de teama persecuţiilor etnice, iar la întoarcere au găsit toate casele devastate. Totodată, martorul a mai arătat că localitatea Urca din judeţul Cluj se găsea sub administraţie maghiară în anul 1944.
Pe cale de consecinţă, s-a constatat că este îndreptățit contestatorul să se bucure de efectele O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a admis cererea reclamantului, deşi în cauză a fost audiat un singur martor, informațiile adunate de instanță nefiind suficiente pentru a a acorda drepturile pe perioada respectivă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „b eneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: [..] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate” .
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conţinutul textului de lege sus menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menţionate trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [(alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [(alin. 2)].
Înalta Curte constată că, în speţă, intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană strămutată prin intermediul probei cu înscrisuri, respectiv declaraţii autentificate ale numiţilor B.I., C.V., acesta din urmă fiind audiat nemijlocit de către instanţă.
Or, înscrisurile şi declaraţiile autentificate ale martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă cerinţele prevăzute de lege, sunt concludente şi pertinente.
Din coroborarea probelor astfel administrate rezultă cu evidenţă faptul că reclamantul a fost nevoit, să se refugieze în localitatea Tritenii de Jos din judeţul Cluj, pentru a evita persecuţiile etnice la care era supusă populaţia de naţionalitate română.
Prin urmare, fiind evident refugiul intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că în mod just prima instanţă a admis acţiunea acestuia, în condiţiile în care, încadrându-se în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reclamantul-intimat este îndreptăţită să beneficieze de compensaţiile acordate de acest act normativ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 111/2013 din 5 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4200/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4166/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
