ICCJ. Decizia nr. 4413/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4413/2014
Dosar nr. 9703/2/2012
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 decembrie 2013, reclamanta S.H.G.C.K. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, obligarea pârâtei la plata sumei de 12.984.965,38 RON, reprezentând dobânzi datorate pentru rambursarea TVA cu depăşirea termenului legal şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzilor cuvenite contribuabilului, în conformitate cu prevederile Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
A arătat că societatea are sediul într-un stat membru al Uniunii Europene (Germania), înregistrată în scopuri de TVA în România începând cu decembrie 2007, în perioada martie 2008-ianuarie 2010 realizând o serie de livrări (incluzând în special operaţiuni scutite de TVA cu drept de deducere) şi achiziţii de bunuri, având locul livrării în România, în conformitate cu prevederile fiscale aplicabile.
În perioada 20 decembrie 2010-05 august 2011, a fost supusă unei inspecţii fiscale ce a avut ca scop rambursarea sumelor negative de TVA rezultate în urma operaţiunilor efectuate în România şi solicitate spre rambursare prin deconturile de TVA depuse pentru perioada decembrie 2008-ianuarie 2010, fiind încheiat Raportul de inspecţie fiscală din 08 august 2011 emis de D.G.F.P. Braşov - Activitatea de inspecţie fiscală, precum şi Notele de restituire şi Deciziile de rambursare transmise de către D.G.F.P. Bucureşti - Serviciul Reprezentanţe Străine, Ambasade şi Administrare Contribuabili Nerezidenţi prin adresa nr. 5544 din 19 septembrie 2011. Prin aceste acte, societăţii i-a fost confirmat dreptul de rambursare a sumelor de TVA solicitate, suma aprobată spre rambursare fiind în cuantum de 26.582.439 RON, din suma totală de 26.592.113 RON solicitată spre rambursare.
Plata efectivă a sumelor aprobate la rambursare aferente tuturor deconturilor de TVA arătate mai sus, a avut loc la data de 8 septembrie 2011, după mai mult de 2 ani şi 8 luni de la data depunerii primului decont de TVA, respectiv, 1 an şi 6 luni de la depunerea ultimului decont de TVA.
În conformitate cu prevederile Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare aprobată prin Ordinul Ministerului de Finanţe nr. 263/2010, termenul de soluţionare al solicitărilor de rambursare este cel prevăzut de Codul de procedura fiscală, respectiv 45 de zile, termen ce începe să curgă de la data înregistrării cererii de soluţionare.
Precizează reclamanta că, întrucât termenul de soluţionare mai sus menţionat a fost cu mult depăşit de către organele fiscale, acestea demarând controlul fiscal abia în luna decembrie a anului 2011 şi luând în considerare dreptul contribuabilului de a solicita şi de a i se acorda dobânzi pentru aprobarea şi rambursarea cu întârziere a TVA, a solicitat în mod expres aceste dobânzi prin cererea nr. 14.565 din 03 februarie 2012, întemeiată pe Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, aprobată prin Ordin M.F.P. nr. 1899/2004.
La cererea înregistrată sub nr. 14.565 din 03 februarie 2012, D.G.F.P. Bucureşti a răspuns prin adresa nr. 14564 din 29 martie 2012, apreciind că nu există motive pentru care organul fiscal datorează dobânzi de întârziere privind rambursarea de TVA aferentă perioadei decembrie 2008 - ianuarie 2010 deoarece:
1. inspecţia fiscală iniţiată în luna decembrie 2010 a fost amânată cu perioada aferentă solicitării de a clarifica neconcordanţele din VIES, în vederea soluţionării deconturilor cu sume negative şi opţiune de rambursare;
2. de la data finalizării raportului de inspecţie fiscală până la restituire conform Selecţiei Naţionale, respectiv pe perioada 08 august 2011-08 septembrie 2011, nu se datorează dobânzi.
Apreciind că răspunsul primit de la D.G.F.P. Bucureşti este în contradicţie cu prevederile legale aplicabile regimului dobânzilor de întârziere datorate, ca urmare a rambursării de TVA cu depăşirea termenului legal de 45 de zile, reclamanta a formulat şi depus la data de 09 mai 2012 o contestaţie, fără a primi, până la această dată, niciun răspuns din partea organelor fiscale.
Deşi primul decont de TVA a fost depus în luna ianuarie a anului 2009, iar termenul de soluţionare prevăzut de legislaţia aplicabilă este de 45 de zile, inspecţia fiscală a fost iniţiată abia în luna decembrie 2010, la o distanţă de aproape 2 ani de la data depunerii primului decont.
Precizează reclamanta că prin adresa nr. 1677 din 03 martie 2011 a fost înştiinţată că a fost aprobată suspendarea inspecţiei fiscale, în vederea îndeplinirii condiţiilor privind efectuarea unui control fiscal încrucişat. În vederea efectuării acestui control, în adresa nr. 14564 din 29 martie 2012, D.G.F.P. Bucureşti a arătat că i-au fost solicitate anumite informaţii cu privire la activitatea societăţii în vederea finalizării inspecţiei fiscale având ca obiect soluţionarea deconturilor de TVA.
Se arată în adresa nr. 14564 din 29 martie 2012 că inspecţia fiscală a fost reluată la 07 aprilie 2011, dată la care organele fiscale au reuşit să comunice între ele informaţiile solicitate.
Pe cale de consecinţă, termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 C. proc. fisc. pentru soluţionarea cererilor înaintate organului fiscal de către contribuabil, a fost prelungit cu 1 lună, perioadă cuprinsă între cele două adrese mai sus-menţionate.
Având în vedere faptul că suspendarea inspecţiei fiscale a avut loc ca urmare a intervenţiei unui fapt străin de voinţa sa, comunicarea între organele fiscale făcându-se cu dificultate, nu i se poate refuza dreptul la plata dobânzilor de întârziere aferente perioadei pentru care inspecţia fiscală a fost suspendată în aceste condiţii.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1328 din 16 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzii datorate pentru întârzierea în soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare pentru perioada cuprinsă între expirarea termenului legal de 45 de zile de la depunerea fiecărui decont şi data de 20 decembrie 2010, respingând, în rest, acţiunea ca nefondată.
Asupra excepţiei inadmisibilităţii, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută inadmisibilitatea acţiunii, în condiţiile în care, reclamanta a formulat contestaţie administrativă prealabilă, iar depăşirea termenului de 6 luni de la data la care contestaţia administrativă trebuia să fie soluţionată, ar fi atras prescripţia dreptului la acţiune, în sensul art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Nu se poate reţine inadmisibilitatea cererii de obligare a pârâtului la soluţionarea favorabilă a cererii de plată a dobânzilor, în condiţiile în care refuzul de recunoaştere a dreptului la obţinerea dobânzii a fost clar exprimat de autoritatea pârâtă.
Ca urmare, nu este corectă afirmaţia acesteia în sensul că „reclamanta solicită practic instanţei să se pronunţe direct cu privire la admiterea cererii de dobânzi”. Cererea a fost adresată pârâtei, aceasta a respins-o, iar instanţa este învestită cu analizarea legalităţii actului administrativ asimilat - refuzul de emitere a actului solicitat (procesul-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, prevăzut de art. 6 alin. (6) şi art. 7 din Cap. 2 al Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004).
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că primul decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare a fost depus la 26 ianuarie 2009 şi ultimul la 15 februarie 2010, fiind nejustificată întârzierea în soluţionarea cererii de rambursare de la data expirării termenului legal de 45 de zile de la data depunerii fiecărui decont şi până la data de 20 decembrie 2010.
În speţă, prima instanţă a reţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Ordinul A.N.A.F. nr. 1308/2009 şi ale pct. 6 din Anexa 1 a Ordinului nr. 263 din 26 februarie 2010, până la data de 20 decembrie 2010 nefiind efectuat niciun demers care să justifice prelungirea termenului legal de 45 de zile de la data depunerii decontului.
La data de 20 decembrie 2010, reclamanta a solicitat amânarea inspecţiei fiscale. Cu adresa nr. 11992 din 21 decembrie 2010 s-a comunicat către societate amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale solicitate de aceasta cu adresa înregistrată la D.G.F.P. Braşov - AIF, sub nr. 11956 din 21 decembrie 2010.
Verificarea a fost reluată în data de 09 februarie 2011, până la data de 03 martie 2011.
Prin referatul nr. 1677 din 03 martie 2011, în baza prevederilor art. 104 alin. (4)-(5) din O.G. nr. 92/2003 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 2 lit. a) din Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 14/2010, inspecţia fiscală demarată pentru soluţionarea cererii de rambursare a sumei negative de TVA aferente perioadei martie 2008-ianuarie 2010, a fost suspendată până la primirea răspunsului la informaţiile solicitate prin adresa transmisă către D.G.A.M.C. Bucureşti - AIF şi înregistrată la D.G.F.P. Braşov sub nr. 1679 din 03 martie 2011. Prin adresa nr. 1677 din 03 martie 2011, s-a comunicat reclamantei suspendarea inspecţiei fiscale.
Inspecţia fiscală a fost reluată în data de 07 aprilie 2011.
Prin adresa nr. 1322 din 18 februarie 2011, inspecţia fiscală a solicitat raportul VIES, Direcţiei Generale de Coordonare Inspecţie Fiscală din cadrul A.N.A.F.
Din răspunsul transmis de către Direcţia de Informaţii Fiscale, înregistrat la AIF Braşov sub nr. 2226 din 21 martie 2011, au rezultat neconcordanţe constatate între informaţiile raportate prin VIES şi cele declarate de contribuabil prin declaraţiile recapitulative. Ca urmare, în temeiul prevederilor art. 94 alin. (3) lit. c) C. proc. fisc., în data de 11 aprilie 2011, echipa de inspecţie fiscală a notificat contribuabilul nerezident, solicitând explicaţii referitoare la neconcordanţa între informaţiile raportate prin VIES.
Cu adresa de răspuns din data de 14 aprilie 2011, contribuabilul a comunicat faptul că a demarat demersurile pentru a obţine informaţii şi documente prin care să explice neconcordanţa şi a solicitat extinderea termenului pentru răspunsul la Notificare până la data de 21 aprilie 2011.
Cu adresa nr. 3097 din 15 aprilie 2011, echipa de inspecţie fiscala a comunicat societăţii amânarea termenului pentru soluţionarea deconturilor de TVA până la data primirii informaţiilor solicitate.
Prin adresa înregistrată la A.I.F. Braşov sub nr. 3520 din 03 mai 2011, contribuabilul a comunicat faptul că nu a reuşit să obţină informaţii sau documente prin care să poate justifica neconcordanţele din VIES.
Ca urmare a răspunsului, echipa de inspecţie fiscala a solicitat în data de 04 mai 2011, cu adresa nr. 3520, traducerea şi certificarea înscrisurilor. Cu adresa nr. 6253 din 27 iulie 2011, contribuabilul a transmis copiile traduse şi legalizate ale facturilor de corecţie, precum şi documentul prin care se face corectarea neconcordanţelor din raportul VIES.
Astfel, Curtea a constatat că împrejurările de fapt sus-menţionate, reţinute de autoritatea pârâtă în soluţionarea cererii de stabilire şi plată a dobânzilor, justifică prelungirea termenului legal de 45 de zile, conform art. 70 alin. (2) C. proc. fisc.
3. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1328 din 16 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi reclamanta S.H.G.C.K., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacare, în sensul respingerii în integralitate a acţiunii formulate de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a reluat susţinerile formulate în faţa primei instanţe, învederând, în esenţă, următoarele:
1. În mod nelegal instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Recurenta a arătat că acţiunea care formează obiectul prezentei cauze este inadmisibilă, atâta vreme cât reclamanta nu a epuizat procedura administrativă prealabilă, întrucât singurul act administrativ care poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este decizia dată în soluţionarea contestaţiei.
De asemenea, este inadmisibil şi capătul de cerere prin care reclamanta solicită obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti la emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzilor, capăt admis de către instanţa de fond, prin prisma faptului că instanţa, practic, obligă autoritatea pârâtă la soluţionarea cererii sale de dobânzi în sensul admiterii, în acest fel impunând organului fiscal soluţia dorită de societate şi solicitând ca instanţa să se pronunţe direct cu privire la admiterea cererii de dobânzi.
2. Pe fondul cauzei, instanţa de fond în mod nelegal a obligat Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti la emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzii datorate pentru întârzierea în soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA.
Recurenta a precizat că termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, este un termen de recomandare pentru soluţionarea cererilor depuse de contribuabili şi nu unul decădere, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin Decizia nr. 182/2008, în Dosarul nr. 2704/57/2006.
În cauză, reclamanta a calculat, în mod eronat, dobânzi de întârziere pentru perioada în care inspecţia fiscală a fost amânată pentru clarificarea neconcordanţelor din VIES, precum şi pentru perioada cuprinsă între data încheierii raportului de inspecţie fiscală şi data restituirii sumelor aprobate la rambursare, conform selecţiei naţionale.
Recurenta-reclamantă S.H.G.C.K., a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul obligării pârâtei la emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzii datorate pentru întârzierea în soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune negativă de rambursare, pentru perioada cuprinsă între data expirării termenului legal de 45 de zile de la depunerea fiecărui decont şi data de 08 septembrie 2011.
Recurenta a arătat că, în mod eronat instanţa de fond a reţinut incidenţa art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., considerând că organele fiscale datorează dobânzi pentru întârzierea la rambursare a TVA doar până la data de 20 decembrie 2010 (data începerii inspecţiei fiscale).
Reclamanta a reiterat argumentele prezentate în cererea introductivă referitoare la motivele pentru care inspecţia fiscală a fost amânată şi respectiv, suspendată, învederând că a depus toate diligentele necesare desfăşurării inspecţiei fiscale în termenul de 45 de zile prevăzut de legislaţia aplicabilă, iar suspendarea inspecţiei fiscale a avut loc din motive independente de voinţa societăţii.
Recurenta a considerat că şi în condiţiile în care instanţa de fond s-a raportat la prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., perioadele în care inspecţia fiscală se desfăşoară, respectiv, este amânată sau suspendată din alte motive decât urmare a solicitării contribuabilului, nu pot fi considerate pentru prelungirea termenului de 45 de zile în afara situaţiilor expres prevăzute de lege.
Mai mult, instanţa de fond a ignorat în totalitate jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie aplicabilă în această situaţie concretă (cauza C 107-10 E.M.I. 3 AD împotriva Direktor „Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto" NAP).
Recurenta a precizat că dreptul contribuabilului de a solicita şi obţine dobânzi de întârziere pentru rambursarea cu întârziere a TVA, a fost constatat şi în practica judiciară a instanţelor naţionale (deciziile nr. 3351 din 29 iunie 2012 şi nr. 1084 din 29 februarie 2012 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
4. Apărările formulate de reclamanta S.H.G.C.K.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta S.H.G.C.K. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică.
Reclamanta a arătat că excepţia inadmisibilităţii invocată de D.G.F.P. Bucureşti este neîntemeiată, soluţia pronunţată de instanţa de fond fiind în deplină concordanţă cu prevederile imperative ale art. 205 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, în cazul admiterii de către instanţă a capătului doi de cerere, autoritatea publică nu este obligată la o primă soluţionare într-un anumit sens a cererii, ci soluţia acesteia (deja exprimată în sensul respingerii) este modificată, lucru ce ţine de competenţa instanţei.
Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat, în esenţă, că depăşirea termenului de 45 de zile pentru soluţionarea cererii de rambursare a deconturilor cu sume negative de TVA, dă naştere obligaţiei de plată a dobânzilor, iar aspectele invocate de către pârâtă (delegarea atribuţiilor de control către D.G.F.P. Braşov, amânarea inspecţiei fiscale solicitată de societate şi solicitarea de informaţii suplimentare de către organul fiscal), nu înlătură răspunderea acesteia.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti
Criticile formulate de pârâtă cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, sunt neîntemeiate.
În mod corect prima instanţă a respins excepţia analizată, reţinând că împotriva refuzului motivat de plată a dobânzilor, comunicat de pârâtă prin adresa nr. 14564 din 29 martie 2012, în temeiul dispoziţiilor art. 205 C. proc. fisc., reclamanta a formulat contestaţie administrativă, înregistrată la autoritatea publică pârâtă la data de 9 mai 2012.
Deoarece nu a primit răspuns la contestaţia depusă, la data de 27 decembrie 2012, reclamanta a formulat prezenta acţiune în instanţă, în baza art. 8 coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a evita intervenirea prescripţiei dreptului la acţiune.
De asemenea, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect emiterea procesului-verbal de calcul al dobânzilor, excepţia inadmisibilităţii este nefondată, întrucât, faţă de poziţia exprimată de autoritatea publică pârâtă, reclamanta a dedus judecăţii refuzul nejustificat de emitere a actului solicitat, prevăzut de dispoziţiile art. 6 alin. (6) şi art. 7 din Capitolul 2 al Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004.
Prin urmare, nu se poate reţine că autoritatea publică a fost obligată la soluţionarea cererii de plată a dobânzilor în sensul admiterii acesteia, întrucât stabilirea caracterului nejustificat al refuzului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, constituie o chestiune de fond în cadrul judecării acţiunii, iar printre soluţiile pe care instanţa le poate pronunţa, potrivit art. 18 alin. (1) din lege, se regăseşte şi aceea de a dispune măsurile solicitate pentru recunoaşterea şi restabilirea dreptului vătămat.
În ceea ce priveşte criticile formulate pe fondul pricinii de către pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate, constatând că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în speţă, în raport de elementele de fapt ale cauzei, care au fost supuse unei analize coroborate faţă de întregul material probator administrat de părţi.
Astfel, primul decont cu sume negative de taxă pe valoare adăugată cu opţiune de rambursare, a fost depus la data de 26 ianuarie 2009 şi ultimul decont la 15 februarie 2010, iar până la data de 20 decembrie 2010, pârâta nu a efectuat niciun demers care să justifice prelungirea termenului de 45 de zile de la data depunerii deconturilor, în cadrul căruia trebuiau soluţionate solicitările de rambursare formulate de reclamantă, conform prevederilor pct. 6 din Anexa 1 a Ordinului M.F.P. nr. 263/2010.
Termenul de 45 de zile prevăzut de dispoziţiile legale menţionate este un termen cu caracter imperativ, a cărui nerespectare dă dreptul reclamantei la rambursarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoare adăugată.
În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar apreciază că delegarea atribuţiilor de control către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov nu este de natură a justifica prelungirea termenului legal de soluţionare a cererilor de rambursare, în condiţiile în care, precizările aduse de reclamantă prin adresa nr. 78841 din 20 octombrie 2010, au vizat date cunoscute anterior de către organele fiscale.
În consecinţă, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, ca nefondat.
Asupra recursului declarat de reclamanta S.H.G.C.K.
Instanţa de fond a reţinut că prelungirea termenului legal de soluţionare a decontului de taxă pe valoare adăugată este justificată începând cu data de 20 decembrie 2010, raportat la dispoziţiile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit acestui text de lege, „În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, termenul de 45 de zile prevăzut pentru soluţionarea cererilor de restituire se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului şi data înregistrării primirii acestor informaţii la organul fiscal competent”.
În cauză, se constată că inspecţia fiscală a fost amânată, la cererea reclamantei, până la data de 09 februarie 2011, iar începând cu 03 martie 2011, inspecţia fiscală a fost suspendată pentru efectuarea unui control încrucişat, în baza dispoziţiilor art. 104 alin. (4) - (5) din O.G. nr. 92/2003, republicată, coroborat cu prevederile art. 2 lit. a) din Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 14/2010.
Inspecţia fiscală a fost reluată la data de 07 aprilie 2011 şi datorită unor neconcordanţe constatate între informaţiile raportate prin VIES şi cele declarate de contribuabil prin declaraţiile recapitulative, la data de 11 aprilie 2011 au fost solicitate explicaţii referitoare la aceste neconcordanţe. Reclamanta a solicitat extinderea termenului pentru a obţine informaţii şi documente cu privire la neconcordanţele constatate, până la data de 21 aprilie 2011, iar la 03 mai 2011, a comunicat organelor fiscale că nu a reuşit să obţină informaţiile solicitate.
Prin adresa nr. 3520 din 04 mai 2011, s-a solicitat reclamantei traducerea şi certificarea înscrisurilor, acestea fiind transmise organelor de control fiscal cu adresa nr. 6253 din 27 iulie 2011.
Raportat la situaţia de fapt expusă, instanţa de control judiciar apreciază că, începând cu data de 20 decembrie 2010, prelungirea termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea deconturilor este justificată de cauze obiective, neputându-se reţine culpa organului fiscal sau neîndeplinirea de către acesta a obligaţiilor legale.
Astfel, conform art. 104 alin. (4) - (5) din O.G. nr. 92/2003, republicată, măsura suspendării inspecţiei fiscale a fost determinată de necesitatea efectuării unor verificări încrucişate, organul fiscal fiind îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.
Ulterior, amânarea inspecţiei fiscale s-a datorat şi culpei societăţii reclamante, prin necomunicarea informaţiilor solicitate de organul fiscal în termenul stabilit de către acesta, astfel încât, nu poate fi primită susţinerea recurentei-reclamante în sensul că prelungirea termenului prevăzut de lege pentru desfăşurarea inspecţiei fiscale a avut loc din motive independente de voinţa societăţii.
Deciziile de practică judecătorească invocate de către recurentă nu sunt de natură a infirma legalitatea hotărârii recurate, deoarece situaţia de fapt dedusă judecăţii a fost diferită şi analizată distinct în fiecare dosar în parte de către instanţa de judecată.
Pentru motivele arătate, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursurilor declarate de reclamantă şi pârâtă, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.H.G.C.K. şi de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1328 din 16 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4409/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4433/2014. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
