ICCJ. Decizia nr. 4433/2014. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4433/2014
Dosar nr. 15266/3/2013
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2920 din 2 octombrie 2013, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul R.Ş. în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) şi G.B. - Preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect obligarea conducătorului autorităţii publice pârâte, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând din data de 18 iunie 2012 şi până la executarea efectivă a Sentinţei nr. 5095 din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 2748 din 18 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti, str. Argintului nr. 14, sector 3, obiect al Dosarului nr. 43693/CC.
1.2. În motivarea soluţiei adoptate, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte executarea Sentinţei civile nr. 5095/2011, irevocabilă prin Decizia nr. 2478 din 18 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece anterior, de la 13 martie 2012 a intrat în vigoare OUG nr. 4/2012 care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile de evaluare de la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, suspendare care a durat până la 15 mai 2013.
A mai reţinut că la data de 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 care a stabilit că obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a acestei lege se vor executa potrivit prevederilor art. 21 din lege.
Astfel, a argumentat instanţa de fond, autoritatea publică „nu poate fi vinovată de refuz nejustificat de a emite titlul, nici de rea-credinţă şi nici de altă formă de vinovăţie care să justifice aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul care a invocat ca temei prevederile art. 6, 7 şi 8 de la art. 488 din Noul Cod procedura civilă, susţinând în esenţă următoarele critici:
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, recurentul a arătat că atitudinea de rea credinţă a autorităţilor pârâte, consta tocmai în refuzul nejustificat de a executa hotărârea unei instanţe judecătoreşti, de la data rămânerii ei irevocabile, cunoscând considerentele Deciziei nr. 2748/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi prin tergiversare faţă de prevederile unei ordonanţe de urgenţă neaplicabile în speţă.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., republicat, a apreciat că noţiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, invocând Decizia nr. 2748 din 18 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prima instanţă ignorând faptul ca printr-o hotărâre judecătorească anterioară s-a statuat cu putere de lucru judecat că reclamantului nu îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 4/2012.
În fine, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentul a arătat că prezentul litigiu a avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale, Legea nr. 247/2005, respectiv Legea nr. 10/2001, O.U.G. nr. 4/2012 nu are aplicabilitate în cauză, astfel cum s-a stabilit prin decizia sus menţionată.
Faptul că în luna mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 care stabileşte la art. 33 noi termene pentru entităţile învestite de lege cu obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, nu este de natură a „bloca" judecarea cererii de chemare în judecată promovată sub imperiul vechii legi - în vigoare şi în prezent, ci doar de a stabili noi coordonate în procedura de acordare a măsurilor reparatorii, prin raportare la modalităţile prevăzute de noua lege.
2.2. Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, susţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Odată cu notele de şedinţă depuse la data de 31 iulie 2014, autoritatea publică intimată a depus Decizia de compensare nr. 1126 din 24 aprilie 2014 care a fost emisă de preşedintele CNCI, prin care a fost validată Dispoziţia nr. 9202 din 30 noiembrie 2007 a primarului municipiului Bucureşti, în favoarea recurentului-reclamant R.Ş. pentru 1.332.054 puncte şi a numitei P.M. pentru 1.332.054 puncte, un punct având valoarea de 1 leu.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este întemeiat în limitele şi pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Din actele şi lucrările cauzei, instanţa de recurs reţine că prin Decizia nr. 2478 din 18 mai 2012, pronunţată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal al Înaltei Curţi, care a modificat în parte Sentinţa nr. 5095 din 14 septembrie 2011, în sensul că a fost înlăturată obligarea la plata penalităţilor de întârziere, fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, actualmente Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a rămas obligată ca, în termenul legal, să finalizeze procedura de evaluare şi să emită titlul de despăgubiri în favoarea reclamanţilor R.Ş. şi P.M.
În hotărârile pronunţate, Sentinţa nr. 5095/2011 şi, respectiv, Decizia nr. 2478/2012, nu a fost stabilit în mod expres un termen limită pentru finalizarea procedurii de evaluare şi emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanţilor, astfel că în cauză au fost sunt incidente prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 128/2014: „dacă în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bună voie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.
Deci, legiuitorul, prin reglementarea de la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a instituit o obligaţie generală în sarcina autorităţilor publice, anume aceea ca în materia contenciosului administrativ, „executarea hotărârii definitive se face de bună voie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.
Astfel, per a contrario, neexecutarea „de bună voie” în termenul prevăzut sau în termenul legal „de cel mult 30 de zile”, reprezintă o manifestare de rea voinţă din partea autorităţii publice obligate, legiuitorul instituind o prezumţie de vinovăţie împotriva autorităţii care nu a pus în executare hotărârea de bună voie.
În cauza de faţă, însă, la data de 15 martie 2012 fusese publicată în M. Of., Partea I, nr. 169/2012, O.U.G. nr. 4/2012, care, prin alin. (1) din articolul unic stabilea că „la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, până la data de 15 mai 2013 emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri…”.
Astfel fiind, instanţa de recurs constată că, până la data de 15 mai 2013, a existat o cauză legală care a împiedicat autoritatea publică obligată să pună în executare, „de bună voie” Sentinţa nr. 5095 şi Decizia nr. 2478, dar după această dată, era datoare să se conformeze prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Este adevărat că potrivit art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, publicată în M. Of., Partea I nr. 278 din 17 mai 2013, s-a prevăzut că „obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se va executa potrivit art. 21”, care la data respectivă a avut următorul conţinut: „Art. 21, - (1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii. întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate.
(2) Deciziile entităţilor învestite de lege vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parţială a unor alte imobile/ bunuri/ servicii disponibile deţinute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.
(4) Comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti pot propune Comisiei Naţionale, soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.
(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar. Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce tace obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentai legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale. Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
Din analiza prevederilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, rezultă că în cazul obligaţiilor la care se referă art. 41 alin. (5) din aceeaşi lege, dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 rămân pe deplin aplicabile.
Referirea instanţei de fond, precum şi a autorităţii intimate la termenele reglementate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 este lipsită de temei, dispoziţiile şi termenele respective fiind aplicabile exclusiv soluţionării cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi.
A admite că autoritatea intimată avea latitudinea să execute o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în termenele la care se referă art. 33 din Legea nr. 165/2013, echivalează cu înlăturarea efectelor unei hotărâri judecătoreşti şi cu acceptarea faptului că accesul la justiţie al recurentului a fost unul iluzoriu şi ineficient.
Astfel fiind, instanţa de recurs reafirmă că după data de 15 mai 2013, când a expirat perioada de suspendare stabilită prin O.U.G. nr. 4/2013, dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt pe deplin aplicabile, autoritatea publică obligată fiind datoare ca, în termen de cel mult 30 de zile, să execute hotărârea judecătorească în sensul stabilit de instanţa supremă, lucru pe care nu l-a făcut decât la data de 24 aprilie 2014, când a emis Decizia de compensare nr. 1126/2014, care se află depusă la dosar.
Pe cale de consecinţă, devin aplicabile şi prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere”, în cauză recurentul-reclamant necerând penalităţi.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul este întemeiat, urmând ca sentinţa atacată să fie casată, iar acţiunea reclamantului să fie admisă, în sensul că se va aplica amenda de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 21 iunie 2013 şi până la data de 23 aprilie 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de R.Ş. împotriva Sentinţei nr. 2920 din 2 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată. Admite acţiunea formulată de reclamant.
Aplică preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor o amendă de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 21 iunie 2013, până la data de 23 aprilie 2014.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4413/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4452/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
