ICCJ. Decizia nr. 4458/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 4458/2014
Dosar nr. 1029/54/2013
Şedinţa publică de la 21 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 307 din 27 august 2013, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC "C.G.S." SA în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Olt şi D.G.F.P. Prahova, având ca obiect Decizia de impunere nr. X1 din 21 mai 2013 emisă de pârâta D.G.F.P. Prahova.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC "C.G.S." SA, care a solicitat modificarea acesteia şi admiterea cererii de suspendare.
În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel, instanţa nu a procedat la o pipăire a fondului cauzei, prin compararea textelor legale nominalizate în actul de impunere contestat cu cele aplicabile în mod corect în cauza de faţă.
Totodată, judecătorul nu s-a pronunţat cu privire la obligaţiile fiscale stabilite suplimentar de inspecţia fiscală, în sumă de 146.182 RON.
În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a precizat faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată şi completată.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs partea a susţinut că instanţa nu a luat în apreciere faptul că emitentul deciziei deduse judecăţii a încălcat normele incidente în materie, dreptul de deducere prevăzut de art. 167 şi urm. din Directiva 2006/112/CE şi consfinţit în jurisprudenţa europeană, precum şi principiului certitudinii impunerii.
Judecătorul cauzei trebuia să verifice îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de societate, întrucât nu ar fi depăşit limitele procedurii sumare reglementate de art. 14 din legea anterior menţionată.
Executarea silită pentru sumele menţionate în titlul de creanţă determină perturbarea gravă a activităţii societăţii, ca urmare a imposibilităţii sale de a onora obligaţiile pe care le are faţă de angajaţi, furnizori şi clienţi.
3. Apărările formulate în cauză
Intimatele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând punctual la motivele de recurs, intimatele au arătat următoarele aspecte:
Sentinţa criticată este corespunzător motivată: instanţa a analizat motivele invocate de recurentă în cererea de suspendare, prin raportare la actele depuse în susţinerea acesteia.
Recurenta nu a indicat şi nu a probat existenţa împrejurărilor din care să rezulte îndoiala puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care beneficiază decizia de impunere analizată în cauză.
Condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită, faţă de împrejurarea că împotriva recurentei nu au fost dispuse măsuri de executare concrete care să conducă la blocarea conturilor sau la valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul său.
4. Procedura derulată în recurs
În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin Încheierea de şedinţă din data de 25 septembrie 2014, recursul a fost admis în principiu.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În cadrul acestui motiv, recurenta a susţinut că sentinţa atacată nu respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile legale incidente în cauză şi nu s-a pronunţat pe toate aspectele de nelegalitate ale actului administrativ invocate în cauză.
Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii judecătoreşti toate elementele care l-au condus la concluzia netemeiniciei cererii de suspendare a efectelor actului administrativ-fiscal aflat în litigiu.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă SC "C.G.S." SA a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de suspendare a efectelor Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. X1 din 21 mai 2013 emisă de D.G.F.P. Prahova prin care s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei totale de 2.429.719 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesorii.
Prima instanţă a ajuns la concluzia că cererea de suspendare este neîntemeiată, deoarece motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat constituie, în realitate, apărări de fond ce nu pot fi analizate decât în cadrul acţiunii în anularea actului administrativ-fiscal.
În acelaşi timp, societatea reclamantă nu a probat îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, ci doar s-a limitat să facă simple afirmaţii, cu caracter general, cu privire la posibilitatea perturbării grave a activităţii sale.
Înalta Curte constată că judecătorul fondului a aplicat corect dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată şi completată.
Potrivit textului legal anterior individualizat, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea contenciosului administrativ.
În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Ca atare, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată şi completată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din legea aflată în discuţie, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
Instanţa de control judiciar apreciază că argumentele prezentate de către recurenta-reclamantă nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii Deciziei de impunere nr. X1 din 21 mai 2013 emise de D.G.F.P. Prahova. Mai mult decât atât, acestea vizează fondul cauzei, ceea ce excede controlului ce poate fi făcut de Înalta Curte învestită să analizeze legalitatea unei sentinţe care s-a pronunţat pe o cerere de suspendare a unui act administrativ-fiscal.
Relevant pe aspectul analizat este şi faptul că, prin Sentinţa nr. 60 din 28 februarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1517/54/2012, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantei SC "C.G.S." SA, a anulat în parte Decizia din 29 august 2013 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Decizia de impunere nr. X1 din 21 mai 2013 emisă de D.G.F.P. Prahova numai în ceea ce priveşte sumele de 29.545 RON, reprezentând TVA suplimentară şi 21.724 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, precum şi majorările/dobânzile de întârziere aferente acestor sume.
Ca atare, se poate constata faptul că instanţa a apreciat că doar o parte foarte mică din suma stabilită de organul fiscal nu este datorată de către societate.
Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din legea în discuţie, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Putem aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.
În cauza de faţă, recurenta-reclamantă nu a probat iminenţa producerii pagubei invocate, în condiţiile în care nu a fost demarată procedura de executare silită pentru suma înscrisă în titlul de creanţă.
Ca atare, prima instanţă a aplicat corect prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată şi completată, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele impuse de acest text legal pentru a se dispune măsura suspendării efectelor deciziei de impunere contestate.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată şi completată, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC "C.G.S." SA împotriva Sentinţei nr. 307/2013 din 27 august 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4457/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4460/2014. Contencios → |
|---|
