ICCJ. Decizia nr. 4489/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4489/2014
Dosar nr. 1469/2/2013
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 1880 din 7 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul C.S.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care s-a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. 4 din 31 ianuarie 2013, emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, solicitându-se anularea, în parte, a Deciziei nr. 9 din 26 noiembrie 2012, emisă de Curtea de Conturi - Departamentul XII, cu referire la constatările nr. 3, B.3., nr. 5, B.5.3., nr. 7 şi nr. 6, II.3.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 880 din 7 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs, în termen legal, reclamantul C.S.M., criticând-o pentru nelegalitate.
Recursul declarat de reclamant s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din N.C.P.C., în temeiul cărora s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi rejudecarea pe fond a cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii şi anulării, în parte, a Deciziei nr. 9 din 26 noiembrie 2012 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul XII, pentru următoarele considerente:
I. Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, în fapt, în considerentele sale fiind reiterate, în totalitate, apărările pârâtei Curtea de Conturi a României.
Recurentul-reclamant a arătat că instanţa nu a avut în vedere apărările pe care le-a formulat şi nici dovezile pe care aceste apărări s-au bazat, nu au fost menţionate actele pe care aceasta s-a întemeiat şi nici nu au fost indicate temeiurile de drept pe care hotărârea se sprijină .
În aceste condiţii, omisiunea instanţei de a verifica apărările sale echivalează, în fapt, cu lipsa analizei cauzei şi în esenţă, cu nesoluţionarea acesteia într-o procedură reală şi efectivă, aceea de confruntare a afirmaţiilor părţilor cu actele cauzei, de stabilire a unei situaţii de fapt ca rezultat al unei aprecieri ataşate de natura cauzei şi circumstanţele acesteia.
II. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a reiterat argumentele prezentate pe fondul cauzei prin cererea dedusă judecăţii, vizând nelegalitatea constatărilor şi a măsurilor dispuse de pârâtă prin actul administrativ contestat.
2. Apărările formulată de intimata Curtea de Conturi a României
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică, reluând apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.
II. Analiza motivelor de casare
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate de recurent, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din N.C.P.C., „(1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.
Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În jurisprudenţa C.E.D.O. s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa” (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare. În acest sens, prima instanţă, pe de o parte, nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu ar fi temeinice, raportat la contextul speţei, iar, pe de altă parte, cu privire la alte chestiuni de fapt şi probleme de drept care au fost supuse judecăţii, a omis a se pronunţa.
Astfel, în considerentele sentinţei instanţa de fond nu a analizat susţinerile reclamantului referitoare la particularitatea organizării sistemului judiciar, ce decurge din modul de reglementare şi atribuţiile C.S.M., şi care denotă aspecte atipice în funcţionarea instituţiilor publice, din perspectiva reglementărilor financiar-fiscale.
În contextul arătat, prima instanţă nu a motivat înlăturarea argumentelor aduse de reclamant în susţinerea faptului că nu este reală cauza nerespectării principiului contabilităţii pe bază de angajamente, reţinută prin actul administrativ contestat, raportat la specificul concursurilor de admitere la I.N.M. şi al celor de promovare în cadrul sistemului judiciar, precum şi la raporturile contractuale existente între membrii comisiilor de concurs şi C.S.M., în calitate de organizator al concursurilor.
În ceea ce priveşte constatarea autorităţii publice pârâte referitoare la nerespectarea prevederilor legale în angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare cu ocazia deplasărilor în străinătate, instanţa de fond a înlăturat, nemotivat, apărările reclamantului vizând modul de fundamentare şi elaborare a proiectului de buget pentru deplasări externe, precum şi atribuţiile compartimentelor implicate în desfăşurarea acestor activităţi, prin prisma reglementărilor specifice cuprinse în Regulamentul privind drepturile şi obligaţiile personalului din cadrul C.S.M., I.N.M. şi S.N.G., trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 424/A/2006.
Prima instanţă a reţinut legalitatea măsurii dispuse de pârâtă pentru înlăturarea abaterii constând în stabilirea eronată a drepturilor salariale, prin includerea în salariile de bază, fără temei legal, a sporului pentru lucru sistematic peste durata normală a timpului de lucru, fără a proceda la analiza susţinerilor formulate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare la contextul în care a fost acordat sporul în cauză şi la demersurile întreprinse ulterior pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit funcţionarilor publici şi personalului contractual care au beneficiat de acest spor în perioada 01 decembrie 2009 - 31 decembrie 2012.
De asemenea, judecătorul fondului nu a răspuns argumentelor prezentate de reclamant cu privire la creşterea progresivă a valorii comisionului de administrare aferent contractelor de închiriere încheiate de C.S.M. şi la motivele pentru care nu pot fi implementate în totalitate recomandările formulate de autoritatea de audit, în vederea minimizării costului resurselor alocate închirierii de imobile.
În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecăţii au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţa de recurs de a exercita controlul judiciar.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din N.C.P.C., împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate în recurs.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din N.C.P.C., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul C.S.M., casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, prima instanţă urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârâtă şi la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C.S.M. împotriva sentinţei civile nr. 1880 din 7 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4488/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4493/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
