ICCJ. Decizia nr. 4495/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4495/2014
Dosar nr. 693/33/2014
Şedinţa de la 25 noiembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 5484 din 23 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta R.A. Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, în contradictoriu cu intimata SC M. SRL, împotriva Deciziei nr. 1363/149 C9 din 1483 din 12 mai 2014 emisă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Cluj a reţinut, în esenţă, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, în raport cu obiectul procedurii de achiziţie publică contestată în cauză, care vizează servicii aferente infrastructurii de transport de interes naţional.
Prin Decizia nr. 5825 din 21 august 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, în cauză obiectul procedurii de achiziţie publică nevizând servicii aferente infrastructurii de transport de interes naţional.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 135 C. proc. civ.
Verificând cauza, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speţă, competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, obiectul plângerii formulate în cauză îl constituie Decizia nr. 1363/149 C9/1483 din 12 mai 2014 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de SC M. SRL împotriva unor acte emise de R.A. Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, în cadrul procedurii de atribuire a contractului, având ca obiect "Servicii de pază şi protecţie la R.A. Aeroportul Cluj-Napoca".
Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, "Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este curtea de apel, secţia de contencios-administrativ şi fiscal în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante".
Or, în cauză, autoritatea contractantă este R.A. Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, instanţa competentă să soluţioneze cauza fiind, deci, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În mod greşit a apreciat această instanţă, prin hotărârea de declinare, că obiectul procedurii de achiziţie publică, contestată în cauză, ar viza servicii aferente infrastructurii de transport de interes naţional şi că, drept urmare, ar fi aplicabile dispoziţiile art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 care prevăd o competenţă teritorială specială, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
În speţă, cum corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, activitatea de protecţie şi pază, ce constituie obiectul contractului supus procedurii de achiziţie în litigiu, nu vizează în mod direct infrastructura de transport, astfel cum aceasta este prevăzută la art. 11 alin. (1) din Anexa nr. 1 la Legea nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea şi modernizarea reţelei de transport de interes naţional şi european, ci reprezintă o activitate conexă acesteia.
Pentru aceste considerente, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei va fi stabilită, conform art. 283 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, instanţă în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe R.A. Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, în contradictoriu cu SC M. SRL, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 4493/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4602/2014. Contencios. Conflict de... → |
---|