ICCJ. Decizia nr. 4548/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4548/2014
Dosar nr. 5664/2/2012
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 429 din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta A.N.Î.F., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele aspecte:
Reclamanta A.N.Î.F. în contradictoriu cu pârâta C.C.R., a solicitat anularea dispoziţiilor cuprinse la pct. I. 1, 2, 3 şi pct. II. 1, 2, 3 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012 emisă de pârâtă.
S-a reţinut că urmare a acţiunii de control privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului în perioada 2010 – 2011 efectuată la A.N.Î.F. - R.A., al cărei patrimoniu a fost preluat de A.N.Î.F., a fost emisă Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012 de către Departamentul III din cadrul C.C.
Împotriva măsurilor dispuse prin decizia menţionată, A.N.Î.F. a formulat contestaţie înregistrată la C.C. sub nr. 97.037 din 11 mai 2012 şi respinsă prin Încheierea nr. 54 din 28 iunie 2012 a Curţii de Conturi.
S-a constatat că reclamanta nu a adus critici pertinente actelor contestate, iar demersurile invocate de către aceasta sunt ulterioare constatărilor făcute de auditorii publici externi cu ocazia efectuării controlului. Mai mult, situaţiile menţionate de reclamantă se datorează culpei acesteia, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale în materie.
Totodată, s-a reţinut că delimitarea suprafeţelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, cu respectarea normelor cadastrului general şi a prevederilor normelor privind zonele de protecţie pentru diferitele categorii de lucrări de îmbunătăţiri funciare este prevăzută de dispoziţiile art. 3 din Ordinul M.A.P.A.M. nr. 65/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de întocmire a cadastrului amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi de prevederile art. 1 din Legea nr. 7/1996 şi art. 1 din Legea nr. 18/1991, formele în vigoare la data efectuării controlului.
Prin urmare, s-a apreciat că pârâta a constatat nerespectarea de către reclamantă a reglementărilor menţionate, dispunând măsuri pentru intrarea în legalitate, iar aspectele invocate de către reclamantă nu sunt de natură a conduce la nelegalitatea acestor măsuri.
S-a constatat că susţinerile reclamantei în sensul că achitarea cu întârziere a obligaţiilor către bugetele publice s-a datorat primirii cu întârziere a fondurilor băneşti de la bugetul de stat, nu sunt probate, nefiind depuse documente justificative în acest sens.
Cu privire la modul de calcul al dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate potrivit art. 120 din O.G. nr. 92/2003, s-a reţinut că în Raportul de control nr. 12664 din 30 martie 2012 s-a menţionat faptul că suma de 722.224 lei reprezintă valoarea estimată a abaterii, nefiind astfel stabilită o sumă exactă.
Urmare a acestei constatări, se impunea refacerea calculelor şi stabilirea exactă şi reală a sumelor cuvenite bugetelor publice şi totodată, astfel cum au stabilit şi auditorii publici externi din cadrul C.C., reclamantei îi revenea răspunderea pentru corectitudinea efectuării calculelor, înregistrărilor şi decontărilor faţă de bugetul de stat, iar realitatea şi legalitatea acestor operaţiuni pot face obiectul unor eventuale controale ulterioare ale C.C.
Cu privire la susţinerile reclamantei conform cărora în lunile în care a rezultat TVA de recuperat nu a fost luată în considerare reducerea obligaţiilor fiscale principale, s-a constatat că acestea nu fac obiectul prezentei cauze, neputându-se imputa C.C. necunoaşterea cu exactitate de către reclamantă a TVA de plată şi/sau de recuperat.
S-a apreciat ca este nefondată susţinerea reclamantei în sensul că în mod eronat pârâta a constatat nerespectarea prevederilor art. 97 din H.G. nr. 925/2006.
Conform dispoziţiilor legale menţionate, „(2) Pe parcursul îndeplinirii contractului, preţul poate fi ajustat în următoarele situaţii: a) au avut loc modificări legislative, modificări ale normelor tehnice sau au fost emise de către autorităţile locale acte administrative care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunţarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului; b) pe piaţă au apărut anumite condiţii, în urma cărora s-a constatat creşterea/diminuarea indicilor de preţ pentru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului.
În mod corect organele de control au reţinut că reclamanta, în calitate de autoritate contractantă, nu avea dreptul de a ajusta preţul contractelor cu SC A. SA şi SC C. SA, conform prevederilor legale menţionate.
Mai mult, chiar şi în situaţia în care ar fi fost posibilă ajustarea preţului contractului, reclamanta nu a prezentat auditorilor publici externi informaţii cu privire la condiţiile care au dus la modificarea preţurilor la elementele constitutive ale ofertei, deoarece aceste condiţii/împrejurări nu sunt definite şi prezentate de către executant, respectiv, SC A. SA şi SC C. SA
Prin neprecizarea acestor condiţii/împrejurări, executantul nu a prezentat reclamantei evidenţe satisfăcătoare şi disponibile pentru verificare şi nu a transmis o situaţie de plată pentru costul de procurare şi livrare a echipamentelor şi materialelor utilizate în execuţia lucrărilor din contractul încheiat cu reclamanta, însoţite de documente justificative şi cu dovada efectuării plăţii.
Afirmaţiile reclamantei potrivit cărora constatările efectuate depăşesc competenţele stabilite de lege pentru C.C., nu au putut fi primite, întrucât potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea C.C., republicată, „C.C. exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.”
De asemenea, conform pct. 40 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice C.C., precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi: „Prin verificările sale la entităţile şi persoanele prevăzute la pct. 39, C.C. urmăreşte, conform prevederilor legale, următoarele obiective: […] legalitatea angajării, lichidării, ordonanţării şi plăţii cheltuielilor din fonduri publice”.
În fine, s-a constatat că în ceea ce priveşte cheltuielile nejustificate efectuate de către reclamantă, acestea nu au legătură cu atribuţiile A.N.R.M.A.P., care urmăreşte respectarea, în exclusivitate, a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, iar în cazul nerespectării dispoziţiilor ordonanţei, această instituţie aplică amenzi în cazurile prevăzute de art. 293 şi 294, fără a avea atribuţii cu privire la stabilirea cheltuielilor nelegale efectuate de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A.N.Î.F., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- referitor la punctul I.1 din decizia organului de control hotărârea instanţei de fond este neîntemeiată, rezultând din probele dosarului că s-au întreprins toate demersurile în justiţie pentru recuperarea sumelor de 163.166,70 lei şi de 99.592,94 lei, reprezentând creanţe neîncasate de la clienţi pentru care au fost închise procedurile de faliment şi, drept urmare, nu există persoane responsabile de neîncasarea acestor creanţe. Instanţa de fond nu a avut în vedere demersurile întreprinse în justiţie pentru recuperarea sumelor datorate de către debitorii: SC M.I. SRL Brăila, SC D. SRL, SC S.T. SRL, SC S.I. SRL, SC D.A. SRL şi SC D. SRL
- în mod greşit s-a reţinut, cu privire la pct. I.2 al Deciziei nr. 4 din 24 aprilie 2012, că A.N.I.F. – RA nu a luat măsurile care se impun pentru a actualiza, la data încheierii exerciţiilor financiare, inventarierile efectuate în lunile octombrie ale anilor 2010 şi 2011. În acest sens instituţia a emis Decizia nr. 401 din 22 martie 2012 pentru efectuarea inventarierii şi reevaluării patrimoniului public şi privat al statului administrat de A.N.I.F., iar inventarierea şi reevaluarea patrimoniului s-a desfăşurat în perioada 2 mai 2012 – 29 iunie 2012;
- măsura prevăzută la pct. I.3 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012, de a se efectua delimitarea tuturor suprafeţelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare şi stabilirea limitelor amenajărilor de îmbunătăţire funciare până la data de 31 decembrie 2012, este nelegală, deoarece în bugetul anual până în prezent, nu au existat fondurile necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli;
- referitor la măsura prevăzută la punctul II.1 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012, instanţa de fond nu a analizat apărările instituţiei în sensul că achitarea cu întârziere a obligaţiilor către bugetele publice s-a datorat primirii cu întârziere a fondurilor băneşti de la bugetul de stat. De exemplu, în lunile în care a rezultat TVA de recuperat cum ar fi luna martie 2010, nu a fost luată în considerarea reducerea obligaţiilor fiscale principale, aşa cum este prevăzută în procedura de soluţionare a deconturilor cu sumă negativă de TVA, respectând ordinea de stingere a creanţelor bugetare, conform art. 115 – 117 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- referitor la punctul II.2 al actului de control, instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că ajustarea preţului unor contracte încheiate cu executanţii de lucrări ar fi fost nelegală, fiind încălcate prevederile art. 97 din H.G. nr. 925/2006, modificată. Astfel, nu s-a ţinut seama de datele din Buletinul statistic de preţuri al I.N.S., în perioada anilor 2008 – 2010, care au justificat ajustarea preţului contractului nr. 08 noiembrie 252/2008 şi deprecierea puternică a leului în raport cu euro în perioada noiembrie 2008 – martie 2009;
- referitor la punctul II.3 al actului de control, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că pârâta C.C.R. avea competenţa de a aprecia legalitatea unei proceduri de achiziţie publică pentru servicii de reparare, întreţinere şi asigurare cu piese de schimb pentru echipamentele de tehnică de calcul din dotarea A.N.I.F. - R.A. Astfel, în mod nelegal s-a considerat ca fiind legală măsura recuperării sumei de 3.323,64 lei, plătită pentru aceste servicii.
Recurenta şi-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, criticile formulate, în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În interesul recurentei au făcut cerere de intervenţie accesorie intervenientele SC U. SA şi SC A. SA, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi recursul formulat, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele motive:
Potrivit art. 261 alin. (1) hotărârea judecătorească va cuprinde, între altele, „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor” (pct. 5 al articolului menţionat).
În speţă, recurenta - reclamantă a formulat o serie de apărări ce nu au fost analizate de instanţa de fond, hotărârea judecătorească preluând exclusiv apărările pârâtei din cuprinsul întâmpinării şi a actelor administrative atacate.
Astfel, hotărârea atacată nu face referire la demersurile judiciare invocate de reclamanta – recurentă în legătură cu debitoarele L.C. SRL, M.I., D. SRL, S.T. SRL, S.I. SRL, D.A. SRL, D. SRL
Totodată, nu au fost analizate apărările privitoare la termenul legal în care trebuie realizată inventarierea şi reevaluarea patrimoniului instituţiei, precum şi cele privitoare la obligaţiile acesteia în legătură cu asigurarea fondurilor băneşti necesare delimitării suprafeţelor ocupate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare.
De asemenea, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra erorilor de calcul invocate de reclamantă în legătură cu accesoriile rezultate din întârzierea la plată a unor obligaţii către bugetul de stat, de exemplu: luarea în calcul a 2 zile de întârziere în loc de una singură în cazul accesoriilor aferente obligaţiilor lunilor martie şi august 2010; reducerea obligaţiilor fiscale cu TVA de recuperat în perioadele invocate de reclamantă, cu referire la art. 115 – art. 117 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În privinţa ajustărilor de preţ ale unor contracte de execuţie lucrări, instanţa de fond nu a făcut referire, în concret, la împrejurările şi probatoriile invocate de reclamantă şi încadrarea acestora în textele de lege aplicabile.
În legătură cu această măsură au formulat cereri de intervenţie accesorie SC A. SA şi SC U., justificând un interes în sensul că au fost acţionate în judecată de reclamanta – recurentă pentru pretenţii, ca urmare a recuperării cheltuielilor rezultate din ajustarea preţului contractelor încheiate cu acestea. Alăturat cererilor de intervenţie au fost depuse înscrisuri doveditoare noi.
În raport de considerentele menţionate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în baza art. 312 alin. (1), (2) şi (5) cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dispunându-se casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru ca aceasta să se pronunţe motivat inclusiv asupra apărărilor expuse mai sus.
Cu referire la art. 49 alin. (3) C. proc. civ., cererile de intervenţie de intervenţie accesorie în favoarea recurentei urmează a fi admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.Î.F. împotriva sentinţei civile nr. 429 din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererile de intervenţie formulate de SC U. SA şi SC A. SA
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4560/2014. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 4545/2014. Contencios → |
|---|
