ICCJ. Decizia nr. 4585/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 4585/2014
Dosar nr. 646/59/2012
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 21 mai 2012 sub nr. 646/59/2012, reclamanta S. (N.) M.E., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea "S.H." Bucureşti, Universitatea "S.H." - Centrul Teritorial de Învăţământ Drobeta-Turnu Severin şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a solicitat obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Ministru să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamantă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii sub sancţiunea plăţii de 1.000 RON penalităţi pe zi de întârziere; obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Ministru, să desemneze unitatea de specialitate producătoare pentru punerea la dispoziţia pârâtei Universitatea "S.H.", a tipizatului de diplomă în vederea eliberării actului de studii în favoarea sa, de a-i recunoaşte titlul de licenţiată în psihologie, certificat prin Adeverinţa de studii din 23 iulie 2009, respectiv să-i vizeze recunoaşterea şi echivalarea actului de studii în vederea utilizării acestuia în străinătate, obligaţii ce urmează a fi stabilite sub sancţiunea daunelor cominatorii în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a se pronunţa în cauză şi până la executarea efectivă a obligaţiilor stabilite; obligarea pârâtei Universitatea "S.H.", să-i elibereze diploma de licenţă, conform Adeverinţei de studii din 23 iulie 2009, suplimentul la diplomă, foaia matricolă, precum şi la restituirea diplomei de bacalaureat depuse în original odată cu dosarul de înscriere, sub sancţiunea daunelor cominatorii în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a se pronunţa în cauză şi până la executarea efectivă a obligaţiilor stabilite. Cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Universitatea "S.H." Bucureşti a solicitat să se constate că şi-a îndeplinit obligaţiile legale faţă de reclamantă şi întrucât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu i-a pus la dispoziţie formularele destinate diplomei de licenţă a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie ca fiind lipsită de obiect, întrucât şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau în ceea ce priveşte emiterea avizului în vederea achiziţionării tipizatelor de către Universitatea S.H.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 64 din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S. (N.) M.E. în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H." Bucureşti; a fost obligată pârâta Universitatea "S.H." Bucureşti să elibereze reclamantei diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă. A fost respinsă în rest acţiunea reclamantei faţă de pârâta menţionată. A fost respinsă acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea "S.H." în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a fost obligat chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licenţă şi suplimentul la diplomă. A fost respinsă în rest cererea de chemare în garanţie, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că nu există niciun raport juridic între reclamantă şi M.E.C.T.S., respectiv niciun drept pe care reclamanta să-l poată opune pârâtului, astfel încât nu există nici obligaţia corelativă.
Pe fondul acţiunii, a constatat că M.E.C.T.S. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a aviza achiziţionarea de către Universitatea "S.H.", de la SC R. SA, a formularelor tipizate pentru toţi absolvenţii promoţiei 2009, fapt ce rezultă din împrejurarea că nu s-a făcut dovada vreunui aviz pentru formularele de diplomă solicitate de Universitatea "S.H.".
S-a constatat o lipsă de coordonare între două autorităţi publice (M.E.C.T.S. şi Universitatea "S.H.", cea din urmă asimilată unei autorităţi publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004) care converg spre vătămarea dreptului reclamantei de obţinere a diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, vătămare înlăturată prin obligarea fiecărei autorităţi la executarea obligaţiilor din domeniul lor de activitate.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat în esenţă că prima instanţă a ignorat prevederile legale din domeniul învăţământului superior şi nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 60 C. proc. civ.
S-a arătat că nu s-a reţinut că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituţia de învăţământ superior cu aprobarea M.E.C.T.S., încălcându-se atribuţiile exclusive ale acestuia.
Totodată, s-a susţinut că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanţilor de a solicita eliberarea diplomei de licenţă în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate sau neautorizate provizoriu.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamantei, absolvente a Universităţii "S.H.".
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea "S.H.", ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea "S.H." nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea "S.H."- competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Soluţionând cauza de faţă fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, instanţă competentă şi din punct de vedere al competenţei teritoriale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei nr. 64 din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4584/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4580/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
