ICCJ. Decizia nr. 4560/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4560/2014
Dosar nr. 6414/2/2012
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, în contradictoriu cu pârâta C.C.R., a solicitat anularea în parte a încheierii nr. 111/74 din 20 iulie 2012 pronunţate de C.C. - Departamentul III, cu consecinţa admiterii în totalitate a contestaţiei sale împotriva Deciziei nr. III/7 din 14 mai 2012 emise de C.C.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că urmare acţiunii echipei de audit a C.C. „Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor”, efectuate la C.F.R. M., în perioada 09 ianuarie - 13 aprilie 2012, a fost emis Raportul de control 1412 din 13 aprilie 2012 în cuprinsul căruia au fost reţinute o serie de abateri, dintre care, relevante pentru speţa dedusă judecăţii, sunt: (1) cele referitoare la nefinalizarea reevaluării imobilizărilor corporale şi (2) cele referitoare la operaţiunile de scoatere din funcţiune şi valorificare a vagoanelor de marfă care îndeplinesc condiţiile de casare.
Reclamanta a apreciat că valorificarea vagoanelor de marfă care îndeplineau condiţiile de casare s-a făcut în condiţii optime, neînregistrându-se un prejudiciu în urma acestei operaţiuni.
De asemenea, a arătat că argumentele legale pe care le-a oferit cu prilejul concilierii şi, ulterior, prin obiecţiuni şi contestaţie au fost în mod nejustificat ignorate de către organele de control
Reclamanta a susţinut că din analiza conţinutului actelor contestate se poate observa că argumentele legale ale C.F.R. M. privind neintrarea în vigoare a Contractului au fost pur şi simplu ignorate. Nu există un raţionament contrar, dezvoltat în scopul de a discredita/combate argumentele formulate şi niciun motiv efectiv pentru care C.C. ar aprecia că s-ar impune neaplicarea dispoziţiilor legale referitoare la contractele încheiate sub condiţie suspensivă, astfel încât să se justifice, eventual, promovarea acţiunii.
Singura referire la condiţia suspensivă inclusă în Contract este prezentată în Nota de conciliere sub următoarea formă „condiţia suspensivă invocată de conducerea S.N.T.F.M. C.F.R. M. în etapa de conciliere poate fi o cauză a abaterii de la legalitate şi regularitate constatate de echipa de audit, respectiv factorul generator al abaterii”.
A apreciat reclamanta ca prin această referire se creează premisele următoarelor două concluzii:
Abaterea reţinută de către echipa de control nu ar consta, de fapt, în neiniţierea demersurilor împotriva U. ci, mai degrabă, în modalitatea de redactare a Contractului; o astfel de interpretare conduce la concluzia că există o foarte mare contradicţie între documentele întocmite de către echipa de control şi intenţia reala a acestora, fapta în sine nefiind corect şi complet identificată;
Modalitatea diferită de redactare a Contractului (fără ca o condiţie suspensivă să fie inserată) ar fi fost, în opinia organelor de control, de natură să permită o valorificare mult mai bună a vagoanelor dezafectate. Nici această concluzie nu poate fi corectă dat fiind că, în scenariul prezentat ipotetic, ar fi existat întârzieri foarte mari în recuperarea sumelor. Or, scăderea treptată a preţului fierului vechi ar fi condus, cel mai probabil, la situaţia ca nici suma deja încasată să nu mai poată fi obţinută din vânzare.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa civilă nr. 6124 din 30 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, în contradictoriu cu pârâta C.C. şi a anulat în parte încheierea nr. 111/74 din 20 iulie 2012 şi Decizia nr. III/7 din 14 mai 2012, cu privire la pct. 11.10 din Decizia Curţii de Conturi nr. III/7/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în raport de prevederile clauzelor contractului de vânzare - cumpărare încheiat la 15 decembrie 2004 cu SC U. SA, reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. nu a suferit un prejudiciu ca urmare a „neiniţierii acţiunii în instanţă în scopul obligării cumpărătorului la plata de daune interese pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale”, în condiţiile în care această acţiune ar fi fost respinsă ca nefondată.
Această concluzie rezultă din considerentele sentinţei nr. 4694 din 04 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială care, soluţionând acţiunea formulată de SC U. SA împotriva S.N.T.F.M. C.F.R. M., având ca obiect constatarea nulităţii parţiale a contractului de vânzare cumpărare nr. H3/921 din 15 decembrie 2004, a reţinut: „prin încheierea din 07 aprilie 2007, instanţa a respins excepţia lipsei de interes reţinând că nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoană interesata, iar reclamanta ca parte contractanta justifica un interes născut şi actual în promovarea prezentei acţiuni, chiar dacă acesta nu a intrat în vigoare datorită neîndeplinirii unor obligaţii contractuale.
Întrucât articolul atacat se referă tocmai la condiţiile pentru intrarea în vigoare a acestui contract instanţa a considerat că subzistă interesul reclamantei pentru promovarea prezentei acţiuni.
Mai mult chiar, rezilierea contractului nu poate interveni în speţa, deoarece aceasta duce la desfiinţarea unui contract în vigoare, acesta neputându-si produce efectele în viitor. Or, în speţă, întrucât contractul în litigiu nu a intrat încă în vigoare, nu este posibilă rezilierea acestuia. (..)”
Considerentele instanţei comerciale se bazează pe interpretarea clauzelor contractuale şi aplicarea acestora faţă de situaţia de fapt din speţă.
Astfel, conform art. 4.1 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. H3/921/2004, „Plata produselor se va efectua de Cumpărător în contul S.N.T.F.C.M. „C.F.R. M.” SA, în lei, la cursul oficial al B.N.R. din ziua adjudecării licitaţiei, prin achitarea integrală a valorii estimate a contractului în avans, în maximum 5 zile de la data semnării contractului, la care se adaugă TVA-ul corespunzător”, iar conform art. 10.1. „Contractul intră în vigoare după semnarea sa, plata avansului conform art. 4.1. şi a comisionului către B.R.M. Contractul expiră după 12 luni de la data intrării în vigoare”.
Or, SC U. SA nu a plătit niciodată avansul şi nici comisionul către B.R.M.
Prin urmare, instanţa de fond apreciază că în condiţiile în care contractul de vânzare cumpărare încheiat la 15 decembrie 2004 nu a intrat în vigoare, nu se poate reţine prejudicierea patrimoniului S.N.T.F.M. C.F.R. M. pentru neiniţierea unei acţiuni în răspunderea contractuală îndreptată împotriva cumpărătorului SC U. SA
Împrejurarea că reclamanta a notificat, ulterior semnării convenţiei, rezilierea către SC U. SA nu poate sta la baza concluziei că vânzarea - cumpărarea era perfectată, iar una dintre obligaţiile contractuale (plata preţului estimat în avans) nerespectată.
Voinţa părţilor, exprimată prin semnarea convenţiei din 15 decembrie 2004, a fost aceea ca drepturile şi obligaţiilor părţilor privind vânzarea - cumpărarea să nu se nască decât după plata preţului estimativ şi plata comisionului B.N.R.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că obligaţiile clienţilor care activează pe piaţa administrată de bursa de mărfuri nu au făcut obiectul analizei şi măsurilor dispuse prin Decizia atacată în speţă, or în cursul soluţionării contestaţiei administrative, respectiv în apărările formulate în cursul procedurii judiciare, actul administrativ a cărui legalitate se discută nu poate fi completat.
Pe de altă parte, pârâta a invocat dispoziţii legale care se referă la „încălcări disciplinare ale activităţii desfăşurate în legătură cu pieţele administrate de bursa de mărfuri” [(art. 24 (5) din Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri)], şi anume „neîndeplinirea obligaţiilor asumate în urma participării unui membru acţionar, membru afiliat ori a unui client pe una sau mai multe pieţe administrate de bursa de mărfuri”, nerezultând care este legătura dintre aceste prevederi legale şi acţiunile reclamantei, care şi-a respectat obligaţiile asumate prin declanşarea procedurii de licitaţie publica.
De altfel, analizând considerentele sentinţei comerciale sus menţionate, Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul C.C. a concluzionat că „în eventualitatea în care instanţa judecătorească nu ar fi dat câştig de cauză S.N.T.F.M. C.F.R. M., conducerea entităţii avea obligaţia analizării motivelor invocate de instanţă, inclusiv a clauzelor contractuale dezavantajoase pentru acesta şi care ar fi condus la imposibilitatea obţinerii dezdăunărilor”.
Instanţa de fond a constatat că această menţiune constituie o altă obligaţie, care nu a făcut obiectul deciziei a cărei legalitate se analiza în soluţionarea contestaţiei administrative.
Măsura dispusă prin Decizia nr. III/7 din 14 mai 2012 în sarcina reclamantei nu se referă la analiza motivelor care ar sta la baza respingerii unei acţiuni în despăgubiri sau la analiza modului de negociere a clauzelor contractuale, ci priveşte stabilirea întinderii prejudiciului (inclusiv a obligaţiilor accesorii) şi recuperarea acestuia, în conformitate cu prevederile legale, rezultat ca urmare a neiniţierii acţiunii în instanţă în scopul obligării cumpărătorului la plata de daune interese pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, în vederea asigurării valorificării la maximum a celor 1.974 vagoane de marfă care îndeplineau condiţiile de casare.
3. Recursul C.C.R.
Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs pârâta C.C.R., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecinţa respingerii acţiunii, pentru că:
•a fost greşit interpretată clauza prevăzută la art. 10.1 din contractul de vânzare – cumpărare încheiat cu SC U. SA care este o veritabilă clauză sub condiţie suspensivă pur potestativă, nulă potrivit art. 1010 C. civ.; considerentele sentinţei comerciale nr. 4694/2007 a Tribunalului Bucureşti nu prezintă relevanţă în cauză;
• pierderea suferită din cauza micşorării valorii bunurilor, trebuia suportată de cumpărătoarea SC U. SA; reclamanta trebuia să iniţieze o acţiune în termenul legal de prescripţie împotriva acesteia, pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei de a achita în avans contravaloarea mărfii.
4. Apărările S.N.T.F.M. „C.F.R. M.” SA
Prin întâmpinarea înregistrată, la data de 21 noiembrie 2014, intimata S.N.T.F.M. „C.F.R. M.” SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a susţinut că a acţionat foarte diligent în privinţa modului de valorificare a bunurilor casate, clauza în discuţie fiindu-i în întregime favorabilă, în sensul că neîndeplinirea celor 3 condiţii prevăzute cumulativ îi permitea să deruleze o nouă licitaţie, în termen foarte scurt. Practic, în câteva luni, a reuşit să vândă întreaga cantitate de fier vechi, ceea ce nu ar fi fost posibil în lipsa prevederii respective.
Intimata a combătut punctul de vedere al recurentei referitor la sentinţa comercială nr. 4694 din 4 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, arătând că statuările instanţei se impun cu puterea lucrului judecat, după cum bine a reţinut instanţa de fond.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Controlul de legalitate declanşat de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA vizează partea din Încheierea nr. III/74 din 20 iulie 2012, a Departamentului III din cadrul C.C. prin care i s-a respins contestaţia în privinţa măsurii prevăzute la pct. II.10 din Decizia nr. III/7 din 14 mai 2012, a aceluiaşi emitent.
Deficienţa semnalată şi măsura corelativă au în vedere: „stabilirea întinderii prejudiciului (inclusiv a obligaţiilor accesorii) şi recuperarea acestuia în conformitate cu prevederile legale, rezultat ca urmare a neiniţierii acţiunii în instanţă în scopul obligării cumpărătorului la plata de daune-interese pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, în vederea asigurării valorificării la maximum a celor 1.974 de vagoane de marfă care îndeplineau condiţiile de casare”.
Curtea de apel a primit apărările reclamantei, argumentându-şi soluţia, în esenţă, pe imposibilitatea atragerii răspunderii contractuale a primului adjudecatar pentru „venitul nerealizat” de 7.882.186 lei.
Sentinţa atacată este legală pentru că reflectă înţelegerea aprofundată a mecanismelor care guvernează raporturile de drept privat şi de drept public, precum şi a efectelor puterii de lucru judecat a sentinţei nr. 4694/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, irevocabilă.
Problema centrală a cauzei derivă din existenţa unei diferenţe de preţ/tonă vagoane supuse casării între primul contract, din 15 decembrie 2004 încheiat cu SC U. SA: 188 DOLARI S.U.A. (exclusiv TVA) şi cel de-al doilea, din 15 iulie 2005: 101 DOLARI S.U.A. încheiat cu SC R.S. SA.
În optica recurentei-pârâte, simplul fapt că bunurile casate au fost vândute la un preţ mai mic decât cel asumat de primul partener contractual determină concluzia că S.N.T.F.M. „C.F.R. M.” SA, nu a asigurat valorificarea la maximum a acestora, prejudiciind patrimoniul privat al statului.
Contrar punctului de vedere al C.C., Înalta Curte reţine că „valorificarea la maximum”, în sensul art. III pct. 23 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, aprobate prin H.G. nr. 909/1997, nu poate face abstracţie de principiile care guvernează buna gestiune financiară enumerate în art. 5 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, între care legalitatea şi regularitatea ocupă primele poziţii.
Cu alte cuvinte, nu se poate reproşa S.N.T.F.M. „C.F.R. M.” SA,că nu a declanşat o acţiune în răspundere contractuală împotriva SC U. SA, în condiţiile în care printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (ale cărei considerente esenţiale au fost reiterate şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Decizia nr. 2294/2008, de respingere a recursului) s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că primul contract nu a intrat în vigoare.
În raport de dezlegările instanţei comerciale, orice încercare de reevaluare a sensului clauzelor contractuale ori de constatare implicită a nulităţii celei inserate la art. 10.1 din Contractul părţilor, pe motiv că ar fi pur potestativă din partea celui care se obligă, apare ca fiind excesivă.
Sintetizând, Înalta Curte reţine că în lipsa unor dovezi care să demonstreze că intimata a acţionat nediligent în procedura de valorificare prin licitaţie publică a bunurilor casate, nu i se poate imputa vânzarea acestora la un preţ sub cel convenit iniţial, care însă nu a fost plătit de adjudecatar.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, ca „parte căzută în pretenţii” în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat plătit de către intimată, redus, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, în funcţie de efortul concret şi complexitatea muncii reprezentantului părţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.R. împotriva sentinţei civile nr. 6124 din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 10.000 lei către intimata S.N.T.F.M. „C.F.R. M.” SA, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4558/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4548/2014. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
