ICCJ. Decizia nr. 4589/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4589/2014
Dosar nr. 8350/2/2012
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 9 noiembrie 2012, reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul C.A.E. a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţi de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamantul a avut gradul de maior în cadrul Direcţiei a III-a Serviciul 2 şi a participat la supravegherea informativă a foştilor membri ai Partidului Social Democrat Independent, a instruit şi dirijat reţeaua informativă cu scopul stabilirii atitudinii prezente a relaţiilor şi în special cu cine foştii membri PSDI se întâlnesc.
S-a considerat că pârâtul a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, respectiv dreptul la viaţa privată fiind îngrădit în momentul în care s-a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (7) alin. (8), art. 2 lit. a), art. 8 lit. a), art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pârâtul a depus întâmpinare şi concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 631 din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul C.A.E. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, raportat la dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, că pârâtul a avut gradul de maior în cadrul direcţiei a III-a Serviciul 2 (1965, 1966), lt. col. Direcţia I (1972, 1973), col. (1977, 1989) în cadrul direcţiei I (1977), şi în cadrul direcţiei V (1989), locţiitor al şefului direcţiei V (1989).
Cu privire la cea de-a doua condiţie, instanţa a constatat însă, că nu este îndeplinită.
Astfel, faţă înscrisurile la care reclamanta s-a raportat în cererea de chemare în judecată, respectiv cele din dosarul cota CNSAS I 2549, s-a reţinut că pârâtul avea în evidenţă pe S.V. şi M.B., că urma ca prin discuţii să se afle informaţiile menţionate în nota biroului din 8 noiembrie 1966 (dacă obiectul "este animat pentru viitor de dorinţa de a întreprinde ceva, eventual cu cine, cu cine se mai vizitează şi scopul, cum comentează evenimentele publice recente").
S-a constatat că, în raport de metoda de informare - "prin discuţii" - nu s-a probat de către reclamantă modalitatea concretă în care s-ar fi încălcat dreptul la viaţa privată, din cuprinsul înscrisului respectiv nerezultând nici încălcarea, nici că modalitatea folosita ar fi fost aptă sau ar fi produs efectul unei atare încălcări a dreptului la viaţa privată.
Faţă de înscrisul de la fila 152, la fel s-a reţinut că metoda folosită era reprezentată de "întâlniri, vizite, discuţii", nefiind probată modalitatea concreta în care s-ar fi încălcat dreptul la viaţa privată.
În acelaşi fel au fost analizate şi înscrisurile de la fila 156 din cuprinsul căreia a rezultat că agentul a fost instruit să se întâlnească cu M.B. pentru a-l vizita pe C.T., iar în discuţiile purtate cu M.B. să-i stabilească poziţia actuală şi de viitor, s-a mai dispus vizitarea dr. T. şi în cazul în care din discuţii se va ivi ocazia de a-l vizita pe A.D. să o facă, precum şi înscrisul de la fila 157, metoda de informare fiind "prin contactare".
A concluzionat prima instanţă că nu se poate susţine că prin modalitatea de obţinere a informaţiilor s-a încălcat dreptul la viaţa privată, câtă vreme informaţiile au rezultat din discuţiile în contactele avute cu persoanele în cauză.
S-a considerat că, în măsura în care emitentul mesajului îl divulga benevol în urma unei discuţii nu se poate reţine încălcarea vieţii private.
În fine, s-a apreciat că în prezenta acţiune reclamanta a probat numai îndeplinirea uneia dintre condiţiile cumulative de la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, privind calitatea de lucrător al Securităţii, respectiv aceea că pârâtul şi-a desfăşurat în perioada de referinţă activitatea ca ofiţer de securitate, însă nu a probat şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii cumulative, respectiv ca în calitate de ofiţer de Securitate pârâtul să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta C.N.S.A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen motivat reclamantul C.N.S.A.S. pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii de către instanţa de fond în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârâtul C.A.E.
Recurenta arată că sentinţa atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în sensul că instanţa în mod nelegal, în raport de probatoriul administrat, a apreciat că activităţile desfăşurate de pârât în calitate de ofiţer al Securităţii nu au fost de natură a încălca drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanelor vizate de organele de Securitate şi astfel nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
În opinia recurentului-reclamant activităţile desfăşurate de pârât şi care au făcut obiectul verificării în baza art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008 au fost de natură a încălca viaţa privată a persoanelor vizate presupusa luare a unor măsuri abuzive ce presupuneau ingerinţe în viaţa personală a unor cetăţeni pentru motive tipice poliţiei politice.
Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul intimatului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, fără acordul acesteia şi fără ca ea să afle că informaţii privitoare la intenţiile, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.
În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viaţă privată.
Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile au fost obţinute prin presiuni sau prin mijloace mai puţin violente.
Important este faptul că simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate fără acordul acesteia şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viaţa privată.
De asemenea, e lipsit de importanţă şi dacă informaţiile obţinute cu ajutorul informatorului duceau sau nu la îngreunarea situaţiei celui urmărit, sau dimpotrivă, duceau la concluzia că cei urmăriţi nu aveau opinii critice la adresa regimului. Importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de intimat, în viaţa personală a celor urmăriţi. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viaţa privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).
Odată ce informaţii care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităţilor, fără permisiunea celui urmărit şi pentru motive lipsite de legătură cu siguranţa naţională, este dovedită ingerinţa în viaţa personală a celui urmărit de către Securitate.
La dosar pârâtul-intimat a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sentinţa atacată prin care s-a respins acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârâtul-intimat este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de norma legală pentru a se constata calitatea de lucrător al Securităţii.
Curtea, verificând actele care au stat la baza notei de constatare din 27 august 2012, în raport de aspectele de nelegalitate menţionate în recurs, apreciază că în mod corect prima instanţă a apreciat că activităţile desfăşurate de pârât, în calitate de ofiţer de Securitate, nu au suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului.
Cu privire la nota din 23 octombrie 1972, măsurile dispuse de pârâtul intimat prin care nota informativă cu privire numitul C.G. a fost înaintată Inspectoratului Judeţean Gorj şi ofiţerilor care urmăresc elementele legionare menţionate în notă prin care să fie suprimate sau îngrădite drepturile fundamentale ale omului.
Faptul că numitul C.G. a fost urmărit în calitate de fost comandant legionar nu poate fi calificată ca o activitate care să fi îngrădit sau suprimat drepturi fundamentale ale omului.
Nota cu privire la R.D. din 10 aprilie 1965, urmărit în calitate de fost membru în CC-PSDI nu cuprinde date şi informaţii despre activităţi desfăşurate de pârât ca ofiţer de Securitate, faţă de persoana urmărită de natură a aprecia că i-au fost încălcate acestei persoane drepturi şi libertăţi fundamentale.
Celelalte înscrisuri menţionate în nota de constatare nu au legătură cu persoanele care au formulat cereri de verificare din 27 octombrie 2010 şi respectiv 15 martie 2011, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva Sentinţei nr. 631 din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4647/2014. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4590/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
