ICCJ. Decizia nr. 4642/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4642/2014
Dosar nr. 72/45/2012
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 72/45 din 18 ianuarie 2012, reclamantul S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.I. anularea Raportului de evaluare înregistrat la A.N.I. – I.I. sub nr. l31036/G/II din 30 decembrie 2011, cu plata de daune morale în cuantum de 100.000 lei şi cheltuieli de judecată.
La data de 18 noiembrie 2011, pârâta A.N.I. s-a sesizat din oficiu, prin nota înregistrată cu nr. 122244/A/II din 22 noiembrie 2011, cu privire la faptul că reclamantul nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese, angajându-şi rudele la propriul cabinet parlamentar.
Prin adresa nr. 123895/G/II din 30 noiembrie 2G11, reclamantul a fost informat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 176/2010, că au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese în sensul că, a semnat în calitate de beneficiar convenţiile civile nr. 152 din 15 decembrie 2008 şi 151 din 15 decembrie 2008, prin care S.E.M. şi S.A.C., nora reclamantului respectiv fiul acestuia, au fost angajaţi în funcţiile de referent la biroul parlamentar al reclamantului, reclamantul fiind informat că urmează a fi invitat să-şi facă apărări, cu indicarea unui număr de contact în acest sens. Corespondenţa a fost, de asemenea, returnată, confirmarea de primire purtând menţiunea „Avizat, reavizat, expirat termen de păstrare”.
Urmare a verificărilor întreprinse în baza competenţelor legale conferite, pârâta a întocmit Raportul de evaluare înregistrat la A.N.I. – I.I. sub nr. l31036/G/II din 30 decembrie 2011, în finalul căruia a concluzionat în sensul existenţei conflictului de interese întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, confirmându-se realitatea situaţiei de fapt sus-menţionate, drept care a dispus comunicarea raportului către reclamant, ca persoană evaluată, şi respectiv către Camera Deputaţilor, în care acesta îşi desfăşoară activitatea, cu sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen.
La termenul din 25 martie 2013, reclamantul a formulat o cerere de chemare în garanţie a P.R. – C.D.
Prin Încheierea de şedinţă din 13 mai 2013, Curtea a respins în principiu cererea de chemare în garanţie a P.R. – C.D., ca inadmisibilă, motivat de faptul că în cauză nu-şi găsesc incidenţa prevederile art. 60 – art. 63 C. proc. civ., atât timp cât regimul conflictelor de interese se apreciază exclusiv în raport de faptele personale ale persoanelor implicate, şi au consecinţe directe asupra carierei acestora, situaţie în care răspunderea lor directă pentru fapta proprie, astfel cum este prevăzută în legea specială, nu poate fi extinsă asupra autorităţilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea, cum se pretinde de reclamant.
Prin Sentinţa nr. 95 din 20 mai 2013, Curtea de Apel Iaşi a respins contestaţia formulată de contestatorul S.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.I. Bucureşti ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele.
Actul în litigiu a fost comunicat reclamantului la domiciliul acestuia din str. Başotă, primirea corespondenţei fiind confirmată de destinatarul reclamant la 06 ianuarie 2012, astfel că în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 176/2010, acesta a formulat prezenta contestaţie la instanţa de contencios administrativ.
Curtea a constatat că nu se poate reţine susţinerea reclamantului privind pretinsa încălcare a dreptului său la apărare, motivat de împrejurarea că nu ar fi intrat în posesia corespondenţelor aferente acestei evaluări a conflictului de interese, faţă de cuprinsul prevederilor legale incidente în ceea ce priveşte informarea de către A.N.I. a reclamantului cu privire la existenţa elementelor conflictului de interese art. 20 şi 21 din Legea nr. 176/2010.
În opinia instanţei, menţiunea P.R. „avizat, reavizat, expirat termenul de păstrare” semnifică faptul că, deşi destinatarul a fost înştiinţat de primirea corespondenţei, acesta nu a procedat la ridicarea corespondenţei, care, la expirarea termenului de păstrare, a fost returnată expeditorului, în condiţiile în care legiuitorul instituie o prezumţie legală în sensul că această procedură se consideră îndeplinită, chiar dacă nu există confirmarea de primire, situaţie ce se regăseşte şi în cauză.
De altfel, a observat Curtea că deşi contestă primirea raportului, reclamantul a fost în măsură să conteste în termen legal la instanţă acest act administrativ, din cuprinsul motivelor contestaţiei depuse la 18 ianuarie 2012, rezultând cu evidenţă că acesta a avut cunoştinţă privind derularea şi conţinutul procedurii de evaluare şi a documentelor pe baza cărora s-a întemeiat aceasta.
Curtea nu a reţinut nici susţinerile reclamantului privind o pretinsă excludere a parlamentarilor de la aplicabilitatea art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, a reţinut instanţa că, potrivit legii, la Biroul Parlamentar din circumscripţiile electorale pot fi angajaţi colaboratori, pe bază de contract civil perfectat de parlamentarul respectiv cu persoana selectată în acest scop, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7 din Hotărârea nr. 1/2006 pentru aprobarea Normelor privind modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputaţi şi senatori în circumscripţiile electorale, aprobată ulterior de Birourile permanente ale C.D.S., o atare atribuţie implicând aşadar existenţa unei decizii administrative de natură patrimonială emise de parlamentarul respectiv.
A constatat instanţa că, la dosar au fost depuse convenţiile civile nr. 152 din 15 decembrie 2008 şi 151 din 15 decembrie 2008, semnate de reclamant în calitate de beneficiar, prin care S.E.M. şi S.A.C., nora reclamantului respectiv fiul acestuia, au fost angajaţi în funcţiile de referenţi la biroul parlamentar al reclamantului, şi remuneraţi din bani publici, ceea ce demonstrează cu evidenţă latura obiectivă a noţiunii de „conflict de interese”, constând în direcţionarea unor bani publici aflaţi la dispoziţia demnitarului public reclamant, către membrii familiei sale, iar datorită acestui interes personal de natură patrimonială, rezultă faptul că este îndeplinită condiţia legală constând în neîndeplinirea atribuţiilor ce-i revin în calitate de deputat în cadrul P.R., în conformitate cu principiile care stau la baza exercitării demnităţii publice.
Împotriva Sentinţei nr. 95 din 20 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, prin recursul formulat, reclamantul S.A. arată, în esenţă, că nu ar fi fost respectată procedura de informare anterior emiterii Raportului de evaluare; cu privire la cererea de chemare în garanţie se arată că prin Încheierea pronunţată în data de 13 mai 2013, instanţa a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie şi nu s-a pronunţat cu privire la aceasta; susţine recurentul că un parlamentar nu ar putea fi cercetat pentru conflict de interese întrucât această situaţie nu este prevăzută expres de Legea nr. 96/2006 privind Statutul Deputaţilor.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În cauză, instanţa a fost sesizată potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.I., având competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii Raportului de evaluare a conflictului de interese de natură administrativă nr. 131036/G/II din 30 decembrie 2011.
Deşi conflictul de interese nu este prevăzut expres în Constituţie, care nu se referă la această situaţie, reglementându-se doar incompatibilităţile, dispoziţiile din legi şi regulamente referitoare la problema în discuţie trebuie să respecte cadrul constituţional care configurează regimul juridic al mandatului parlamentar, inclusiv sub aspectul îndatoririlor, incompatibilităţilor şi interdicţiilor în cazul deputaţilor şi senatorilor.
Actele normative relevante pentru reglementarea în cazul parlamentarilor, a conflictului de interese pentru aspectele administrative sunt pe lângă Legea nr. 176/2010, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 96/2006 şi regulamentele celor două camere ale Parlamentului.
Conflictul de interese este definit de art. 70 din Legea nr. 161/ 2003 ca fiind situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi a altor acte normative.
Aceeaşi definiţie a fost preluată în dispoziţiile art. 174 alin. (3) din Regulamentul Senatului, în Secţiunea a 2-a - Conflictul de interese, constatarea incompatibilităţilor şi ale interdicţii, cu menţiunea că noţiunea de conflict de interese nu este reglementată expres de Legea nr. 96/2006 în forma în vigoare la data emiterii raportului de evaluare contestat.
O definiţie a conflictului de interese pentru funcţionarii publici este inclusă în art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.
Astfel, se prevede: „Conflictul de interese apare atunci când funcţionarul public are un interes personal care influenţează sau pare că influenţează îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale cu imparţialitate şi obiectivitate. Interesele private ale funcţionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau apropiaţii cu care funcţionarul public a avut relaţii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi şi la orice datorii pe care funcţionarul public le are faţă de persoanele enumerate mai sus”.
Deşi statutul constituţional şi legal al deputaţilor şi senatorilor este diferit de statutul funcţionarilor publici, existând particularităţi cu privire la exercitarea anumitor drepturi, acest statut nu poate justifica diferenţa de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, pentru a se reţine că parlamentarilor nu le sunt aplicabile prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 care reglementează conflictul de interese.
În acest sens, prezintă relevanţă considerentele Deciziei nr. 81/27 februarie 2013 (M. Of. nr. 136/14.03.2013), prin care Curtea Constituţională a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că, în vederea asigurării integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, toate persoanele menţionate la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se află în aceeaşi situaţie juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma „funcţii şi demnităţi publice”, în considerarea căreia le revin obligaţii specifice.
Or, a mai constatat instanţa constituţională, situaţia deputaţilor şi a senatorilor, prevăzută la pct. 3 din art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/ 2010, este aceeaşi cu a celorlalte categorii de demnitari şi funcţionari publici cărora li se aplică actul normativ.
În raport de cele menţionate, Curtea constată că instanţa de fond a interpretat în mod corect prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, reţinând că acestea sunt aplicabile tuturor categoriilor de persoane care exercită demnităţi sau funcţii publice, respectiv deputaţilor şi senatorilor.
Curtea reţine, de asemenea, că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în definiţia cuprinsă în art. 70 din Legea nr. 161/2003 interesul personal putând fi reprezentat şi de un beneficiu patrimonial pe care o rudă sau o persoană apropiată îl obţine ca urmare a deciziei luate de persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, de natură a influenţa exercitarea cu obiectivitate a atribuţiilor.
Prin recursul formulat, S.A. susţine că nu ar fi fost respectată procedura de informare anterior emiterii Raportului de Evaluare.
Cu privire la acest aspect, în mod corect a arătat prima instanţă că „deşi destinatarul a fost înştiinţat de primirea corespondenţei, acesta nu a procedat la ridicarea corespondenţei, care, la expirarea termenului de păstrare, a fost returnată expeditorului, în condiţiile în care legiuitorul instituie o prezumţie legală în sensul că această procedură se consideră îndeplinită, chiar dacă nu există confirmarea de primire, situaţie ce se regăseşte şi în cauză. De altfel, deşi contestă primirea raportului, reclamantul a fost în măsură să conteste în termen legal la instanţă acest act administrativ, din cuprinsul motivelor contestaţiei depuse la 18 ianuarie 2012, rezultând cu evidenţă că acesta a avut cunoştinţă privind derularea şi conţinutul procedurii de evaluare şi a documentelor pe baza cărora s-a întemeiat aceasta”.
Cât priveşte critica recurentului referitoare la cererea de chemare în garanţie, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, în mod corect, prima instanţă a arătat că „în cauză nu-şi găsesc incidenţa prevederile art. 60 – art. 63 C. proc. civ., atât timp cât regimul conflictelor de interese se apreciază exclusiv în raport de faptele personale ale persoanelor implicate şi au consecinţe directe asupra carierei acestora, situaţie în care răspunderea lor directă pentru fapta proprie, astfel cum este prevăzută de legea specială, nu poate fi extinsă asupra autorităţilor în care acestea îţi desfăşoară activitatea, cum se pretinde de reclamant”.
În ceea ce priveşte afirmaţia recurentului în sensul că un parlamentar nu ar putea fi cercetat pentru conflict de interese întrucât această situaţie nu este prevăzută expres de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, se observă că, în cuprinsul Legii nr. 96/2006 nu există nicio derogare expresă de la aplicarea prevederilor Legii nr. 176/2010, astfel că recurentul nu poate invoca existenţa unei derogări în această privinţă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.A. împotriva Sentinţei nr. 95 din 20 mai 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4725/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4644/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
