ICCJ. Decizia nr. 4647/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 4647/2014
Dosar nr. 8615/2/2012
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 20 noiembrie 2012, reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să constate refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a sesizării înregistrate de Inspecţia Judiciară sub nr. X1/2012, obligarea pârâtului la efectuarea verificărilor privind faptele prevăzute ca abateri disciplinare conform art. 99 lit. b) şi art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, faptul că s-a adresat cu sesizare Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, înregistrată sub nr. X2 din 7 septembrie 2012, că obiectul sesizării se referă la faptele prevăzute ca abateri disciplinare potrivit art. 99 lit. b) şi art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, despre care reclamantul afirma că au fost comise de judecătorii M.B., G.T., I.C.M. din cadrul Tribunalului Giurgiu care au soluţionat Dosarul nr. 3869/236/2010.
A mai arătat că obiectul sesizării a fost schimbat de către pârâtă, în sensul că reclamantul ar fi sesizat modul de soluţionare a Dosarului nr. 3869/236/2010 al Tribunalului Giurgiu, ceea ce, în opinia reclamantului, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a petiţiei. A mai arătat faptul că rezoluţia de clasare reprezintă o măsură ilegală.
La data de 27 decembrie 2012, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 885 din 4 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul D.G. ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele
Prin Rezoluţia Inspecţiei Judiciare nr. X1 din 2 noiembrie 2012 s-a clasat sesizarea reclamantului sub aspectul săvârşirii de către judecătorii M.B., G.T., I.C.M. din cadrul Tribunalului Giurgiu a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.
Soluţia clasării a fost dispusă în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 46 lit. b) din Legea nr. 317/2004, reţinându-se în esenţă că soluţiile pronunţate de instanţă nu pot fi analizate sau cenzurate de Consiliul Superior al Magistraturii întrucât s-ar aduce atingere principiilor independenţei judecătorilor, a supunerii lor numai legii şi autorităţii de lucru judecat, statuate în Constituţia României (art. 124 alin. (3), art. 129) şi de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
În ceea ce priveşte participarea d-nei M.B. în compunerea completului de recurs, s-a reţinut că petentul a înţeles să uzeze de beneficiul recuzării şi a formulat cerere de recuzare împotriva d-nei judecător B., solicitare asupra căreia în condiţiile art. 98 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti instanţa s-a pronunţat prin Încheierea de şedinţă din data de 15 februarie 2012, respingând-o. Cu privire la celelalte aspecte indicate prin petiţie, Inspecţia Judiciară şi-a menţinut punctele de vedere anterior formulate şi comunicate cu Adresele din 18 octombrie 2010, 5 august 2011, respectiv că nu au rezultat indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.
În speţă, reclamantul contesta rezultatul verificărilor prealabile, însă Curtea remarcă faptul că acesta nu poate fi considerat ca refuz al îndeplinirii de către inspectorul judiciar a atribuţiilor prevăzute de art. 45, 46 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.
Inspectorul judiciar din cadrul Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători, desemnat a soluţiona lucrarea înregistrată sub nr. X1/2012, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, a procedat la efectuarea verificărilor prealabile a aspectelor semnalate de reclamantul D.G. pentru a stabili dacă există indicii de săvârşire a unei abateri disciplinare de către judecătorii din cadrul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, învestiţi cu soluţionarea Dosarului nr. 3869/236/2010.
În urma verificărilor efectuate, inspectorul judiciar a constatat că nu sunt indicii de săvârşire a uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, astfel încât, prin Rezoluţia din 2 noiembrie 2012, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 46 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a dispus clasarea sesizării formulate de petentul D.G., rezoluţia fiind definitivă.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a reţinut următoarele.
Din conţinutul dispoziţiilor legale prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din Legea nr. 317/2004 rezultă că poate fi contestată, de către persoana care a formulat sesizarea către Inspecţia Judiciară, numai rezoluţia prin care s-a respins sesizarea sau când inspectorul-şef infirmă rezoluţia inspectorului judiciar şi dispune respingerea sesizării.
În cauza de faţă, se constată că nu există niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, fiind o rezoluţia de clasare, care este definitivă şi împotriva căreia nu este prevăzută cale de atac.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 885 din 4 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul D.G.
În susţinerea recursului declarat, reclamantul D.G. a expus, în special, critici cu privire la răspunsul comunicat în urma sesizării adresate Inspecţiei Judiciare, reiterând aspectele menţionate în cuprinsul sesizării formulate cu privire la modul în care a fost soluţionat recursul declarat în Dosarul nr. 3869/236/2010, în care recurentul a avut calitatea de parte.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentului reclamant, constată recursul fondat şi îl va admite, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Instanţa de fond, raportându-se la dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată şi completată de Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care arată că rezoluţia de clasare adoptată în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) este definitivă, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Înalta Curte observă că, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" este neconstituţională.
În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
A evocat jurisprudenţa sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 53/23.01.2007, care a statuat în sensul că în sfera principiului constituţional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiţie, se înscrie şi posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Ca urmare, existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituţie.
Curtea a concluzionat, astfel, că în ipoteza în care inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească.
Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate decât să dea efect deciziei instanţei constituţionale, în sensul constatării că sentinţa recurată este lipsită de temei legal.
Menţinerea hotărârii instanţei de fond ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G. împotriva Sentinţei nr. 885 din 4 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4644/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4589/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
