ICCJ. Decizia nr. 4731/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 4731/2014
Dosar nr. 5472/111/2012
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 5 iunie 2012, reclamantul R.D. a solicitat obligarea pârâţilor Registrul Auto Român şi Registrul Ruto Român - Agenţia Bihor să elibereze o nouă carte de identitate pentru autoturismul A., culoare albastru, an fabricaţie 1999, capacitatea cilindrică 1896, serie saşiu X1, ca urmare a identificării şi certificării faptului că autovehiculul corespunde normelor tehnice de siguranţă a circulaţiei rutiere, de protecţie a mediului, precum şi folosinţei căreia îi este destinat.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, deşi este cumpărător de bună-credinţă al autoturismului şi deţine toate atributele dreptului de proprietate asupra bunului, i s-a refuzat în mod justificat emiterea unei noi cărţi de identitate faţă de Sentinţa penală nr. 199 din 9 noiembrie 2001 a Tribunalului Suceava, prin care s-a dispus anularea cărţii de identitate a autoturismului.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa nr. 90/CA/2013 - P.I. din 6 iunie 2013, prin care a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Reprezentanţa RAR Bihor, a admis cererea formulată de reclamantul R.D. şi a obligat pârâtul Registrul Auto Român ca, în urma identificării şi certificării faptului că autoturismul corespunde normelor tehnice de siguranţă a circulaţiei, de protecţie a mediului şi folosinţă conform destinaţiei, să emită o nouă carte de identitate pentru autoturismul deţinut de reclamant şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1000 RON.
Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Reprezentanţei Registrului Auto Român Bihor a fost admisă, constatându-se că aceasta este o structură organizatorică a Registrului Auto Român şi fără capacitate administrativă.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamantul este dobânditor de bună-credinţă al autoturismului şi fără culpa sa, nu îşi poate exercita atributele conferite de dreptul de proprietate, iar atitudinea autorităţii pârâte se asimilează unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii petentului, în condiţiile în care autoturismul nu se află în evidenţă ca fiind dat în urmărire şi nu s-a solicitat obligarea la emiterea cărţii de identitate, ci recunoaşterea dreptului de a se prezenta la Registrul Auto Român pentru a fi îndeplinite operaţiunile tehnice şi, în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele legale, să fie eliberată cartea de identitate.
În drept, hotărârea instanţei de fond s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 78/2000, care prevăd că vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea şi certificarea autenticităţii acestora de către Regia Autonomă - Registrul Auto Român.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Registrul Auto Român, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul R.D.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a admis în mod greşit acţiunea, fără analizarea probatoriului din care rezultă că vehiculul deţinut de intimatul reclamant a făcut obiectul unui dosar penal şi printr-o sentinţă penală s-a dispus anularea documentelor şi înmatriculărilor vehiculului.
De asemenea, s-a arătat că, în Adresa din 29 martie 2012 emisă de M.A.I. - I.G.P.R. - D.I.C. Bucureşti se menţionează că autoturismul figurează blocat în baza de date a Registrului Auto Român în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, iar instanţa de fond nu a dispus şi deblocarea autovehiculului din baza de date, în vederea efectuării prestaţiilor solicitate de intimatul reclamant.
Recurentul a mai susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere şi dispoziţiile art. 12 şi 13 din O.G. nr. 78/2000, existând posibilitatea să se constate că vehiculul nu corespunde cerinţelor impuse de legislaţia naţională în vederea eliberării cărţii de identitate a vehiculului cu ocazia efectuării operaţiunilor tehnico-materiale.
Ultima critică din recurs a fost formulată cu privire la cheltuielile de judecată, susţinându-se că acestea au fost greşit acordate intimatului reclamant, în condiţiile în care nu au fost solicitate prin acţiune.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Prin Sentinţa nr. 199 din 9 noiembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia penală, în Dosarul nr. 9.794/2000, s-a dispus anularea cărţii de identitate eliberate pentru autoturismul A. cu X1 şi în temeiul acestei hotărâri judecătoreşti autoturismul figurează blocat în baza de date a Registrului Auto Român.
Faţă de situaţia juridică a autoturismului, răspunsurile comunicate intimatului reclamant cu Adresele din 20 februarie 2012 şi din 22 mai 2012 emise de Registrul Auto Român au fost greşit asimilate unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii de eliberare a unei noi cărţi de identitate, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi s-a dispus admiterea acţiunii prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond.
Soluţia astfel pronunţată nu corespunde probelor administrate de către intimatul reclamant cu privire la titlul în baza căruia deţine autoturismul menţionat anterior şi nici reglementării legale care prevede condiţiile în care vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România.
Referitor la calitatea intimatului reclamant de proprietar şi dobânditor de bună-credinţă al autoturismului, instanţa de fond a preluat susţinerile formulate în acest sens prin acţiune, fără însă a avea în vedere şi înscrisurile depuse la dosar, din care nu rezultă cu certitudine elementele esenţiale ale contractului de vânzare-cumpărare pentru care s-a prezentat numai o copie ilizibilă şi un duplicat al cărţii de identitate eliberat la data de 9 ianuarie 2001, deşi un asemenea duplicat se poate emite numai în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărţii de identitate a vehiculului, conform dispoziţiilor art. 161 din O.G. nr. 78/2000, aprobată prin Legea nr. 230/2003.
De asemenea, nu s-a avut în vedere că nu au fost administrate şi alte probatorii concludente care să ateste calitatea intimatului reclamant de dobânditor de bună-credinţă, ceea ce se impunea în raport cu situaţia de fapt reţinută în Sentinţa nr. 199 din 9 noiembrie 2001 a Tribunalului Suceava, secţia penală, din care rezultă că autoturismul a fost înmatriculat în circulaţie în baza unei chitanţe vamale false din 7 septembrie 1999.
Referitor la temeiul juridic al refuzului de eliberare a unei noi cărţi de identitate, instanţa de fond a considerat în mod greşit că intimatul reclamant a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000, conform cărora vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea şi calificarea autenticităţii acestora, după caz, de către Regia Autonomă - Registrul Auto Român.
Prin înscrisurile depuse în susţinerea acţiunii nu s-a dovedit îndeplinirea acestor cerinţe legale şi printr-o aplicare corectă a prevederilor art. 11 şi art. 13 din actul normativ sus-menţionat, autoritatea recurentă a refuzat să elibereze o nouă carte de identitate, constatând că nu poate fi atestată identitatea vehiculului în raport cu datele înscrise în duplicatul cărţii de identitate, în condiţiile în care cartea emisă la data primei înmatriculări în România a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, nefiind certificată autenticitatea vehiculului.
Pentru considerentele expuse, în cauză s-a apreciat fără temei că intimatul reclamant este titularul unui drept recunoscut de lege sau al unui interes legitim care ar fi fost vătămat prin refuzul recurentului pârât de a elibera o nouă carte de identitate pentru autoturismul A., astfel că nu era îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea acţiunii.
În consecinţă, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul R.D.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica hotărârea instanţei de fond, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul R.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Regia Autonomă Registrul Auto Român împotriva Sentinţei nr. 90/CA-PI din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului R.D., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4800/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4736/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
