ICCJ. Decizia nr. 4752/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4752/2014
Dosar nr. 294/35/2012
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 28 mai 2012 şi completată ulterior, reclamantul Judeţul Bihor, prin Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor a solicitat anularea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România prin care s-a retrocedat în natură către Ordinul M., Judeţul Bihor, imobilul construcţie şi teren situat în municipiul Oradea, Calea R. nr. 35, Judeţul Bihor, înscris în CF nr. XX a localităţii Oradea, nr. top AA şi în CF nr. YY a localităţii Oradea, nr. top BB.
Anularea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 a fost solicitată de reclamant pentru următoarele motive de nelegalitate:
1. Depăşirea competenţei Comisiei speciale de retrocedare, întrucât imobilele retrocedate nu pot face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, nefiind preluate în mod abuziv de către Statul Român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, devenind proprietatea statului român prin Tratatul de la Trianon din 1920, ca despăgubire de război.
2. Inadmisibilitatea cererii de retrocedare din anul 2002, pentru că solicitanţii nu au dovedit de la data depunerii cererii de retrocedare aveau calitatea de succesori ai Ordinului M., ca parte componentă a Episcopiei Romano - Catolice.
3. Comisia specială de retrocedare a aplicat greşit prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat în municipiul Oradea, str. R. nr. 35, care se află în domeniul public al judeţului Bihor şi în administrarea Consiliului Judeţean Bihor, conform H.G. nr. 867/2002 şi nr. 1973/2004.
Reclamantul a precizat că acest imobil, fostul Palat al Finanţelor Publice Oradea, fosta Policlinică Oradea - ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea nu a aparţinut Ordinului M., fiind construit prin finanţarea Ministerului Finanţelor din Budapesta de către Statul Regal Maghiar pe teritoriul oferit de Ordinul M. şi ulterior, fiind proprietatea de drept a Statului Român.
Cu referire la raportul de expertiză tehnică efectuat de Consiliul Judeţean Bihor la data de 19 ianuarie 2009, s-a arătat că terenul aferent clădirilor situate în Oradea, str. R. nr. 35 a fost al Ordinului M., cu excepţia terenului corespunzător nr. topo CC care a fost expropriat de Statul Maghiar prin Consiliul Municipal în baza procesului - verbal din 1899 în care se consemnează că, pentru îndreptarea liniei de construcţie a Palatului Finanţelor se expropriază suprafaţa de 464 mp din terenul Ordinului M., fiind plătit cu 7 coroane mp, teren devenit ulterior proprietatea Statului Român.
Clădirea Palatului Finanţelor a fost construită pe terenul oferit de Ordinul călugăresc al M., fiind identificată prin CF ZZ Oradea cu nr. topo DD, în locul unei clădiri vechi demolată, notată în CF sub A1 casă şi curte în suprafaţă de 5329 mp.
Această construcţie a fost realizată în perioada 17 martie 1899 - 20 aprilie 1900 de către Finanţele Regale Maghiare, la intersecţia străzilor P. şi S. din Oradea, în baza planurilor arhitectului R.K. junior, iar Ordinul călugăresc al M. nu a prezentat acte doveditoare pentru construirea acestui Palat şi nici nu s-a notat în favoarea acestuia în CF ZZ construcţia nouă de sub B2.
Reclamantul a susţinut că însemnările din Registrul - jurnal financiar (1895 - 1926) nu pot fi considerate probe în favoarea Ordinului M., fiind contrazise chiar de înscrisurile din CF ZZ, prin care se consemnează că plata autentificării contractului de închiriere cu finanţele s-a făcut la data de 30 octombrie 1899, iar la Foaia de sarcini - 1, contractul de închiriere a fost notat în CF la data de 24 martie 1899 şi taxa de timbru pentru acelaşi contract s-a plătit la 20 octombrie 1899; de asemenea, la data de 8 decembrie 1899, s-a plătit suma de 11,30 Frt. pentru intabulare casă nouă, când aceasta nu figurează în CF ca aparţinând Ordinului M.
S-a învederat că nu poate constitui un act doveditor al proprietăţii nici procesul - verbal privind verificarea şi constatarea bunurilor parohiei încheiat la 10 martie 1947, care prezintă la secţiunea clădiri, la pct. 4 casa de chirie a mănăstirii din Bulevardul R.F. nr. 35, CF Oradea ZZ, nr. topo DD, suprafaţa neclădită 3.603 mp, nr. camerelor 91, materiale de construcţii cărămidă şi ţiglă cu valoarea de 13.000 în anul 1940 şi 100.000.000 în anul 1945, iar la observaţii (provenienţă) - fundaţie şi act de cumpărare, deoarece din întreaga documentaţie legată de acest imobil nu rezultă că Ordinul M. ar fi edificat fundaţia sau ar fi cumpărat construcţia edificată de altcineva; dimpotrivă, reclamantul a considerat că prin acest înscris solicitantul cererii de retrocedare recunoaşte că nu a construit niciodată această clădire, iar fundaţia despre care face vorbire este fundaţia clădirii vechi de la nr. 265 notată în CF ZZ Oradea sub B2 şi care s-a demolat, fiind evident că acest edificiu a fost construit de Statul Regal Maghiar, prin Ministerul Finanţelor Maghiare.
De remarcat în acest sens este contractul de închiriere notat la 24 martie 1899 în CF nr. ZZ Oradea, la Foaia de sarcini C încheiat la 15 mai 1899 între Ordinul M. din Oradea şi Administratorul de Finanţe Regale Ungare aprobat prin Ordinul nr. 17.859/899, prin care se intabulează dreptul de închiriere asupra intravilanului şi tuturor clădirilor aflate pe nr. topo EE - FF, începând cu 01 mai 1900 şi până la 1 mai 1925, în favoarea Trezoreriei de stat, ceea ce dovedeşte că acest contract s-a încheiat numai asupra terenurilor şi construcţiei vechi de la nr. 265, din moment ce la data de 28 noiembrie 1899, deci ulterior încheierii contractului de închiriere, dar înainte de data de 1 mai 1900, dată de la care a intrat în vigoare contractul respectiv, se radia casa veche de la nr. 265, aflată pe nr. top FF şi se nota casa nouă, fără a se preciza însă că era proprietar Ordinul M. Tot cronologic, se observă că acel contract s-a încheiat atunci când exista construcţia veche a mizericordienilor care s-a demolat, fiind radiată din CF la data de 30 noiembrie 1899 şi prin urmare, chiria se plătea doar pentru închirierea terenului.
În opinia reclamantului, nu reprezintă dovezi ale dreptului de proprietate încheierea nr. 19.927/899 din 30 noiembrie 1899 emisă de Tribunalul Regal, care nu precizează că noua construcţie de la nr. 265, cu faţada orientată spre strada Principală, având două etaje şi cu un etaj spre strada S. are ca proprietar Ordinul M. şi nici certificatul din 26 octombrie 1899 emis de Primăria Oraşului Oradea, care doar certifică faptul că această clădire este construită pe terenul proprietatea Ordinului M. şi prin urmare, Comisia specială de retrocedare a dedus în mod eronat că şi clădirea aparţine acestui ordin.
Reclamantul a susţinut că la pct. 2 şi 3 din decizia contestată s-a reţinut greşit că imobilele solicitate a fi retrocedate au fost preluate în mod abuziv în baza Decretului nr. 302/1948, dat fiind că acest decret se referă la alte imobile decât fostul Palat al Finanţelor Regale din Oradea; decretul respectiv se referă doar la Spitalul M., clădirea veche situată în str. R. nr. 33 şi nu la imobilul din str. R. nr. 35, care la data publicării decretului era deja în proprietatea Statului Român, în baza aplicării Tratatului de la Trianon, ca despăgubire de război.
Prin urmare, Spitalul M., unitate spitalicească prevăzută în Decretul nr. 302/1948 care stă la baza emiterii deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 este imobilul situat în Oradea, str. R. nr. 35 şi care este o clădire destinată cu 90 de încăperi, construită în 1899, spre deosebire de Spitalul M. care, potrivit raportului de naţionalizare din anul 1948, este o clădire cu 20 de încăperi, construită în anul 1760 pe str. R. nr. 33 din Oradea.
La data de 11 septembrie 2012 Ordinul călugăresc M. Oradea a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat următoarele:
- să se constate că este proprietară de drept a imobilului compus din construcţie şi teren, situat în Oradea, Calea R. nr. 35, înscris iniţial în CF ZZ Oradea, nr. top DD, ulterior dezmembrat şi transcris în CF nr. YY Oradea, nr. top BB şi în CF XX Oradea, nr. top AA, imobilul fiindu-i retrocedat în mod legal în baza deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (3), (11) şi art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000;
- să fie obligat contestatorul la încheierea protocolului de predare - primire a imobilului compus din construcţie şi teren situat în Oradea, Calea R. nr. 35, care face obiectul deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012, în conformitate cu prevederile art. 2 din această decizie;
- să se constate că prin decizia nr. 2634 din 7 martie 2012 i s-a retrocedat în mod legal imobilul compus din construcţie şi teren, situat în Oradea, Calea R. nr. 35, înscris iniţial în CF ZZ Oradea, nr. top DD, ulterior dezmembrat şi transcris în CF nr. YY Oradea, nr. top BB în CF XX Oradea, nr. AA.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 70 din 16 aprilie 2013, prin care a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Ordinul călugăresc M. Oradea, a respins contestaţia formulată de reclamantul Consiliul judeţean Bihor şi a obligat reclamantul să plătească Ordinului călugăresc M. Oradea cheltuieli de judecată în sumă de 875 RON, reprezentând jumătate din contravaloarea taxelor arhivelor naţionale şi traducere.
Cererea de intervenţie în interes propriu a fost respinsă în raport cu dispoziţiile art. 3 alin. (7) şi art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, conform cărora, prezenta acţiune are ca obiect cererea de anulare a deciziei emisă de Comisia specială de retrocedare şi numai după rămânerea definitivă a acestei decizii, prin hotărârea irevocabilă a instanţei de judecată, se poate încheia protocolul de predare - preluare a imobilelor retrocedate în baza acestui act normativ.
Pe fondul cauzei, s-a constatat legalitatea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 prin care Comisia specială de retrocedare a dispus să fie retrocedat în natură Ordinului călugăresc M. Oradea imobilul construcţie şi teren, situat în Oradea, Calea R. nr. 35, Judeţul Bihor, înscris în CF nr. XX Oradea nr. top AA şi în CF nr. YY Oradea, nr. top BB.
Instanţa de fond a avut în vedere că, anterior acestei decizii, prin nota de constatare din 25 septembrie 2000, Comisia specială de restituire a constatat, urmare a unei alte cereri de retrocedare formulate de Ordinul călugăresc M., faptul că, imobilele aflate în vecinătatea celui pentru care a fost emisă decizia contestată, respectiv cel înscris în CF ZZ, nr. topo GG, HH, II, JJ, KK au fost proprietatea Ordinului susmenţionat, dispunând restituirea acestora în favoarea Parohiei Romano - Catolice Oradea, în calitate de proprietar, menţiune înscrisă în CF WW Oradea.
Din acest motiv, s-a considerat că nu este inadmisibilă sau ilegală retrocedarea imobilelor pentru care s-au formulat două cereri distincte, cu atât mai mult cu cât nu există nicio prevedere legală care să oblige pe vechiul proprietar să solicite prin aceeaşi cerere retrocedarea tuturor imobilelor avute în proprietate.
Susţinerea reclamantului că solicitantul cererii de retrocedare, respectiv Ordinul M. nu avea la data formulării cererii calitatea de succesor al Ordinului M. existent în Oradea la 1760 şi, prin urmare, nu era îndreptăţit să solicite retrocedarea imobilului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Judecătorul fondului a avut în vedere că, prin răspunsul formulat de Secretariatul de Stat pentru Culte, adresat Episcopiei Romano - Catolice Oradea, se confirmă că următoarele comunităţi bisericeşti, printre care şi Ordinul călugăresc M., au statut de mănăstire şi că acest termen este asimilat în terminologia catolică cu termeni precum „ordine”, „companii”, „congregaţii”, „comunităţi” şi „abaţii”.
Totodată, s-a reţinut că, în răspunsul din 22 noiembrie 2002 adresat de Secretariatul de Stat pentru Culte Episcopiei Romano - Catolice Oradea, se precizează că, întrucât Ordinul călugăresc M. este înscris în schema de funcţii a Episcopiei Romano - Catolice Oradea, aprobată de Secretariatul de Stat pentru Culte, fiind părţi componente ale acestei eparhii, în conformitate cu prevederile art. 28 din Decretul-lege nr. 177/1848, au personalitate juridică şi se bucură de drepturile prevăzute în acest sens, astfel că, Ordinul călugăresc M. este succesorul în drepturi al celui existent în Oradea la 1760.
Pe fondul cauzei, s-a constatat legalitatea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 faţă de calitatea Ordinului călugăresc M. de proprietar al imobilului revendicat, dovedită cu înscrierile de carte funciară, din care rezultă următoarele:
- în cuprinsul CF ZZ, la Foaia de proprietate sub B apare menţiunea intrată la 28 noiembrie 1899, conform căreia, în baza încheierii cu nr. de mai sus din 30 noiembrie 1899, imobilele de sub A I nr. top EE, FF se adnotează pe lângă radierea casei vechi sub nr. 265 aflată pe nr. top FF, se contopesc într-o singură parcelă cu nr. top EE-FF şi se reînscriu sub nr. top LL acolo se notează casa nouă construită la nr. 265, cu faţada orientată spre strada P. având 2 etaje şi cu un etaj spre strada S., iar în interior parţial două etaje şi parţial parter cu încăperi pentru depozit - în baza certificatului eliberat de Primăria oraşului Oradea la 26 octombrie 1899 şi a schiţei având aceeaşi dată;
- ulterior, sub „B4 apare menţiunea intrată la 11 noiembrie 1906, „în baza procesului-verbal de expropriere încheiat la 06 mai 1906, acceptat de populaţia oraşului Oradea şi aprobat de Ministrul magh. reg. de Interne şi de conducătorul regional al Ordinului M. cu nr. 21345/898, imobilul sub nr. de ordine A.I.7, cu numărul top EE-FF se adnotează şi, în baza schiţei anexate, parcela cu nr. top EE-CC în suprafaţă de 105 stp se alipeşte terenului public cu nr. top MM - parcela cu nr. top EE-BB în suprafaţă de 3,3 stp şi EE-AA în suprafaţă de 3 stp. se alipesc terenului public cu numărul top NN;
- cererea adresată de Ordinul M. Oradea Tribunalului Regal, pentru adnotarea parcelelor cu nr. top EE şi FF din coala CF ZZ Oradea de sub nr. de ordine AI şi, având în vedere că, clădirile noi au fost construite pe ambele parcele, contopirea acestor parcele şi reînscrierea lor în coala CF ZZ sub AI şi, în baza certificatului 2 solicită înscrierea lor în CF sub nr. top EE-FF şi încheierea Tribunalului Regal nr. 19927/899 semnată de reprezentantul Ordinului M.;
- potrivit menţiunii sub B5 din CF ZZ, cu nr. top EE-DD în suprafaţă de 2 jug. 116,7 stp. se reînscrie sub A.I.8, iar suprafaţa de 10,8 stp. pătr. din piaţa publică cu nr. topo NN se alipeşte imobilului cu nr. topo EE-DD, suprafaţa totală a acestuia se rectifică la 2 iug. 127,5 stp. pătr.”;
- ulterior, la B6, a fost înscrisă menţiunea intrată la 22 decembrie 1925, prin care se stipulează că, „în baza schiţei şi a tabloului întocmite, corectate şi aprobate de Inspectoratul Geodezic Oradea, nr. 306/1927, imobilul cuprins sub nr. de ord. A.I.8 se adnotează şi, după transformare în două parcele cu nr. top EE şi DD în întinderi de 1 jug. 241,5 stj. şi 1487,5 stj. se renotează sub nr. nou A.I.9-10,” totodată, în CF ZZ, la lit. A).10 apare menţiunea casă şi curte în Olosig, în suprafaţă de 5329 mp;
- clădirea Palatului Finanţelor este notată, aşadar, începând cu anul 1925, pe parcela cu topografic AI.10 - DD, fără vreo modificare până în anul 1967, când împreună cu celelalte numere topografice/clădiri-terenuri aflate iniţial în proprietatea Ordinului M. s-au reînscris în CF nou deschisă nr. XX şi naţionalizate pe baza Decretului nr. 302/1948;
- foaia de sarcini CF ZZ unde se menţionează „intrat la 24 martie 1899, în baza contractului de închiriere încheiat la 15 mai 1899 între O.M. din Oradea şi Administratorul de Finanţe reg. Ung. aprobat prin Ordinul nr. 17852/899 se întabulează dreptul de închiriere asupra intravilanului şi a tuturor clădirilor aflate pe nr. top EE/FF, începând cu 01 mai 1900 şi până la 01 mai 1925, în favoarea Trezoreriei de Stat”;
- prin menţiunea intrată la 21 iunie 1967, de sub B 16 din CF ZZ, se specifică faptul că, în baza adresei Sfatului pop. oraş Oradea din 13 decembrie 1967 şi a Decretului-lege nr. 302/1948, imobilele de sub AII 1-6, A.I 10, 12, 14 se adnotează din această coală şi se transcriu în coala nr. XX nou înfiinţată în favoarea Statului Român.
Faţă de conţinutul acestor înscrisuri din cartea funciară, instanţa de fond a reţinut că Palatul Finanţelor a fost construit de către Ordinul M. cu fonduri proprii şi cu fonduri obţinute din împrumuturi şi a fost naţionalizat prin Decretul nr. 302/1948, considerând că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantului că imobilul retrocedat nu a făcut obiectul Decretului nr. 302/1948 şi are un alt amplasament, fiind înscris în CF ZZ Oradea Foaia de avere A - 7 şi la Foaia de proprietate sub B2.
Susţinerea reclamantului că imobilul în cauză a trecut în proprietatea Statului Român în baza art. 191 din Tratatul de la Trianon a fost respinsă ca neîntemeiată faţă de menţiunea făcută în CF sub nr. B16 unde se precizează că, în baza adresei Sfatului pop. oraş Oradea din 13 decembrie 1967 şi a Decretului-lege nr. 302/1948, imobilele de sub AII 1-6, A.I 10, 12, 14 se adnotează din această coală şi se transcrie în coala nr. XX nou înfiinţată în favoarea Statului Român; dacă susţinerea reclamantului ar fi fost reală, nu exista nicio justificare pentru naţionalizarea ulterioară a imobilului în baza Decretului-lege nr. 302/1948.
Instanţa de fond a considerat că reclamantul a contestat neîntemeiat şi înscrierile făcute în Registrul-jurnal financiar aflate în păstrare la Arhivele Direcţiei Judeţene a Arhivelor Statului, reţinându-se că nu au fost aduse argumente plauzibile în susţinerea caracterului fals al acestora.
Dimpotrivă, s-a avut în vedere că, din cuprinsul acestor înscrieri, coroborate cu menţiunile de carte funciară, rezultă detalii cu privire la banii folosiţi din fonduri proprii şi din împrumuturile contractate de Ordinul M. în scopul ridicării clădirii Palatului finanţelor.
Astfel, în Registrul din luna iunie 1899 se notează că s-au folosit 40.000 Fr. pentru construcţia palatului financiar, iar în Registrul din iulie 1899, se notează că s-au obţinut fonduri de la mănăstirile din Kismarton, Vac şi Eger pentru construcţia Palatului financiar, amănunte care se regăsesc şi în totalizatorul extras din acelaşi Registru, iar începând cu mai 1900, apar menţiuni în registru cu privire la încasarea chiriei obţinute din închirierea Palatului Finanţelor, ca un argument în plus pentru concluzia că proprietar al clădirii respective este Ordinul M.
De asemenea, s-a reţinut că şi în cartea funciară apar menţiuni privitoare la împrumutul contractat în acest scop, sub C2 şi 3 din foaia de sarcini CF ZZ unde se precizează: intrat la 23 mai 1900 în baza obligaţiei din 16 martie 1900 şi 29 martie 1900 legalizată în original şi aprobată de Ministerul reg. Ung. al Educaţiei şi Cultelor sub nr. 26772/900, se intabulează dreptul de ipotecă pentru suma de şaptezecişidouămii coroane capital de împrumut cu dobândă de întârziere asupra imobilelor de sub A.I.3-7, II.1-6, III.1-4 ca ipotecă secundară în favoarea Casei de Economii P. şi în baza adresei Percepţiei reg. ung. din Oradea, asupra imobilelor de sub A.I.3-7, II 1-6, III 1-4 se intabulează dreptul de ipotecă în favoarea Trezoreriei Regale. Şi în Jurnalul financiar se arată că, pe lângă capitalul propriu, Ordinul a apelat şi la un împrumut de 72.000 coroane pentru a grăbi lucrările de construcţie a palatului, iar ulterior, aceste ipoteci au fost radiate, astfel cum rezultă din datele existente în CF Foaia de sarcini.
Ca ultim argument pentru concluzia primei instanţe s-a reţinut şi faptul că, în aprilie 1944, odată cu apropierea frontului, mănăstirea a supraasigurat imobilul la Banca C. Maghiară din Budapesta, operaţiune înregistrată la C9 din CF ZZ şi radiată în anul 1948.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul Judeţul Bihor - Consiliul Judeţean Bihor, solicitând în principal, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, în baza art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din acelaşi cod, modificarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
3.1. Casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă a fost solicitată în primul motiv de recurs, arătându-se că nu a fost analizată apărarea privind depăşirea competenţei de către comisia intimată şi că pentru justa soluţionare a cauzei este necesar să se efectueze trei expertize: o expertiză topografică pentru identificarea situaţiei topografice a imobilului care face obiectul actului administrativ atacat, o expertiză în construcţii şi o expertiză pentru stabilirea autenticităţii jurnalului financiar depus de intervenient la dosarul cauzei, act care a stat a baza emiterii deciziei contestate.
Recurentul a învederat că instanţa de fond a respins la termenul din 4 decembrie 2013 cererea de efectuare a unei expertize topografice şi a unei expertize pentru stabilirea autenticităţii jurnalului financiar, expunând considerentele pentru care apreciază că este necesară administrarea acestor probe, precum şi efectuarea unei expertize în construcţii.
3.1.1. Cu privire la expertiza topografică
În condiţiile în care decizia nr. 2634 din 7 martie 2012 nu cuprinde o identificare topografică a imobilului retrocedat, s-a arătat că, lipsa unei expertize topografice duce la imposibilitatea coroborării situaţiei de carte funciară cu actele de care se folosesc părţile şi deci doar o identificare topografică poate lămuri situaţia de carte funciară (extrem de complicată şi cu numeroase inadvertenţe) şi poate prezenta date concrete despre amplasarea construcţiilor cu numere administrative pe numerele topografice revendicate.
Necesitatea acestei expertize a fost justificată de către recurent faţă de conţinutul celor două cereri de retrocedare formulate de Ordinul M. şi faţă de erorile din cartea funciară încă din anul 1899, arătându-se că trebuie verificat dacă imobilele solicitate nu se suprapun în totalitate peste ceea ce efectiv s-a retrocedat prin nota de constatare din 25 septembrie 2000 emisă de Comisia specială de restituire, care sunt clădirile retrocedate, numerele administrative şi pe ce topografic sunt amplasate, care este terenul expropriat în 1906, care este terenul atribuit prin decizia atacată, care este terenul rămas liber şi care este situaţia de carte funciară a construcţiei noi la nr. 265 cu faţada orientată spre strada P., având două etaje atât spre această stradă, cât şi spre strada S., după cum rezultă din fotografiile depuse la dosar şi necontestate de părţi.
În consecinţă, s-a susţinut că este necesară identificarea topografică a imobilului în litigiu faţă de faptul că notaţiile din cartea funciară nu sunt corect făcute raportat la actele în baza cărora s-au efectuat şi deci numai o schiţă nouă, actualizată ar putea arăta situaţia din prezent a imobilului revendicat şi situaţia restituirilor pe acest bloc de proprietate.
3.1.2. Cu privire la expertiza în construcţii
Recurentul a susţinut că din verificarea actelor dosarului rezultă dubii serioase la corespondenţa dintre înscrierile de carte funciară şi situaţia reală, astfel că, fie este vorba de un alt imobil decât cel revendicat, fie au fost efectuate lucrări şi sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000, conform cărora, adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală şi în caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat.
Pe baza unei măsurători corecte a clădirii, s-a arătat că expertul în construcţii trebuie să identifice corpurile de clădire cu numerele administrative şi cu destinaţia lor actuală şi raportat la fiecare corp de clădire în parte, să indice numărul de camere, anexele fiecărui corp şi suprafaţa construită pentru fiecare imobil.
De asemenea, s-a susţinut că expertul în construcţii are obligaţia de a se raporta la schiţele de construcţie din 1899, respectiv să indice în concret care corpuri de clădiri au fost edificate în 1899 - 1900 şi au purtat numărul administrativ 265, destinaţia lor actuală şi să facă o evaluare a costurilor necesare pentru edificarea imobilului, pentru a se putea face o analogie între sumele necesare efectiv şi cele presupus a fi fost avansate de intimatul Ordinul M.
3.1.3. Cu privire la expertiza de verificare a autenticităţii Jurnalului financiar, s-a arătat că însemnările din acest registru în perioada 1895 - 1926 nu au nicio valoare probantă, pentru că nu sunt parafate şi înregistrate la organul fiscal, nu au la bază facturi şi din acest motiv, este necesar să se efectueze o expertiză de specialitate.
Recurentul a susţinut că un asemenea material probator nu are cum să fie valorificat de instanţa de judecată, fiind vădit eronat, lipsit de argumente ştiinţifice sau contabile, concrete şi în contradicţie cu înscrisul din 1947 care atestă că Spitalul M. „Avere proprie nu are. Se susţine din cheltuielile de spital ale bolnavilor, din venitul eventual al farmaciei şi al Ordinului, realizat din vânzarea produselor agricole”.
3.2. Modificarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond a fost solicitată de recurent în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. din 1865, pentru următoarele argumente:
3.2.1. Lipsa capacităţii de folosinţă şi implicit, lipsa capacităţii de exerciţiu a Ordinului călugăresc M. la data formulării cererii de retrocedare - 19 noiembrie 2002.
Recurentul a susţinut că documentele depuse la dosar nu dovedesc că la data formulării cererii de retrocedare Ordinul M. avea personalitate juridică şi în dezvoltarea acestei excepţii au fost expuse în principal următoarele considerente:
- nu s-a dovedit faptul că, în anul 1948 Ordinul M. avea numărul de membri necesar pentru a putea funcţiona ca persoană juridică, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 din Decretul-lege nr. 177/1948;
- nu s-a dovedit că Ordinul M. s-a conformat în 1948 legii în vigoare la acea dată cu privire la persoanele juridice;
- adresa din 8 septembrie 2000 arată că Ordinul M. are statut de mănăstire, termen care nu se regăseşte în enumerarea prevăzută de art. 28 din Decretul-lege nr. 177/1948.
3.2.2. Nemotivarea actului administrativ, ca o condiţie esenţială de valabilitate a actului administrativ, nu a fost analizată de prima instanţă, deşi decizia Comisiei specială de retrocedare din prezenta cauză nu a fost motivată, nu cuprinde argumentele pentru emiterea deciziei şi pentru înlăturarea concluziilor expertizei extrajudiciare efectuată pentru soluţionarea dosarului de retrocedare.
3.2.3. Decizia nr. 2634 din 7 martie 2012 este lovită de sancţiunea nulităţii absolute, fiind emisă în afara cadrului legal, întrucât imobilul retrocedat nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, care în realitate a fost construit din fondurile Statului Maghiar şi a intrat în patrimoniul Statului Român în temeiul art. 191 din Tratatul de la Trianon din 1920.
Recurentul a învederat că prin neconcordanţele din înscrisurile prezentate se încearcă o confuzie între imobile pentru a se obţine restituirea unui imobil care nu a fost spital şi care nu putea face obiectul Decretului-lege nr. 302/1948, în condiţiile în care prin nota de constatare din 25 septembrie 2000 s-a dispus restituirea către Parohia Romano Catolică Oradea a imobilului situat în Oradea, str. R. nr. 33 (clădirea alăturată Palatului Finanţelor, situat la nr. administrativ 35) imobil care fusese naţionalizat în temeiul actului normativ susmenţionat.
Pentru justa soluţionare a cauzei, recurentul a apreciat că se impune ataşarea dosarului Comisiei speciale de retrocedare privind restituirea Spitalului M. în baza O.U.G. nr. 83/1999, dat fiind că acest imobil a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 302/1948, iar nu imobilul din prezenta cauză, Palatul Finanţelor, care nu a avut o altă destinaţie până la instaurarea regimului comunist, fapt confirmat şi prin adresa din 5 martie 2010 a Ordinului M.
Recurentul a învederat că imobilul - clădire prevăzut în decizia contestată nu a aparţinut niciodată Ordinului M. Pe terenul acestui ordin, unde exista casa de la nr. 265, care figurează în CF nr. ZZ Oradea şi care a fost demolată, s-a construit între anii 1899 - 1900 Palatul Finanţelor Publice Regale din Oradea, str. R. nr. 35, sub auspiciile şi cu finanţarea Ministerului Finanţelor, devenind proprietatea statului Regal Maghiar şi ulterior, a intrat legal în proprietatea Statului Român în baza Tratatului de la Trianon, ca despăgubire de război şi deci nu a fost preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 302/1948.
3.2.4. Comisia specială de retrocedare şi ulterior, instanţa de judecată au dedus în mod eronat că imobilul, compus din construcţie şi teren, situat în Oradea, str. R. nr. 35, a aparţinut Ordinului M., pe baza unor înscrisuri care nu dovedesc existenţa dreptului de proprietate şi în considerarea unor înscrieri greşite în cartea funciară, care conţin neconcordanţe majore.
Astfel, s-a precizat că în încheierea nr. 19927/899 din 30 noiembrie 1899 emisă de Tribunalul Regal nu se precizează faptul că noua casă construită la nr. 265, cu faţada orientată spre strada P., având două etaje şi cu un etaj spre strada S. are ca proprietar Ordinul M.
De asemenea, s-a arătat că, prin certificatul emis la 26 octombrie 1899 de Primăria oraşului Oradea se atestă doar faptul că această construcţie a fost edificată pe terenul proprietatea Ordinului M.
În opinia recurentului, aceeaşi concluzie rezultă şi din contractul de încheiere notat la 24 martie 1899, în CF nr. ZZ Oradea, la Foaia de sarcini C încheiat la 15 mai 1899 între Ordinul M. din Oradea şi Administratorul de Finanţe Regale Ungare, aprobat prin Ordinul nr. 17.859/899, prin care se întabulează dreptul de închiriere asupra intravilanului şi a tuturor clădirilor aflate pe nr. top EE - FF, începând cu 1 mai 1900 până la 1 mai 1925 în favoarea Trezoreriei de Stat. În consecinţă, acest contract s-a încheiat numai asupra terenului şi construcţiei vechi de la nr. 265, din moment ce la data de 28 noiembrie 1899 se radia casa veche de la nr. 265, aflată pe nr. top FF şi se nota casa nouă, fără însă a se preciza că Ordinul M. era proprietar.
3.3. Apărările formulate de intimaţi
Intimaţii Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Ordinul călugăresc M. Oradea, prin Episcopia Romano Catolică Oradea, au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar recurentul a depus la data de 12 noiembrie 2014 răspuns la întâmpinări.
Intimatul Ordinul călugăresc M. a susţinut prin notele depuse la 26 noiembrie 2014 că prin răspunsul la întâmpinări, recurentul a formulat noi motive de recurs şi că acest supliment de motive a fost depus cu încălcarea prevederilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., astfel că instanţa nu este ţinută, potrivit art. 306 C. proc. civ., a se pronunţa asupra unor motive invocate tardiv, sancţiunea fiind neluarea în considerare a acestor motive depuse peste termenul prevăzut de lege.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că este neîntemeiată excepţia tardivităţii motivelor suplimentare de recurs, întrucât răspunsul la întâmpinări depus de recurentul Judeţul Bihor - Consiliul Judeţean Bihor la 12 noiembrie 2014 nu cuprinde alte motive de recurs decât cele expuse în cererea iniţială de recurs formulată şi motivată cu respectarea termenului prevăzut de art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. din 1865.
În consecinţă, argumentele de fapt şi de drept din răspunsul la întâmpinări nu reprezintă noi motive de recurs, fiind dezvoltate motivele de casare şi de modificare a hotărârii primei instanţe care au fost formulate de către recurent în termenul prevăzut de lege, astfel că au caracterul unor apărări în susţinerea acestor motive de recurs.
În raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va casa hotărârea pronunţată de instanţa de fond pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Prin decizia nr. 2634 din 7 martie 2012, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România în temeiul art. 1 alin. (1), (3), (11) şi art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată s-a dispus retrocedarea în natură către Ordinul călugăresc M. Oradea, Judeţul Bihor a imobilului, construcţie şi teren, situat în Municipiul Oradea, Calea R. nr. 35, Judeţul Bihor, înscris în CF nr. XX a localităţii Oradea, nr. top AA şi în CF nr. YY a localităţii Oradea, nr. top BB.
Prin această decizie a fost soluţionat dosarul întocmit în baza cererii de retrocedare din 19 decembrie 2012 depuse de către Ordinul Călugăresc M. Oradea, prin Episcopia Romano - Catolică, prin care se solicită retrocedarea imobilului, construcţie şi teren, situat în municipiul Oradea, Calea R. nr. 35, Judeţul Bihor, înscris iniţial în CF nr. ZZ a localităţii Oradea, nr. top DD, ulterior dezmembrat şi transcris în CF nr. YY a localităţii Oradea , nr. top BB şi în CF nr. XX a localităţii Oradea, nr. top AA.
1.1. Instanţa de fond nu a analizat legalitatea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 în raport cu situaţia de carte funciară şi juridică a imobilului retrocedat (construcţie şi teren), fiind necesară stabilirea corectă a acestora prin administrarea de noi probe, considerate a fi utile şi concludente pentru justa soluţionare a pricinii.
În art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, actul normativ care a constituit temeiul juridic al retrocedării, se prevede că, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Pentru incidenţa acestor prevederi legale, trebuia să se stabilească în mod neechivoc că imobilul solicitat prin cererea de retrocedare a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, cu sau fără titlu, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi în acest sens se impunea a fi examinate următoarele motive de nelegalitate invocate prin acţiunea în anulare formulată de reclamantul Judeţul Bihor:
- nu există nici un act care să ateste naţionalizarea imobilului situat în Oradea, str. R. nr. 35, denumit Palatul Finanţelor şi nici un proces - verbal de preluare a imobilului, cu descrierea acestuia şi cu arătarea proprietarului;
- acest imobil nu putea face obiectul naţionalizării dispusă prin Decretul nr. 302/1948, care a vizat numai instituţiile sanitare particulare;
- acest imobil nu a avut niciodată destinaţia de spital, spre deosebire de imobilul din Oradea, Calea R. nr. 33, care a fost naţionalizat conform Anexei Tabel la Decretul nr. 302/1948 şi care a fost restituit în baza art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999 Episcopiei Romano - Catolice din Oradea prin nota de constatare emisă la data de 25 septembrie 2000 de Comisia specială de restituire pentru Spitalul M. (Spitalul O.R.L.), nr. topo GG, HH, II, JJ şi KK;
- imobilul care a făcut obiectul deciziei contestate în prezenta cauză se află din anul 2002 în domeniul public al judeţului Bihor şi în administrarea Consiliului Judeţean Bihor, în baza H.G. nr. 867/2002, care nu a fost atacată în instanţă pe cale principală sau incidentă.
Pentru a fi analizate toate aceste apărări, instanţa de control judiciar va dispune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Aceeaşi soluţie se impune şi pentru necesitatea de suplimentare a probatoriului, prin efectuarea unei expertize topografice şi a unei expertize în construcţii, probe care să lămurească situaţia de fapt prin identificarea topografică a imobilului retrocedat şi indicarea numărului administrativ, a numerelor de înscriere în cartea funciară şi a oricăror altor elemente concrete de natură să permită individualizarea bunului respectiv.
Neconcordanţele topografice existente între înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi conţinutul notărilor succesive în cartea funciară nu permit identificarea în concret a imobilului retrocedat prin decizia contestată (construcţie şi teren), cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acesteia nu se regăsesc menţiuni referitoare la suprafaţa de teren, descrierea şi destinaţia construcţiei retrocedate sau orice alte indicii obiective pentru determinarea dreptului de proprietate şi a întinderii acestuia.
Efectuarea expertizelor de specialitate este necesară şi pentru a se verifica pe baza unor măsurători corecte şi a unor schiţe actualizate dacă imobilul retrocedat prin decizia contestată nu se suprapune peste ceea ce s-a retrocedat deja prin nota de constatare emisă la data de 25 septembrie 2000 de Comisia specială de restituire.
Pentru evitarea unei asemenea posibile confuzii, se impune a fi depusă la dosarul cauzei atât documentaţia avută în vedere la emiterea deciziei contestate, cât şi documentaţia în baza căreia a fost întocmită nota de constatare din 25 septembrie 2000 prin care Comisia specială de restituire a dispus retrocedarea imobilului situat în Oradea, str. R. nr. 33, reprezentând Spitalul M., clădire alăturată Palatului Finanţelor, situat la nr. administrativ nr. 35.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va aprecia dacă se impune şi suplimentarea probei cu înscrisuri pentru verificarea susţinerii recurentului - reclamant că imobilul retrocedat prin decizia contestată a fost construit în anii 1899 - 1900 de Ministerul Finanţelor Maghiare şi a devenit proprietatea Statului Român în baza art. 191 din Tratatul de la Trianon, ca despăgubire de război, dat fiind că, prin hotărârea atacată această apărare a fost respinsă pe baza unei situaţii de fapt şi de drept insuficient determinată.
1.2. Instanţa de fond nu a analizat legalitatea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 în raport cu exigenţele prescrise de lege pentru existenţa intimatului Ordinul Călugăresc al M. Oradea ca persoană juridică la data formulării cererii de retrocedare din 19 decembrie 2002.
Concluzia primei instanţe privind existenţa persoanei juridice la data formulării cererii de retrocedare s-a întemeiat pe adresa din 22 noiembrie 2002 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, deşi un asemenea act nu are efect constitutiv de drepturi, fără a fi însă verificate şi susţinerile recurentului - reclamant faţă de celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei.
Astfel, se reţine că, potrivit art. I alin. (1) lit. h) din Decretul nr. 810/1949, Ordinul M. nu a mai funcţionat ca persoană juridică pe teritoriul României, situaţie în care dobândirea personalităţii juridice trebuia probată în conformitate cu legea în vigoare până la adoptarea Legii nr. 489/2006, respectiv Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase.
Analiza elementelor definitorii ale persoanei juridice nu a cuprins toate aspectele expuse în susţinerea excepţiei privind lipsa capacităţii de folosinţă şi implicit, de exerciţiu a titularului cererii de retrocedare şi aceasta se impunea mai ales faţă de conţinutul procesului - verbal întocmit la 22 ianuarie 2003 de Episcopia Romano Catolică Oradea cu privire la reînfiinţarea ordinelor şi mănăstirilor desfiinţate în anul 1948, în care s-a menţionat că, Ordinul călugăresc M. Oradea, ca parte componentă a eparhiei respective, se consideră reînfiinţat începând cu data de 15 ianuarie 2003.
1.3. Instanţa de fond nu a analizat legalitatea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 în raport cu motivul invocat de recurentul - reclamant privind lipsa unei motivări în fapt şi în drept a actului administrativ atacat.
Nemotivarea deciziei contestate, ca motiv de nelegalitate, nu a fost examinată în concret pentru a se stabili dacă autoritatea emitentă a expus considerentele de fapt şi de drept avute în vedere pentru retrocedarea dispusă, dacă acestea permit identificarea imobilului retrocedat (construcţie şi teren) şi dacă dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru admiterea cererii de retrocedare din 19 decembrie 2002.
1.4. Instanţa de fond nu a analizat legalitatea deciziei nr. 2634 din 7 martie 2012 în raport cu temeiul juridic al preluării imobilului în proprietatea Statului Român şi anume, Decretul nr. 302/1948 pentru naţionalizarea instituţiilor sanitare particulare, deşi din Tabelul/Anexă la acest decret rezultă că a fost naţionalizat numai Spitalul M. compus din imobilele înscrise în coala CF nr. ZZ din Oradea cu nr. top HH, II, KK, OO şi GG (Spitalul O.R.L., Policlinica de Adulţi şi Spitalul Dermato - Venerice), pentru care s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate al statului prin cererea din 28 martie 1962 formulată de fostul Sfat Popular al oraşului regional Oradea.
În condiţiile în care imobilul retrocedat prin decizia contestată nu figurează în Tabelul /Anexă la Decretul nr. 302/1948 şi prin destinaţia sa, Palatul Finanţelor Publice, nu putea face obiectul acestui act normativ, având numărul administrativ şi topografic atribuit în mod distinct de Spitalul M., naţionalizat prin decretul susmenţionat, instanţa de fond trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru admiterea cererii de retrocedare din 19 noiembrie 2002.
Faţă de obiectul cererii de retrocedare din 19 noiembrie 2002, astfel cum a fost completată prin cererea din 25 martie 2003 şi faţă de nota de constatare din 25 septembrie 2000 emisă de Comisia specială de restituire conform art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999 pentru restituirea către Episcopia Romano - Catolică Oradea a imobilului situat în Oradea, str. R. nr. 33 - str. S. nr. 2, Judeţul Bihor, înscris în CF nr. ZZ nr. topo GG, HH, II, JJ şi KK, trebuia să se verifice dacă imobilul situat în str. R. nr. 35 înscris în CF nr. ZZ nr. top DD, fostul Palat al Finanţelor şi respectiv, fosta Policlinică a fost preluat în mod abuziv de Statul Român de la Ordinul călugăresc al M. în perioada de referinţă 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi poate fi retrocedat în baza O.U.G. nr. 94/2000.
În acest sens, prezintă relevanţă şi adresa din anul 2010 emisă de Episcopia Romano - Catolică Oradea în care se precizează că nu există dovezi suplimentare de ordin arhivistic decât cele depuse în Dosarul nr. 2835/C/2009, doar că, în conformitate cu art. 2 şi 3 din Decretul nr. 302/1948, odată cu instituţiile sanitare principale au fost naţionalizate şi instituţiile considerate anexe sau ajutătoare (care nu apăreau astfel explicit în anexa la Decret), iar în cazul asociaţiilor care posedau mai multe unităţi sanitare, acestea erau naţionalizate în întregime, chiar dacă numai una dintre unităţi se încadra în prevederile Decretului.
Aceste susţineri privind aplicarea prevederilor Decretului nr. 302/1948 (în lipsa unor menţiuni exprese cu privire la bun şi la fostul proprietar) se impunea a fi analizate şi în raport cu situaţia de carte funciară a imobilului retrocedat, înscris la nr. top iniţial DD, dar şi cu înscrisurile noi depuse în recurs, din care rezultă istoricul denumirii străzilor (adresa din 24 septembrie 2014 emisă de Primăria Municipiului Oradea), precum şi apartenenţa acestui imobil la Ansamblul urban „Centrul istoric Oradea”, cu un alt număr de cod în Lista Monumentelor Istorice decât imobilul reprezentând „Spitalul Judeţean” (adresa din 26 noiembrie 2013 emisă de Ministerul Culturii - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor).
De asemenea, se impune ca, în cadrul probei cu înscrisuri, să se depună traducerile autorizate ale actelor pe care s-au întemeiat cererea, decizia de retrocedare, precum şi toate celelalte înscrisuri referitoare la imobilul reprezentând fostul Palat al Finanţelor.
Pentru considerentele care au fost expuse, Înalta Curte apreciază că se impune rejudecarea cauzei şi pe cale de consecinţă, va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ. din 1865, art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea primei instanţe şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Judeţul Bihor - Consiliul Judeţean Bihor împotriva sentinţei nr. 70 din 16 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4680/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4757/2014. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
