ICCJ. Decizia nr. 4782/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Anulare act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4782/2014
Dosar nr. 22694/3/2013
Şedinţa de la 11 decembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 februarie 2013, sub nr. 1405/2/2013, reclamantul M.F.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii P.M., M.A.I., M.A.I., I.G.P.R. şi D.G.P.M. Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate:
- inexistenţa juridică a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 privind cercetarea disciplinară a personalului M.A.I., precum şi a ordinelor modificatoare, la data de 11 februarie 2013;
- nulitatea Ordinul M.A.I. nr. 400/2004;
- inexistenţa juridică a Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 la data de 11 februarie 2013;
- nulitatea Ordinul M.A.I. nr. 600/2005;
- inexistenţa juridică a Ordinul M.A.I. 533/2003;
- inexistenţa juridică a Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 123/2012 privind „Concepţia Privind Atribuţiile Structurilor de Ordine Publică”;
- inexistenţa dreptului D.G.P.M. Bucureşti de a angaja „forţă de muncă”;
- inexistenţa dreptului D.G.P.M. Bucureşti de a exercita asupra reclamantului „prerogativa disciplinară”;
- nulitatea Dispoziţiei D.G.P.M. Bucureşti nr. 1439 din 11 februarie 2013 prin care reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu mustrare scrisă.
În cadrul cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat, de asemenea, excepţia de nelegalitate a Deciziei primului ministru nr. 183 din 15 mai 2012 (M. Of. nr. 328/15.05.2012).
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 1584 din 13 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a a dmis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul M.F.R. prin S.P.R. „D.” în contradictoriu cu pârâţii P.M., M.A.I., M.A.I., I.G.P.R. şi D.G.P.M. Bucureşti. În favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 1750 din 10 martie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti invocata de reclamant, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competentă, a constatat suspendarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competentă.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul M.F.R., prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, contestă, în esenţă, măsura sancţionării sale disciplinare, respectiv Dispoziţia pârâtei D.G.P.M. Bucureşti nr. 1439 din 11 februarie 2013.
Împrejurarea că reclamantul a fost sancţionat disciplinar constituie deci cauza prezentului litigiu, subsecvent şi în legătură cu aceste aspecte reclamantul înţelegând să critice şi Ordinele nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 533/2003 şi Dispoziţia nr. 123/2012, să invoce inexistenţa dreptului D.G. P.M. Bucureşti de a angaja „forţă de muncă” şi de a exercita asupra sa „prerogativa disciplinară” .
Înalta Curte reţine prin urmare că reclamantul contestă o situaţie intervenită în privinţa raporturilor sale de serviciu cu D.G.P.M. Bucureşti.
Constatând că obiectul litigiului priveşte drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcţionarului public, Înalta Curte reţine că în această situaţie devin aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 în stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei.
Astfel, dispoziţiile arătate prevăd faptul că sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.
Înalta Curte a constatat că în cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile, în stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei, dispoziţiile din Legea privind statutul funcţionarilor publici, având în vedere obiectul cauzei ce priveşte drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcţionarului public cu statut special.
Întrucât litigiul priveşte drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcţionarului public, competenţa materială se stabileşte exclusiv în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost completată şi modificată, fără a avea în vedere criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat, conform Legii contenciosului administrativ.
Curtea de Apel a reţinut cu justeţe, în opinia Înaltei Curţi, că sunt în competenţa aceleiaşi instanţe şi celelalte cereri ale reclamantului, cât şi excepţia de nelegalitate invocată, întrucât nu sunt cereri principale, iar potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ. „Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120”.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul M.F.R. prin S.P.R.D. în contradictoriu cu pârâţii P.M., M.A.I., M.A.I., I.G.P.R. şi D.G.P.M. Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1764/2014. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 4795/2014. Contencios → |
|---|
