ICCJ. Decizia nr. 4795/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 4795/2014
Dosar nr. 7125/2/2011*
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1604 din 15 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.I.D., a admis în parte sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii N.A., N.C.M., N.I.D. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a dispus confiscarea sumei de 6.364.413 RON constatată a fi dobândită nejustificat de către pârâţi în perioada 2005 - 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.I.D., a reţinut următoarele:
În cauză, evaluarea efectuată de Agenţia Naţională de Integritate a avut în vedere diferenţele existente între averea pârâtului dobândită împreună cu familia, în timpul exercitării funcţiei de director general şi totodată, preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.N.T.F.C., în perioada 9 martie 2005 - 19 ianuarie 2009, şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă.
Pârâtul N.A. nu a dovedit susţinerile conform cărora fiica sa, N.I.D., locuieşte din anul 2008 împreună cu logodnicul ei, la o altă adresă, şi nici împrejurarea că a obţinut venituri proprii, motiv pentru care, având în vedere că perioada evaluată este cuprinsă în intervalul 9 martie 2005 - 19 ianuarie 2009, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.I.D. este neîntemeiată, fiind respinsă.
Pe fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de obiectul cauzei şi de temeiurile de drept incidente, Curtea a reţinut următoarele:
Din suma de 9.825.978 RON cu care a fost sesizată de către Agenţia Naţională de Integritate, Comisia de cercetare a averilor a apreciat că are caracter justificat suma totală de 3.461.565 RON, compusă din: suma de 1.362.000 RON reprezentând preţul cesionării celor 5000 părţi sociale deţinute de cedentul N.A. din capitalul social al SC E. SRL către cesionarii A.O. şi B.N., conform Contractului de cesiune părţi sociale din 27 aprilie 2005; suma de 237.250 RON reprezentând preţul vânzării de către N.A. a autoturismului T.L.C. către SC I.R. SRL; suma de 210.000 RON provenind din vânzarea unui autoturism marca L. către SC P.I. SRL; suma de 1.652.315 RON, compusă la rândul ei, din sumele de 500.000 RON, 800.000 RON, 100.000 RON şi 252.315 RON (echivalentul sumei de 84.105 dolari SUA, la nivelul lunii ianuarie 2006), intrate în contul persoanei cercetate şi a soţiei acestuia, provenind de la I.M.
În consecinţă, Comisia de cercetare a averilor a constatat caracterul nejustificat al diferenţei în sumă de 6.364.413 RON, soluţie pe care Curtea a apreciat-o ca fiind legală şi temeinică pentru argumentele expuse în continuare.
Pentru suma de 4.076.650 RON reprezentând, conform extrasului de cont, restituiri de împrumuturi acordate de pârât societăţii E. SRL, în mod corect s-a constatat de către Comisie faptul că nu s-a dovedit acordarea efectivă a acestor împrumuturi de bani.
Din anexele raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză rezultă că pârâtul a creditat SC E. SRL prin emiterea de către societate a unor dispoziţii de încasare, care fac menţiune cu privire la contractele de împrumut respective, restituirile acestor împrumuturi realizându-se prin emiterea unor dispoziţii de plată prin casieria societăţii parţial şi prin bancă cu ordine de plată.
În speţă, deşi în cuprinsul lucrării întocmite în completare la raportul de expertiză contabilă iniţial, expertul a concluzionat că din analiza dispoziţiilor de plată şi încasare, a registrului jurnal din fiecare lună, a balanţei de verificare lunare şi bilanţurilor contabile, a rezultat că situaţia prezentată corespunde cu înregistrările din evidenţa contabilă a societăţii, se constată că numai în situaţiile întocmite cu privire la creditările acordate de N.A. către SC E. SRL fără contract, prin cont 455 ("sume datorate asociaţilor"), este menţionată înregistrarea documentelor justificative în registrul jurnal şi balanţa de verificare, iar din anexele întocmite în urma analizării fiecărui contract nu rezultă înregistrarea dispoziţiilor de încasare/plată în contabilitatea societăţii de la care emană. De asemenea, dispoziţiile de încasare şi plată depuse la dosar nu respectă cerinţele de valabilitate prevăzute de lege, lipsind menţiunile vizei de control financiar-preventiv şi vizei compartimentului contabilitate.
Mai mult, dispoziţiile de încasare şi de plată aferente operaţiunilor de creditare şi restituire a creditărilor au numere de înregistrare consecutive, fie că sunt operaţiuni de depunere de numerar, fie că sunt restituiri, în perioadele: 1 februarie 2003 - 2 iunie 2003, 31 octombrie 2003 - 30 decembrie 2003, 3 ianuarie 2004 - 31 august 2004, 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, 1 ianuarie 2005 - 29 aprilie 2005, fapt ce conduce la concluzia că în aceste perioade nu au fost încasate prin casierie alte sume care să provină şi din desfăşurarea activităţii societăţii şi nici nu au fost efectuate alte cheltuieli în numerar, de către societate, rezultând astfel că prin casierie s-au desfăşurat numai operaţiuni de depunere şi restituire de numerar de la şi către N.A., cu titlu de creditare.
În legătură cu acest aspect, deşi în lucrarea întocmită drept răspuns la obiecţiunile reclamantei, expertul contabil a arătat că în urma studierii documentelor existente la dosar, a identificat toate dispoziţiile de plată, acestea fiind luate în considerare la efectuarea raportului de expertiză contabilă iniţial, este de observat faptul că menţiunile expertului privesc numai situaţia creditărilor la nivelul anului 2003, făcându-se referire numai la lipsa documentelor cu nr. 13 până la 83 şi cu nr. 87 până la 89.
De asemenea, din analiza soldului contului 512 - "disponibil la bancă în lei", expertul tehnic a constatat un nivel redus al acestuia care ar putea justifica volumul creditărilor, cu excepţia lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie 2004, în care valoarea restituirilor din creditare a fost mai mare decât valoarea creditărilor, conform situaţiilor prezentate în raportul de expertiză.
În aceste condiţii, nu rezultă că toate sumele acordate cu titlu de creditare de către N.A. au fost utilizate conform scopului avut în vedere la creditarea unei societăţi şi nu s-a urmărit numai demonstrarea provenienţei unor sume care nu au putut fi justificate.
În ceea ce priveşte suma 284.087 RON reprezentând încasări cu titlu de plată dividende de la SC E. SRL, curtea de apel a constatat că aceasta nu are caracter justificat, având în vedere că nu au fost administrate înscrisuri care să susţină starea de fapt, şi anume, hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor de acordare şi repartizare a dividendelor, conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în oricare din formele în vigoare existente la un moment dat.
În raportul de expertiză tehnică contabilă s-a reţinut că sumele cuvenite drept dividende pârâtului N.A. în calitate de asociat unic la SC E. SRL au fost repartizate în baza Procesului-verbal al Adunării Generale a Asociaţilor din anul 2003 şi a Raportului de gestiune din 2004, dar aceste documente nu se regăsesc la filele dosarului indicate în centralizatorul în care expertul tehnic a efectuat analiza acestor dividende.
De asemenea, Curtea a constatat că în mod corect Comisia de cercetare a averilor nu a luat în considerare sumele reprezentând creditări acordate persoanelor fizice V.I.A. şi S.C.A., invocate de către pârât în apărare.
Astfel, în ce priveşte suma de 300.000 euro acordată de pârât cu titlu de împrumut numitului V.I.A., conform Contractului din 29 decembrie 2002, cu termen de restituire la data de 28 decembrie 2010, s-a constatat că faţă de data la care suma împrumutată ar fi trebuit să reintre în patrimoniul pârâtului şi perioada supusă verificării (9 martie 2005 -19 ianuarie 2009), suma respectivă nu prezintă relevanţă.
Deşi martorul V.I.A. audiat în faţa Comisiei de cercetare a declarat că a restituit pârâtului suma împrumutată la sfârşitul anului 2008, ocazie cu care a încheiat o chitanţă de descărcare în două exemplare, la dosarul cauzei nu sunt depuse documente justificative, respectiv extrase de cont, din care să rezulte că în anul 2008 în conturile pârâtului şi ale soţiei sale au intrat sume de bani provenind de la V.I.A.
De asemenea, deşi în Contractul de împrumut din 21 septembrie 2003 se prevede că suma de 500.000 euro, pe care pârâtul a împrumutat-o numitului S.C.A., trebuia să fie restituită la data de 21 septembrie 2006, termenul de restituire fiind prelungit ulterior până la data de 21 septembrie 2007, din declaraţia martorului S.C.A. dată în faţa Comisiei, a rezultat că suma împrumutată nu a fost restituită nici până în prezent, astfel încât nu influenţează situaţia diferenţei nejustificate constatate de Agenţia Naţională de Integritate.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că dobândirea sumei de 6.364.413 RON în perioada 2005 - 2009 nu are caracter justificat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii N.A., N.C.M. şi N.I.D. invocând următoarele motive de recurs:
(1) instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale (art. 304 pct. 1). Astfel, d-na judecător M.I., care a pronunţat hotărârea atacată, a făcut parte, în calitate de membru, din Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, fiind astfel părtinitoare în judecarea cauzei. În mod greşit cererea de abţinere a acesteia a fost respinsă, fiind încălcate dispoziţiile art. 24 alin. (1) raportat la art. 27 pct. 7 C. proc. civ.
(2) sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (304 pct. 7 C. proc. civ.). Instanţa nu a făcut decât să copieze considerentele cuprinse în Ordonanţa nr. 5 din 7 decembrie 2011 fără a răspunde concret la apărările şi excepţiile invocate de către pârâţi în întâmpinare şi notele depuse la dosar, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi ale art. 6 parag. 1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră obligaţia instanţelor de judecată de a motiva hotărârile pronunţate.
(3) instanţa de fond a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Instanţa în mod greşit a reţinut că termenul de restituire prevăzut în Contractul de împrumut din 29 decembrie 2002 este o dată fixă, respectiv 28 decembrie 2010. Potrivit termenilor contractului, împrumutul trebuia restituit "până la 28 decembrie 2010", iar potrivit declaraţiilor împrumutatului şi a chitanţei descărcătoare depusă la dosar, rezultă că împrumutul a fost restituit la sfârşitul anului 2008.
(4) hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Cu referire la suma de 4.076.650 RON, atât Comisia prin Ordonanţa 5, cât şi instanţa fondului apreciază că "dispoziţiile de încasare şi de plată trebuie însoţite de dovezi privind înregistrarea acestora în contabilitate".
În speţă, potrivit anexelor nr. 7 a, 7 b, 7 c, 7 d şi nr. 8, toate creditările către societate, precum şi restituirile de bani de la societate către pârâtul N.A. au fost evidenţiate în registrul jurnal al societăţii E. SRL, precum şi în balanţele contabile ale societăţii întocmite în perioadele respective. În mod nejustificat instanţa nu a luat în considerare Rezoluţia din 14 februarie 2008 pronunţată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în Dosarul 633/P/2007. Totodată, cu referire la suma de 284.087 RON ce reprezintă încasări cu titlu de plată dividende de la societatea E. SRL, în mod greşit instanţa de fond, cât şi Comisia, au reţinut această sumă ca nejustificată, atâta timp cât dispoziţiile Legii nr. 31/1990 nu prevăd obligativitatea existenţei unei hotărâri a asociaţilor în cadrul societăţilor comerciale cu răspundere limitată şi care au ca structură a acţionariatului un singur asociat (asociat unic).
(5) hotărârea atacată nu cuprinde motivele care au stat la baza respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.I.D. (ar. 304 pct. 7). Astfel, deşi în dispozitiv instanţa de fond face referire la respingerea acestei excepţii, în considerentele hotărârii nu sunt cuprinse argumentele care au stat la baza pronunţării acestei soluţii, fiind astfel încălcat dreptul pârâţilor la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
La termenul din 18 septembrie 2014 instanţa de recurs a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea în termenul legal, excepţie întemeiată pe prevederile art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Prin concluziile orale şi scrise formulate asupra excepţiei recurenţii au solicitat respingerea acesteia, având în vedere că, în conformitate cu art. 91 şi 93 C. proc. civ., au indicat instanţei de fond un domiciliu ales, iar această menţiune a fost făcută în cuprinsul întâmpinării de la dosarul de fond.
Recurenţii au mai arătat că - indiferent dacă s-ar reţine că şi-au ales domiciliul procesual în baza art. 91 şi 93 C. proc. civ. sau că şi-au schimbat domiciliul pe parcursul procesului (art. 98 C. proc. civ.) - adresa la care trebuia să le fie comunicată sentinţa era cea a domiciliului ales, iar nu cea a domiciliului lor.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond în raport de excepţia de procedură invocată, analiză ce primează - conform art. 137 C. proc. civ. - în raport de problemele ce ţin de fondul recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 93 C. proc. civ. "În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii".
În speţă, în cadrul acţiunii în constatare formulată în baza Legii nr. 176/2010, modificată şi completată, pârâţii au fost citaţi la adresa rezultată din dosarul Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi din Ordonanţa nr. 5 din 7 decembrie 2011 - adresă reprezentând domiciliul părţilor. Aceeaşi adresă, respectiv "Bucureşti, str. D.V. (...)" a fost indicată de recurenţii pârâţi într-o primă cerere, depusă la data de 27 aprilie 2012, la dosarul de fond.
În cuprinsul unei cereri ulterioare, depusă la data de 2 mai 2012, la dosarul de fond, pârâţii menţionează domiciliul ales la Cabinetul Individual de Avocatură L.V. din Bucureşti, sector 1, dar fără nicio solicitare de comunicare a actelor de procedură către o persoană desemnată.
Potrivit art. 93 C. proc. civ. citat, în lipsa indicării persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, comunicarea se face la domiciliul părţii.
Faţă de aceste prevederi legale, instanţa de fond a făcut o comunicare valabilă a sentinţei recurate la domiciliul pârâţilor, iar această comunicare s-a făcut la data de 13 iunie 2013, potrivit dovezii existente la dosarul de fond. În raport de data comunicării sentinţei, depunerea motivelor de recurs la 1 octombrie 2013 este tardivă, fiind, în mod evident făcută cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 303 alin. (2) C. proc. civ.
O soluţie similară a fost adoptată şi într-o speţă soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5613 din 14 octombrie 2004.
Pentru considerentele menţionate excepţia nulităţii recursului întemeiată pe prevederile art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (2) C. proc. civ. urmează a fi admisă, constatându-se nulitatea acestuia pentru nemotivare în termenul legal, în cauză nefiind identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu.
Constată nul recursul declarat de N.A., N.C.M. şi N.I.D. împotriva Sentinţei civile nr. 1604 din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4782/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4796/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
