ICCJ. Decizia nr. 4796/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4796/2014
Dosar nr. 2423/2/2013
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din data de 1 martie 2013, pronunţată în dosarul nr. 45351/3/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a învestit în primă instanţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 2823/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, precum şi procedura de solicitare şi comunicare a opţiunilor titularilor de drepturi de autor sau ale titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora, emis de M.C.C. şi M.F.P.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a susţinut că ne aflăm în prezenţa unui act administrativ emis cu exces de putere şi a solicitat să constate nelegalitatea acestuia.
Pârâtă U.C.M.R. şi-a exprimat poziţia procesuală, prin notele scrise depuse la dosar, solicitând respingerea excepţiei de nelegalitate, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În esenţă, a susţinut că graniţele competenţei de emitere a ordinului nu au fost depăşite de autorităţile emitente, opinia M.C.C. cu privire la organizaţiile de creatori care îndeplineau condiţiile la acel moment a fost exprimată chiar prin emiterea Ordinului de aprobare a Normelor metodologice, iar Uniunea îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994 pentru a putea beneficia de timbrul muzical.
Prin întâmpinare, M.C. a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, ca inadmisibilă, întrucât nu priveşte un act administrativ individual, ci unul normativ, iar pe fond a susţinut că în niciun articol al O.G. nr. 123/2000, care a modificat Legea nr. 35/1994, nu s-a prevăzut expres obligaţia emiterii unui ordin prin care să fie numită o comisie care să verifice organizaţiile de creatori; or, ceea ce actul normativ superior nu prevede, nu poate fi suplinit printr-un act normativ de rang inferior sau printr-o interpretare subiectivă făcută în interesul reclamantei, o interpretare de felul celei propuse de autoarea excepţiei contravine explicit art. 4 din Legea nr. 24/2000.
Pârâtul M.F.P., prin concluzii scrise, a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, cu motivarea că, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ nu poate fi cercetată pe calea excepţiei de nelegalitate.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, pârâtul a susţinut că reclamanta confundă dreptul de a stabili normele metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice şi de divertisment, rezultat din lege, cu conţinutul acestor norme, respectiv, prin Ordinul comun al ministrului culturii şi cultelor şi al ministrului finanţelor publice nr. 2823/1566/2003 s-a adus la îndeplinire dispoziţia din actul normativ superior (OG nr. 123/2000).
Conţinutul ordinului nu intră în conflict cu actul normativ în baza căruia a fost emis, nu adaugă, nu excede şi nici nu diminuează dispoziţiile actului normativ în baza căruia a fost emis, actul administrativ cu caracter normativ fiind emis în executarea legii şi nu în completarea ei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1983 din 13 iunie 2013, a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată de pârâţi, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamant, constatând nelegalitatea prevederilor Anexei nr. 4 – pct. 3 din Ordinul nr. 2823/1566/2003 emis de M.C.C. şi M.F.P.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Ordinul nr. 2823/1566/2003 emis de M.C.C. şi M.F.P. au fost aprobate Normele metodologice privind perceperea, încasarea, utilizarea, evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, precum şi procedura de solicitare şi comunicare a opţiunilor titularilor de drepturi conexe dreptului de autor ori, după caz, ale moştenitorilor acestora, prevăzute în Anexa care face parte integrantă din acest ordin.
Ordinul menţionat reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, întrucât conţine reglementari de principiu, norme generale şi impersonale cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept sau situaţii care se încadrează în ipoteza normelor pe care le instituie, în care sunt determinate numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare destinatar în parte.
Actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 atât în raport de formă iniţială a legii, cât şi ulterior intrării în vigoare a modificărilor aduse prin Legea nr. 262/ 2007.
Cu privire la inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată de pârâţii M.F.P. şi U.C.M.R., prima instanţă a avut în vedere că excepţia de nelegalitate dedusă judecăţii a fost invocată în cadrul unui proces început anterior datei de 15 februarie 2013, prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 76/2012, nu sunt aplicabile, astfel că nu pot justifica inadmisibilitatea acestei excepţii privitoare la un act administrativ cu caracter normativ.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, ce are ca obiect prevederile Anexei 4 – pct. 3 din Ordinul nr. 2823/1566/2003, prima instanţă a reţinut, din examinarea susţinerilor pârâtului M.C.C., precum şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii ordinului atacat pe calea excepţiei de nelegalitate, că desemnarea organizaţiilor de creatori beneficiare ale timbrului muzical înscrise la punctul 3 din Anexa 4 a Ordinului nu a fost precedată de o procedură derulată de o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii şi cultelor în cadrul căreia să fie examinată îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994 şi să se constate care sunt organizaţiile de creatori îndrituite să încaseze sumele reprezentând valoarea timbrului muzical.
În condiţiile în care prevederile Normelor metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2823/1566/2003, respectiv cele înscrise la pct. 3 din Anexa 4, prin care sunt desemnate organizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical, conţin dispoziţii ce depăşesc enumerarea prevăzută la art. II din O.G. nr. 123/2000, iar documentaţia care a stat la baza emiterii lor nu evidenţiază existenţa unei concordanţe între acestea şi normele cu forţă juridică superioară cuprinse în art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994, a apreciat că excepţia de nelegalitate invocată în cauză apare ca întemeiată.
Analiza îndeplinirii condiţiilor legale de către organizaţiile de creatori în vederea desemnării lor drept organizaţii beneficiare a sumelor reprezentând valoarea timbrului muzical este atributul exclusiv al Comisiei ce urma a fi constituită prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, astfel că nu este admisibilă în acest cadru procesual solicitarea pârâtei U.C.M.R. privind necesitatea administrării de probatorii de către reclamanta SC C.M. SRL din care să rezulte că, de fapt, Uniunea nu îndeplineşte condiţiile respective.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 1983 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti au formulat recurs U.C.M.R., M.C. şi M.F.P., susţinând netemeinicia şi nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului, U.C.M.R. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a adus, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- În mod eronat a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii întrucât actul administrativ atacat este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004;
- Hotărârea recurată este fundamentată pe motive străine de natura pricinii şi nu conţine o motivare care să o justifice;
- Obiectul excepţiei de nelegalitate nu l-a constituit actul prin care s-a constatat că recurenta îndeplineşte condiţiile pentru a face parte din organizaţiile de creatori care pot să beneficieze de timbrul muzical, ci un act cu caracter normativ, care, cu privire la organizaţiile existente la acel moment a venit doar să confirme situaţia existentă, scopul său fiind să stabilească regulile privind perceperea/ încasarea/ utilizarea/ evidenţa şi controlul destinaţiei sumelor rezultate din aplicarea taxelor reglementate de O.G. nr. 123/2000.
Ordinul nr. 2823/1566/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice, în mod nepermis a fost asimilat unui alt act care, însă, nu are nicio incidenţă cu privire la actul analizat în cauză.
Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Recurenta a susţinut că a fost depăşit cadrul procesual stabilit prin cererea formulată de reclamanta C.M., în condițiile în care instanţa s-a pronunţat asupra unor aspecte care nu au fost invocate şi nu au fost puse în discuţia părţilor.
Organizaţiile de creatori enumerate la pct. 3 din Anexa 4 au fost recunoscute cu mult anterior emiterii ordinului contestat.
Calitatea sa de organism de creator/ colector al timbrului muzical, a fost confirmată şi menţionată în Norma metodologică nr. 48211/1994, iar în considerarea acesteia calităţi a făcut parte dintre organizaţiile care au fost consultate, conform art. 2 din O.G. nr. 123/ 2000 la momentul iniţierii proiectului de norme metodologice care a fost ulterior aprobat prin ordinul contestat în prezenta cauză.
Prin enumerarea prevăzută la pct. 3 din Anexa 4 din Ordinul nr. 2823/1566/2003 nu s-a intenţionat să se efectueze la acel moment o analiză privind îndeplinirea de către organismele menţionate a condiţiilor privind calitatea de unitate beneficiară, ci doar să confirme o situaţie existentă şi recunoscută cu mult anterior emiterii acestui act normativ. Ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 care are în vedere situaţia în care se întreprind verificări cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale de către organizaţiile de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului, nu era incidentă în cauză.
Recurentul M.C., în motivarea recursului formulat a invocat dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi a adus, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- În cauză, obiectul excepţiei de nelegalitate l-a constituit un act administrativ cu caracter normativ, or, acesta nu putea fi supus controlului de legalitate pe calea excepţiei de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004;
- Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, având în vedere faptul că reclamanta a invocat că M.C. nu ar fi numit comisia care să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege de către organizaţiile beneficiare ale timbrelor. Or, în aceste condiţii, în care se pune la îndoială existenţa unui alt ordin, excepţia de nelegalitate care vizează Ordinul nr. 2823/1566/2003 nu putea fi admisă, autoarea excepţiei referindu-se la un fapt juridic, nu la un act juridic.
Recurentul M.F.P., în motivarea recursului formulat, a invocat dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii pentru următoarele considerente:
- În mod greşit a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate întrucât potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ nu poate fi cercetată pe calea excepţiei de nelegalitate;
- Soluţia dată de instanţa de fond cu privire la excepţia de nelegalitate este greşită, întrucât nu a ţinut seama de faptul că entităţile enumerate la pct. 3 al Anexei nr. 4 a Ordinului nr. 2823/1566/2003 îndeplineau condiţiile prevăzute în art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, regăsindu-se şi în Anexa 9 la Normele metodologice nr. 48211/12 septembrie 1994, astfel cum a fost modificată prin O.M.F. nr. 66/2009, aplicabile până la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 2823/1566/2003.
Intimata-reclamantă SC C.M. SRL a formulat întâmpinare la recursurile formulate, prin care a solicitat respingerea acestora şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.
S-a susţinut, în esenţă, că în mod corect a fost respinsă excepţia inadmisibilității excepţiei de nelegalitate, în acest sens fiind şi jurisprudenţa unitară şi constantă a instanţei supreme.
În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate de recurente, s-a susţinut, în esenţă, că: hotărârea recurată respectă cerinţele motivării, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este inadmisibil; motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 referitor la criticile ce vizează depăşirea cadrului procesual este inadmisibil, nefiind indicat vreun text de lege pretins a fi reţinut în mod greşit de instanţa de fond; criticile referitoare la recunoaşterea anterioară emiterii ordinului contestat a organizaţiilor de creditori, printre care şi U.C.M.R. nu pot fi reţinute întrucât acest aspect nu a fost contestat; Anexa nr. 4 pct. 3 din Ordinul nr. 2823/1566/2003 încalcă dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994 şi ale art. 2 din O.G. nr. 123/2000.
La dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise de către intimata-reclamantă prin care au fost reiterate argumentele expuse în întâmpinare.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursurile formulate, apreciază că acestea sunt fondate în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, instanţa de contencios administrativ a fost investită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate având ca obiect prevederile Anexei 4 pct. 3 din Ordinul nr. 2823/1566/2003, susţinându-se că acestea nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994.
În mod corect instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acestei excepţii de nelegalitate.
Caracterul normativ al ordinului menţionat a fost confirmat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierea de admitere a cererii de sesizare din 1 martie 2013.
De asemenea, recurenta U.C.M.R. a recunoscut caracterul normativ al actului administrativ atacat.
Instanţa de fond, conformându-se soluţiei de unificare a practicii judiciare adoptată de Plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din 20 februarie 2006 şi 9 septembrie 2008, în mod corect a soluţionat excepţia inadmisibilităţii invocată în cauză, reţinând că şi actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, incidente la momentul sesizării.
Criticile formulate de recurentele în cauză, referitoare la greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, în lipsa unor elemente noi nu pot conduce în nici un caz la infirmarea practicii judecătoreşti consacrate în mod unitar.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că acestea este nefondat întrucât sentinţa recurată satisface cerinţele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că acesta nu este întrunit întrucât instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate invocată, respectiv pct. 3 Anexa 4 din Ordinul nr. 2823/1566/2003.
Celelalte critici formulate de recurente şi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vor fi analizate împreună întrucât vizează aceleaşi aspecte de nelegalitate a sentinţei recurate.
Din considerentele sentinţei recurate rezultă că instanţa de fond a apreciat, ca întemeiate, susţinerile reclamantei potrivit cărora prevederile pct. 3 din Anexa 4 a Ordinului nr. 2823/1566/2003 nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Lege nr. 35/1994 şi a admis excepţia de nelegalitate.
S-a reţinut că potrivit art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994, analiza îndeplinirii condiţiilor legale de către organizaţiile de creatori ce urmau să beneficieze de sumele reprezentând valoarea timbrului, trebuia realizată de o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii şi cultelor. Însă, desemnarea organizaţiilor de creatori beneficiari ai timbrului muzical înscrise la pct. 3 din anexa menţionată, nu a fost precedată de o procedură derulată de o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, în cadrul căreia să fie examinată îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994 şi să se constate care sunt organizaţiile de creatori îndreptăţite să încaseze sumele reprezentând valoarea timbrului muzical.
Instanţa de recurs apreciază că soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei de nelegalitate având în vedere considerentele menţionate în cuprinsul hotărârii recurate, este greşită.
Astfel cum s-a reţinut, SC C.M. SRL a solicitat a se constata nelegalitatea prevederilor pct. 3 din Anexa 4 la Ordinul nr. 2823/1566/2003, susţinând că nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994.
Dispoziţiile legale care fac obiectul excepţiei de nelegalitate vizează unităţile beneficiare ale timbrului muzical, fiind menţionate în acest sens organizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical, printre care se regăseşte şi U.C.M.R.
Rezultă din expunerea de motive care fundamentează emiterea ordinului contestat, că acesta a fost emis în temeiul „art. II din O.G. nr. 123/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric şi al artelor plastice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 121/2002 ”.
Necontestat este de reclamantă că prevederile Anexei 4 pct. 3 din ordinul atacat sunt în concordanţă cu art. II din O.G. nr. 123/2000, situaţie ce a fost reţinută şi de instanţa de fond.
Cum legalitatea acestui ordin trebuie verificată în raport cu dispoziţiile legale în temeiul cărora a fost emis şi dat fiind faptul că este recunoscută respectarea prevederilor art. II din O.G. nr. 123/2000, soluţia instanţei de fond este greşită.
Dincolo de acest aspect, n econcordanţa acestor prevederi în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994, motivat de faptul că desemnarea organizaţiilor de creatori beneficiari ai timbrului muzical nu a fost precedată de o procedură în care o comisie constituită prin ordin al ministrului culturii şi cultelor să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (4) din aceeaşi lege, de către organizaţiile de creatori ce pot beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului, astfel cum a reţinut instanţa de fond, ca motiv al admiterii excepţiei de nelegalitate, nu putea fi verificată în cadrul acestei excepţii.
Aceste aspecte ţin de legalitatea verificărilor date în competenţa comisiei constituită prin ordin comun al ministrului culturii şi cultelor pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege de către organizaţiile de creatori care pot să beneficieze de sumele reprezentând valoarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice al arhitecturii şi de divertisment, înfiinţată prin Ordinul nr. 2074/24 iulie 2002, în temeiul art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994.
Această etapă a verificării îndeplinirii condiţiilor legale de către organizaţiile de creatori care pot să beneficieze de sumele reprezentând valoarea timbrelor menţionate este o etapă anterioară emiterii Normelor metodologice, fapt ce rezultă din cuprinsul art. II din O.G. nr. 123/2000, potrivit căruia elaborarea normelor metodologice se realiza cu consultarea organizaţiilor de creatori stabilite de comisia constituită în modalitatea menţionată anterior, că îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului muzical.
Deci, nelegalitatea prevederilor din ordinul contestat nu putea fi stabilită prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 35/1994.
În altă ordine, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că dispoziţiile pct. 3 din Anexa 4 menţionate, prin care sunt desemnate organizaţiile de creatori beneficiare ale timbrului muzical, depăşesc enumerarea prevăzută la art. II din O.G. nr. 123/2000.
Conform Cap. IV pct. 1 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 2823/1566/2003, intitulat - Dispoziţii finale: „Denumirea, contul şi banca organizaţiilor de creatori care, până la data elaborării prezentelor norme metodologice au făcut dovada înfiinţării, organizării şi funcţionării conform prevederilor legale în vigoare şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2 alin. (4) din Legea nr. 35/1994, cu modificările şi completările ulterioare, putând beneficia de sumele încasate din cele 8 categorii de timbre, sunt cuprinse în listele din anexele nr. 1-8, care pot fi completate ulterior”.
Prin urmare, enumerarea de la pct. 3 al Anexei nr. 4 a Normelor metodologice, a unităţilor beneficiare, s-a făcut în baza prevederilor legale ale Cap. IV citate anterior, a căror legalitate nu a fost contestată/ constatată în vreun fel, acestea fiind emise în temeiul şi pentru punerea în executare a art. II din O.G. nr. 123/2000.
În consecinţă, faţă de toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursurile formulate, va modifica sentinţa recurată şi va respinge excepția de nelegalitate, ca neîntemeiată, fiind menţinute dispoziţiile privind soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de U.C.M.R., M.C. şi M.F.P. împotriva Sentinţei nr. 1983 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată.
Menţine dispoziţiile privind soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilității.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4795/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4798/2014. Contencios. Comunicare informaţii... → |
|---|
