ICCJ. Decizia nr. 745/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 745/2014
Dosar nr. 6424/2/2011
Şedinţa publică de la 18 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2865 din 2 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiate, atât acţiunea formulată de reclamanta SC N. SRL, cât şi cererile de intervenţie formulate de B.R.S., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, SC A.R.A. SA şi SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
1.1. Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în principal, anularea deciziei autorităţii pârâte, înregistrată la 29 decembrie 2010, în parte, în ceea ce priveşte dispunerea de către organul emitent a sistării oricăror activităţi miniere în perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, până la obţinerea unui act de concesiune minieră, şi obligarea pârâtei la modificarea deciziei atacate, în sensul sistării oricăror activităţi miniere în perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, până la data de 31 decembrie 2011, conform solicitării formulate de reclamantă prin adresa nr. 24 din 3 decembrie 2010, înregistrată la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale la 6 decembrie 2010, motivat de faptul că licenţa de exploatare nr. x/1999 este valabilă.
În subsidiar, în ipoteza în care se apreciază că licenţa de exploatare nr. x/1999, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi SC N. SRL, a fost anulată prin Sentinţa civilă nr. 2157/2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5697/2/2008, rămasă definitivă şi irevocabilă, să fie obligată pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale să emită licenţa de exploatare privind perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, pe numele SC N. SRL în aceleaşi condiţii ca şi licenţa de exploatare nr. x/1999, deţinută de către societate şi anulată în mod nelegal şi netemeinic de instanţa de judecată.
1.2. Cererile de intervenţie
În cauză, B.R.S. SA, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar a formulat cerere de intervenţie, prin care a solicitat următoarele:
- anularea deciziei Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale transmisă prin adresa nr. 404780 din 16 decembrie 2010 către SC N. SRL, de sistare a oricăror activităţi miniere în perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, până la obţinerea unui act de concesiune minieră, decizie care a fost luată fără a ţine cont că drepturile de exploatare, privind zăcământul de cuarţ, din acel perimetru, sunt dobândite, legal, în contul creanţelor, şi înregistrate în Cartea minieră, de către: B.R.S. SA, în cotă de 15.21% şi de SC A.R.A. SA, în cotă de 84.79%, decizie care suspendă, indirect, valorificarea acelor drepturi şi care prejudiciază astfel creditorii băncii;
- obligarea ca, prin "actul de concesiune minieră", inclusiv în raport cu SC N. SRL, privind exploatarea zăcământului de cuarţ Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, ce-l va elibera în viitor, aşa cum face referire în scrisoarea din 16 decembrie 2010 transmisă SC N. SRL, respectiv, pe care-l va încheia cu noul concesionar, să recunoască interesul legitim, dreptul pretins al B.R.S. SA, în cota de 15.21%, şi al SC A.R.A. SA, în cotă de 84.79% din drepturile de exploatare ale zăcământului de cuarţ din Siglău - Uricani - Deva, dobândite legal de acestea.
De asemenea, intervenienta a solicitat introducerea în cauză a SC A.R.A. SA, având în vedere că aceasta deţine 84.79% din drepturile de exploatare privind zăcământul de cuarţ Siglău - Uricani şi 18% din terenul afectat carierei de cuarţ, precum şi a SC R. SRL, având în vedere ca aceasta a fost titulara licenţei şi poate confirma situaţia de fapt, probatoriu util şi concludent soluţionării corecte a cauzei.
Prin încheierile de şedinţă din data de 10 octombrie 2011 şi, respectiv, din data de 5 decembrie 2011, prima instanţă a admis în principiu cererea de intervenţie voluntară formulată de B.R.S., şi cererile de introducere în cauză a SC A.R.A. SA şi, respectiv, a SC R. SRL.
1.3. Considerentele instanţei de fond.
Cu privire la excepţii
Întrucât excepţia inadmisibilităţii a fost calificată ca apărare de fond prin încheierea de şedinţă de la termenul din data de 5 decembrie 2011, argumentele prezentate de pârâtă în susţinerea acesteia vor fi analizate în contextul examinării fondului cauzei.
Excepţia lipsei de interes a cererii de intervenţie formulată de B.R.S. a fost respinsă, aşa cum s-a arătat la termenul de judecată din data de 10 octombrie 2011.
Pe fondul cauzei
Referitor la primul capăt de cerere având ca obiect anularea în parte a deciziei, comunicată societăţii reclamante prin adresa nr. 404780 din 16 decembrie 2010 emisă de pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, se constată că prin această adresă înregistrată la reclamantă la 29 decembrie 2010, pârâta, răspunzând solicitării reclamantei de întrerupere a activităţii miniere până la data de 31 decembrie 2011, a dispus sistarea de către reclamantă a oricăror activităţi miniere în perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, până la obţinerea unui act de concesiune minieră.
Din cuprinsul adresei, se observă că pârâta a motivat această măsură, invocând faptul că prin Sentinţa civilă nr. 2157/2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5697/2/2008, rămasă definitivă şi irevocabilă, în contradictoriu cu SC R.&M.I. SRL, în calitate de reclamantă şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi SC R. SRL în calitate de pârâte, s-a dispus anularea licenţei de exploatare nr. x/1999 privind perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, licenţă a cărei titulară este reclamantă.
Analizând, sub aspectul legalităţii, măsura dispusă prin adresa a cărei anulare se solicită, instanţa constată că, într-adevăr, prin Sentinţa civilă nr. 2157/2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5697/2/2008, rămasă irevocabilă, s-a dispus anularea licenţei de exploatare nr. x/1999 privind perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara.
Întrucât sentinţa prin care s-a anulat licenţa de exploatare nr. x/1999 a rămas irevocabilă, aceasta se bucură de putere de lucru judecat, fiind prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească, nefiind permisă infirmarea constatărilor făcute printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre dată în alt proces, chiar dacă sunt alte părţi.
Or, se constată că, argumentele invocate de reclamantă tind, indiscutabil, la dovedirea faptului că licenţa de exploatare nr. x/1999 este valabilă, aşa cum de altfel se afirmă în mod expres în cuprinsul acţiunii formulate, criticându-se de fapt soluţia pronunţată de instanţa de judecată prin sentinţa irevocabilă.
Se reţine că în condiţiile în care s-a dispus, în mod irevocabil, anularea licenţei de exploatare la care face referire reclamanta, instanţa de contencios administrativ învestită cu judecarea prezentei acţiuni este ţinută de respectarea principiului puterii de lucru judecat, în sensul că nu are posibilitatea de statua diferit, aşa cum solicită reclamanta, ignorând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase, întrucât s-ar înfrânge efectul puterii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
Aşa cum s-a reţinut şi în Decizia nr. 995 din 4 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, acest principiu corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială or, în aceste condiţii, este compatibil cu dreptul de acces la justiţie care nu este un drept absolut, putând cunoaşte limitări decurgând din aplicare altor principii.
Nu poate fi primit argumentul reclamantei, în sensul că nefiind parte în proces, hotărârea nu îi este opozabilă, în primul rând, având în vedere că acest act jurisdicţional este opozabil şi terţilor ca element al ordinii juridice şi sociale, neputând fi ignorate motivul că nu au participat la proces.
În al doilea rând ar fi inadmisibil să se constate, pe de o parte, cu putere de lucru judecat, faptul că actul administrativ respectiv, în speţă licenţa de exploatare nr. x/1999 nu produce efecte ca urmare a măsurii anulării dispuse de instanţa de judecată iar pe de lată parte, că acelaşi act administrativ produce efecte, fiind valabil.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea reclamantei, potrivit căreia licenţa de exploatare ar fi valabilă ca urmare a faptului că H.G. nr. 314/2000 reprezintă un act valabil care produce efecte juridice, având în vedere că valabilitatea acestui act administrativ nu atrage în mod necesar şi obligatoriu valabilitatea licenţei de exploatare, fiind vorba despre acte administrative distincte.
De altfel, la fel cum se întâmplă în cazul oricărui act juridic, în general, cauzele de nulitate ale unui act administrativ sunt anterioare sau cel puţin concomitente emiterii actului respectiv, astfel încât, întrucât H.G. nr. 314/2000 a fost adoptată ulterior licenţei de exploatare emisă în anul 1999, nu poate avea influenţă asupra legalităţii acesteia din urmă.
Se apreciază că nu este valabil nici argumentul reclamantei referitor la valabilitatea Ordinului nr. 15/2009 prin care drepturile şi obligaţiile prevăzute în licenţa de exploatare nr. x/1999 au fost transferate de la deţinătorul iniţial al licenţei, SC R. SRL la SC N. SRL, începând cu data de 20 ianuarie 2009.
Fundamentarea acestei aprecieri constă în faptul că, aşa cum s-a statuat în mod constant în doctrină şi jurisprudenţă, ca regulă, anularea actului administrativ este o sancţiune care produce efecte juridice pentru trecut (ex tunc), actul fiind desfiinţat retroactiv ca şi când nu ar fi existat.
Prin urmare, faptul că Ordinul nr. 15/2009 nu a fost revocat sau anulat nu poate avea drept consecinţă valabilitatea licenţei de exploatare, aşa cum pretinde reclamanta, întrucât din moment ce această licenţă a fost anulată, efectele producându-se retroactiv până la momentul emiterii, respectiv anul 1999, transferul operat prin acest ordin nu are niciun efect.
Nu se susţine nici afirmaţia reclamantei, în sensul că actele adiţionale nr. a şi b la licenţa de exploatare ar fi valabile şi ar produce efecte juridice, întrucât aceste acte administrative nu au o existenţă de sine stătătoare, fiind parte integrantă din licenţa de exploatare nr. x/1999 pe care o modifică în ceea ce priveşte titularul şi având aşadar caracter accesoriu în raport cu licenţa care constituie actul principal.
Or, dată fiind sancţiunea anulării licenţei de exploatare nr. x/1999 dispusă de instanţa de judecată prin hotărârea rămasă irevocabilă se constată că efectele se produc şi în privinţa actelor adiţionale, având în vedere raportul de accesorialitate, una dintre regulile regimului juridic al actelor administrative constând în aceea că anularea unui act administrativ atrage după sine anularea tuturor actelor a căror legalitate este condiţionată de legalitatea actului anulat.
În concluzie, se constată că decizia comunicată societăţii reclamante prin adresa nr. 404780 din 16 decembrie 2010 emisă de pârâta Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în sensul dispunerii sistării de către aceasta a oricăror activităţi miniere în perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, până la obţinerea unui act de concesiune minieră, este legală, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 85/2003, având în vedere faptul că în prezent nu există o licenţă de exploatare care să confere reclamantei dreptul de a desfăşura astfel de activităţi, în condiţiile în care, prin Sentinţa civilă nr. 2157/2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5697/2/2008, rămasă irevocabilă, s-a dispus anularea licenţei de exploatare nr. x/1999.
În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat în subsidiar având ca obiect obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale să emită licenţa de exploatare privind perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, pe numele reclamantei SC N. SRL în aceleaşi condiţii ca şi licenţa de exploatare nr. x/1999, se constată că, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă fără echivoc faptul că soluţia de obligare a autorităţii publice la emiterea unui act administrativ se poate dispune de instanţa de contencios administrativ numai în condiţiile în care există un refuz nejustificat al autorităţii de a soluţiona o cerere primită în acest sens din partea persoanei solicitante.
Or, în cazul de faţă, reclamanta nu s-a adresat autorităţii pârâte cu o cerere de emitere a unei licenţe de exploatare şi prin urmare nu există un refuz de eliberare a unei licenţe din partea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, astfel încât acesta să fie supus cenzurii instanţei de judecată pentru a stabili dacă este sau nu justificat.
Obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ, în condiţiile în care, aşa cum se întâmplă în cazul de faţă, nu există o cerere adresată autorităţii în acest sens, ar constitui, în opinia Curţii, o depăşire a atribuţiilor judecătoreşti, întrucât instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui autorităţii competente să emită un act administrativ, analizând în mod direct, pe calea unei cereri de chemare în judecată, îndeplinirea condiţiilor necesare pentru emiterea respectivului act.
Instanţa de contencios administrativ are, potrivit legii, doar posibilitatea de a cenzura, sub aspectul legalităţii, fie refuzul de soluţionare a unei cereri de emitere a unui act administrativ, fie soluţionarea nefavorabilă a cererii, raportat la motivarea actului prin care aceasta se respinge.
În cazul de faţă, întrucât nu există o cerere a reclamantei de emitere a unei licenţe de exploatare, cerere care să fie respinsă sau a cărei soluţionare să se refuze în mod nejustificat de către pârâtă, se constată că este neîntemeiat şi capătul de cerere formulat în subsidiar.
Din aceste considerente, se constată că acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, atât în ceea ce priveşte cererea formulată în principal, cât şi în ceea ce priveşte cererea formulată în subsidiar.
Referitor la cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta B.R.S. SA, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, se constată că este neîntemeiată, considerentele pentru care s-a respins acţiunea reclamantei fiind valabile şi în ceea ce priveşte această cerere de intervenţie, fiind de prisos reluarea argumentelor prezentate mai sus.
În plus, se impune precizarea că, în ceea ce priveşte eventualele drepturi pe care intervenienta le are în calitate de creditor asupra activelor fostului titular al licenţei de exploatare, inclusiv eventualele drepturi de exploatare despre care se afirmă că ar fi fost dobândite înainte de data anulării licenţei, soluţia pronunţată în cadrul prezentei acţiuni în contencios administrativ nu înlătură dreptul B.R.S. de a-şi valorifica pretinsele drepturi pe calea unor acţiuni civile adresate instanţelor competente, aspectele ţinând de raporturile de drept privat dintre societăţile implicate şi nu de raporturile de drept public dintre titularul licenţei şi autoritatea pârâtă analizate în contencios administrativ.
De asemenea, aşa cum s-a arătat, în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat pârâtei, înainte de a se adresa instanţei, emiterea unei noi licenţe de exploatare şi, pe cale de consecinţă, s-a apreciat că este neîntemeiată cerere de obligare a pârâtei la emiterea unei noi licenţe, pe cale de consecinţă este neîntemeiată şi cererea intervenientei, în sensul obligării pârâtei ca în actul de concesiune pe care îl va elibera pe viitor (noua licenţă) să recunoască drepturile B.R.S. SA şi SC A.R.A. SA, constând în cotele-părţi din drepturile de exploatare.
Aceleaşi consideraţii sunt valabile şi în ceea ce o priveşte pe intervenienta SC A.R.A. SA.
În ceea ce o priveşte pe intervenienta SC R. SRL, instanţa ia act că în calitate de intervenient forţat, la cererea intervenientei B.R.S. SA, nu a exprimat niciun punct de vedere cu privire la acţiune şi la cerere de intervenţie voluntară. Cu toate acestea, în raport de dispoziţiile art. 57 alin. (1) şi art. 58 din C. proc. civ., se constată că intervenienta SC R. SRL are aceeaşi poziţie procesuală cu cea exprimată de reclamantă şi de intervenienta voluntară B.R.S. SA.
În concluzie, în raport de considerentele arătate pe fondul cererii de chemare în judecată şi de aceste argumente suplimentare, se impune respingerea, ca neîntemeiate, şi a cererilor de intervenţie formulate în cauză.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum aceasta a fost formulată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 din C. proc. civ., se arată, în esenţă, următoarele:
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond că în cauză există autoritate de lucru judecat în ce priveşte soluţia de anulare a licenţei de exploatare, de vreme ce Sentinţa civilă nr. 2157/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus măsura anulării, nu îi este opozabilă recurentei SC N. SRL, care nu a fost parte în dosarul respectiv;
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond că societatea reclamantă nu a solicitat, în prealabil, emiterea unei noi licenţe de exploatare, de vreme ce o astfel de cerere a fost formulată, în subsidiar, prin plângerea prealabilă adresată Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, înaintea formulării acţiunii.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente.
Obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie anularea în parte a deciziei Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale comunicată recurentei-reclamante SC N. SRL prin adresa nr. 404780 din 16 decembrie 2010, adresă prin care i se face cunoscut recurentei-reclamante că s-a dispus sistarea de către reclamantă a oricăror activităţi miniere în perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, până la obţinerea unui nou act de concesiune minieră.
Măsura dispusă prin adresa contestată în prezenta cauză a fost motivată de faptul că prin Sentinţa civilă nr. 2157/2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 286/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus anularea licenţei de exploatare nr. x/1999 privind perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, licenţă a cărei titulară este recurenta-reclamantă SC N. SRL.
În fapt, intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a încheiat cu SC C.G.I. SRL licenţa de concesiune a activităţii miniere de exploatare a zăcământului de cuarţ nr. x/1999 în perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, aprobată prin H.G. nr. 314/2000.
Prin Ordinul nr. 15/2009 emis de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale s-a aprobat transferul drepturilor şi al obligaţiilor prevăzute în licenţa de concesiune pentru exploatarea cuarţului nr. x/1999 către SC N. SRL, recurenta-reclamantă din cauza de faţă.
Ulterior însă acestui transfer, licenţa de concesiune nr. x/1999, a făcut obiectul unui litigiu purtat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi SC R. SRL, în calitate de pârâte şi SC R.&M.I. SRL, litigiu soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 2157/2009 a Curţii de Apel Bucureşti rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 286/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin aceste hotărâri judecătoreşti s-a dispus cu putere de lucru judecat anularea licenţei de concesiune pentru exploatarea cuarţului nr. x/1999 în perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara.
În aceste condiţii, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că decizia comunicată recurentei-reclamante prin adresa nr. 404780/2010 contestată în cauza de faţă, în sensul dispunerii sistării oricăror activităţi miniere în perimetrul Siglău - Uricani, jud. Hunedoara, este legală având în vedere că în prezent nu există o licenţă de exploatare care să confere recurentei dreptul de a desfăşura activităţi în zona respectivă, licenţa de exploatare nr. x/2009 fiind anulată.
Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că Sentinţa civilă nr. 2157/2009 a Curţii de Apel Bucureşti nu are autoritate de lucru judecat faţă de ea, deoarece nu a fost parte în acel dosar, este lipsită de suport legal, de vreme ce autoritatea de lucru judecat operează cu privire la licenţa de exploatare nr. x/2009 care a fost anulată irevocabil, ea nemaiputând produce efecte faţă de alte părţi.
Tot astfel, Curtea constată că în mod corect prima instanţă a respins cererea recurentei-reclamante de a fi obligată intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale de a emite o nouă licenţă de concesiune, în condiţiile în care o astfel de cerere trebuie făcută prin raportare la dispoziţiile Legii minelor nr. 85/2003, instanţa neputându-se substitui autorităţilor competente în această materie (art. 15 şi 18 din Legea nr. 85/2003).
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2865 din 2 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 750/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 744/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
