ICCJ. Decizia nr. 728/2014. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 728/2014
Dosar nr. 9741/2/2012*
Şedinţa publică de la 14 februarie 2014
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a chemat în judecată pârâţii C.S.M. şi D.C.A. şi a solicitat:
- suspendarea executării Hotărârii nr. 363 din 8 octombrie 2012 a, secţiei pentru procurori, a C.S.M. prin care D.C.A., procuror numit al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a fost detaşată începând cu 1 noiembrie 2012 la Ministerul Apărării Naţionale;
- anularea Hotărârii nr. 363/ 8 octombrie 2012 a, secţiei pentru procurori, a C.S.M., cu consecinţa încetării detaşării.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 570 din 6 februarie 2013, a respins excepţia inadmisibilitătii, a admis acţiunea reclamantului, a anulat Hotărârea nr. 363 din 8 octombrie 2012 a Secţiei pentru procurori a C.S.M. şi a dispus suspendarea aceleiaşi hotărâri până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii C.S.M. şi D.C.A., iar prin decizia civilă nr. 5352 din 22 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile, casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă, la, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu repartizare aleatorie.
În motivarea soluţiei s-a arătat că art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 conţine o normă de competenţă materială expresă în cazul controlului de legalitate al hotărârilor C.S.M. privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, derogatorie de la procedura de drept comun reglementată de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
S-a apreciat că, în cauză, pentru a se stabili competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ promovate de intimatul-reclamant Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, este esenţial a se stabili, cu valoare de principiu, pe de o parte dacă o hotărâre a C.S.M. prin care s-a dispus detaşarea unui judecător/procuror este o hotărâre care vizează, cariera respectivului judecător/ procuror şi pe de altă parte dacă o hotărâre pronunţată de, secţia pentru Judecători/ Procurori, a C.S.M. cu privire la cariera judecătorului/ procurorului intră sau nu sub incidenţa dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în ipoteza în care, respectiva hotărâre nu a fost atacată în fata Plenului C.S.M., câtă vreme normă de drept indicată face referire expresă la hotărârile Plenului C.S.M.
În ceea ce priveşte prima problemă supusă analizei, Înalta Curte, văzând atât topografia normei juridice care reglementează instituţia detaşării, respectiv faptul că art. 58 este inclus în Capitolul VI din Titlul II - Cariera judecătorilor şi procurorilor - al Legii nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dar şi faţă de natura juridică a instituţiei detaşării(definită în doctrină ca fiind o cesiune temporară şi parţială a contractului de muncă între doi angajatori, cu clauza retrocesiunii) care în cazul judecătorului/ procurorului, ca şi în dreptul comun, presupune o schimbare a locului de muncă (atunci când detaşarea se dispune la o altă instanţă/ parchet) sau după caz şi a atribuţiilor de serviciu (atunci când detaşarea se dispune în afara sistemului judiciar), a constatat că o hotărâre a C.S.M. prin care s-a admis/respins/încetat detaşarea unui judecător/procuror se circumscrie, fără echivoc, categoriei hotărârilor privind cariera judecătorilor şi procurorilor, în sensul art. 29 din Legea nr. 317/2004.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 9741*/2/2012 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar pârâta D.C.A. a invocat:
- excepţia tardivităţii cererii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, invocând faptul că reclamantul nu a respectat termenul de 15 zile pentru contestarea Hotărârii nr. 363 din 8 octombrie 2012 şi că, aşa cum a arătat şi Înalta Curte, a optat pentru o procedură eronată, ignorând dispoziţiile Legii nr. 317/2004.
Astfel, acţiunea Parchetului apare ca fiind înregistrată la 28 decembrie 2012 şi nu la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci la Curtea de Apel Bucureşti, cu toate că reclamantul luase cunoştinţă de actul administrativ încă din 16 octombrie 2012, dată de la care avea obligaţia să formuleze direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „recursul împotriva actului administrativ privind cariera unui procuror.
Şi în raport de data de 16 noiembrie 2012 (când s-a comunicat din nou Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea aplicării corespunzătoare) cererea este tardivă, termenul de 15 zile fiind cu mult depăşit.
- excepţia lipsei de interes
S-a susţinut că prin hotărârea secţiei pentru Procurori a C.S.M. nr. 342 din 29 iulie 2013, măsura detaşării recurentei D.C.A. a încetat la data de 29 februarie 2013, astfel că cererea nu mai prezintă nici un interes pentru contestator.
- excepţia lipsei de obiect
În strânsă legătură cu excepţia lipsei de interes s-a învederat faptul că cererea a rămas fără obiect ca urmare a adoptării hotărârii nr. 342/ 29 iulie 2013 prin care s-a dispus încetarea detaşării.
La termenul din 14 februarie 2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a formulat cerere de renunţare la judecată în temeiul art. 246 C. proc. civ.
Fiind pusă în discuţie cererea de renunţare la judecată, pârâta D.C.A., prin apărător, a solicitat ca instanţa să se pronunţate, mai întâi asupra excepţiilor invocate, respectiv excepţia tardivităţi, excepţia lipsei de interes şi a lipsei de obiect.
Insă, având în vedere cererea de renunţare formulată de reclamantă, Înalta Curte va lua act de cererea de renunţare fără a mai analiza excepţiile invocate de către pârâta D.C.A.
Potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ. „Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal, în şedinţă, fie prin cererea scrisă".
Renunţarea la judecată este o expresie a unui principiu fundamental ce guvernează procesul civil, principiul disponibilităţii.
În baza acestui principiu, părţile sunt cele care au un rol hotărâtor în determinarea existenţei unui anumit proces civil, atât în ceea ce priveşte declanşarea lui, cât şi stingerea lui înainte de pronunţarea unei hotărâri pe fond, prin încheierea unor acte procesuale de dispoziţie.
Cum reclamantul, în baza acestui principiu, a renunţat la cererea ce a declanşat prezentul litigiu, nu se mai impune analiza excepţiilor invocate.
Înalta Curte va face, însă, aplicarea prevederilor art. 246 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora „Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga reclamantul la cheltuieli de judecată", astfel că urmează a obliga reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la plata sumei de 4.300 RON cheltuieli de judecată către pârâta D.C.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunţarea la judecata cererii formulată de reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva hotărârii nr. 363 din 8 octombrie 2012 a, secţiei pentru procurori a C.S.M.
Obligă reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la plata sumei de 4.300 ON, reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta D.C.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 722/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 791/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
