ICCJ. Decizia nr. 787/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 787/2014
Dosar nr. 10351/2/2011
Şedinţa publică de la 19 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 2544 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâţilor Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Tulcea şi Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Constanţa şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC M.V. SRL în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Tulcea şi Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Constanţa.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la respingerea excepţiei lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâţilor Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Tulcea şi a Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Constanţa, instanţa de fond a reţinut că participarea procesuală pasivă în cauză a structurilor teritoriale ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este determinată de participarea lor la raportul juridic dedus judecăţii, cererea de finanţare depusă de reclamantă fiind înregistrată la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Tulcea, iar Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Constanţa fiind emitenta notificării din 2 mai 2011, prin care a hotărât asupra neeligibilităţii cererii de finanţare.
Pe fondul cauzei Curtea de apel a reţinut că, în cazul cererii de finanţare depusă de reclamantă în cadrul sesiunii din 10 - 29 octombrie 2010 de depunere şi evaluare a proiectelor aferente Măsurii 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole, pentru proiectul Înfiinţare seră de legume, prin notificarea din 2 mai 2011 reclamanta a fost informată asupra neeligibilităţii proiectului, conform raportului de selecţie din 28 aprilie 2011, pentru neîndeplinirea condiţiei EG 4, reţinându-se că prin studiul de fezabilitate şi documentele depuse în dosarul cererii de finanţare nu s-a demonstrat asigurarea utilităţilor, respectiv a energiei electrice şi a celei termice necesare serei.
Contestaţia administrativă adresată de către reclamantă a fost respinsă, conform informării din 27 iunie 2011, reţinându-se că soluţiile propuse pentru asigurarea utilităţilor - energie electrică şi energie termică - nu sunt fezabile, depinzând de realizarea unor investiţii incerte de către furnizorul acestor utilităţi SC T. SA.
Cât priveşte motivarea actului administrativ primar - notificarea din 2 mai 2011, instanţa de fond a constatat că acesta este succint, dar suficient motivate iar reclamanta nu poate invoca necunoaşterea motivelor concrete care au stat la baza concluziei neîndeplinirii criteriului de eligibilitate EG 4, prin prisma nedemonstrării asigurării utilităţilor, respectiv a energiei electrice şi a celei termice necesare serei, întrucât autorităţile pârâte, în cadrul verificării eligibilităţii proiectului, au adresat reclamantei solicitări de clarificări în care erau detaliate lipsurile constatate şi pe care reclamanta era datoare să le suplinească.
Mai apreciază instanţa de fond că reclamanta susţine în mod greşit că motivele reţinute de Comisia de soluţionare a contestaţiei ar fi diferite şi în contradicţie cu motivele pentru care s-a constatat iniţial neeligibilitatea proiectului în condiţiile în care prin notificarea din 27 iunie 2011 asupra soluţiei din contestaţia administrativă se reţin aceleaşi motive de neeligibilitate, răspunzându-se, în concret, argumentelor din contestaţia administrativă.
Analizând pe fond constatarea privitoare la neeligibilitate, Curtea de apel a considerat-o ca fiind legală şi întemeiată, raportat la depunerea studiului de fezabilitate, însoţit de clarificările reclamantei şi de precontractele încheiate cu SC T. SA.
În acest sens, se reţine că reclamanta a prezentat asigurarea utilităţilor menţionate pentru funcţionarea obiectivului seră de legume ca urmând să aibă loc prin executarea şi finanţarea racordării la reţelele de energie electrică şi de gaze naturale, respectiv construirea unei centrale termice de către un terţ, SC T. SA. Se constată, astfel, că reclamanta se bazează, pe promisiunile acestui terţ de a realiza investiţiile necesare asigurării respectivelor utilităţi, invocând precontractele x şi y, ambele din 21 octombrie 2010, încheiate cu SC T. SA, care, prin natura şi conţinutul lor, nu atestă obligaţia fermă şi concretă asumată de furnizor în raport cu reclamanta de a executa, pe cheltuială proprie, lucrările de amploare necesare asigurării utilităţilor.
Faţă de susţinerile reclamantei, în sensul că dacă viitorul furnizor al utilităţilor nu s-ar fi angajat să suporte costurile racordării şi realizării centralei termice, cheltuielile de asigurare a acestor utilităţi sunt oricum cheltuieli eligibile conform Ghidului solicitantului pentru Măsura 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole, instanţa de fond a apreciat că, acest aspect rămâne nerelevant în cauză, întrucât reclamanta, în cadrul studiului de fezabilitate destinat a descrie conformitatea obiectivelor investiţiei urmărite prin proiect cu obiectivele măsurii, nu a prezentat soluţia concretă de asigurare a utilităţilor, pentru care să fi cerut finanţare, ci a invocat promisiunea (care nu are o natură certă şi angajatoare) a terţului de realizare a investiţiilor necesare asigurării utilităţilor.
Se mai reţine, faţă de motivele reţinute de autoritate, că nu era necesară nici vreo verificare la faţa locului şi nici solicitarea de lămuriri de la SC T., care nu este titularul cererii de finanţare.
Cât priveşte tardivitatea comunicării răspunsului la contestaţia administrativă, instanţa de fond a apreciat că soluţionarea acesteia cu depăşirea termenului legal nu este de natură a atrage nulitatea actului administrativ, fără să se invoce şi să se dovedească o vătămare produsă prin întârzierea în soluţionarea contestaţiei şi care nu ar putea fi altfel înlăturată decât prin anularea actului.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 2544 din 6 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC M.V. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt şi de drept ale cauzei, (reluând în acest sens argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată), şi a criticat sentinţa pentru interpretarea greşită a probelor şi a prevederilor legale aplicabile.
Astfel, printr-un set de critici, formulate pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susţine că atât organele administrative cât şi instanţa de judecată au apreciat asupra neeligibilităţii Proiectului Înfiinţare sere de legume, pe motiv că nu a fost demonstrată asigurarea utilităţilor din proiect, respectiv a energiei electrice şi termice necesare serei, printr-o interpretare eronată şi superficială a criteriului 4 de eligibilitate (EG 4) din Ghidul solicitantului care prevede necesitatea depunerii studiului fezabilitate pentru ca ulterior, să se poată face o analiză a criteriilor de selecţie ale proiectului.
Astfel, se susţine că simpla menţiune a reprezentanţilor Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Constanţa, că nu s-a demonstrat asigurarea utilităţilor, fără o verificare în teren a posibilităţilor reale de racordare la surse de energie electrică şi termică este realizată fără niciun fundament, cu atât mai mult cu cât nu sunt analizate antecontractele încheiate cu furnizorii de energie electrică şi termică în vederea beneficierii de serviciile prestate de către aceştia, pe care le-a încheiat în calitate de consumator eligibil.
În opinia recurentei-reclamante atâta vreme cât a depus avizul de amplasament favorabil din 20 octombrie 2010 emis de SC E.D. SA Dobrogea, a cărui legalitate a fost confirmată prin adresele nr. 4073 din 3 august 2011 şi nr. 4231 din 16 august 2011 şi prin adresa nr. 36618 din 30 august 2011, emise de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, antecontractul nr. y/2010 de furnizare a energiei termice şi antecontractul nr. x/2010 de furnizare a energiei electrice la furnizorii eligibili, a făcut dovada posibilităţii de racordare la utilităţi.
Mai susţine recurenta-reclamantă că aşa-zisa neîndeplinire a condiţiei EG 4 din Ghidul solicitantului, în varianta existentă la momentul naşterii raportului juridic dedus judecăţii, pe motiv că prin Studiul de fezabilitate şi documentele depuse în dosarul cererii de finanţare şi informaţiile suplimentare depuse, nu se demonstrează asigurarea utilităţilor necesare, exced sferei de aplicare şi interpretare a condiţiei impuse de Ghidul solicitantului.
Se mai arată că, chiar şi în condiţiile în care SC T.C. SA nu ar fi suportat costurile realizării investiţiilor necesare furnizării energiei electrice şi termice, acestea puteau fi suportate din fondurile acordate prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală, încadrându-se în categoria de investiţii eligibile astfel cum prevede Ghidul solicitantului la Cap. II pct. 3.
Printr-o altă critică formulată recurenta-reclamantă susţine că reprezentanţii Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Constanţa nu au motivat în fapt şi în drept notificarea din 2 mai 2011 prin care a fost informată asupra neeligibilităţii cererii de finanţare, încălcând astfel, principiul transparenţei decizionale.
Ca urmare a incidenţei principiului accesorium sequitur principale recurenta-reclamantă invocă şi nulitatea notificării din 27 iunie 2011, comunicată la data de 15 iulie 2011 ca urmare a contestaţiei formulate împotriva notificării din 2 mai 2011, prin care se comunică, cu o întârziere de 45 de zile, drept motiv de respingere data incertă de finalizare a lucrărilor de către SC T.C. SA.
Mai susţine recurenta-reclamantă că pe lângă faptul că cele două notificări se contrazic din punct de vedere al motivelor care au stat la baza soluţiei declarării neeligibilităţii, motivarea celei de a doua notificări este pur formală.
Printr-o altă critică formulată se susţine că instanţa de fond a soluţionat cauza, cu încălcarea principiului rolului activ, fără a avea la dosar întreg materialul depus spre aprobare şi finanţare, toate documentele de specialitate emise de către servicii de specialitate cât şi de către un expert judiciar care să analizeze documentaţia independent de orice influenţă partinică sau de orice altă natură şi în special o judecată fără confirmarea sau nu a existenţei unei cauze penale ce priveşte părţile din cauză, ceea ce a condus la o soluţie nelegală şi neconformă cu realitatea faptică şi scriptică.
În fine, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare prin judecarea cauzei în lipsa avocatului angajat cât şi în special prin punerea în imposibilitate de a-şi dovedi cererea cu mijloace de probă utile reieşite din dosarul cauzei, fiindu-i totodată, încălcat şi dreptul la o justiţie echitabilă prin încălcarea normelor de drept naţional şi european în acest sens.
În acest sens recurenta-reclamantă arată că la termenul de judecată din 16 martie 2012, ultimul termen de judecată, a cerut amânarea judecăţii pentru că avocatul său era implicat într-o altă cauză penală cât şi pentru a se depune relaţii de la Direcţia de Control şi Antifraudă din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti cu privire la existenţa sau nu a unui dosar de fraudă în depunerea proiectului de finanţare sau în situaţia în care a fost vreun dosar deschis să se comunice soluţia, însă cererea sa a fost respinsă.
3. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea formulată intimata Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a solicitat respingerea recursului arătând în acest sens că instanţa de fond prin sentinţa recurată a stabilit corect situaţia de fapt, în raport de ansamblul material probator, pronunţând astfel o soluţie legală şi temeinică.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de criticile recurentei-reclamante, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 şi art. 3041C. proc. civ., de apărările intimatei-pârâte dar şi faţă de prevederile legale aplicabile din materia supusă analizei, reţine că nu subzistă în cauză temeiuri legale care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Astfel, Înalta Curte constată, în principal, că legalitatea hotărârii recurate nu este afectată prin prisma motivului de recurs potrivit căruia neacordarea termenului cerut de recurenta-reclamantă la 16 martie 2012 ar echivala cu încălcarea dreptului său la apărare, a principiului unei judecăţi echitabile, precum şi a principiului rolului activ al judecătorului, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În acest sens, Înalta Curte constată că cererea de amânare depusă de recurenta-reclamantă la data de 16 martie 2012, prin avocatul său ales, a fost judicios respinsă de către instanţa de fond, motiv pentru care urmează a înlătura susţinerile recurentei-reclamante în sens contrar.
Astfel, cu privire la imposibilitatea de prezentare a avocatului ales al recurentei-reclamante, Înalta Curte constată pe de o parte că aceasta nu a fost dovedită pe bază de documente justificative, aspect reţinut în mod corect şi de instanţa de fond, şi, pe de altă parte, că într-o asemenea situaţie reprezentantul convenţional este obligat să-şi asigure substituirea, potrivit art. 234 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, obligaţie care de asemenea nu a fost îndeplinită.
Nu în ultimul rând, soluţia instanţei apare justificată şi prin prisma faptului că în cauză fusese deja acordat un termen de judecată pentru pregătirea apărării şi că, fiind în prezenţa unui litigiu fondat pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, acesta trebuie soluţionat de urgenţă şi cu precădere, ceea ce înseamnă că trebuie evitate situaţiile de tergiversare sine die a derulării procesului.
Cu privire la amânarea cauzei în vederea solicitării de relaţii de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit referitoare la stadiul/soluţionarea unei eventuale proceduri judiciare în materie penală, Înalta Curte, faţă de concluziile reprezentantului Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prezent în şedinţa din 16 martie 2012, în sensul că nu există un dosar penal referitor la o eventuală fraudă, în sensul invocat de recurenta-reclamantă, prin cererea de amânare, constată că în mod justificat instanţa de fond a respins cererea de amânare şi în considerarea acestui motiv.
În fine, atâta vreme cât instanţa de fond a considerat concludente înscrisurile depuse de părţi, nu i se poate reproşa o lipsă de rol activ cu atât mai mult cu cât instanţa de judecată nu are obligaţia legală de a "invita" pe reclamant să justifice temeinicia acţiunii sale, ci, dimpotrivă, reclamantul are obligaţia, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., să urmărească desfăşurarea procesului şi să-şi probeze pretenţiile.
Prin urmare, nu poate fi reţinută, în cauză, o încălcare a principiului dreptului la apărare, a principiului unei judecăţi echitabile, şi a principiului rolului activ al judecătorului care să atragă nulitatea hotărârii potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Cu privire la criticile formulate pe fondul cauzei, Înalta Curte constată, în prealabil, că în condiţiile în care prin cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă reiterează aspectele invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect şi detaliat prin considerentele hotărârii recurate, nu se mai impune o reluare a argumentelor expuse de judecătorul fondului, şi însuşite în totalitate de instanţa de recurs.
Astfel, Înalta Curte, nu va primi critica referitoare la nemotivarea notificării solicitantului privind neeligibilitatea cererii de finanţare din 2 mai 2011 şi respectiv a notificării solicitantului privind contestaţia depusă din 27 iunie 2011, constatând, în acord cu instanţa de fond, că din cuprinsul celor două acte rezultă cu claritate şi cu precizie care a fost motivul care a determinat autorităţile administrative să declare cererea de finanţare din 2 mai 2011, depusă de recurenta-reclamantă ca fiind neeligibilă, prin prisma Criteriului de eligibilitate EG 4 din Ghidul solicitantului aferent Măsurii 121, respectiv nedemonstrarea asigurării utilităţilor, respectiv a energiei electrice şi a celei termice necesare serei, prin studiul de fezabilitate şi documentele depuse în dosarul cererii de finanţare.
De altfel susţinerile recurentei-reclamante pe acest aspect vin în contradicţie şi cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv cu fişa de solicitare a informaţiilor suplimentare din 17 martie 2011 precum şi cu precizările reprezentantului societăţii recurente referitoare la clarificările solicitate, de unde rezultă fără echivoc că recurenta-reclamantă a înţeles care este motivul pentru care proiectul său a fost declarant neeligibil.
De asemenea, faptul că prin notificarea solicitantului privind contestaţia depusă la 27 iunie 2011, autoritatea administrativă a expus o serie de argumente în susţinerea caracterului neeligibil al proiectului, care nu se regăsesc în cuprinsul notificării solicitantului privind neeligibilitatea cererii de finanţare din 2 mai 2011, a fost generat de necesitatea formulării unor puncte de vedere la argumentele expuse de recurenta-reclamantă în cuprinsul contestaţiei formulate, aşa încât nu va fi primită nici critica referitoare la caracterul contradictoriu al celor două acte administrative.
Totodată, raportat la argumentaţia primei instanţe şi la analiza detaliată şi pertinentă a probelor dosarului, astfel cum rezultă şi din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă privind interpretarea greşită a prevederilor cuprinse în Ghidul Solicitantului, prin prisma Studiului de prefezabilitate şi a înscrisurilor depuse în susţinerea eligibilităţii cererii de finanţare, nu sunt întemeiate.
Astfel, Înalta Curte constatând că simpla depunere a unui studiu de fezabilitate sau a unui memoriu justificativ, nu conduce de plano la constatarea îndeplinirii criteriului general de eligibilitate EG 4 din Ghidul solicitantului, fiind necesară depunerea unor înscrisuri menite a confirma din punct de vedere probator conţinutul şi concluziile studiului/memoriului cu privire la viabilitatea economică a proiectului asumat prin cererea de finanţare, urmează a înlătura şi critica formulate prin cererea de recurs în acest sens.
Totodată, având în vedere că una dintre cerinţele legale stipulate în Ghidul solicitantului, este ca solicitantul să acţioneze în nume propriu, să asigure surse financiare stabile şi suficiente pe tot parcursul implementării proiectului, Înalta Curte constată, în dezacord cu recurenta-reclamantă, că fezabilitatea unui proiect nu poate fi susţinută în mod real prin prisma unor investiţii viitoare şi incerte din surse proprii ce intră în sarcina unei societăţi neimplicate direct în proiectul ce face obiectul cererii de finanţare, cu atât mai mult cu cât din lecturarea celor două precontracte încheiate de recurenta-reclamantă cu SC T.C. SRL, nu rezultă obligaţii clare, supuse unor termene şi condiţii precise cu privire la finanţarea/efectuarea investiţiilor necesare furnizării energiei electrice/termice către obiectivul propus de recurenta-reclamantă.
Cele două precontracte încheiate de recurenta-reclamantă cu SC T.C. SRL, prin conţinutul lor general şi eliptic în ceea ce priveşte obligaţiile de investiţii din surse proprii, (ex. construirea unei centrale termice în zonă, realizarea unui racord de LEA 20 KV împreună cu patru transformatoare de 630 Kwh) necesare funcţionării obiectivului propus de recurenta-reclamantă, nu pot susţine în mod real funcţionarea şi viabilitatea proiectului propus de recurenta-reclamantă, în condiţiile în care furnizarea cu energie electrică/termică este de esenţa funcţionării unei Sere de legume.
Înalta Curte, văzând şi Avizul de amplasament din 20 octombrie 2010 emis de SC E.D.D. SA, (în care se reţine că în prezent nu sunt condiţii de alimentare cu energie electrică a obiectivului propus, în zona de apariţie a noului obiectiv nu există reţea electrică, noul obiectiv nu poate fi racordat la reţeaua existentă) constată că prima instanţă a concluzionat, în mod judicios, în sensul că prin Studiul de fezabilitate şi prin precontractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii eligibili nr. x/2010 şi a precontractului de furnizare a energiei termice nr. y/2010, ambele încheiate cu SC T.C. SRL, recurenta-reclamantă nu a demonstrat viabilitatea proiectului Înfiinţare seră de legume, prin prisma Criteriului de eligibilitate EG 4 din Ghidul solicitantului.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 5 sau 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M.V. SRL Tulcea, împotriva Sentinţei civile nr. 2544 din 6 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 783/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 750/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
