ICCJ. Decizia nr. 792/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 792/2014
Dosar nr. 2245/2/2013
Şedinţa publică de la 19 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 2196 din data de 28 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de interes şi a lipsei de obiect, invocate de SC C&I C. SRL precum şi acţiunea formulată de reclamanta SC V. SRL în contradictoriu cu pârâţii Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, Autoritatea Rutieră Română şi SC C&I C. SRL, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 2196 din data de 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în condiţiile art. 483 din Noul C. proc. civ., şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (în continuare Legea nr. 554/2004), reclamanta SC V. SRL.
2.1. Motivele de casare
În susţinerea recursului declarat recurenta a invocat trei motive de nelegalitate, reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din Noul C. proc. civ., respectiv lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea recurată/cuprinderea unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei precum şi greşita aplicare a legii, cu referire la aplicarea în cauză a dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2.2. Principalele argumente invocate
- Cu privire la motivul de nelegalitate referitor la existenţa unor considerente contradictorii şi străine de natura pricinii, recurenta a susţinut, în esenţă, că deşi instanţa de fond a constatat că dezlegarea împrejurărilor invocate în susţinerea cazului bine justificat reclamă analiza pe fond a criticilor de nelegalitate, analiză ce excede cadrului prevăzut de legiuitor în acţiunea vizând suspendarea provizorie a executării actului administrativ, motivează, totuşi, neîndeplinirea cazului bine justificat chiar prin dezlegarea unor aspecte ce ţin de fondul cauzei şi nu prin analiza formală a situaţiei de fapt şi de drept care, în cauză, este de natură a pune sub semnul îndoielii prezumţia de legalitate şi temeinicie a actelor contestate.
- Cu privire la motivul referitor la pronunţarea hotărârii recurate cu aplicarea greşită a normelor de drept material recurenta, a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care condiţia existenţei unui caz bine justificat a fost greşit analizată iar condiţia prevenirii unei pagube iminente nu a fost analizată şi motivată absolut deloc prin hotărârea recurată.
În acest sens, recurenta arată că, în analiza condiţiei existenţei cazului bine justificat, instanţa de fond: a încălcat dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 980/2011 atunci când a apreciat că în cauză nu este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat, pe motiv că interpretarea acestor prevederi fac obiectul unei divergenţe de opinie care nu pot fi dezlegate fără a se prejudicia fondul cauzei; a aplicat greşit prevederile pct. 1 şi 5 din Anexa nr. 19 a Ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 980/2011 modificat şi completat de Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1640/2012 şi a dezlegat un aspect al cauzei pe fond referitor la data de referinţă a vechimii neîntreruptă pe traseu a societăţii intimate.
Mai arată recurenta că prevederile art. 65 alin. (2) sunt prevederi speciale care se referă la licenţele de traseu ce au făcut obiectul operaţiunii de divizare parţială, pe baza căreia, în mod ilegal, netemeinic şi abuziv, Autoritatea Rutieră Română a stabilit vechimea neîntreruptă pe traseu pe baza căreia s-a emis rezultatul atribuirii electronice a traseului către intimată.
- Cu privire la motivul de nelegalitate referitor la împrejurarea că hotărârea recurentă nu cuprinde motivele pe care se sprijină se susţine că în motivarea hotărârii pronunţate prima instanţă a constatat că este de prisos să examineze argumentele reclamantei pe marginea îndeplinirii celei de-a doua condiţii vizând paguba iminentă, din moment ce prezumţia de legalitate în privinţa actului administrativ contestat nu a fost înlăturată.
3. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinările formulate intimaţii Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, Autoritatea Rutieră Română şi SC C&I C.V SRL au solicitat respingerea recursului declarat în cauză arătând, în esenţă, că recurenta nu a dovedit existenţa unei îndoieli serioase asupra legalităţii actelor şi procedurii atribuirii şi implicit existenţa cazului bine justificat, ceea ce a făcut inutilă analiza celei de a doua condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv iminenţa unei pagube care s-ar putea produce în patrimoniul său prin menţinerea actelor contestate.
4. Procedura de soluţionare a recursului
4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 19 noiembrie 2013, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.
Prin încheierea din 15 ianuarie 2014 completul filtru, a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursul recurentei SC V. SRL ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din Noul C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
4.2. Cu privire la fondul recursului
4.2.1. Analiza motivelor de casare invocate
- Cu privire la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ.
Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Faptul că instanţa de fond a analizat aparenţa de legalitate a actelor contestate prin prisma fiecărui motiv de nelegalitate invocat prin cererea de suspendare, ceea ce a determinat uneori şi o uşoară atingere a fondului, nu echivalează cu o cercetare a fondului, cum în mod greşit susţine recurenta, şi nu intră în contradicţie cu considerentele referitoare la imposibilitatea unei astfel de analize, în procedura de suspendare, reglementată prin art. 14 din Legea nr. 554/2004, aşa încât nu va fi primită critica formulată de recurentă pe acest aspect.
De asemenea, în mod corect instanţa de fond, constatând că în cauză nu s-a făcut dovada cazului bine justificat, nu a mai procedat la analiza condiţiei referitoare la iminenţa pagubei în condiţiile în care pentru admiterea unei cereri de suspendare art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune în mod imperativ îndeplinirea cumulativă a două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, ceea ce, face inutilă analiza celei de a doua condiţii în ipoteza în care se conchide asupra neîndeplinirii primei condiţii într-un caz particular supus evaluării.
În fine, cum din lecturarea considerentelor hotărârii recurate rezultă în mod clar că cererea de suspendare a fost respinsă prin prisma unor argumente referitoare la neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, Înalta Curte nu va primi nici critica referitoare la nemotivarea hotărârii instanţei de fond, în ipoteza lipsei considerentelor.
În atare condiţii, în mod evident nu se poate susţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ., niciuna dintre ipotezele consacrate de acest text, respectiv nemotivarea hotărârii sau cuprinderea de motive contradictorii sau străine de natura pricinii, nefiind incidentă.
- Cu privire la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.
Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate nici prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., reţinând în acest sens, în acord cu instanţa de fond, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actele a căror suspendare s-a solicitat în cauză, nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură respectivele acte, în cazul particular supus evaluării.
În acest sens, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţa de fond a reţinut, ca nefiind îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care din analiza sumară, a actelor contestate, nu s-a conturat o situaţie de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivelor acte.
Cum recurenta prin cererea de suspendare a argumentat existenţa cazului bine justificat prin prisma unor aspecte ce ţin de fondul actelor contestate [ex. interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale la o anumită situaţie de fapt invocată, respectarea unor etape în procedura de atribuire a unor licenţe de traseu, analiza îndeplinirea unor criterii (ex. criteriul vechimii neîntrerupte) prin prisma clarificării unor împrejurări de fapt sau de drept, respectarea unor calendare etc.], care pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului respectivelor acte, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu poate reţine îndeplinirea, în cauză, a condiţiei cazului bine justificat.
În fine, se impune a fi subliniat şi faptul că, clarificarea aspectele referitoare la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 65 alin. (2) din Ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 980/2011, ca şi cele referitoare la evaluarea îndeplinirii criteriilor impuse prin Anexa nr. 2 a Ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 1640/2012, este atributul instanţei învestite cu cererea de anulare a actelor contestate, aspect de natură a conduce la înlăturarea considerentelor prin care instanţa de fond a făcut aprecieri referitoare la aceste aspecte.
Înlăturarea parţială a unor considerente pe motiv că privesc fondul actelor contestate nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în condiţiile în care aceasta în mod corect a apreciat că recurenta nu a dovedit în cauză îndeplinirea condiţiei privind existenţa cazului bine justificat, prin prisma dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea măsurii provizorii solicitate.
4.2.2. Soluţia instanţei de recurs
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 497 alin. (1) din Noul C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarate de SC V. SRL, împotriva Sentinţei civile nr. 2196 din 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 791/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 793/2014. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
