ICCJ. Decizia nr. 797/2014. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 797/2014

Dosar nr. 8483/2/2011

Şedinţa publică de la 19 februarie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Procedura în faţa primei instanţe

Reclamantele SC "G." SA Galaţi, SC "S.L." SA Galaţi, SC "P.S." SA Galaţi, SC "G.T." SA, SC "L.C." SA, SC "M.C." SA, SC "D.G." SA, SC "A.T." SA, SC "A." SA au solicitat anularea Ordonanţei nr. 400/2011 emisă de pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi suspendarea executării acestui act administrativ până la soluţionarea acţiunii în anulare.

În motivarea cererilor conexe formulate de societăţile reclamante s-a susţinut că Ordonanţa nr. 400/2011 nu cuprinde motivele de drept pentru care s-a desfăşurat investigaţia şi de altfel, nici nu a existat un act administrativ prin care să se fi dispus începerea investigaţiilor privind posibile încălcări ale legislaţiei referitoare la piaţa de capital.

Reclamantele au mai arătat că prin ordonanţa contestată au fost încălcate principiile constituţionale privind transparenţa administraţiei publice şi dreptul la apărare, potrivit cărora, orice investigare a unor eventuale încălcări ale legislaţiei pieţei de capital se finalizează cu un raport asupra investigaţiei, încheiat de agentul desemnat în acest scop, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Ordonanţa emisă de pârâtă a fost contestată şi pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 care definesc noţiunea de persoane care acţionează în mod concertat, motivându-se că nu a fost precizată situaţia aplicabilă persoanelor considerate a acţiona în mod concertat faţă de SC "A." SA Constanţa.

De asemenea, s-a susţinut că ordonanţa emisă de pârâtă nu cuprinde aspectele esenţiale impuse de legea pieţei de capital, îmbracă forma unui vădit exces de putere şi a fost întocmită cu încălcarea procedurii şi a cerinţelor legale de formă prevăzute de legislaţia din domeniul valorilor mobiliare.

2. Soluţia instanţei de fond.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 2.210 din 28 martie 2012, prin care a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta SC "A." SA, constatând că aceasta nu a îndeplinit condiţia procedurii prealabile, conform dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse ca neîntemeiate cererile conexe formulate de reclamante pentru suspendarea şi anularea Ordonanţei nr. 400/2011 emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului justificat şi pericolul producerii unei pagube iminente.

Pe fondul cauzei, au fost respinse motivele de nelegalitate invocate de reclamante, constatându-se că, ordonanţa a cărei anulare s-a solicitat conţine descrierea faptelor constatate de pârâtă, precum şi motivele de fapt şi de drept care au determinat emiterea acesteia şi anume, activitatea de analiză şi de investigare a faptelor contestate, în conformitate cu prerogativele autorităţii emitente, prevăzute în propriul statut, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 şi în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.

Judecătorul fondului a reţinut de asemenea că nicio dispoziţie legală aplicabilă pieţei de capital nu prevede obligaţia pârâtei de a încheia un raport şi deci pentru constatarea unei acţiuni concertate nu era necesară efectuarea unui control la sediul societăţilor reclamante, întrucât o asemenea situaţie rezultă şi din documentele solicitate entităţilor cu obiect de activitate pe piaţa de capital.

Susţinerea privind încălcarea dreptului la apărare a fost respinsă cu motivarea că, pe de o parte, reclamantele nu au precizat aspectele care au condus la concluzia încălcării dreptului la apărare, iar pe de altă parte, că pârâta nu a încălcat nicio dispoziţie legală prin emiterea ordonanţei fără întocmirea unui raport prin care să fie finalizate obligaţiile asupra activităţii reclamantelor.

Instanţa de fond a constatat legalitatea ordonanţei atacate şi în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 referitoare la noţiunea de persoane care acţionează în mod concertat, reţinând că, faţă de situaţia tranzacţiilor efectuate, de acţiunile deţinute şi de raporturile dintre persoanele şi societăţile comerciale menţionate în actul emis de pârâtă, s-a stabilit în mod corect existenţa prezumţiei de acţiune concertată în ceea ce le priveşte pe reclamante şi deci nu s-a săvârşit un exces de putere, cum s-a susţinut prin cererile conexe de anulare a actului administrativ.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamantele SC "G." SA Galaţi, SC "S.L." SA Galaţi şi SC "P.S." SA Galaţi, solicitând casarea hotărârii instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică.

Recurentele au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond nu a expus considerentele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere a acţiunii şi nu a clarificat situaţia unei acţiuni concertate, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004.

Recurentele au învederat că SC "A." SA Constanţa este listată pe piaţa R., care nu este o piaţă reglementată şi din acest motiv, nu este supusă prevederilor referitoare la oferta publică obligatorie de preluare, astfel cum a reţinut Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în hotărârea preliminară privind interpretarea unor dispoziţii din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/39/CE referitoare la sfera de incidenţă a noţiunii de piaţă reglementată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de SC "P.S." SA, va respinge ca nefondate recursurile declarate de SC "G." SA Galaţi şi de SC "S.L." SA Galaţi, constatând că nu a fost legal învestită şi că nu s-au formulat cereri de recurs de către celelalte reclamante SC "G.T." SA, SC "L.C." SA, SC "M.C." SA, SC "D.G." SA, SC "A.T." SA, SC "A." SA, iar menţiunea din recursul declarat de SC "S.L." SA Galaţi că motivele de recurs sunt valabile şi pentru aceste societăţi nu reprezintă un act de sesizare a instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 302 - 303, art. 316, coroborate cu dispoziţiile art. 112 C. proc. civ.

Recursul declarat de SC "P.S." SA va fi anulat ca netimbrat în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, constatându-se că nu au fost îndeplinite obligaţiile prevăzute în aceste acte normative privind plata taxei judiciare şi a timbrului judiciar datorate pentru calea de atac exercitată.

Recursurile declarate de SC "S.L." SA Galaţi şi de SC "G." SA Galaţi vor fi respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Hotărârea supusă recursului este conformă prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile şi apărările formulate de părţile în litigiu.

De asemenea, se constată că, prima instanţă s-a pronunţat asupra motivului de nelegalitate invocat prin cererile conexe cu privire la interpretarea dată în actul administrativ contestat dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 referitoare la noţiunea de persoane care acţionează în mod concertat.

De altfel, recurentele nu au argumentat critica formulată sub acest aspect în termeni generali, invocând în mod neîntemeiat omisiunea de pronunţare asupra acestui motiv de nelegalitate.

Cu privire la exceptarea Pieţei R. de la aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, pe considerentul că nu este o piaţă reglementată, vor fi respinse susţinerile din cele două recursuri, constatându-se că nu au constituit obiectul judecăţii la instanţa de fond, nefiind invocate prin cererile de anulare a Ordonanţei nr. 400/2011, astfel că nu pot fi analizate direct de instanţa de recurs.

Examinând cauza şi sub toate aspectele, conform prevederilor art. 3041 C. proc. civ., se constată că este legală şi temeinică hotărârea prin care instanţa de fond a respins cererile conexe de anulare a Ordonanţei nr. 400/2011, act emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare printr-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, stabilindu-se că recurentele, împreună cu persoanele cu care acestea acţionează în mod concertat, să depună documentaţia aferentă ofertei publice obligatorii de preluare a SC "A." SA Constanţa.

În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de SC "G." SA Galaţi şi de SC "S.L." SA Galaţi.

2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de SC "G." SA Galaţi şi de SC "S.L." SA Galaţi şi va anula ca netimbrat recursul declarat de SC "P.S." SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de SC P.S. SA Galaţi împotriva Sentinţei civile nr. 2210 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca netimbrat.

Respinge recursurile declarate de SC "G." SA Galaţi, SC "S.L." SA Galaţi împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2014.

Procesat de GGC - AS

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 797/2014. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Recurs