ICCJ. Decizia nr. 1430/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1430/2015
Dosar nr. 2004/1/2014
Şedinţa publică de la 27 martie 2015
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2109 din 8 mai 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de A.D. împotriva sentinţei nr. 628 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi a respins recursul declarat de A.D. împotriva sentinţei nr. 6733 din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire recurentul A.D., solicitând modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 628 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, înlăturarea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Temeiul de drept invocat în susţinerea cererii de revizuire este reprezentat de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd ca motiv de revizuire pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Ulterior, la data de 17 martie 2015, revizuentul a formulat o completare a cererii de revizuire a aceleiaşi decizii din 8 mai 2014, invocând ca şi temei de drept dispoziţiile art. 322 teza a II-a pct. 5 C. proc. civ.
În susţinerea acestei cereri învederează faptul că înscrisul nou, care, în mod vădit neîndoielnic, îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute în mod expres şi limitativ de acest text de lege, este reprezentat de fişa pentru evidenţa drepturilor băneşti ale pensionarului A.D. aferentă perioadei septembrie 2007-decembrie 2014, înscris care exista la data pronunţării deciziei atacate (8 mai 2014), dar a fost comunicat pentru prima dată de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti în şedinţa publică de la data de 12 februarie 2015 în Dosarul nr. 15519/3/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Revizuentul a expus pe larg situaţia de fapt şi de drept din mai multe cauze pendinte pe rolul instanţelor de judecată, solicitând admiterea cererii de revizuire, astfel cum a formulat-o.
În continuare, revizuentul a expus consideraţiuni privind incidenţa art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul încălcării normelor de drept comunitar de către instanţa de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii, precum şi neaplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană.
Intimata Camera Deputaţilor a formulat întâmpinări, prin care a solicitat respingerea cererilor de revizuire, după caz, ca nefondată, respectiv inadmisibilă, arătând că motivul de revizuire invocat, respectiv prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu atrage incidenţa numai prin simpla sa invocare, ci aplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană este condiţionată de existenţa unei incompatibilităţi între normele interne şi cele comunitare incidente fiecărei cauze în parte.
A arătat intimata că, în raport de aceste considerente, deşi revizuentul A.D. a formulat cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 împotriva deciziei civile irevocabile nr. 2109 din 8 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 12759/2/2010 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a motivat cererea de revizuire prin prisma jurisprudenţei comunitare în privinţa drepturilor salariale şi a pensiilor de serviciu, fără a indica în concret argumentele care să evidenţieze existenţa unei pretinse incompatibilităţi între normele interne care reglementează autoritatea de lucru judecat şi cele comunitare, argumentele prezentate fiind străine de natura cauzei, fără relevanţii din perspectiva controlului judiciar exercitat într-o astfel de cale extraordinară de atac.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire formulată la data de 15 martie 2015 împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti irevocabile, şi anume decizia nr. 2109 pronunţată la data de 8 mai 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 12759/2/2010, intimata a arătat cărevizuentul a solicitat revizuirea în temeiul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocând ca înscrisuri noi „fişa pentru evidenţa drepturilor băneşti ale pensionarului A.D. aferentă perioadei septembrie 2007-decembrie 2014”, comunicată acestuia în şedinţa publică din data de 12 februarie 2015 de către Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti într-o cauză de asigurări sociale care formează obiectul Dosarului nr. 15519/3/2013 şi aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
A arătat intimata că această cerere de revizuire este inadmisibilă, dată fiind natura hotărârii atacate cu revizuire, respectiv hotărâre irevocabilă, pronunţată de instanţa de recurs, dar care prin respingerea recursului nu a evocat fondul în soluţionarea respectivei căi de atac, ci a menţinut soluţia instanţei de fond.
Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilităţii şi al faptelor pe care se întemeiază, prin prisma motivelor invocate de revizuent, inclusiv a prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în raport şi de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile, prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de atac, ca şi cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. şi are menirea de a asigura respectarea de către instanţele de contencios administrativ a principiului priorităţii normelor dreptului comunitar faţă de norma internă, principiu care are şi o consacrare constituţională în art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menţionat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului comunitar şi deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.
Interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanţa nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislaţiei interne, ori în speţă, revizuentul a invocat încălcarea acestor principii doar în calea de atac a revizuirii.
Prin urmare, în cauza dedusă judecăţii, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanţa de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.
Aplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiţionată de existenţa unei incompatibilităţi între normele interne şi cele comunitare.
Revizuentul nu a dovedit această cerinţă esenţială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, întrucât nu a motivat incompatibilitatea prevederilor din legislaţia internă aplicată de instanţa de recurs cu ordinea juridică comunitară reglementată prin normele Tratatului Uniunii Europene, indicate în cererea de revizuire şi, astfel, nu se poate reţine existenţa unei incompatibilităţi între dreptul comunitar şi legislaţia internă, pentru a fi îndeplinită cerinţa impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanţa de recurs a analizat argumentele susţinute în calea de atac, precum şi motivele de recurs invocate, stabilind situaţia de fapt şi de drept prin prisma normelor legale incidente.
Încălcarea de către instanţa de recurs a prevederilor dreptului comunitar cu relevanţă în materie a fost neîntemeiat invocată de revizuent pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului şi nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea cererii de revizuire nu a fost invocat şi argumentat vreun motiv legat de încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluţiei de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, fără raportare la vreo dispoziţie imperativă de drept comunitar.
Motivele invocate de către revizuent sunt considerente care vizează rejudecarea cauzei şi nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În cauză, însă, criticile recurentului-revizuent nu s-au încadrat în cerinţele acestui caz special de revizuire, dreptul comunitar nefiind antamat prin cererea de revizuire care a formulat obiectul prezentei cauze, recurentul-revizuent invocând formal prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în fapt cuprinsul căii extraordinare de atac conţinând doar nemulţumirile părţii faţă de soluţia reţinută de instanţa de fond.
Astfel, din motivele invocate de revizuent rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situaţie inadmisibilă faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.
Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă şi din faptul că la judecarea recursului nu s-a solicitat aplicarea cu prioritate a prevederilor dreptului comunitar indicate în prezenta cerere de revizuire, astfel că, argumentele expuse de revizuent cu privire la încălcarea acestora nu corespund ipotezei juridice avută în vedere la reglementarea căii extraordinare de atac exercitată în cauză.
Revizuentul a mai invocat şi motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „ dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
Din interpretarea logico juridică a acestor prevederi legale rezultă, fără putinţă de tăgadă, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, faţă de cea care fusese aleasă până în acel moment.
Or, cererea de revizuire formulată la data de 15 martie 2015 în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a fost îndreptată împotriva deciziei nr. 2109 din 8 mai 2014, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 628 din data de 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fiind astfel în prezenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţată de instanţa de recurs, dar care prin respingerea recursului nu a evocat fondul în soluţionarea respectivei căi de atac, ci a menţinut soluţia instanţei de fond.
Pe de altă parte, în accepţiunea dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisuri doveditoare noi sunt cele care existau la data judecăţii şi care au fost reţinute de partea potrivnică, ori nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Astfel, printre condiţiile de admisibilitate a acestui caz de revizuire se numără şi aceea ca înscrisul să nu fi fost cunoscut şi folosit în proces, pentru că, în caz contrar, cercetarea lui în cadrul revizuirii ar încălca puterea de lucru judecat a hotărârii.
De asemenea, este necesar ca înscrisul să fie determinant, adică apt să conducă la pronunţarea unei soluţii contrare celei atacate.
În cauză, revizuentul a indicat ca înscris nou, în accepţiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fişa pentru evidenţa drepturilor băneşti ale pensionarului A.D. aferentă perioadei septembrie 2007-decembrie 2014, înscris despre care a arătat că exista la data pronunţării deciziei atacate (8 mai 2014), dar a fost comunicat pentru prima dată de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti în şedinţa publică de la data de 12 februarie 2015 în Dosarul nr. 15519/3/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Astfel, instanţa apreciază că, deşi revizuentul a arătat faptul că înscrisul invocat în susţinerea cererii de revizuire a ajuns în posesia sa doar la data de 12 februarie 2015 şi că astfel nu i se poate reţine o conduită procesuală culpabilă prin faptul că la termenul din 8 mai 2014 nu a încunoştiinţat instanţa de recurs de existenţa sa, acesta nu a dovedit „împrejurarea mai presus de voinţa părţilor” datorită căreia nu l-a prezentat instanţei.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecăţii nu au intervenit modificări în materialul probator pe care s-a sprijinit instanţa de control judiciar în Dosarul nr. 12759/2/2010, modificări care ar fi influenţat hotărârea ce s-a bazat pe acel material probator.
Având în vedere considerentele prezentate anterior, precum şi caracterul limitativ al dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., rezultă fără putinţă de tăgadă inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată în cauză întemeiată pe aceste dispoziţii.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluţionat definitiv şi că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hot. nr. 1861/2005 din 10 mai 2007; Pehenitehny c. Rusiei, Hot. nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008).
În consecinţă, în raport de cele reţinute anterior, Înalta Curte constată că nu au existat încălcări ale vreunor norme ale dreptului comunitar, în sensul invocat de către revizuent, care să justifice admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. invocate de revizuent.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, coroborate cu art. 322 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât cererea de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva deciziei nr. 2109 din 8 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1425/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1368/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
