ICCJ. Decizia nr. 1463/2015. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1463 /2015
Dosar nr. 1733/113/2014
Şedinţa publică de la 30 martie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta SC V.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Domeniilor Statului, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea rezilierii contractului de concesiune din 29 martie 2006, comunicată prin adresa din 23 aprilie 2014 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că, la data de 29 martie 2010, societatea a semnat cu Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti un contract de concesiune pentru o suprafaţă de teren de 1.614,11 ha, fiind de acord cu încheierea a trei acte adiţionale la contractul de concesiune prin care a fost diminuat terenul atribuit iniţial.
La data de 04 februarie 2014, societatea a primit adresa prin care i se punea în vedere respectarea anumitor clauze contractuale şi obligaţia de a comunica anumite documente şi era notificată să achite suma de 598.515,78 RON.
Ulterior, a primit adresa din 16 aprilie 2014, prin care i s-au comunicat sumele restante, document care are caracter de factură în accepţiunea contractului.
Prin adresa din 23 aprilie 2014, societăţii i s-a comunicat rezilierea contractului, considerându-se notificare prealabilă adresa din 04 februarie 2014.
Reclamanta susţine că adresa din 04 februarie 2014 nu reprezintă o notificare prealabilă în accepţiunea art. 5.10 din contract, întrucât, prin această adresă, i-au fost comunicate doar obligaţii contractuale, altele decât cea de plată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 113 din 29 octombrie 2014, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând următoarele:
Întrucât pârâta Agenţia Domeniilor Statului este o autoritate publică centrală, iar litigiul priveşte acte administrative emise de această instituţie, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a doua coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Obiectului acţiunii nu priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, pentru a fi incidente pragul valoric de 1.000.000 RON, prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ, fiscal, prin sentinţa civilă nr. 55 din 17 februarie 2015, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa soluţionării acţiunii în favoarea Tribunalului Brăila, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Galaţi a reţinut, în esenţă, următoarele:
Litigiul are ca obiect încetarea unui contract de concesiune supus prevederilor Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, abrogată de O.U.G. nr. 34/2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 418/15.05.2006, care a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2006, cu excepţiile prevăzute la art. 307 alin. (2).
La data de 30 iunie 2006 a fost publicată în M. Of. al României O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, iar, conform art. 1 din acest act normativ, contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este definit ca fiind acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei redevenţe.
Deşi la art. 2.5 din contractul de concesiune din 29 martie 2006 încheiat între părţi se prevede că terenul ce face obiectul concesiunii este proprietatea privată a statului, la solicitarea instanţei, prin adresa din 16 februarie 2015, pârâta Agenţia Domeniilor Statului a comunicat faptul că suprafaţa de teren ce face obiectul contractului de concesiune se află în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.
Conform art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006, c ontractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor.
În virtutea prevederilor art. 725 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, sub aspectul competenţei de soluţionare a litigiilor apărute în legătură cu executarea, modificarea sau încetarea contractelor de concesiune având ca obiect bunuri proprietate publică încheiate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 54/2006 sunt aplicabile dispoziţiile art. 66 din O.U.G., care au caracter de normă specială în raport cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a litigiului de faţă, nu prezintă relevanţă faptul că partea contractantă ce are calitatea de concedent este o autoritate publică centrală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Reclamanta SC V.T. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea rezilierii contractului de concesiune din 29 martie 2006 încheiat cu Agenţia Domeniilor Statului având ca obiect o suprafaţă de teren aflată în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.
Faţă de apartenenţa la domeniul public a terenului concesionat, contractul de concesiune este asimilat actului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004, conform căruia „ sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică”, şi îi sunt aplicabile, în privinţa normelor de competenţă, prevederile cu caracter special, derogatoriu, ale art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică conform cărora soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune este de competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC V.T. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniului Statului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1462/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1479/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
