ICCJ. Decizia nr. 1479/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1479/2015
Dosar nr. 6695/86/2012
Şedinţa publică de la 31 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 6695/86/2012, reclamanta SC D. şi P. SA, prin administrator judiciar M. IPURL Suceava, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să dispună:
- desfiinţarea deciziei nr. 115 din 25 noiembrie 2011 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere nr. 7-SV 1433 din 31 august 2011 privind suma de 1.973.938 RON reprezentând: 73.816 RON impozit pe profit, 431.008 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 1.469.114 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată;
- admiterea contestaţiei şi anularea deciziei de impunere nr. SV 1433 din 31 august 2011 emisă de pârâtă privind suma de 1.973.938 RON;
- suspendarea executării deciziei de impunere menţionate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 5016 din 13 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus admiterea excepţiei de necompetenţă materială a instanţei şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
La Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 2 octombrie 2012, sub nr. 6695/86/2012.
La termenul de judecată din 15 octombrie 2013, având în vedere concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit în cauză, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că solicită desfiinţarea deciziei nr. 115 din 25 noiembrie 2011 emisă de pârâtă, admiterea contestaţiei, modificarea în parte a deciziei de impunere contestată, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a sumei de 1.469.114 RON reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 24 din 4 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC D. şi P. SA Suceava, prin administrator judiciar M. IPURL Suceava, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi (urmare a transmisiunii calităţii procesuale pasive conform O.U.G. nr. 74/2013), au fost anulate decizia nr. 115 din 25 noiembrie 2011 şi decizia de impunere nr. F-SV-1433 din 31 august 2011 emise de D.G.F.P. Suceava, în ceea ce priveşte majorările de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată calculate pentru perioada 25 ianuarie 2007 - 26 aprilie 2011 şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 9.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Disputa juridică vizează suma de 1.469.114 RON reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere la plata TVA, calculate de pârâtă pentru perioada 25 ianuarie 2007 - 25 noiembrie 2010, ca urmare a neîntocmirii în termenul prevăzut de lege a facturilor pentru lucrările efectuate în perioada august-septembrie 2007 şi ianuarie - decembrie 2008.
Pentru aceste lucrări, reclamanta a emis facturile din 20 noiembrie 2010 în valoare de 6.908.603 RON şi din 23 iunie 2010 în valoare de 155.238 RON.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 134, 1341 şi 155 C. fisc., prevederile pct. 19.1 şi 19.4 din contractele încheiate cu Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, precum şi art. 3 alin. (3) şi art. 5 din contractul încheiat cu Primăria comunei Udeşti.
Coroborând dispoziţiile legale cu clauzele contractuale menţionate, prima instanţă a reţinut că faptul generator al taxei nu a putut avea loc în condiţiile invocate de autoritatea fiscală pentru suficientul motiv că achizitorul nu a acceptat situaţiile de lucrări întocmite de executant, aspecte care rezultă din raportul de expertiză dispus în cauză, împrejurările de fapt constatate de expert nefiind contrazise de alte probe administrate în cauză.
În consecinţă, instanţa a reţinut că obligaţia prestatorului de a emite facturile pentru lucrările efectuate în termenele indicate de organul fiscal nu are bază legală.
Totodată, considerând că situaţia dedusă judecăţii are o fizionomie aparte, care nu se bucură de o reglementare legală, prima instanţă, făcând referire la susţinerile subsidiare ale organului fiscal, a apreciat că taxa pe valoare adăugată trebuie considerată exigibilă în raport de cele reţinute prin sentinţa nr. 7328 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi, care situează faptul generator al taxei la data de 01 martie 2010, aşadar, de la data de 26 aprilie 2010, prima zi după expirarea termenului de depunere a decontului TVA aferent lunii martie 2010.
În consecinţă, instanţa a apreciat ca fiind rezonabil să reţină că factura pentru plata lucrărilor efectuate trebuie emisă cel mai târziu la data la care s-a solicitat plata pe cale judiciară şi că faptul generator al taxei este reprezentat de data introducerii acţiunii pentru plata lucrărilor efectuate pentru beneficiarul Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, astfel că actele administrative contestate se impun a fi anulate în privinţa majorărilor de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată calculate pentru perioada 25 ianuarie 2007 - 26 aprilie 2010.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 24 din 4 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
În mod eronat prima instanţă a reţinut că faptul generator al taxei nu a avut loc în condiţiile invocate de autoritatea fiscală pentru suficientul motiv că achizitorul nu a acceptat situaţiile de lucrări întocmite de executant, reţinând în acest sens şi concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
În mod greşit instanţa şi-a însuşit integral concluziile expertizei judiciare, fără a proceda la o analiză a susţinerilor pârâtei, în raport de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, atitudine ce nu poate fi acceptată, întrucât este de natură să afecteze drepturile procedurale ale uneia dintre părţile litigante.
Astfel, concluziile raportului de expertiză referitoare la neacceptarea de către beneficiari a situaţiilor de lucrări au fost contrazise de pârâtă cu sentinţa nr. 7328 din 30 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 2257/86/2010, rămasă irevocabilă.
Conform acestei hotărâri judecătoreşti, pentru cele mai multe dintre lucrările executate au fost întocmite situaţiile de lucrări în perioada august-septembrie 2007, ianuarie - decembrie 2008, pe măsura efectuării lor, împrejurare reţinută şi de organul de control prin actul administrativ-fiscal contestat.
Fiind analizate relaţiile contractuale dintre reclamantă şi Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, respectiv Primăria comunei Udeşti, prin aceeaşi hotărâre judecătorească s-a constatat existenţa proceselor verbale de recepţie calitativă şi a situaţiilor de lucrări confirmate de beneficiari. Doar în privinţa a 5 drumuri sau porţiuni de drum nu a existat confirmarea beneficiarului lucrărilor.
Prin urmare, în mod greşit instanţa a respins obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză, deşi au fost invocate tocmai aceste chestiuni de natură a clarifica obiectul litigiului, existând posibilitatea legală de a solicita refacerea raportului de expertiză.
Având în vedere că situaţiile de lucrări au fost acceptate de beneficiari, data acceptării lor reprezentând faptul generator al taxei pe valoare adăugată, în mod greşit prima instanţă a constatat nelegalitatea majorărilor de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată pentru perioada 25 ianuarie 2007-26 aprilie 2010.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii sub aspectul majorărilor de întârziere aferentei taxei pe valoare adăugată pentru perioada 25 ianuarie 2007-26 aprilie 2010.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata SC D. şi P. SA Suceava a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală, iar, în subsidiar, pentru lipsa calităţii de reprezentant a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimata a arătat că în mod temeinic şi legal prima instanţă a reţinut că nu datorează majorările de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată pentru perioada 25 ianuarie 2007-26 aprilie 2010, deoarece a emis în termen legal facturile de încasare a preţului pentru situaţiile de lucrări executate în baza contractelor încheiate cu beneficiarii acestora, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, din subordinea Consiliului Judeţean Suceava, şi comuna Udeşti, judeţul Suceava. S-a făcut dovada în cauză că cele două unităţi contractante nu au acceptat situaţiile de lucrări întocmite de intimata-reclamantă, în calitate de executant, astfel că au fost chemate în judecată în Dosarele nr. 2257/86/2010, soluţionat prin sentinţa nr. 7328 din 30 noiembrie 2011, respectiv, Dosarul nr. 2061/86/2011, soluţionat prin ordonanţa nr. 2910 din 20 aprilie 2011.
Având în vedere prevederile contractuale, precum şi sentinţa civilă nr. 7328 din 30 noiembrie 2011 a Tribunalului Suceava, irevocabilă, care a statuat faptul generator al taxei la data de 01 martie 2010, faţă de care până la data de 25 aprilie 2010 trebuia depus decontul TVA aferent lunii martie 2010, în mod legal şi temeinic a reţinut prima instanţă că nu sunt datorate majorările de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată calculate pentru perioada 25 ianuarie 2007 - 26 aprilie 2010.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin acţiunea în contencios administrativ supusă judecăţii, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC D. şi P. SA a supus controlului de legalitate actele administrativ-fiscale emise de autoritatea pârâtă, în privinţa obligaţiilor fiscale accesorii în valoare de 1.469.114 RON aferente taxei pe valoarea adăugată considerată de organul fiscal ca fiind colectată cu întârziere.
Conform art. 134 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., exigibilitatea plăţii taxei pe valoare adăugată reprezintă data la care o persoană are obligaţia de a plăti taxa la bugetul statului, dată care determină şi momentul de la care se datorează majorări de întârziere.
Art. 1341 alin. (4) din acelaşi act normativ precizează că, pentru prestările de servicii decontate pe bază de situaţii de lucrări, faptul generator ia naştere la data emiterii situaţiilor de lucrări sau, după caz, la data la care aceste lucrări sunt acceptate de beneficiar.
Potrivit art. 155 alin. (1), persoana impozabilă care efectuează o prestare de servicii trebuie să emită o factură către beneficiar, cel târziu în cea de-a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă.
În speţa supusă judecăţii, pentru a determina dacă facturile pentru încasarea contravalorii lucrărilor executate au fost emise de reclamantă cu respectarea termenului prevăzut de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. şi dacă taxa pe valoare adăugată a fost colectată în termen legal, a fost încuviinţată efectuarea unei expertize de specialitate ale cărei constatări au fost validate de prima instanţă prin hotărârea pronunţată.
În privinţa acestui raport de expertiză, pârâta a formulat obiecţiuni legate de răspunsul expertului la obiectivele nr. 2, 4 şi 6, prevalându-se de cele statuate prin sentinţa civilă nr. 7378 din 30 noiembrie 2011, irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 2257/86/2011.
Prin această hotărâre irevocabilă, instanţa a reţinut că majoritatea situaţiilor de lucrări emise de reclamantă au fost confirmate de beneficiar şi că doar pentru 5 situaţii de lucrări această confirmare nu există.
În considerentele aceleiaşi hotărâri au fost menţionate expres atât situaţiile de lucrări confirmate de beneficiar, cât şi situaţiile de lucrări pentru care această confirmare nu există.
În aceste condiţii, având în vedere concluziile expertului în sensul că niciuna dintre situaţiile de lucrări nu a fost acceptată de beneficiar, în mod eronat prima instanţă a respins obiecţiunile formulate de pârâtă, cu motivarea că nu sunt aspecte de clarificat de către expert.
Totodată, în mod eronat instanţa a reţinut prin sentinţa recurată faptul că împrejurările de fapt constatate de expert nu au fost contrazise de alte probe administrate în cauză.
Or, tocmai constatările cuprinse în hotărârea judecătorească irevocabilă reprezentată de sentinţa civilă nr. 7378 din 30 noiembrie 2011, de care ambele părţi s-au prevalat şi pe care prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea, sunt de natură să pună sub semnul întrebării constatările şi concluziile expertizei judiciare, relativ la obiectivele nr. 2, 4 şi 6 ale acesteia.
Prin urmare, în vederea unei juste soluţionări a cauzei se impunea ca instanţa să încuviinţeze obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză şi să dispună ca expertul să răspundă la obiectivele nr. 2, 4 şi 6 încuviinţate de instanţă, cu luarea în considerare a situaţiilor de lucrări cuprinse în anexa 4 la raportul de inspecţie fiscală din data de 31 august 2011 pentru care s-a reţinut în sentinţa civilă nr. 7378 din 30 noiembrie 2011 că a existat confirmarea din partea beneficiarului.
Pentru aceste situaţii de lucrări este eronat a se considera că faptul generator al taxei pe valoare adăugată a intervenit la data de 01 martie 2010, cum s-a reţinut prin sentinţa recurată, de vreme ce art. 1341 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. stipulează expres că, pentru prestările de servicii decontate pe bază de situaţii de lucrări, faptul generator intervine la data emiterii situaţiilor de lucrări sau, după caz, la data la care aceste situaţii sunt acceptate de beneficiar.
În privinţa situaţiilor de lucrări pentru care nu a existat conformarea beneficiarului potrivit sentinţei civile nr. 7378 din 30 noiembrie 2011 şi care sunt cuprinse în anexa 4 la raportul de inspecţie fiscală din data de 31 august 2011, se impune ca expertul să determine cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii aferente taxei pe valoare adăugată prin raportare la data de 1 martie 2010, reţinută de prima instanţă ca fiind data când a intervenit faptul generator al taxei.
Sub acest aspect, se observă că, deşi concluziile recurentei sunt în sensul respingerii acţiunii reclamantei în privinţa majorărilor de întârziere pentru perioada 25 ianuarie 2007 - 26 aprilie 2010, substanţa criticilor aduse hotărârii primei instanţe vizează exclusiv situaţiile de lucrări pentru care s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 7378 din 30 noiembrie 2011 că a existat confirmarea din partea beneficiarului.
În concluzie, pentru toate considerentele expuse, având în vedere prevederile art. 314 C. proc. civ., dar şi faptul că împrejurări esenţiale dezlegării pricinii nu au fost lămurite de prima instanţă, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va depune admiterea recursului declarat de pârâtă, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava împotriva sentinţei nr. 24 din 4 februarie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată. Trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1463/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1480/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
